Recenzie „Orașul decăzut” de Olivia Manning
Înainte de toate vreau să mulțumesc celor de la editura
Nemira pentru amabilitatea de a-mi oferi această carte pe care am
citit-o pe nerăsuflate și care m-a acaparat de la primul până la ultimul rând.
Afirm cu sinceritate că interesul meu pentru cărțile de
război a crescut considerabil o dată cu parcurgerea celor două volume care fac
parte din „Trilogia Balcanică” și care sunt dedicate atât luptei pentru
supraviețuire, războiului, cât și dragostei și relațiilor dintre oameni.
Aceste file de poveste pline de învățăminte în care
cititorul își poate descoperi propriul trecut și istoria care a marcat destinul
tuturor oamenilor de pe acest pământ, fie ei români, englezi, americani,
japonezi sau nemți; în fine, acel trecut glorios și pătat cu sângele a mii de oameni mai mult
sau mai puțin vinovați, toate acele sacrificii făcute în numele dreptății și
toate asupririle de care a avut parte poporul nostru, toate acestea ar trebui
cunoscute de tinerii din ziua de azi, iar cel mai la îndemână mod prin care
aceștia pot face o incursiune înapoi în timp și istorie îl reprezintă lecturarea
cărților lăsate mărturie de către diverși scriitori care au trăit pe pielea lor
schimbările și terorile aduse de război, scriitori precum Olivia Manning.
A doua carte a „Trilogiei Balcanice” cuprinde patru
părți reprezentative prin titlurile lor (Cutremurul, Căpitanul, Revoluția, Raidul)
care fac referire la cele mai importante momente descrise de-a lungul
paginilor.
Volumul de față debutează cu frământările englezilor
generate de decăderea marii puteri protectoare, Marea Britanie, noua țintă a
germanilor și cu pierderea suferită de România care se vede forțată să renunțe
la Basarabia și Bucovina, care sunt luate de
Rusia, sacrificându-se astfel pentru a menține pacea în Europa de Est.
„După orele de încordare și incertitudine, acceptarea
ultimatumului adusese nu numai dezamăgire, ci și ușurare. Însemna, pe lângă
altele, că în București viața va continua ca până acum. Nimeni nu va fi obligat
să moară pentru o cauză disperată.”
Zbuciumul interior al tinerei englezoaice Harriet
rezonează cu nelinștea simțită pe tot cuprinsul României. Noi pericole iminente
stau să răbufnească, iar situația englezilor în această țară supusă
schimbărilor devine din ce în ce mai nesigură și delicată, aceștia nemafiind
priviți cu simpatie. Pe fondul bătăliilor interne și externe, schimbarea se
revarsă și asupra cuplului Pringle, cei doi proaspăt căsătoriți împărtășind
idei diferite, apropiindu-se foarte mult de ceea ce ar putea fi o dezbinare
generată atât de război, cât și de principii diferite.
„- Înainte de război au fost destui sentimentali ca tine.
Nu-și dădeau seama că, sub vraja și aparența romantică a fascismului, li se
cerea să-și vândă sufletele.
(...)
- Dacă fasciștii te fac să-ți vinzi sufletul, comuniștii
îți cer să-i negi existența.”
„Odată crezuse că a găsit totul găsindu-l pe el. Acum nu
mai era atât de sigură, și iata-i aici, naufragiați la marginea Europei, ca pe
o insulă pustie, unde ea învăța să-și ascundă gândurile.’
Solidaritatea care îl caracterizează pe tânărul profesor
universitar Guy Pringle îi expune unui pericol iminent atunci când decide să îl
ia sub aripa lor protetoare pe Sasha, fiul unui evreu condamnat la închisoare. Ascunderea
dezertorului face ca pericolul la care se expun cei doi Pringle să fie dublat
de găzduirea prințului rus Yakimov bănuit de către Harriet a fi informator.
„Harriet îl privea, întrebându-se ce vor face cu el. Îi prinse
privirea și înțelese că întrebările ei îl nelinișteau. Avea din nou acea
expresie de frică și neîncredere în ochi: era privirea uni animal hăituit.”
Mariajul cupului englez în această țară lovită necontenit
din toate părțile de către interesele diferite ale țărilor implicate în război
trebuie să facă față unei păpăstii ce pare a se adânci și mai mult cu fiecare
nouă bătălie purtată pe front.
O dată cu abdicarea regelui Carol și venirea la puterea a
temutei Gărzi de Fier, soarta României este străbătută de un nou val de
incertitudine, singura soluție găsită de mulți fiind adaptarea și acceptarea
tacită a noului regim instaurat, pe principiul „odată ce se așază lucrurile lumea
e exact la fel, oricine ar conduce-o”. Însă această acceptare nu este chiar atât de simplă, iar
supraviețuirea presupune de cele mai multe ori „renunțarea la propria identitate
și adoptarea înfățișării inamicului”.
„Trebuie să înțelegi că această nouă dictatură e mult mai
dură decât cea veche. Acum nu sunt doar închisori, ci și lagăre de concentrare
și tinerii ăștia instruiți la Dachau, abia ateptând ocazia să omoare în bătaie
pe cineva. Totuși, există și o opoziție, una tipic românească: satira. Ea e cel
mai greu de reprimat.”
Finalul este suficient de tulburător pentru a lăsa
cititorul într-o stare de continuă nelinște accentuată de incertitudinea cu
care se vor desfășura lucrurile în continuare, viitorul Europei și implicit al
României și al soților Pringle atârnând de un fir de ață.
Nu este genul meu de carte. Recenzia este frumoasa si imi dau seama ca aceasta carte captiveaza.
RăspundețiȘtergereChestie de gusturi ;)
sunt constienta de gusturile dieferite ale cititorilor, dar din fericire nu trebuie sa ne facem griji cu privire la acest lucru deoarece exista carti atat de variate care sa multumeasca pe oricine.
Ștergerecate despre Trilogia Balcanica, ador seria asta si acum as fi in stare sa o recomand oricui, indiferent de gusturi.sunt niste carti incredibile din care avem ce invata