Recenzie "Ghici cine moare primul" de M.J.Arlidge

Mi-e greu. Mi-e greu să îmi adun cuvintele și să vă spun cât de mult mi-a plăcut această carte, câte emoții și trăiri m-au copleșit iremediabil, cât de dificil îmi este să găsesc cuvintele potrivite care să descrie amalgamul de sentimente răvășitoare care mi-au invadat mintea și inima pe parcursul lecturării acestei cărți.

Pentru a doua oară. Da, este a doua oară când citesc această sângeroasă și șocantă capodoperă scrisă de scenaristul M.J.Arlidge, specializat în a da naștere unor povești pline de dramatism, violență și teroare.

Al doilea an consecutiv când pășesc pe drumul presărat cu sânge, cadavre, inimi sfâșiate, gânduri și dorințe perverse.

Sunt conștientă că poate suna ciudat ceea ce am să spun, dat fiind faptul că acest roman este unul care abundă în violență, dar m-aș reîntoarce cu plăcere, ori de câte ori aș simți nevoia, la adrenalina și suspansul creat de Arlidge. Și, în ciudat tutuor cărților din categoria polițiste/thriiler/suspans pe care le-am parcurs până acum, niciuna nu m-a impresionat mai tare ca Eeny Meeny și mai rar mi-a fost dat să întâlnesc situații atât de tulburătoare .

„E nostim, dar odată ce ți-ai pus în cap să faci ceva rău, te simți de-ndată mai bine. Te ia amețeala, ești euforic și liber. Nu știe nimeni ce pui la cale. Nimeni nu te pote opri. E micul tău secret murdar. Zilele alea premergătoae au fost printre cele mai fericite din viața mea.”

Mai mult decât o carte menită să șocheze prin amănuntele și descrierile înfiorătoare ce pun la grea încercare stomacul cititorului, „Ghici cine moare primul” este o carte despre supraviețuirea în cele mai dificile și de neimaginat condiții, despre puterea de a face alegerea corectă, acea alegere care face diferența dintre o viață normală și decădere, inocență și perversitate, rău și răul suprem, viață și moarte.

“Există o sumedenie de momente într-o viață de om când trebuie să alegi dacă te deschizi ori de ascunzi adânc. În dragoste, la serviciu, în familie, cu prieteni, sunt clipe când trebuie să decizi dacă ești pregătit să-ți arăți adevărata fire.”

Capitolele alternează, acțiunea, amintirile din trecut și trăirile din prezent desfășurându-se cu viteza luminii sub ochii înfometați ai cititorului care, cu cât mai mult avansează în lectură, cu atât mai mult își va dori ca toate acele lucruri greu de imaginat, dar totuși posibile într-o lume a decăderii, să nu i se întâmple niciodată lui, să nu existe în realitate astfel de situații macabre.

Rând pe rând, sunt prezentate poveștile de viață a mai multor personaje și aflăm cum acestea sunt prinse în capcană și nevoite să îndure momente degradante și înfiorătoare atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. Criminala - o minte diabolică chinuită de către demonii din trecut și de toate faptele abomniabile pe care ea însăși a fost nevoită să le îndure - , creează scenarii de groază pentru victimele sale, închizându-le în locuri părăsite, greu accesibile, fără hrană și apă, având la dispoziție doar o armă cu un singur glonte: pentru ca să existe un supraviețuitor, una dintre cele două victime trebuie să fie eliminată de mâna celeilalte. În caz contrar, victimele vor muri de inaniție.

„De ce făcea ea așa ceva? Își obliga victimele să joace un Ala-bala portocala diabolic, convinsă fiind că acela care ucide va suferi în ultimă instanță mai mult decât victima. Trauma provocată supraviețuitorului să constituie oare motivația și plăcere ei?”

Unul moare, celălalt trăiește. Un joc macabru ce pare fără de sfărșit, însă un joc bine gândit, deoarece victimele nu sunt alese la întâmplare, viețile lor având legătură cu un alt personaj al cărții, un personaj cheie al romanului.


Așadar, o carte în care accentul este pus pe trecut, faptele din prezent fiind consecința alegerilor făcute cu mult timp în urmă.


„Cum poți să te trezești atunci când visezi? Pierdut în toiul unui coșmar, cum faci să te cațări și să ieși din prăpastie?”

„Încrederea e un lucru fragil – greu de câștigat și ușor de pierdut.”

Condițiile în care sunt ținute victimele sunt devastatoare, degradante, iar decizia finală – de a omorî ori de a fi omorât este una fără precendent, menită să distrugă definitiv viața celui căzut în capcană.

În tot acest haos dificil de imaginat, cea care trebuie să facă dreptate și să salveze viețile celor puși în pericol este inspectorul detectiv Helen Grace.

Impunătoare, inteligentă, dură, inspectoarea Grace știe să se facă respectată, fiind cea mai tânără femeie detectiv și deținând nenumărate cazuri rezolvate la activ.

Fără familie, prieteni sau pasiuni pe care să le împărtășească cu cei din jur, Helen trăiește doar pentru a-și îndeplini cât mai bine posibil sarcinile, fiind un exemplu chiar și pentru colegii ei de sex masculin, ridicând ștacheta atât de sus încât cu greu poate fi comparată ori înlocuită.

„Sergentul de la intrare s-a trezit brusc din visare și a încercat să își ia un aer cât mai activ cu putință. Toți se-ndreptau mereu de spate când o vedeau pe Helen. Nu doar din cauză că aveau gradul de inspector dectectiv;era și ceva care avea legătură cu ținuta ei. Când intra în clădire îmbrăcată în costumul de motociclist din piele, părea un ditamai muntele de ambiție și energie de un metru optzeci. Nu întârzia niciodată, nu era niciodată mahmură, nu era niciodată bolnavă. Se dedica trup și suflet serviciului, cu o înverșunare la care ceilalți nici măcar nu visau.”

Împreună cu echipa ei, face și imposibilul să oprească măcelul la care sunt supuse victimele, însă în ciuda eforturilor depuse, criminala este mereu cu un pas înaintea lor, lăsând în urma ei doar durere, sânge și nebunie.

Fire neînfricată și care a văzut multe la viața ei, Helen sacrifică aproape tot în numele dreptății, însă atunci când proprii demoni se intersectează cu cei ai ucigașei, cazul explodează literalmente și tot ce a reușit să construiască prin muncă și efort timp de atâția ani – putere, echilibru, renume - , este pe cale să fie spulberat, lăsând în urmă doar durere.

Finalul cărții nu se lasă mai prejos, este devastator și plin de suferință, personajele fiind puse la încercarea supremă, cea care le va schimba iremediabil viața.

Ghici cine moare primul”  nu este o carte ușor de citit, nu este pentru oricine, în paginile ei sălășluind multă violență și cruzime. Este un thriller psihologic înspăimântător, care atinge cititorul în atât de multe feluri și care ridică întrebări șocante ce țin de psihicul uman și de puterea/maleficul  de care nu știm că dispunem până nu suntem puși într-o situație extremă. O putere care, alimentată de anumite situații limită, poate deveni ucigătoare.

„- Tu ai impresia că oameni sunt buni, Jodie. Faci parte din categoria optimiștilor. Dar ei nu sunt așa. Sunt răi, egoiști și cruzi. Ai dovedit-o și tu. Și toți prăpădiții ăștia meschini pe care i-am răpit. Până la urmă, nu suntem cu toții decât niște animale care ne hăcuim reciproc ca să supraviețuim.”

Share this:

CONVERSATION

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu