Recenzie "Banda celor șase ciori" de Leigh Bardugo
Prima carte scrisă de Leigh Bardugo pe care am
citit-o a fost Regatul umbrelor, volumul întâi din trilogia Grisha. Asta s-a
întâmplat chiar cu un an în urmă și am știut încă dinainte să o citesc că va fi
o lectură pe placul meu, între paginile cărții luând naștere o poveste fantasy
palpitantă, îmbogățită cu elemente și basme rusești, autoarea reușind astfel să
dea naștere unei lumi fascinante, greu de descris, magice și de care cu greu
m-am desprins pe tot parcursul dar și după lecturarea volumului.
La fel mi s-a întâmplat și cu „Six of Crows” (îmi place
foarte mult cum sună titlul în engleză), ba chiar la o intensitate mai mare,
atenția și curiozitatea mea de cititoare înrăită fiindu-mi puse la o serioasă
încercare pe parcursul întregului volum, Leigh fiind o maestră a cuvintelor și
a fantasticului, imaginația ei depășind toate granițele, aceasta ajungând doar
după un singur capitol acolo unde orice aspirant la titlul de scriitor visează
să ajungă într-o bună zi: în inimile cititorilor de pretutindeni.
„Banda celor șase ciori” depășește orice imaginație și oferă o lectură
palpitantă, plină de pericole, 586 de pagini pline de acțiune, răsturnări de
situație, alianțe neobișnuite, o intrigă bine gândită, personaje atipice și
curajoase (nebunesc de curajoase, aș putea spune, uneori de un curaj ce
frizează nebunia), vijelioase și fără prea multe scrupule, care ar fi capabile
de orice pentru a-și duce la bun sfârșit planurile.
În mare parte, toate situațiile primejdioase și toate
concesiile sunt făcute în numele răzbunării, ura fiind un sentiment copleșitor,
care invadează periodic inima și mintea ciorilor. Dar cine sunt aceste ciori
și cum de și-au unit puterile șase persoane ce dispun de abilități din cele mai
periculoase, atât de diferite dar atât de necesare supraviețuirii într-o lume
dură și implacabilă, unde cei mai înstăriți (și nu prin mijloace curate) îți
pot lua totul cât ai clipi, în care nedreptatea, sclavia și violența pândesc
după fiecare colț și unde existența celor mai periculoase bande fac chiar și
din cel mai inocent copil ori un mort ori un alt hoț iscusit și fără inimă.
Acesta este și cazul lui Kaz Brekker, conducătorul
Scursurilor și unul dintre cei mai temuți hoți din Ketterdam, rănit de atât de
multe ori și în atât de multe feluri, dar neînfrânt niciodată cu adevărat.
„Nu exista nicio parte în el care să nu fi fost frântă,
care să nu se fi vindecat imperfect, și nu exista nicio parte în el care să nu
fi devenit mai puternică pentru că fusese frântă.”
Neînfricat, un maestru a trucurilor de magie, Kaz este
genul de om car nu se dă în lături de la nimic, jucând totul pe o singură
carte, orice misiune extremă reprezentând o adevărată provocare pentru geniul
de hoț însetat de răzbunare. Nu durează mult până când acesta acceptă
propunerea de a elibera de la Curtea de gheață – cea mai înfricoșătoare
fortăreață a fjierdanilor - , un om de știință care deține secretul jurdei
parem, un drog extrem de periculos care ar putea schimba soarta tuturor
dacă va ajunge pe mâinile nepotrivite.
Pentru această misiune sinucigașă, Kaz are nevoie de cei
mai iscusiți și neînfricați parteneri, proscriși capabili de orice faptă
abjectă, hoți cu abilități ce nu ar face cinste nimănui, dispuși să își dea și
viața dacă situația o cere, tocmai pentru că nu mai au ce pierde, viața luându-le
deja tot ce aveau.
„- Cum furi cel mai simplu portofelul cuiva?
- Îi pui un cuțit la găt? a întrebat Inej
- Un pistol în șale? a spus Jesper?
- Otravă în băutură? a sugerat Nina?
- Sunteți înfiorători, a spus Matthias”
Inej este cea de-a doua membră a Bandei, o tânără suli
neînfricată care sfidează gravitația, recunoscută pentru abilitatea ei de a
escalada cele mai înate construcții, o spioană abilă și agilă care cunoaște
secretele tuturor, mâna dreaptă a lui Kaz, posesoarea și mânuitoarea
desăvârșită a unor pumnale cu nume de sfinți, dar la fel de letale ca și ea.
„A desfăcut închizătorile de la tecile de pe antebrațe,
simțind mânerele pumnalelor alunecându-i în palme. În dreapta, Sankt Petry,
renumit pentru vitejia lui, iar în stânga, pumnalul subțire cu mâner de os
botezat cu numele Sanktei Alina. A rostit și numele celorlalte cuțite pe care
le avea asupra ei. Sankta Marya și Sankta Anastasia prinse de coapse. Sankt
Vladimir ascuns în cizmă, iar la cingătoare, Sankta Lizabeta, a cărei lamă era
gravată cu flori de trandafiri. Păziți-mă, păziți-mă. Spera că sfinții ei
vedeau și înțelegeau lucrurile pe care trebuia să le facă pentru a supraviețui (...).
Cuțitele ei erau demne de nădejde. Și o făceau să se simtă ca și cum s-ar fi
născut cu gheare.”
În continuare, îi avem pe Nina și Matthias. Ea - o Grisha Sfâși-Inimi pe cât de frumoasă și
carismatică pe atât de puternică și curajoasă; el - un druskelle fjierdan cu ochi albaștri
ca de gheață, al cărui scop în viață este (sau era) să servească intereselor
Fjierdei și să vâneze “vrăjitorii” Grisha. Cei doi au un trecut comun presărat cu amintiri
dureroase și dorințe periculoase care vor îngreuna misiunea și vor pune la grea
încercare reușita acesteia și răbdarea celorlalți parteneri.
Dintre toate personajele cărții, Nina și Matthias sunt
preferații mei, relația lor fiind una deloc facilă, dialogurile și
interacțiunile lor mereu delicioase, amuzante, dar și periculoase, riscând ca
tensiunea dintre cei doi să atingă cote maxime și să explodeze în orice moment
la propriu, ei doi fiind diferiți prin natura lor și convingerile care le
conduc existența.
„- Mi-ar plăcea să te văd bătut de o fată, a spus ea
vesel
- Nu în viața asta.
- Cred că n-o să apuc să văd asta. Ci o să trăiesc
momentul când o să te pun eu în fund.”
„- Tu nu te îndoiești niciodată de tine?
- Ba mă îndoiesc tot timpul, i-a răspuns ea, simțind că o
cuprinde somnul. Dar nu o arăt. „
„- Cum poți să te numești soldat? A întrebat-o el. Dacă
te-aș lăsa, ai fi ăn stare să dormi până la prânz.
- Și ce legătură are asta?
- Disciplină? Rutină? Îți spun ceva chestiile astea?
Djel, abia aștept să dorm singur într-un pat.
- Mda, a răspuns Nina, știu cât de mult îți displace să
dormi lângă mine. O simt în fieacre dimineață. „
Tabloul Bandei este completat de Jesper – un trăgător
excelent și un împătimit al jocurilor de noroc și Wyland – expertul în
explozibil, tânărul neînțeles care a ales pericolul în schimbul confortului.
„Doar șase oameni, însă o mie de feluri în care planul
lor nebunesc putea să se ducă de râpă.”
Cu personaje memorabile, situații pe viață și pe moarte,
menite să facă inima cititorului să bată nebunește în ritmul impus de autoare,
ținuturi fascinante populate de ființe înzestrate cu tot felul de abilități
ieșite din comun, „Banda celor șase ciori” conduce cu lejeritate din topul celor
mai bune cărți fantasy și YA citite de mine în această jumătate de an.
„Fiecare dintre noi e monstrul cuiva, Nina.”
O carte interesanta si trecuta pe lista :)
RăspundețiȘtergereintr-adevar, foarte interesanta !
Ștergerelectura palcuta si te astept aici cu o parere dupa ce o sa termini cartea :)
Sunt nouă pe blogul tău (blogosfera asta e fascinantă; de la un blog ajung la altele 50!) și mă bucur nespus că am dat peste recenzia ta, care e, apropo, foarte reușită. Am adorat trilogia ”Grisha” și mă întrebam când o să apară și în România noile creații semnate de L. Bardugo (eu, se pare, am rămas în urmă cu noutățile). Și acum ”Six of Crows” e aici, ieeeei! Cei de la editura Trei au făcut o treabă bună la fel de bună cu coperta ei. :D
RăspundețiȘtergereMulțumesc pentru recenzia frumoasă și pentru că ai dat citate, care dovedesc, încă o dată, faptul că Leigh are un talent înnăscut de povestitor.
Multumesc foarte mult pentru vizita si pentru cuvinte :) si mie imi place foarte mult stilul de scriere al autoarei si sper ca editura Trei sa publice cat mai curand si continuarea de la Six of crows.
Ștergerema bucur ca v-a placut recenzia mea si va mai astept pe blog pentru alte recomandari :)