Recenzie "Ghici cine moare primul" de M.J.Arlidge
Mi-e greu. Mi-e greu să îmi adun cuvintele și să vă spun
cât de mult mi-a plăcut această carte, câte emoții și trăiri m-au copleșit
iremediabil, cât de dificil îmi este să găsesc cuvintele potrivite care să
descrie amalgamul de sentimente răvășitoare care mi-au invadat mintea și inima
pe parcursul lecturării acestei cărți.
Pentru a doua oară. Da, este a doua oară când citesc
această sângeroasă și șocantă capodoperă scrisă de scenaristul M.J.Arlidge,
specializat în a da naștere unor povești pline de dramatism, violență și
teroare.
Al doilea an consecutiv când pășesc pe drumul presărat cu
sânge, cadavre, inimi sfâșiate, gânduri și dorințe perverse.
Sunt conștientă că poate suna ciudat ceea ce am să spun, dat
fiind faptul că acest roman este unul care abundă în violență, dar m-aș
reîntoarce cu plăcere, ori de câte ori aș simți nevoia, la adrenalina și
suspansul creat de Arlidge. Și, în ciudat tutuor cărților din categoria
polițiste/thriiler/suspans pe care le-am parcurs până acum, niciuna nu m-a
impresionat mai tare ca Eeny Meeny și mai rar mi-a fost dat să întâlnesc
situații atât de tulburătoare .
„E nostim, dar odată ce ți-ai pus în cap să faci ceva
rău, te simți de-ndată mai bine. Te ia amețeala, ești euforic și liber. Nu știe
nimeni ce pui la cale. Nimeni nu te pote opri. E micul tău secret murdar.
Zilele alea premergătoae au fost printre cele mai fericite din viața mea.”
Mai mult decât o carte menită să șocheze prin amănuntele
și descrierile înfiorătoare ce pun la grea încercare stomacul cititorului, „Ghici
cine moare primul” este o carte despre supraviețuirea în cele mai
dificile și de neimaginat condiții, despre puterea de a face alegerea corectă, acea alegere care face diferența dintre
o viață normală și decădere, inocență și perversitate, rău și răul suprem, viață și moarte.
“Există
o sumedenie de momente într-o viață de om când trebuie să alegi dacă te
deschizi ori de ascunzi adânc. În dragoste, la serviciu, în familie, cu
prieteni, sunt clipe când trebuie să decizi dacă ești pregătit să-ți arăți
adevărata fire.”
Capitolele alternează, acțiunea, amintirile din trecut și
trăirile din prezent desfășurându-se cu viteza luminii sub ochii înfometați ai
cititorului care, cu cât mai mult avansează în lectură, cu atât mai mult își va
dori ca toate acele lucruri greu de imaginat, dar totuși posibile într-o lume a
decăderii, să nu i se întâmple niciodată lui, să nu existe în realitate astfel
de situații macabre.
Rând pe rând, sunt prezentate poveștile de viață a mai
multor personaje și aflăm cum acestea sunt prinse în capcană și nevoite să
îndure momente degradante și înfiorătoare atât din punct de vedere fizic, cât
și psihic. Criminala - o minte diabolică chinuită de către demonii din trecut
și de toate faptele abomniabile pe care ea însăși a fost nevoită să le îndure -
, creează scenarii de groază pentru victimele sale, închizându-le în locuri
părăsite, greu accesibile, fără hrană și apă, având la dispoziție doar o armă
cu un singur glonte: pentru ca să existe un supraviețuitor, una dintre cele două victime
trebuie să fie eliminată de mâna celeilalte. În caz contrar, victimele vor muri
de inaniție.
„De ce făcea ea așa ceva? Își obliga victimele să joace
un Ala-bala portocala diabolic, convinsă fiind că acela care ucide va suferi în
ultimă instanță mai mult decât victima. Trauma provocată supraviețuitorului să
constituie oare motivația și plăcere ei?”
Unul moare, celălalt trăiește. Un joc macabru ce pare
fără de sfărșit, însă un joc bine gândit, deoarece victimele nu sunt alese la
întâmplare, viețile lor având legătură cu un alt personaj al cărții, un
personaj cheie al romanului.
Așadar, o carte în care accentul este pus pe trecut,
faptele din prezent fiind consecința alegerilor făcute cu mult timp în urmă.
„Cum poți să te trezești atunci când visezi? Pierdut în
toiul unui coșmar, cum faci să te cațări și să ieși din prăpastie?”
„Încrederea e un lucru fragil – greu de câștigat și ușor
de pierdut.”
Condițiile în care sunt ținute victimele sunt
devastatoare, degradante, iar decizia finală – de a omorî ori de a fi omorât
este una fără precendent, menită să distrugă definitiv viața celui căzut în
capcană.
În tot acest haos dificil de imaginat, cea care trebuie
să facă dreptate și să salveze viețile celor puși în pericol este inspectorul
detectiv Helen Grace.
Impunătoare, inteligentă, dură, inspectoarea Grace știe
să se facă respectată, fiind cea mai tânără femeie detectiv și deținând
nenumărate cazuri rezolvate la activ.
Fără familie, prieteni sau pasiuni pe care să le
împărtășească cu cei din jur, Helen trăiește doar pentru a-și îndeplini cât mai
bine posibil sarcinile, fiind un exemplu chiar și pentru colegii ei de sex
masculin, ridicând ștacheta atât de sus încât cu greu poate fi comparată ori
înlocuită.
„Sergentul de la intrare s-a trezit brusc din visare și a
încercat să își ia un aer cât mai activ cu putință. Toți se-ndreptau mereu de
spate când o vedeau pe Helen. Nu doar din cauză că aveau gradul de inspector
dectectiv;era și ceva care avea legătură cu ținuta ei. Când intra în clădire
îmbrăcată în costumul de motociclist din piele, părea un ditamai muntele de
ambiție și energie de un metru optzeci. Nu întârzia niciodată, nu era niciodată
mahmură, nu era niciodată bolnavă. Se dedica trup și suflet serviciului, cu o
înverșunare la care ceilalți nici măcar nu visau.”
Împreună cu echipa ei, face și imposibilul să oprească
măcelul la care sunt supuse victimele, însă în ciuda eforturilor depuse,
criminala este mereu cu un pas înaintea lor, lăsând în urma ei doar durere,
sânge și nebunie.
Fire neînfricată și care a văzut multe la viața ei, Helen
sacrifică aproape tot în numele dreptății, însă atunci când proprii demoni se
intersectează cu cei ai ucigașei, cazul explodează literalmente și tot ce a
reușit să construiască prin muncă și efort timp de atâția ani – putere,
echilibru, renume - , este pe cale să fie spulberat, lăsând în urmă doar
durere.
Finalul cărții nu se lasă mai prejos, este devastator și
plin de suferință, personajele fiind puse la încercarea supremă, cea care le va
schimba iremediabil viața.
“Ghici cine moare primul” nu este o carte
ușor de citit, nu este pentru oricine, în paginile ei sălășluind multă violență
și cruzime. Este un thriller psihologic înspăimântător, care atinge cititorul
în atât de multe feluri și care ridică întrebări șocante ce țin de psihicul
uman și de puterea/maleficul de care nu
știm că dispunem până nu suntem puși într-o situație extremă. O putere care,
alimentată de anumite situații limită, poate deveni ucigătoare.
„- Tu ai impresia că oameni sunt buni, Jodie. Faci parte
din categoria optimiștilor. Dar ei nu sunt așa. Sunt răi, egoiști și cruzi. Ai
dovedit-o și tu. Și toți prăpădiții ăștia meschini pe care i-am răpit. Până la
urmă, nu suntem cu toții decât niște animale care ne hăcuim reciproc ca să
supraviețuim.”
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu