la aprilie 08, 2016

Recenzie "Ultimul viking" de O. G. Arion

aprilie 08, 2016 3 Comments Edit

Știi acel moment când ești incredibil de nerăbdător/are să pui mâna pe o anumită carte, când vânezi data apariției acesteia și numeri la propriu zilele care te despart de clipa în care o vei avea în mână, în care vei putea spune că este doar a ta, și începi să cauți ca nebunul/nebuna cât mai multe recenzii și informații pe net în speranța că acestea îți vor potoli pe moment setea pentru respectiva carte, până când o vei putea devora tu însuți. Ei bine, așa am pățit eu cu "Ultimul viking" când am auzit că va apărea la chioșcurile de ziare, eram extrem de nerăbdătoare să o achiziționez, mai ales că descrierea suna extrem de bine.

Încă de la început, titlul m-a intrigat foarte mult, iar așteptările mele au crescut exponențial când am aflat că pe lângă vikingi și creaturi supranaturale – vampiri (preferații mei, în general), berserkeri (preferații mei în această carte), selkie (spirite ale apei), wyvern (un fel de dragoni), vom avea parte și de mitologie nordică. Și, în mare parte, pot spune că aceste așteptări au fost atinse. Dar să o luăm cu începutul.

Povestea mi-a plăcut extrem de mult (nu am de gând să divulg prea multe detalii despre acțiunea propriu-zisă, vreau să descoperiți singuri frumusețea cărții), ideea de bază este destul de interesantă, însă am trecut destul de anevoios peste primele pagini și peste nenumăratele scene în care câteva dintre personaje se ocupau cu decorarea și inaugurarea unei cafenele, încât la un moment dat am avut impresia că aceasta a prins viață și că de fapt Coquette face parte din personajele cărții. Tot așteptam să se întâmple ceva cu adevărat wow, care să mă facă să mă pierd în totalitate în poveste, dar parcă totul stagna, iar acțiunea se încăpățâna să bată pasul pe loc. Toate acestea au fost lăsate în urmă după ce am mai înaintat cu lectura și toate întâmplările prin care treceau persoanjele și situațiile primejdioase cu care trebuiau să se confrunte m-au acaparat pe deplin.

Am savurat de-a dreptul momentele în care sunt prezentate viețile personajelor cu puteri supranaturale (deși aș fi vrut să aflu mult mai multe detalii despre trecutul lor fascinant), momentele în care aflam informații despre vechea comoară vikingă și care sunt pericolele ce planează asupra celor care o dețin, dar și avantajele aduse de aceasta, cât și momentul în care în scenă intră unul dintre personajele mele favorite, Ian. Berserker - lup și/sau urs - , ultimul viking în viață și cel care dă numele primului volum din seria Nemuritori, Ian este un personaj cu adevărat memorabil, fermecător din creștet până în tălpi, inteligent și misterios, cu un trecut dificil dar și frumos în același timp (trecut de care mi-aș dori enorm să citesc mai multe în următoarele volume). Arrio (vampirul) este și el o apariție mult așteptată, care dă un plus de farmec volumului, un personaj la fel de atractiv ca și Ian și cu o poveste la fel de interesantă. Acest mister ce planează în jurul trecutului celor doi mi-a plăcut enorm, dar aștept ca acesta, ușor-ușor, să fie risipit, pentru ca cititorul să aibă ocazia să descopere secretele, frumusețea și magia din vechea viață a vikingilor și a vampirilor. Lucien, Dava Irina și Astorath sunt alte persoanje, care, în ciuda faptului că fac parte din categoria celor răi, mi-au plăcut cum au fost construiți (da, da, se pare că am o afinitate pentru personajele negative, cărțile ar fi prea plictisitoare fără prezența domniilor lor:P), dând un plus de adrenalină poveștii. Personajele cu care nu am putut relaționa mai deloc și ale căror acțiuni, uneori, nu le puteam înțelege nici în ruptul capului sunt Liam - ale cărui abilități detectivistice cam lasă de dorit - și personajul în jurul căruia are loc toată acțiunea, Victoria, tânăra care, la cei 29 de ani ai săi, nu se poate decide dacă are sentimente reale de iubire pentru Liam, ori pentru Arrio, ori poate pentru Ian??? (ok, am înțeles care-i faza cu moneda și efectele acesteia, dar aș fi vrut să o văd mai matură, conform vârstei ei) și care mi-a dat impresia, uneori, că nu tratează cu suficientă seriozitate pericolele care se ivesc la orizont.

Una peste alta, "Ultimul viking" este o carte cu o intrigă bine gândită și care cu siguranță va fi pe placul cititorilor de fantasy și a celor care își doresc o lectură ușoară, care poate fi savurata în câteva doar câteva ore, în care acțiunea și dramatismul se îmbină cu scene pline de amuzament și sarcasm.

Cu toate acestea, personal, consider că povestea nu a fost spusă nici măcar pe jumătate, volumul are foarte mult potențial, cu siguranță continuările vor fi din ce în ce mai acaparante și îmi doresc din suflet de la următoarele patru volume mult mai multă acțiune și mai multă mitologie nordică. Ah, și mai mult Ian ! :P

În plus, în eventualitatea în care nu ați aflat (se poate așa ceva??), Oana a dezvăluit în premieră, pe pagina seriei, un fragment din volumul doi, "Te voi găsi", volum ce o să apară foarte curând. Eu una abia aștept să citesc continuarea !

Recenzie "Ultimul viking" de O. G. Arion

Share this:

CONVERSATION

3 comentarii: