la decembrie 06, 2016

Recenzie “Plânsul lui Nietzsche” de Irvin D. Yalom

decembrie 06, 2016 5 Comments Edit

„Istoria este o ficțiune care s-a întâmplat în trecut, în timp ce ficțiunea este o istorie care ar fi putut să se întâmple. “

Întotdeauna am fost atrasă de acele cărți care, prin prisma poveștii relatate, explorau substraturile minții umane, invitându-ne (dacă avem curaj) să pătrundem adânc în interiorul propriului nostru subconștient, trezindu-ne pofta de autocunoaștere și de regăsire a acelor mici părți din noi pe care le-am pierdut în învălmășeala gândurilor sau de a căror existență nu eram conștienți.

Plânsul lui Nietzsche este o astfel de carte, revoltătoare și inteligent scrisă, care necesită o mare atenție și concentrare pe parcursul lecturii pentru a fi capabil să înțelegi în profunzime noțiunile de psihologie, medicină și psihanaliză, cât și contextul în care acestea au fost dezbătute – simple întrebări existențiale și angoase cu care (aproape) orice om se confruntă la un moment dat pe parcursul vieții – și plecând de la premisa că o analiză psihologică personală este necesară și chiar obligatorie pentru a-ți descoperi propriul adevăr, lăsând deoparte adevărul general valabil oricărui muritor de rând. Cu alte cuvinte, orice om trebuie să atingă starea sublimă de autocunoaștere pentru a putea „funcționa” într-o societate care, atunci (sfărșit de secol XIX), dar mai ales acum, pune o presiune considerabilă asupra sănătății mentale și psihicului omenesc.

„(...) aceia care își doresc liniște sufletească și fericire trebuie să creadă și să îmbrățișeze credința, în timp ce aceia care-și doresc să caute adevărul trebuie să renunțe la liniștea minții și să-și consacre viața cercetării.”

Faimosul scriitor și psihoterapeut Yalom ne propune o incursiune în timp în atmosfera Vienei fin de siècle, aducând în discuție termeni precum cunoaștere, autocunoaștere, conștient, inconștient, subconștient, schimbare, isterie, migrene, mesmerism, viață și moarte, curajul de a-ți schimba convingerile. Autorul, fin cunoscător al psihologiei umane, își imaginează cum ar fi fost dacă filozoful Nietzsche ar fi acceptat în realitate să fie consultat și tratat de către celebrul diagnostician vienez Josef Breuer, care a imaginat un tratament bazat pe conversație, o metodă folosită în cazul pacientei sale isterice, Anna O. (pacientă reală, la fel ca mai toate personajele acestei cărți).

Având ca punct de plecare viața marilor personalități din domeniul științei, medicinei și filosofiei și concentrându-și atenția asupra problemelor interioare și disperărilor omenești, Yalom recrează atmosfera Vienei fin du siècle, purtându-și cititorul pe aripile unei epoci apuse, dar care încă mai păstrează, secole mai tărziu, acea disperare și eternă dorință de cunoaștere a sinelui caracteristică omului care vrea să își depășească condiția morală și să găsească libertatea și răspunsurile de care are nevoie pentru a fi întreg. Iar în acest debut scriitoricesc al psihanalistului Yalom tocmai despre asta este vorba: cum să identificăm neliniștile și angoasele interioare care ne împiedică să fim noi înșine, cum să înfruntăm presiunea socială care ne îndepărtează de la adevăratul nostru scop în viață, goana nebună de a supraviețui fără a a simți, uitând de dorințele și idealurile noastre, urmând tipare, trăind pentru alții, renunțând la plăcerile noastre, ajungând să ne rătăcim în noi înșine.

„Spiritul unui om este construit din opțiunile sale.”

În 1882 Breuer era singurul diagonstician din Viena și chiar din întreaga Europă capabil să trateze insteria și alte boli mentale sau fizice grave. Într-o zi, pe când se afla în frumoasa Veneție, bucurându-se de timpul său liber, este asaltat de o tânără necunoscută, fermecătoarea Lou Salome care, prin impulsivitatea, spontaneitatea, erotismul și nonconformismul de care dă dovadă, aproape îi impune mai bătrânului medic să accepte să trateze un foarte complicat caz de boală a unui fost prieten – cazul viitorului filozof Nietzsche, pe atunci practic necunoscut și ținut în umbră de către demonii ce îl măcinau fiece zi și noapte. Intrigat de situația aflată, Breuer acceptă cazul, nedându-și seama că acesta va constitui o adevărată provocare, cu atât mai mult cu cât pacientul său nu vrea să fie tratat, având convingerea că „adevărul este o greșeala față de care nu putem trăi! Că dușmanii adevărului nu sunt minciunile, ci convingerile! Că răsplata ultimă a celui mort este că nu va mai muri! Că medicii nu au nici un drept să deposedeze un om de moartea sa!”

Cu ajutorul discipolului său, binecunoscutul Freud, și invocând ca și pretext propriile sale disperări – obsesia pentru frumoasa pacientă labilă psihic Anna O., teama de antisemitism, insomniile și depărtarea inexplicabilă față de soție și copiii, Breuer pune la cale un tertip prin care îi cere lui Nietzsche să îi fie mentor, sperând astfel ca destăinuirea propriilor nefericiri îl vor face pe încăpățânatul filozof să dea glas problemelor cu care se confruntă, reușind în acest fel să îi trateze boliile sufletești și trupești (care sunt de fapt extensii ale primelor menționate). Însă cu cât ajung să se cunoască mai bine prin intermediul experimentului conversațional, cu atât își dau seama că ambii se confruntă cu aceleași probleme și sunt mai asemănători decât credeau, învățând în același timp unul de la celălalt.

„- De fapt, îi urăsc pe ceilalți, care mă jefuiesc de solitudinea mea fără să-mi ofere însă cu adevărat companie.

- Ce vrei să spui, Friedrich? Cum adică nu-ți oferă companie?

- Neprețuind lucrurile pe care eu le prețuiesc ! Uneori privesc atât de departe în viață, că deodată mă uit în jur și văd că nu m-a însoțit nimeni, că singurul meu tovarăș e timpul.”

Obsesiile celor doi protagoniști, teama lor de disociere și neputința de a se elibera de anumiți factori nocivi se întrepătrund și dau naștere unor discuții filozofice ce sunt purtate în cadrul unor ședințe neconvenționale pe parcursul cărora doctorul (Breuer) ia locul pacientului (Nietzsche) și invers. Până unde pot merge limitele psihicului uman și care este limita de demarcație între real și mesmerism, dorință și obsesie, nebunie și normalitate? Un răspuns ar fi că nu există o astfel de limită și în același timp ea există și este suficient de pregnantă astfel încăt te poate bloca de o parte sau de cealaltă a întregului. Cei doi pătrund adânc în existența umană, săpând în interiorul propriului sine și aducând la suprafață presupuneri și teorii care cu greu pot fi acceptate. Ori demontate. Întrebările generează alte întrebări, ca într-un ciclu fără sfărșit, iar toate conceptele de viață ne sunt răsturnate și date peste cap cu măiestrie și ușurință pe măsură ce parcurgem dialogurile spumoase și revelatoare dintre Nietzsche și Breuer.

„Întrebați-vă: „Cine sunt cei în siguranță, în confort, cei veșnic veseli?” Vă voi da eu răspunsul: numai aceia cu o slabă putere de pătrundere – oamenii simpli și copiii !”

„Josef, am crezut întotdeauna că suntem îndrăgostiți mai mult de dorință decât de ființa dorită.”

Plânsul lui Nietzsche este o lectură edificatoarea și revelatoare despre psihicul uman, dedesubturile omenirii, importanța analizei psihologice interioare și a înțelegerii că viață este trecătoare și ar trebui să ne bucurăm mai des de libertatea alegerilor noastre. Este atât de simplu dar atât de complicat în esență. Să devii cel ce ești, însemnând a te perfecționa și a-ți alege singur propriul drum, fără a te lăsa subjugat și înlănțuit de ceilalți. Trăiește-ți viața, nu te lăsa trăit de ea ! Yalom a reușit să dea naștere unei cărți profunde și de o complexitate năucitoare. Nu o recomand celor superficiali, care nu pot avea o viziune amplă asupra vieții, nici celor plini de prejudecăți ori celor incapabili să își reconsidere valorile și propria viață. Sau poate să spun că o recomand tocmai acestor pesoane pentru incapacitățile și lipsurile lor și pentru a le servi drept lecție de viață? În orice caz, este o lectură inteligent scrisă și destul de greoaie, care m-a schimbat și m-a făcut să îmi reconsider viața. O carte care merită citită și recitită ori de câte ori simți că nu ești în locul ori epoca potrivit/ă, ori de câte ori ai impresia că te-ai pierdut în tumultul vieții și în nefirescul uman. O carte care invită la introspecție și îți prezintă o nouă perspectivă asupra efemerității vieții, punând accent asupra analizei psihice interioare.

„Vreți să zburați, dar nu puteți începe să zburați zburând. Trebuie să vă învăț mai întâi să mergeți, iar primul pas în a învăța să mergi este să înțelegi că acela care nu se supune lui însuși este condus de alții. Este mai ușor, mult mai uțor să te supui altuia decât să-ți comanzi ție însuți.”

„- Trăiește când trăiești ! Moartea nu mai este o teroare dacă mori când ți-ai consumat viața! Dacă nu trăiești la momentul potrivit, nu poți nici să mori la momentul potrivit.”

„- Ți-ai trăit viața? Sau te-ai lăsat trăit de ea? Ai ales-o? Sau ea te-a ales pe tine? Ți-a plăcut? Sau ai regretat-o? Asta vreau să spun când te întreb dacă ți-ai consumat viața. Ai folosit-o până la capăt?

(...)

- Și asta este, Josef, sunt convins, sursa principală a fricii tale. Acea apăsare în dreptul inimii – e pentru că pieptul îți explodează de viață netrăită. Și bătăile tale marchează timpul. Iar lăcomia timpului este veșnică. Timpul devorează neîncetat – și nu dă nimic înapoi.”

Mulțumesc enorm librăriei online Libris pentru încrederea acordată și șansa de a citi și recenza această carte. Plânsul lui Nietzsche poate fi comandată de aici, la categoria Literatură contemporană, colecția Raftul Densiei.

P.S. Libris au dat startul Târgului cadourilor de Crăciun, așadar puteți achiziționa timp de două zile multe cărți la prețuri mici. Spor la cumpărături !

Recenzie “Plânsul lui Nietzsche” de Irvin D. Yalom

Share this:

CONVERSATION

5 comentarii: