Recenzie “Cei care merită să moară” de Peter Swanson
La scurt timp după ce ne naștem, după ce începem să
creștem și căpătăm o anumită percepție asupra lucrurilor și persoanelor din
jurul nostru și până când încheiem acest ciclu numit viață, suntem învățați de
către adulții din viața noastră, iar mai apoi începem să conștientizăm singuri,
că în viață există anumite reguli de conduită și supraviețuire pe ceare noi
toți (sau marea majoritate dintre noi) trebuie să le respectăm pentru a putea
trăi laolaltă cu cei din jurul nostru, pentru a putea conviețui și a ne
respecta între noi, pentru a putea deosebi binele de rău, pentru a nu îmbrățișa
anumite lucruri considerate imorale, pentru a ne deosebi noi oamenii de
celelalte viețuitoare de pe acest pământ ș.a.m.d.
De la acele lucruri banale și respectate (măcar în
teorie) de toți, cum ar fi adoptarea unui comportament și a unui vocabular
civilizat cu cei din jurul nostru, respectarea regulilor în societate,
pedepsirea nelegiuirilor, până la cele considerate imorale și extrem de grave,
cum ar fi violul sau uciderea.
Toate acestea ne sunt cunoscute încă de când suntem de-o
șchioapă, iar creierul nostru înregistrează tot ce este bine și rău, fiecare om
ducându-și astfel existența cât mai moral posibil. Însă ce ai face dacă ai afla
că partenera ta, cea căreia i-ai încredințat toată încrederea și dragostea de
care ești capabil, duce de fapt o viață dublă, bătându-și joc de sentimentele
tale și aruncând la gunoi anii de căsnicie? Sau, femeie fiind, ce ai face dacă
ai fi o țintă sigură și fragilă a unui obsedat sexual care îți pândește fiecare
mișcare și are cu ușurință acces în casa ta? Ai fi capabil/ă să ierți? Să treci
cu vederea și să mergi mai departe, spunându-ți că nu ți s-a întâmplat ție
asta, că imaginația îți joacă feste? Ai ignora ceea ce este evident, ți-ai
baricada amintirile într-un colțișor al minții tale, prefăcându-te că nu
există, că ai uitat, în timp ce ele te macină în continuare zi de zi? Sau ai
lua atitudine și ai înfrunta adevărul așa cum este el? Ai fi capabil/ă de mai
mult de atât, te-ai răzbuna și i-ai pedepsi pe cei vinovați? Până unde ai fi în
stare să mergi pentru a-ți recăpăta onoarea? Ai lupta pentru ca asta să nu ți se
mai întâmple sau ai accepta să fi o țintă sigură , o persoană rănită, cu
așteptările și planurile de viitor spulberate, o continuă victimă a trecutului?
Ai vrea să te răzbuni? Ai fi capabil/ă să omori?
„...atâta lume consideră că toți oamenii merită o viață
lungă, când adevărul e că viața în sine este probabil mai mult decât oricare
dintre noi merită. Cred că majoritatea oamenilor fetișizează viața până
într-atât, încât le permit altora să profite de ei.”
Vreau să precizez că recenzia nu conține spoilere, înțelegerea încheiată între cei doi străini în aeroport, prin care vor să comită o crimă în numele dreptății fiind cunoscută cititorilor încă de la început, din descrierea cărții.
Momentul adevărului jucat de cei doi în timpul zborului
se încheie cu stabilirea unei întâlniri prin care să pună la punct ultimele
detalii ale omorului, însă ce Ted nu știe este că și de această dată se află
departe de adevăr, complicea lui invizibilă fiind o maestră în arta crimei.
„Și poate mă incita să am din nou o pradă. Trebuie să
recunosc asta. Crima era o dorință pe care nu mi-o mai satisfăcusem de mulți
ani.”
Astfel începe un joc periculos în care nimeni nu este de
fapt ceea ce vrea să pară, relațiile și poveștile din trecut fiind pătate cu
sânge și purtând cu ele secrete devastatoare.
Perspectiva narativă se schimbă pe parcursul întregii
cărți de la un capitol la altul, permințându-ne nouă, cititorilor, să aflăm
trecutul și gândurile tuturor personajelor implicate în această poveste ce se
vrea a fi un mind-game de excepție menit să ne pună dreapta judecată la
încercare și să răstoarne toate credințele și adevărurile în legătură cu ceea
ce știam că este bine sau rău, moral sau imoral, corect ori nedrept.
Lily este de departe personajul meu preferat. Este o
supraviețuitoare, nevoită să înfrunte problemele de una singură încă din
adolescență, trăind lângă niște părinți superficiali și prea puțin interesați de
bunăstarea și siguranța propriului lor copil, bazându-se întotdeauna pe
inteligența ei și capacitatea de a intui gândurile și acțiunile celor din jur.
Calculată, cu o tărie de caracter ieșită din comun, bună strategă, dar și
carismatică, Lily nu este dispusă să treacă cu vederea infidelitățile și
minciunile la care este părtașă, ticluind până la ultimul detaliu planuri prin
care să-i pedepsească pe cei vinovați de netrebniciile comise. Chiar dacă
trecutul și răutatea gratuită a bestiilor cu chip de oameni ar fi putut să o
îngenuncheze ori să o transforme într-o victimă, ea nu se lasă intimidată și
reușește să lupte pentru a nu ajunge o păpușă în mâinile soartei, care uneori
este atât de nedreaptă.
„Mi-am închipuit că ea, tânăra Lily, era acolo cu mine.
Ne-am privit în ochi, fără să fie nevoie să ne vorbim. Înțelegeam amândouă că
supraviețuirea era totul. Era sensul vieții. Și să pui capăt unei alte vieți
era, în multe feluri, cea mai grozavă expresie a ceea ce însemna să fii viu.”
Bineînțeles, de cele mai multe ori în viață trebuie să
alegi între un rău mai mic și un rău de proporții, pentru a nu ajunge pradă
trebuie să te transformi în prădător, iar umanitatea și capacitatea de a-ți
păstra integritatea și sănătatea mentală îți sunt puse la grea încercare. Poate
nu am să fiu înțeleasă pentru ceea ce spun, dar am apreciat acest personaj
feminin tocmai pentru imperfecțiunile de care a dat dovadă și pentru faptul că
a ales să facă dreptate (ce-i drept, prin niște metode nu foarte ortodoxe) și
să curețe lumea de niște scursuri care ar fi vătămat în continuare fără să le
pese de ceilalți. Nu mi-ar fi plăcut să văd o Lily răpusă de răutatea celor din
jur, trăindu-și viața în frică și nesiguranță. În același timp o compătimesc
pentru toate nenorocirile prin care a trebuit să treacă și pentru toate sacrificiile făcute pentru a
supraviețui într-o lume care te provoacă să îți găsești singur mântuirea. Iar
uciderea este mântuirea ei, calea ei spre supraviețuire, iar eu am înțeles de
ce a ales să fie așa. Pentru că altfel nu ar mai fi putut fi.
„Se încheiase totul. Aveam să duc o viață liniștită și
aveam să mă asigur că nimeni n-o să mă poată răni din nou. Voi continua să
supraviețuiesc, știind, așa cum am știut în acea noapte în poiană, pe când stelele
își revărsau strălucirea peste mine, că eram deosebită, că mă născusem cu un
soi diferit de moralitate. Era moralitatea unui animal – a unei ciori sau vulpi
sau bufnițe – și nu cea a unei ființe umane normale.”
În scenă întră și ambițiosul detectiv Kimball, care este
hotărât să afle cu orice preț adevărul, intuind o foarte mică parte din el, dar
greșind extrem de mult în fața inteligentei Lily.
Cei care aleg să
pășească pe acest drum presărat cu secrete și cadavre, în care răsturnările de
situație din prezent și surprinzătoarele descoperiri din trecut se îmbină
perfect în fiecare pagină a cărții, dând naștere unei povești palpitante și
greu de imaginat, cei care vor alege să pătrundă adânc în viețile acestor
personaje (care pot fi, la fel de bine, persoane în carne și oase, posibili
vecini, colegi, sau chiar parteneri de-ai noștri) și decid că sunt pregătiți să
afle adevărul, dar mai ales să îl înțeleagă mai presus de aparențe, ei bine,
aceștia vor avea parte de o lectură memorabilă care cu greu poate fi uitată.
„O cioară mă privea, cocoțată pe un arțar uscat, aflat la
marginea pajiștii. M-am întrebat dacă simțea mirosul morții în aer și m-am
gândit că probabil îl simțea. Și-a lăsat capul în jos, și-a înfoiat aripile
negre. Am simțit că îmi ura bun venit într-o lume specială.”
Finalul este și mai șocant decât povestea în sine și
recunosc că mi-ar fi plăcut ca lucrurile să decurgă diferit. Nu mă așteptam la
o așa încheiere, speram din suflet ca totul să se fi încheiat într-o nota
diferită de cea care a pus capăt romanului. Mi-aș dori sincer o continuare, o
modalitate prin care să se demonstreze că unele personaje merită să își spună punctul de vedere și să
dovedească că nu sunt doar simpli pioni pe o tablă de joc și că tot ce au făcut
a fost doar pentru a se apăra.
„Cei care merită să moară” este un ambițios și șocant thriller-psihologic care
provoacă cititorul să pătrundă în mințile întunecate a unor personaje profund
rănite, dar care nu au pozat în victime, viața obligându-i să se transforme din
pradă în prădător (dar și invers) pentru a supraviețui în urma întâmplărilor cărora
în mod normal nu ar putea să le supraviețuiască.
Desi nu citesc carti de acest gen, aceasta m-a atras de la inceput :)
RăspundețiȘtergereNipci eu nu stiu de ce ;) . Poate subiectul!!!
are un subiect intrigant. merita citita !
ȘtergereGrozavă recenzie! Am citit-o pe nerăsuflate. Am mai dat peste cartea asta chiar de curând. Coperta m-a cam dus în eroare. Din cauza ei mi-am făcut o cu totul altă idee despre conținut. Dar văd că merită! Sună foarte, foarte bine, mai ales că îmi plac thrillerele psihologice. Și mai spui că finalul este șocant - perfect!
RăspundețiȘtergerema bucur ca ti-a placut recenzia si multumesc pentru frumoasele vorbe. sper sa iti placa si cartea ;)
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereChiar astăzi am primit și eu această carte, pare interesantă, nu știu, dar coperta e puți cam, hmm, nepotrivită, din câte am citit. :) Revin cu părere!
RăspundețiȘtergereWell, coperta este foarte asemanatoare cu cea originala. Mie imi place destul de mult desi, da, poate ar fi trebuit sa aleaga o alta potrivita.
ȘtergereLectura placuta si astept recenzia ! :)
Ok, trebuie sa-mi revin putin dupa aceasta recenzie.
RăspundețiȘtergereNu cred ca am citit vreodata o recenzie ca asta, e buuuna!!
Cred ca o sa cumpar si eu cartea. Felicitari pentru recenzie!
Multumesc pentru cuvinte :3 Inseamna foarte mult pentru mine. Ma bucur enorm ca recenzia mea te-a facut sa iti doresti aceasta carte. Merita pe deplin ;)
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere