Tara, Ulf și Pervertirea Cristinei Nemerovschi

De data aceasta am să fiu rapidă. Acum două zile, având o anumită stare de spirit și confruntându-mă cu anumite întrebări, am început să citesc Pervertirea, știind că îmi va oferi, măcar prin intermediul lecturii, acea senzație și acele răspunsuri pe care le căutam fără succes în altă parte.

Astăzi, lucru ușor de înțeles, dar pe care nu l-am mai făcut până acum, deși am mai simțit nevoia și cu alte ocazii (cum ar fi, de exemplu, când am citit Păpușile), copleșită de multitudinea de trăiri pe care mi le-a transmis cartea, m-am oprit din citit și am ales să împărtășesc cu voi câteva fragmente din carte, în care mă regăsesc într-o proporție destul de mare și în care, culmea, se discută despre niște trăiri și probleme la care eu mă gândeam fix înainte să încep carte. Ceva de genul – să citești cartea potrivită la momentul potrivit și exact când ai mai mare nevoie de asta. Bineînțeles, ca să citești (dar mai ales, să înțelegi) cărțile Cristinei ai nevoie de o anumită stare. Cel puțin asta cred eu.

În fine, mai spun că personajele care îmi plac cel mai mult sunt Tara și Ulf, ele fiind și motivul pentru care am ales să copiez mai jos câteva citate referitoare la gândurile lor. Cum am spus, mă regăsesc foarte mult în fragmentele ce urmează și, poate, cine știe, o să vă regăsiți și voi, cei care îmi citiți blogul. Dacă nu sunteți plini de prejudecăți și știți să citiți cu adevărat, să înțelegeți.

„Nu înțeleg de ce pentru mine nu e nimic dincolo de rutina zilnică, de serviciul meu, de întâlnirile cu prietenii, de Amalia și Ștefana, de vizitele pe care i le fac maic-mii. De ce pentru unii oameni există și atceva. (...) visam să fiu în altă parte la vărsta asta, da, corec, dar parcă poți realiza mereu ceea ce îți dorești? De foarte puține ori posibilitatea de a ne schimba viața și de a o face mai bună chiar ține numai și numai de noi. Ține de multe ori de bani, de voință, de noroc, de alți oameni. Nici voința nu e în întregime a noastră, pentru că nu o putem controla. Există sau nu există. Așa ne-am născut.” (Tara)


Mă scârbeau interdicțiile astea impuse de societate, de religie, de școală. Animale de turmă, cum bine zicea Ulf. În momentele alea îi dădeam toată dreptatea din lume. Așa era, exact cum zicea el. Asta nu însemna însă că extindeam concluzia atât de mult pe cât o întindea Ulf, ca pe un elastic. În primul rând, eu nu credeam că ar trebui să-i disprețuim și, în cazul extrem, chiar să-i ucidem, din cauză că sunt plini de prejudecăți. Eu îmi doream, din contră, să-i eliberez, să-i învăț, să le deschid mințile, să le prezint și altă realitate. De fiecare dată când îi spuneam asta lui Ulf, îmi reproșa că sunt naivă, prea altruistă.  „Omul e un animal viciat prin esența lui, e animalul care se îndobitocește cu bună știință. Nu ai ce să mai repari la el”, spunea Ulf.(Tara și Ulf)


Dacă singurătatea e ceva ce te atrage doar fragmentar, dacă nu îți imaginezi întreaga ta viață trăită undeva cu totul și cu totul izolat de oameni, atunci ai o problemă care să te îngrijoreze – niciodată, cu niciun preț, sub nicio formă, nu trebuie să devii prea deștept. Deși prevăzusem că ar putea apărea la un momnt dat asta, am ignorat-o, m-am aruncat cu capul înainte și până la urma s-a întâmplat. Am devenit prea deștept ca să mai pot suporta oameni în jurul meu. (...). odată ce s-a întâmplat, relația ta cu restul ființelor umane este iremediabil compromisă. Nu-i vei mai putea privi cu aceeași îngăduință ca până atunci. Îți vor părea ridicoli, scârboși, ignoranți. Iată tragedia, de acolo nu va mai fi cale de întoarcere, pentru că nu mai poți redeveni prost. (...). Ai grijă, deci. Gândește cât mai puțin posibil. Dacă îți vin prea multe întrebări în cap deodată, e semn rău de tot. Alungă-le. De acolo, de sub întrebările alea, începe prăpastia. Ține-te tare pe poziție. Simți că ești în pericol? Deschide televizorul. Desfă o pungă de semințe de floarea soarelui. Ieși în fața blocului și socializează. (..). ia totul așa cum ți-l livrează ceilalți. Nu ai de ce să afli propriile răspunsuri. E periculos și nu merită.” (Ulf)

Mă ia dintr-o dată o tristețe groaznică, așa ca și cum ai sta pe un bloc și vezi cum se apropie o furtună care te va azvârli și savurezi așa ca proasta ultimele momente din viața ta, fără să te poți gândi la nimic și fără să-ți poți face o retrospectivă decentă a ceea ce ai trăit, așa cum spun toți că ar trebui să se întâmple. După asta, din nou, simt toată falsitatea din jurul meu. Un balon de clăbuc, nimenu nu-i vede culoarea adevărată. Toți vrem să fim văzuți de ceilalți altfel de cum suntem în realitate. Opusul a ceea ce suntem de fapt. (...). și totuși, în ciuda caznelor noastre, cu toții avem un moment în care suntem transparenți pentru cineva. După acest moment, în care acela ne vede adevărata față, încercăm să fugim cât mai departe de acea persoană. Ne ascundem din nou, ne tragem masca și plecăm. Dacă vom fi din nou dezvăluiți cuiva, vom fugi și de acela, vom fugi și mai departe.” (Tara)

Nu vreau să ajung să intru într-o rutină din aia imbecilă. E tot ce am urât vreodată. Să mă trezesc, să plec la lucru, să fac tot felul de treburi, să n-am timp să respir, să îmi iau în fugă ceva de mâncare, să ajung seara acasă moartă de oboseală, să-mi încropesc o cină, să mă uit la un film și să adorm. mi-e teamă că rahatul ăsta ne atrage pe toți cumva, e ca o vrajă. Ne râde în nas, ne spune că oricum am încerca să-l fentăm, tot o să ne vină de hac la un moment dat. Și, pe de altă parte, îmi spun că am nevoie de ceva puternic pe care să-l pun la loc. Am nevoie de motivație ca să lupt cu monstrul asta că, dacă aștept, la un moment dat o să vină. Ceva-ul ăsta, viitorul meu și așa mai departe...înțelegi?

(...)

- Normal. Dar tu știi că niciodată n-o să te înghită monstrul, ești conștientă de asta, nu?
- Nu, zic eu.

(...)

- N-are cm să te înghită atât timp cât tu știi că el e monstrul de care trebuie să fugi. Și, cum văd, tu știi.” (Tara și Ulf)

Astea sunt doar o parte din fragmentele care mi-au atras atenția și cu care sunt de acord în toate privințele. Am vrut neapărat să le scriu aici, ca și cum ar fi o parte din mine. Asta am simțit nevoia să fac.

Acum mă voi reîntoarce la lectura mea, iar dacă nu v-am convins cât de adevărate sunt cărțile Cristinei, prin tot ceea ce transmit ele, poate vă voi convinge data viitoare, după ce o să termin cartea și o să scriu și recenzia ei. Și dacă nici atunci...înseamnă că nu sunt pentru oricine cărțile ei.

Share this:

CONVERSATION

2 comentarii:

  1. Nu am citit cartea. Se pare ca merita citita dar eu tot o aman :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. daca pana acum nu ai citit nimic de Cristina, te saftuiesc sa incerci pentru prima oara Papusile, apoi Pervertirea. cartile ei sunt mai diferite, mai greu de inteles, si necesita o anumita stare.

      Ștergere