Recenzie "Ceasul fantasmelor" de Oliviu Crâznic

Despre autor

Câștigător al Premiului Galileo 2011 pentru Cel mai bun volum al anului 2010, al Premiului Societății Europene de Science Fiction, Encouragment Award Eurocon 2012 și comparat deseori (și pe bună dreptate !) cu Edgar Allan Poe, Oliviu Crâznic este scriitor de literatură fantastică, publicist și consilier juridic, născut în Transilvania.

Despre carte

         Ultima sa carte, “Ceasul fantasmelor”, lansată la sfârșitul lui martie 2015, la editura Cux Publishing,  în cadrul târgului de carte Final Frontier ce a avut loc în Nexus Club și la care am avut plăcerea să particip, este o colecție de povestiri scrise cu măiestrie ce poate mulțumi cu ușurință nu doar o singură categorie de cititori, deoarece îmbină mai multe genuri literare, dintre care amintim fantasy, SF și gothic. Așadar, o carte complexă, pentru toate vârstele și gusturile, în care suspansul, misterul și neprevăzutul te înconjoară la fiecare pas, pagină cu pagină, în timp ce pătrunzi tot mai adânc într-o lume uimitoare, cum numai în operele lui Baudalaire, Sir Arthur Conan Doyle și Edgar Allan Poe mai găsești.

         Pe parcursul celor patru capitole, prin povestirile create de autor, veți trece prin situații neprevăzute, veți avea ocazia să cunoașteți personaje noi -“ un răzbunător rănit și o fată cu trandafiri în păr, care își doarme somnul de veci sub gheață”, “o seducătoare stranie vizitând un fort izolat, din care soldații dispar unul câte unul”, “trei adolescenți care întâlnesc un Rău ocult în drumul lor spre maturitate “, etc -, și să vă reîntâlniți cu un personaj mai vechi, unic și foarte promițător, despre care vom mai auzi cu siguranță în viitorul apropiat: preafrumoasa Ermengaarde din Dinastia Eyes.

         Chiar dacă ințial am vrut să povestesc pe scurt întâmplările imaginate de autor și să vă familiarizez puțin cu personajele create, am decis să nu dezvălui prea multe informații, pentru a vă putea bucura de o lectură cât mai surprinzătoare și din dorința de a păstra misterul la cote maxime.

 Astfel, pentru cei care vor să petreacă câteva ore în compania unor personaje fascinante realizate cu mult talent, dar și pentru cei care vor să se bucure de o carte de calitate, atât din punct de vedere scriitoricesc, dar și în ceea ce privește tiparul și grafica (pagini de o foarte bună calitate, coperta de o frumusețe deosebită – nu m-am putut abține să nu îi fac o poză, o puteți observa mai jos - , scriitura impecabilă. Felicitări editurii Crux Publishing pentru respectul arătat cititorilor !), recomand cu căldură “Ceasul fantasmelor”.


În plus, atât pentru cei care au citit deja cartea și vor ceva mai mult, cât și pentru cei care încă mai au dubii (nu știți ce pierdeți !) mai recomand și romanul “…Și la sfârșit a mai rămas coșmarul”, scris tot de către maestrul gothicului românesc, cum îmi place să-l numesc pe Oliviu Crâznic.

În încheiere, am selectat câteva citate foarte dragi mie, care mi-au rămas întipărite în minte multă vreme după ce am terminat de citit cartea și care sunt sigură că le voi reciti cu plăcere de fiecare dată când voi vrea să lecturez ceva unic, diferit și memorabil.

“Ermengaarde Eyes mă aștepta în picioare, sprijinită cu un aer visător de peretele rece. Privirea îi era pierdută undeva în gol, în direcția în care putea să privească în spațiu, dar expresia ei infirma ideea că se uita la ceva anume. Cârlionții blonzi îi scăldau ca o apă umerii albi, iar profilul aristocratic era cu atât mai evident, cu cât astfel de femei nu existaseră niciodată pe Marte.

Pentru cine nu a văzut până acum o terrană, e foarte greu să mă înțeleagă. Dar eu am să încerc să explic. Ochii, ochii erau fără îndoială o problemă; i-a întors către mine când intram și parcă sufletul mi s-a mișcat în trup, gata să îl părăsească. Erau adânci și amețitori, ca un iaz ce adăpostește înecații, caramel lichid umbrit de gene negre ce tremurau cu o siguranță dezarmantă – era ca și cum te lăsau dintr-o dată complet dezbrăcat în fața ei, paralizat și vulnerabil.

“ Cât de greu vă imaginați că este să ucizi un bărbat care te iubește, un bărbat a cărui unică, oarbă dorință este aceea de a te salva? ...

“Dumnezeu a pus Binele și Răul în sufletul nostru când ne-a creat, odată cu capacitatea de a le recunoaște; dar în veacurile care s-au vălurit nătâng, demoralizator peste noi, ne-am ucis singuri învățămintele și conștiința.

 “Când vremea e rea și locul e rău,clipele trec toate deodată și seaman teribil una cu alta. Astfel, nici măcar veșnicia nu durează mult.”

“Ermengaarde ne aștepta, cu același surâs melancolic pe buze. Nu ne întreba nimic, dar fețele noastre spuneau destule. Și fața ei spunea destule (….). Fără un cuvânt, i-am făcut semn să iasă pe coridor, și trupul fetei se undui ca o panteră aurie printre noi, lăsând o dâră de parfum amețitor în timp ce picioarele ei goale atingeau metalul de gheață al podelei culoarului.”

Share this:

CONVERSATION

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu