la septembrie 06, 2016

Recenzie “Cei care merită să moară” de Peter Swanson

septembrie 06, 2016 10 Comments Edit

La scurt timp după ce ne naștem, după ce începem să creștem și căpătăm o anumită percepție asupra lucrurilor și persoanelor din jurul nostru și până când încheiem acest ciclu numit viață, suntem învățați de către adulții din viața noastră, iar mai apoi începem să conștientizăm singuri, că în viață există anumite reguli de conduită și supraviețuire pe ceare noi toți (sau marea majoritate dintre noi) trebuie să le respectăm pentru a putea trăi laolaltă cu cei din jurul nostru, pentru a putea conviețui și a ne respecta între noi, pentru a putea deosebi binele de rău, pentru a nu îmbrățișa anumite lucruri considerate imorale, pentru a ne deosebi noi oamenii de celelalte viețuitoare de pe acest pământ ș.a.m.d.

De la acele lucruri banale și respectate (măcar în teorie) de toți, cum ar fi adoptarea unui comportament și a unui vocabular civilizat cu cei din jurul nostru, respectarea regulilor în societate, pedepsirea nelegiuirilor, până la cele considerate imorale și extrem de grave, cum ar fi violul sau uciderea.

Toate acestea ne sunt cunoscute încă de când suntem de-o șchioapă, iar creierul nostru înregistrează tot ce este bine și rău, fiecare om ducându-și astfel existența cât mai moral posibil. Însă ce ai face dacă ai afla că partenera ta, cea căreia i-ai încredințat toată încrederea și dragostea de care ești capabil, duce de fapt o viață dublă, bătându-și joc de sentimentele tale și aruncând la gunoi anii de căsnicie? Sau, femeie fiind, ce ai face dacă ai fi o țintă sigură și fragilă a unui obsedat sexual care îți pândește fiecare mișcare și are cu ușurință acces în casa ta? Ai fi capabil/ă să ierți? Să treci cu vederea și să mergi mai departe, spunându-ți că nu ți s-a întâmplat ție asta, că imaginația îți joacă feste? Ai ignora ceea ce este evident, ți-ai baricada amintirile într-un colțișor al minții tale, prefăcându-te că nu există, că ai uitat, în timp ce ele te macină în continuare zi de zi? Sau ai lua atitudine și ai înfrunta adevărul așa cum este el? Ai fi capabil/ă de mai mult de atât, te-ai răzbuna și i-ai pedepsi pe cei vinovați? Până unde ai fi în stare să mergi pentru a-ți recăpăta onoarea? Ai lupta pentru ca asta să nu ți se mai întâmple sau ai accepta să fi o țintă sigură , o persoană rănită, cu așteptările și planurile de viitor spulberate, o continuă victimă a trecutului? Ai vrea să te răzbuni? Ai fi capabil/ă să omori?

„...atâta lume consideră că toți oamenii merită o viață lungă, când adevărul e că viața în sine este probabil mai mult decât oricare dintre noi merită. Cred că majoritatea oamenilor fetișizează viața până într-atât, încât le permit altora să profite de ei.”

În timpul unui zbor cu avionul, Ted Sverson face cunoștință cu frumoasa și misterioasa Lily Kintner, căreia îi destăinuie cum, în timp ce își construiau casa în care urmau să se mute, soția lui l-a înșelat cu responsabilul de construcția casei. Printre aburii alcoolului și încă luptându-se cu șocul descoperirii făcute, Ted adaugă, mai în glumă, mai în serios, că ar fi în stare s-o omoare pe Miranda pentru infidelitataea comisă. Spre marea lui surprindere, noua lui parteneră de confesiuni chiar îl încurajează să facă asta și își oferă ajutorul pentru a pune la cale uciderea soției trădătoare, dându-i un ultimatum soțului îndurerat.

Vreau să precizez că recenzia nu conține spoilere, înțelegerea încheiată între cei doi străini în aeroport, prin care vor să comită o crimă în numele dreptății fiind cunoscută cititorilor încă de la început, din descrierea cărții.

Momentul adevărului jucat de cei doi în timpul zborului se încheie cu stabilirea unei întâlniri prin care să pună la punct ultimele detalii ale omorului, însă ce Ted nu știe este că și de această dată se află departe de adevăr, complicea lui invizibilă fiind o maestră în arta crimei.

„Și poate mă incita să am din nou o pradă. Trebuie să recunosc asta. Crima era o dorință pe care nu mi-o mai satisfăcusem de mulți ani.”

Astfel începe un joc periculos în care nimeni nu este de fapt ceea ce vrea să pară, relațiile și poveștile din trecut fiind pătate cu sânge și purtând cu ele secrete devastatoare.

Perspectiva narativă se schimbă pe parcursul întregii cărți de la un capitol la altul, permințându-ne nouă, cititorilor, să aflăm trecutul și gândurile tuturor personajelor implicate în această poveste ce se vrea a fi un mind-game de excepție menit să ne pună dreapta judecată la încercare și să răstoarne toate credințele și adevărurile în legătură cu ceea ce știam că este bine sau rău, moral sau imoral, corect ori nedrept.

Lily este de departe personajul meu preferat. Este o supraviețuitoare, nevoită să înfrunte problemele de una singură încă din adolescență, trăind lângă niște părinți superficiali și prea puțin interesați de bunăstarea și siguranța propriului lor copil, bazându-se întotdeauna pe inteligența ei și capacitatea de a intui gândurile și acțiunile celor din jur. Calculată, cu o tărie de caracter ieșită din comun, bună strategă, dar și carismatică, Lily nu este dispusă să treacă cu vederea infidelitățile și minciunile la care este părtașă, ticluind până la ultimul detaliu planuri prin care să-i pedepsească pe cei vinovați de netrebniciile comise. Chiar dacă trecutul și răutatea gratuită a bestiilor cu chip de oameni ar fi putut să o îngenuncheze ori să o transforme într-o victimă, ea nu se lasă intimidată și reușește să lupte pentru a nu ajunge o păpușă în mâinile soartei, care uneori este atât de nedreaptă.

„Mi-am închipuit că ea, tânăra Lily, era acolo cu mine. Ne-am privit în ochi, fără să fie nevoie să ne vorbim. Înțelegeam amândouă că supraviețuirea era totul. Era sensul vieții. Și să pui capăt unei alte vieți era, în multe feluri, cea mai grozavă expresie a ceea ce însemna să fii viu.”

Bineînțeles, de cele mai multe ori în viață trebuie să alegi între un rău mai mic și un rău de proporții, pentru a nu ajunge pradă trebuie să te transformi în prădător, iar umanitatea și capacitatea de a-ți păstra integritatea și sănătatea mentală îți sunt puse la grea încercare. Poate nu am să fiu înțeleasă pentru ceea ce spun, dar am apreciat acest personaj feminin tocmai pentru imperfecțiunile de care a dat dovadă și pentru faptul că a ales să facă dreptate (ce-i drept, prin niște metode nu foarte ortodoxe) și să curețe lumea de niște scursuri care ar fi vătămat în continuare fără să le pese de ceilalți. Nu mi-ar fi plăcut să văd o Lily răpusă de răutatea celor din jur, trăindu-și viața în frică și nesiguranță. În același timp o compătimesc pentru toate nenorocirile prin care a trebuit să treacă și pentru toate sacrificiile făcute pentru a supraviețui într-o lume care te provoacă să îți găsești singur mântuirea. Iar uciderea este mântuirea ei, calea ei spre supraviețuire, iar eu am înțeles de ce a ales să fie așa. Pentru că altfel nu ar mai fi putut fi.

„Se încheiase totul. Aveam să duc o viață liniștită și aveam să mă asigur că nimeni n-o să mă poată răni din nou. Voi continua să supraviețuiesc, știind, așa cum am știut în acea noapte în poiană, pe când stelele își revărsau strălucirea peste mine, că eram deosebită, că mă născusem cu un soi diferit de moralitate. Era moralitatea unui animal – a unei ciori sau vulpi sau bufnițe – și nu cea a unei ființe umane normale.”

În scenă întră și ambițiosul detectiv Kimball, care este hotărât să afle cu orice preț adevărul, intuind o foarte mică parte din el, dar greșind extrem de mult în fața inteligentei Lily.

Cei care aleg să pășească pe acest drum presărat cu secrete și cadavre, în care răsturnările de situație din prezent și surprinzătoarele descoperiri din trecut se îmbină perfect în fiecare pagină a cărții, dând naștere unei povești palpitante și greu de imaginat, cei care vor alege să pătrundă adânc în viețile acestor personaje (care pot fi, la fel de bine, persoane în carne și oase, posibili vecini, colegi, sau chiar parteneri de-ai noștri) și decid că sunt pregătiți să afle adevărul, dar mai ales să îl înțeleagă mai presus de aparențe, ei bine, aceștia vor avea parte de o lectură memorabilă care cu greu poate fi uitată.

„O cioară mă privea, cocoțată pe un arțar uscat, aflat la marginea pajiștii. M-am întrebat dacă simțea mirosul morții în aer și m-am gândit că probabil îl simțea. Și-a lăsat capul în jos, și-a înfoiat aripile negre. Am simțit că îmi ura bun venit într-o lume specială.”

Finalul este și mai șocant decât povestea în sine și recunosc că mi-ar fi plăcut ca lucrurile să decurgă diferit. Nu mă așteptam la o așa încheiere, speram din suflet ca totul să se fi încheiat într-o nota diferită de cea care a pus capăt romanului. Mi-aș dori sincer o continuare, o modalitate prin care să se demonstreze că unele personaje merită să își spună punctul de vedere și să dovedească că nu sunt doar simpli pioni pe o tablă de joc și că tot ce au făcut a fost doar pentru a se apăra.

„Cei care merită să moară” este un ambițios și șocant thriller-psihologic care provoacă cititorul să pătrundă în mințile întunecate a unor personaje profund rănite, dar care nu au pozat în victime, viața obligându-i să se transforme din pradă în prădător (dar și invers) pentru a supraviețui în urma întâmplărilor cărora în mod normal nu ar putea să le supraviețuiască.

Recenzie “Cei care merită să moară” de Peter Swanson

Share this:

CONVERSATION

10 comentarii: