Recenzie "Prințul mecanic" de Cassandra Clare
Continuarea Îngerului
mecanic este un volum încântător, plin de acțiune și răsturnări de situație,
ce adună între paginile sale, sub bagheta magică a cuvintelor, un buchet de
sentimente contradictorii, ce transpun cititorul într-o lume întunecată și
deopotrivă fermecătoare, plină de iubire, ură, intrigi, sacrificii și suspans.
Pericolul și intrigile
malefice încă planează asupra vânătorilor de umbre, lupta pentru supraviețuire
și dreptate continuând încă și mai aprig. Consilul face presiuni asupra tinerei
șefe a Institutului, Charlotte; aceasta este considerată vinovată de
nenorocirile provocate de Magistru și riscă să fie înlăturată de la conducere,
în favoarea lui Benedict Lightwood. Însă nimeni nu știe că acesta ascunde un
secret bine păstrat mulți ani de-a rândul , iar numirea lui ca șef al
Institutului ar însemna fără doar și poate un dezastru ireparabil pentru
vânătorii de umbre și locuitorii Lumii de Jos.
Astfel, eroii noștrii se
văd nevoiți să întreprindă eforturi din ce în ce mai mari pentru a reuși să îl
demaște pe Magistru si să împiedice maleficul plan al acestuia de a crea Dispozitivele infernale – demonii
mecanici, de multe ori încercările nefelimilor soldându-se cu pierderi de
neimaginat.
Cele două planuri – iubirea și lupta împotriva răului se întrepătrund
într-o manieră extrordinară, oferindu-i cititorului accesul către o lectură de
neuitat. În scenă își fac apariția noi
personaje a căror prezență are o contribuție covârșitoare la tot ceea ce
înseamnă acțiunea și povestea cărții.
Îi cunoștem mai bine pe
cei doi frați Lightwood, Gabriel și Gideon a căror menire de început este să le
antreneze pe Tessa și Sophie în artele luptei corp la corp. Prezența unuia
dintre cei doi (nu am să divulg despre cine este vorba) va fi una decisivă și
va aduce câteva schimbări pe parcursul cărții. În urma pierderii suferite la
finalul volumului precedent, vânătorii de umbre primesc noi ajutoare – Cyril și
Bridget, special pregătiți pentru a-și îndeplini responsabilitățile sub
acoperișul Institutului din Londra.
Ideea de triunghi amoros începută în primul volum este din ce în ce mai
accentuată în Înger, iar cititorul,
la fel ca și Tessa, este încercat cu ușurință de sentimente contradictorii.
„Ore chiar ai putea iubi două persoane diferite ăn acelasși timp? Ai
putea să-ți împarți inima în două?”
Deși întotdeauna mi-au displăcut personajele feminine care nu reușeau să
aleagă între un admirator sau altul și a căror sentimente erau confuze, iată că
și eu am fost prinsă în acest joc al iubirii. Cei doi nefilimi, Will și Jem,
atât de apropiați unul de celălalt, confidenți și de neseparat, capabili să își
dea viața unul pentru celălalt, uniți prin legătura de parabatai, amândoi aspirând în secret la inima tinerei metamorfice.
Pe de o parte Jem, bun, iubitor, atent și care are face orice să o vadă
fericită pe Tessa, orice pentru ca ea să nu se mai simtă atât de singură. Bunul
și blândul Jem, dependent de drogul yin
fen, care se luptă în fiecare zi să supraviețuiască un timp cât mai îndelungat.
De cealaltă parte Will, chipeșul, bravul, sarcasticul și încăpățânatul nefilim
care ascunde un secret din copilărie și care se străduiește din răsputeri să
își înfrângă sentimentele pentru Tessa și să îi țină la o parte prin duritatea
și răceala de care dă dovadă pe toți cei care țin la el.
„Dacă
nimănui nu-i pasă de tine, oare exiști?”
„Tessa..,
începu el și se aplecă spre ea de parcă voia- ea nu știa ce era în mintea lui-
ori să lovească geamul și să-l spargă, ori să o scuture de umeri, ori să o țină
în brațe de parcă nu ar fi avut de gând să-i mai dea drumul vreodată.”
Casandra
Clare este o adevărată maestră a cuvintelor și imaginației, dând naștere unei
lumi magice, scrierile ei devenind din ce în ce mai acaparatoare și complexe pe
măsură ce povestea frumos creionată
înainează. Singurul punct slab pe care i-l atribui volumului de față este cel
în privința deconspirării secretului nu-chiar-atât-de-covârșitor pe care Will
este nevoit să îl ascunda. Categoric nu mă așteptam la ceva atât de...superficial.
Chiar nu este corect, deoarece din cauza acestei „tragedii” s-au frânt câteva inimi, iar ceea ce ar fi putut fi ceva
frumos, a fost ruinat. Autoarea ar fi putut inventa ceva mult mai dramatic,
care să merite suferințele și scarificiile personajelor. Just saying.....Sau,
poate că lucrurile cu adevărat stupide ne fac să pierdem persoanele dragi.
Trăgând linia, volumul doi din seria Dispozitive infernale este o adevărată bijuterie fantasy care ține
cititorul strâns ancorat în fascinanta epoca victoriană a vânătorilor de umbre.
Vor reuși eroii noștri să păstreze căminul lor de atâția
ani, Institutul? Vor dejuca ei planurile Magistrului, readucând pacea în Lumea
de Jos? Cine îi va trăda și a cui nechibzuință va fi pedepsită? Cine le va fi
alături și cine va garanta pentru succesul lor? Vor reuși Will și Jem să treacă
peste suferințele la care au fost supuși? A cui inimă o va frânge Tessa?
Asta veți afla numai citind Prințul mecanic !
În final, vă las cu cel mai frumos citat din toată
cartea, o declarație a sentimentelor cu care orice împătimit al lecturii se va
identifica și pe care orice iubitoare de
cărți visează să o audă din partea persoanei iubite.
„Le-am
citit pe toate. Fiecare cuvânt pe care l-ai scris. Tess, tu și cu mine semănăm.
Noi trăim și respirăm cuvinte. Cărțile m-au împiedicat să îmi iau viața, după
ce am crezut că n-am să mai pot iubi vreodată pe cineva, să mai fiu iubit de
nimeni niciodată. Cărțile m-au făcut să simt că probabil nu eram complet singur.
Acestea au fost cinstite cu mine, și eu cu ele. Să-ți citesc cuvintele, ceea ce
ai scris, faptul că uneori te simțeai singură și speriată, dar întotdeauna
curajoasă. Felul în care vedeai lumea,
în care gândeai, sperai, simțeai, visai. Mi se părea că și eu visam și gândeam
și simțeam cu tine. Visam ceea ce tu
visai, visam ceea ce tu voiai – și apoi mi-am dat seama că te voiam cu adevărat
pe tine. Fata din spatele
scrisorilor. Te-a iubit din prima clipă în care le-ai citit. Încă te iubesc. “
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu