13 cărți scrise de autori români pe care vă provoc să le citiți (dacă nu ați făcut-o până acum)

      De-a lungul timpului am avut ocazia să citesc destul de multe cărți scrise de autori români, atât din categoria celor clasice, adevărate capodopere literare, cât și cărți contemporane.

        Multe dintre ele mi-au rămas întipărite în minte și pe multe dintre ele le voi reciti cu drag de fiecare dată când timpul îmi va permite.

       Am încercat să fac o selecție și să vă prezint și vouă câteva dintre ele, poate cine știe, vă veți îmbogăți wish list-ul sau vă veți reaminti de cărțile copilăriei voastre. Ordinea este total aleatorie, nu mă pot decide care mi-a plăcut mai mult. Enjoy ! 

     1. „Cianură pentru un surâs”, de Rodica Ojog-Brașoveanu, primul volum din seria Melania Lupu (o bătrână simpatică, foarte inteligentă, care excelează în jocul psihologic) este o carte polițistă care te ține în suspans de la prima până la ultima pagină, cu mult umor și replici savuroase.

Descriere: O competiție contra cronometru între maior și Melania, devotat escortată de un grup de gangsteri. La aceeași miză se mai adaugă o țintă: trecerea frauduloasă a tablourilor peste granță. Pitorescul personajelor, umorul, "neașteptatul" prezent în fiecare pagina, duiosul și cinismul, glonțul și aroma de levanțică a aducerii-aminte fac deliciul lecturii acestui roman.


2.      “..Și la sfârșit a mai rămas coșmarul” de Oliviu Crâznic este un roman gothic inspirat din cronici medievale, în care povestea te poartă spre o lume întunecată în care ai șansa (sau să spun neșansa?:D) de a te întâlni cu cele mai înfricoșătoare creaturi ale nopții – vampiri (dar atenție, nu în genul Twilight sau Jurnalele vampirilor), vârcolaci (nici ei nu vin din lumea Teen Wolf! ), demoni. Acestora li se alătură cavalerul Arthur de Seragens, contesa Giulliana Sellini, inchizitorul Albert de Guy, vicontele de Vincennes, spadasinul Huguet de Castlenove și multe alte personaje enigmatice.

Descriere: Actiunea cartii se petrece in Castelul Ultimelor Turnuri, unde lucrurile merg cu adevarat Rau. 

Invitat la nunta unei necunoscute intr-un castel bantuit de diavol, nobilul decazut Arthur de Seragens se trezeste prins intr-o ingrozitoare plasa a nebuniei, tradarii si crimei. In vreme ce oaspetii mor in jurul lui unul dupa altul intr-un mod misterios, secerati de un dusman inuman, Arthur intrezareste cu groaza cum latul se strange in jurul singurei persoane de care i-a pasat vreodata, superba Adrianna de Valois, tanara fiica a intunecatului si temutului sef al Politiei. 

Panicat si confuz, Arthur se vede astfel nevoit sa incheie o alianta fragila si controversata cu cei mai puternici dintre supravietuitori, care au inceput deja o ancheta in intuneric, impreuna dar suspectandu-se unii pe altii: vicontele de Vincennes, prietenul din copilarie al lui Arthur, versat in intrigile de salon, logician si vanator iscusit; baronul german Von Walter Calatorul, ale carui peregrinari prin locuri uitate de lume l-au adus de atatea ori in fata unor adevaruri de neindurat; frumoasa si imorala Giulianna Sellini, despre care se spune in soapta ca i-a sedus deodata pe Dumnezeu si pe Diavol; fostul preot Huguet de Castlenove, acum un spadasin periculos, al carui drum presarat cu cadavre duce la o amanta misterioasa; ducele de Chalais, puternic si crud stapanitor al tinutului, rafinat, aratos si incapabil de a-si stapani pornirile violente; si, mai ales, barbatul care conduce investigatia si de care se tem toti, caci o singura vorba a lui poate aduce rugul – Albert de Guy, inchizitorul…
          
                         
  3. „Asasin la feminin” de Monica Ramirez ne introduce în lumea spionajului, organizațiilor secrete și asasinilor. Este o lecție dură de viață, o poveste despre supraviețuire, libertate, dragoste și puterea de a merge mai departe. Face parte din seria Alina Marinescu (6 volume în total) și este inspirată din întâmplări reale.

Descriere: O iubire imposibilă, interzisă, din altă lume…

Alina Marinescu este o rebelă. A fost o rebelă înainte de recrutarea ei ca agent operativ și ramâne o rebelă și după. Acum însă, moartea face parte din viața ei de zi cu zi. Secțiunea Operațiuni Speciale o recrutează impotriva voinței ei și Alex Therein, bărbatul pe care crede că-l iubește, o transformă într-un asasin de elită. 

Dragostea este o noțiune abstractă pentru Alex, un bărbat cu un trecut întunecat și o expresie impenetrabilă, eficient de rece, care ucide pentru a putea supraviețui. Fără întrebări inutile. Alex nu este un bărbat real, ci mai degrabă o fantomă, o iluzie creată cu ajutorul oglinzilor. Misiunea lui este să o seducă pe Alina, așa că o atrage în mod intenționat în lumea lui misterioasă și plină de senzații, prăbușindu-se emoțional pentru prima dată de la propria lui recrutare. Ca mentor al ei în timpul procesului de antrenament, trebuie să se confrunte nu numai cu atitudinea ei recalcitrantă, dar și cu responsabilitatea de a transforma o persoană inocentă într-o unealtă a morții. 

Cu toate acestea, cei doi sunt atrași unul către celălalt și relația paradoxală ură-iubire devine și mai complicată datorită jocului aproape zilnic cu moartea. Probabil cea mai arzătoare întrebare este: o iubește Alex pe Alina cu adevărat? 


4. O adevărată provocare în ceea ce privește cărțile contemporane o reprezintă primul volum al seriei Rephelimii, scris de tânăra și talentata Simona Stoica, Provocarea”. Cartea asta are absolut tot ce-i trebuie -  suspans, acțiune, personaje unice de care te vei atașa imediat. Povestea creată de autoare este unică și minunată, te acaparează pe deplin și te face să îți pui nenumărate întrebări referitoare la personaje. Atenție, nu trebuie să vă încredeți în nimeni!

Descriere: În străvechea cetate din Haven, Rephelimii, un grup de asasini conduși și instruiți de Azazeal Vellenhall, încearcă să împiedice declanșarea unui război cu Cele Zece Orori. Jack Harper, liderul lor, este trimis dincolo de Voal, pentru a o găsi pe nepoata lui Azazeal – tânăra Desiree, cea de a Treia Cheie a Havenului. Însă când descoperă misterele care înconjoară conacul Wolfmaner și cine e răspunzator pentru crimele săvârșite în urmă cu 150 de ani, Desiree refuză să își accepte moștenirea și să înfrunte trecutul. Jack nu are de gând să renunțe și ar face orice ca să salveze Havenul. Îi va câștiga încrederea, o va minți și o va seduce pentru a-și îndeplini misiunea. Provocarea a fost acceptată.




   5.  “Anotimpul pumnalelor” de Șerban Andrei Mazilu este o distopie dark fantasy incitantă a cărei acțiune ne poartă în Arhipeleagul Voss, care luptă să supraviețuiască decandenței și mizeriei impuse de Madeline Mequette – o aristocrată nemiloasă și conducătorul (corupt, bineînțeles) bisericii, ambii (ajutați și de alte personaje la fel de dizgrațioase) făcând tot ce le stă în putință să pună mâna pe tronul Împăratului, fără a le păsa de consecințe. Mai multe detalii nu-mi permit să vă dau: momentan nici eu nu știu povestea completă ori deznodământul (abia ieri am început să o citesc) și nici nu vreau să stric povestea oferind  prea multe informații. Însă de un lucru vă asigur – cartea MERITĂ citită. 

                  Descriere: Într-un univers fantastic dominat de forțe oculte și de tehnologii avansate nefiresc pentru acele timpuri, un grup de asasini încearcă imposibilul: dejucarea planurilor diabolice de preluare a puterii și restabilirea echilibrului viață – moarte, de mult alterat. Arhipelagul Voss se zbate în mizerie și disperare, sărăcie și haos. Conducătorul Bisericii, corupt și pervers, și o aristocrată însetată de putere manipulează, seduc sau ucid pe oricine le stă în cale, căci miza supremă este chiar tronul Împăratului. Vocea zeului Moarte se face auzită peste șuieratul pumnalelor, în timp ce un erou improbabil este aruncat în mijlocul unui joc dement în care toată lumea are de pierdut.


6.  „Ostatic 2.0:Camera din Teheran” scrisă de autorul Alex Deva este, din păcate, și în ciuda faptului că ne oferă o poveste foarte interesantă, bine documentată și plină de acțiune și neprevăzut,  prea puțin cunoscută. Așa cum putem deduce cu ușurință din titlu, acțiunea cărții se desfășoară în jurul unui ostatic, un pilot român plecat în Irak, și a eforturilor de salvare întreprinse pentru a-l readuce acasă teafăr . Cartea beneficiază de câteva ilustrații reprezentative, realizate de Dariu Panaite, dar și de un mic trailer pe care îl puteți urmări mai jos.


Descriere: Ce ai face daca te-ai trezi ostatic într-o încapere încuiata, în fata unei camere web prin care întreaga lume ti-ar urmari fiecare miscare? Un pilot de elicopter român, aflat la lucru în strainatate, este rapit si tinut într-o încapere cu acces deplin la internet. Cei de acasa fac eforturi sa îl gaseasca si sa-l readuca acasa... dar sperantele li se naruie cînd rapitorii anunta conditiile eliberării. 



   7.  „Ultimul avanpost” de Lavinia Călina este prima distopie a cărei acțiune se petrece în România, după cel de-al Treilea Război. Cu imaginație și mult talent, Lavinia reușește să ne ofere o carte cu un subiect interesant, ușor de citit, în care personajul feminin principal – prințesa Diane ne reamintește de eroina Jocurilor foamei.

Descriere: Al treilea Război Mondial a luat sfârşit, iar România anului 2046 este Regat. Logodită cu prinţul Alex şi fiică a Ministrului de Interne, tânăra Diane trăieşte o viaţă luxoasă şi lipsită de griji, ocupată cu discursuri, dileme cu cea mai potrivită garderobă a zilei şi păstrarea aparenţelor cuplului regal. Printre petreceri, călătorii obositoare, speech-uri învățate pe de rost și accesele de furie ale prinţului, Diane contemplă fără prea mult entuziasm un viitor previzibil. Însă viața i se schimbă complet într-o singură noapte, atunci când este răpită de către un grup de rebeli, pentru care guvernarea autoritară a regatului întruchipează răul absolut.

8. „Ce ne spunem când nu ne vorbim ” de Chris Simion o recomand tuturor persoanelor, indiferent de vârstă sau gusturi. O carte despre viață, boală, vindecare, puterea cuvintelor, iubire și ură. O carte asupra căreia vei reveni iar, și iar, și iar, punându-ți tot mai multe întrebări..

Descriere: Un diagnostic fatal o determină să o ia la fugă şi să se ascundă. Fără nicio explicaţie. Îşi abandonează iubitul, părinţii, prietenii... tot. Pleacă din ţară ca să-şi trăiască sfârşitul într-o singurătate deplină, scriind mail-uri pe care nu le trimite niciodată. După doi ani, îşi reface analizele. Verdictul medical are efect de dinamită. Anulează toate aşteptările. E sănătoasă tun, fără urmă de neoplasm, prin urmare, în viaţă. După doi ani în care a dansat tango cu moartea, revine în povestea din care evadase, dar nu se mai identifică profund cu nimic.

 Acvariul cu lumea ei de demult, cu peşti-emoţii, cu scoici-amintiri, cu gânduri-nisipuri, cu plante-vise, mediul ei vital de mai înainte, se dovedeşte a fi acum ceva banal, deloc esenţial, foarte simplu de înlocuit. Singurul lucru cu care rămâne după această jupuire e sinele. Dacă primul diagnostic a fost greşit sau dacă şi-a inventat povestea doar ca să fugă de realitatea în care era... nu mai contează atâta timp cât, însoţind-o pas cu pas pe drumul ei, ne-am făcut ţăndări ca să ne recompunem, am minţit ca să descoperim adevărul, am urât ca să aflăm iubirea adevărată, ne-am pierdut definitiv ca să îl regăsim pe Dumnezeu pentru totdeauna.

„Când eşti pe un drum cu sens unic, fără cale de întoarcere, fiecare secundă te costă altfel. Moartea îmi zâmbeşte din colţul camerei. Mi-ai şoptit toată copilăria că viaţa trebuie să fie o eternă lecţie în care să ne pregătim să murim.
Mă auzi? Caută neîncetat să rămâi liber. Inima ta poate iubi tot ce doreşte. În fiecare răsărit de soare există ceva frumos. Călătoria aceasta nu poate avea sfârşit."

9.      „Păpușile” de Cristina Nemerovschi atinge un subiect dureros și inevitabil – pierderea definitivă a persoanelor dragi din viața noastră. Este un roman despre viață și moarte, despre dragoste și supraviețuire, deloc ușor de parcurs, care îți poate lasa răni adânci în suflet, dar în același timp te poate și ajuta să ți le închizi pe cele existente. Un roman frumos, despre o frumoasă poveste de dragoste dintre două fete, o carte pentru cei care înțeleg dincolo de cuvinte.

Descriere: La început n-au fost cerul și pământul. La început au fost Dora și Luna. 

Aprilie, 2011: Dora – care are 18 ani, cântă într-o trupă rock și se pregătește de bac –o întâlnește într-o noapte pe carismatica și misterioasa Luna. Alter ego, iubită, idol, sau toate la un loc? Povestea lor de dragoste se împarte între aventuri extreme și dorința de a-i face pe cei din jur să le accepte relația, totul sub amenințarea unei profeții vechi de peste zece ani, care s-ar putea adeveri sau nu. O familie cu multe secrete, toate întunecate, și o provocare: Dora va trebui să o iubească pe Luna împotriva tuturor.

August, 2014: O surpriză romantică pentru Luna ia o întorsătură neașteptată și Dora va observa cum lumea pe care o știe, în mijlocul căreia se află iubirea ei, se surpă definitiv.

La început n-au fost cuvântul, Dumnezeu sau întinderea nesfârșită de ape. La început au fost Dora și Luna. Și totul a pornit de acolo.


10. “Crimă la timpul trecut” de Adina Speteanu este o combinație foarte reușită între o poveste de dragoste și o carte polițistă. Ema, personajul pincipal, deși suferă enorm din cauza morții surorii ei, dovedește putere și tărie de caracter atunci când pleacă în căutarea asasinului Adelei. 

       Descriere: A te indragosti de persoana nepotrivita nu este cel mai sanatos lucru. Dar cand acea persoana se dovedeste a fi si cea mai potrivita, lucrurile iau o intorsatura ciudata, aproape mortala.

        Dupa noua ani in care Ema a incercat sa uite ceea ce a distrus-o si sa duca o viata normala, o veste ingrozitoare o aduce inapoi "acasa", locul in care toata tragedia a inceput. Nimic nu mai este ca inainte. Durerea creste cu fiecare secunda, iar Adela, sora si unicul ei sprijin, este moarta. Prinsa intre furie si tristete, Ema cade in capcana domnului Predescu si porneste in cautarea criminalului Adelei. Condusa doar de propriile ei puteri si de o dorinta fierbinte de razbunare, ajunge intr-o lupta in care supravietuirea este unicul scop. Iar dragostea pare sa-i ingreuneze misiunea cu fiecare clipa. Constransa de indoieli si remuscari, speriata de amintirile trecutului ei intunecat, trebuie sa aleaga intre a lupta pentru ceea ce simte, sau a fugi din calea posibilei ei fericiri pentru totdeauna. Dar ezitarea complica lucrurile si aproape ca ii pune viata in pericol...


   11. Theo Anghel ne poartă cu al ei roman Am murit, din fericire:Întoarcerea” într-o lume fantasy savuroasă, plină de acțiune și umor. Eroina prinincipală, Oriana, a cărei viață este curmată subit, dar care primește șansa de a se întoarce înapoi ca și Recuperator de suflete, alături de Abel și Ama, fac deliciul acestei cărți și te însoțesc într-o aventură (din păcate, prea scurtă) de neuitat.

       Descriere: Tânăra Oriana moare într-un accident, chiar în ziua nunții ei.

    Pentru oricine, acesta ar părea sfârșitul. Nu și pentru ea. Se întoarce ca recuperator de suflete, însă nu la vechea viață și familie, pentru care trebuie să rămână moartă, ci la una cu totul nouă. Răsfățul  și confortul, considerate garantate mai înainte, se duc acum pe Apa Sâmbetei. Va trebui să lupte pentru a-i salva pe ceilalți, dar și pe sine. Apar noi prieteni, noi dușmani și… prima iubire?

     Există viață după moarte? Unii vor spune da, alții că nu. Dar există un răspuns la care cu siguranță nu v-ați gândit. Există recuperatorii de suflete. Smulși din existențele lor, sunt aruncați în altele, neîntrebați de nimeni, fără să li se ceară acceptul. Trebuie doar să se supună legilor celor de Dincolo. Iar unii aleg răzvrătirea…


12.   „Cavalerii florii de cireș scrisă de Constantin Chiriță este primul volum ce deschide mult iubita serie Cireșarii. Cei șapte cireșari – Dan, Ursu, Vitor, Ionel, Tic, Maria și Lucia pornesc în diferite expediții geografice, peripețiile lor fiind de cele mai multe ori încununate cu succes.

Descriere: Niciun roman pentru copii si tineret nu se poate compara, la noi, ca audienta si ca forta de fascinatie, cu Ciresarii. Ciresarii sunt personaje bine alese si atent construite de catre parintele lor. Se stie, de altfel, ca Victor, Lucia si Tic au fost create prin asemanare cu cei trei copii ai autorului. Ei au cateva trasaturi dominante, fizice si morale, care ii individualizeaza usor si ii fac lesne memorabili. In primul volum al seriei, cei sapte copii de pe Strada Ciresului si catelul Tombi vor sa elucideze un mister geologic, dar intalnesc in Pestera Neagra personaje adulte ostile, pe care le inving prin inteligenta si spirit de echipa.


   13. “La Medeleni” de Ionel Teodoreanu este o altă serie a copilăriei mele care mi-a plăcut extrem de mult. Autorul ne spune tulburătoarea poveste a trei copii: Olguța, Dănuț și Monica. O poveste despre viață, moarte, maturizare.

Descriere: Urmarind adolescenta protagonistilor, Ionel Teodoreanu surprinde -printre cei dintai între romancierii nostri interbelici – un ritm si un stil de viata deja modernist, sincron cu cel occidental. Modern styleul casei din Pitar Mos a lui Herr Direktor si Danut, stilul garconne, emancipat al Olgutei Deleanu, preocuparile sportive ale tinerilor, automobilul, cinematograful, petrecerile de liceeni prefigureaza deja atmosfera anilor ’20.




Share this:

CONVERSATION

7 comentarii:

  1. Sunt onorată să mă aflu pe lista de recomandări. Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu sunt onorata ca am avut ocazia sa va citesc cartea :3
      multumesc pentru o lectura grozava !

      Ștergere
  2. sunt câteva în lista ta pe care nu am ajuns să le citesc, dar sper să o fac cât mai curând. :D Thanks!

    RăspundețiȘtergere
  3. Din lista ta sunt cateva carti pe care mi-as dori sa le citesc: Rodica Ojog-Brasoveanu, Monica Ramirez, Theo Anghel. Cartea lui Ionel Teodoreanu am citit-o in liceu, mi-a placut dar nu a fost ceva "wow"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ma bucur ca pe lista intocmita de mine se afla carti pe care ai vrea sa le incerci si sper sa o faci cat mai curand pentru ca sunt foarte frumoase si merita citite de cat mai multe persoane :) spor la lectura !

      Ștergere
  4. Faina lista, o parte dintre ele sunt deja citite, mai am doar cateva :D. Multumesc pentru recomandare.

    RăspundețiȘtergere