Recenzie „Lupii trecutului. Sofia” de Natașa Alina Culea


Fiecare persoană are propriile convingeri și principii după care se ghidează și în care crede, anumite credințe care o reprezintă și pe care nu le poate ignora atunci când vine vorba de a lua anumite decizii pentru a nu-și leza propria demnitate, evitând pe cât posibil  sa ajungă să întreprindă acțiuni care de fapt sunt contrar propriilor așteptări și principii de viață și care mai târziu ar putea avea repercursiuni notabile atât asupra propriei persoane, cât și asupra celor din jur. Însă anumiți oameni, care nici măcar nu ar merita să fie numiți astfel, trec peste cadavre pentru a realiza ceea ce gândesc că este normal și nu are cum să fie imoral, nu au principii și clar nu țin la demnitatea lor, deși în aparență se vor a fi respectabili și trasează anumite reguli, și asta chiar în timp ce își construiesc cu atenție o întreagă mască de minciuni și secrete bine ticluite pe care mai apoi o poartă cu prefăcătorie în fața lumii neștiutoare. Iar cei care știu, cei care ajung să vadă adevărata față și nu doar masca, cei care cunosc esența sunt și cei care au cel mai mult de suferit de pe urma adevărului, dar, paradoxal, și cei mai frumoși și puternici oameni, pe care monștrii cu chip de om nu le-au putut știrbi din frumusețea interioară și pe care lupii trecutului nu i-au putut înfrânge.

„Același om, văzut din două perspective diamtral opuse. Cum este posibil să existe așa ceva? Cât de orbi sunt oamenii?”

Și mai sunt acele iubiri sincere care vin atunci când te aștepți mai puțin, care nu țin cont de „încorsetările societății și niciodată nu ar trebui să țină cont, acele iubiri nesperate care te ajută să redevii ceea ce erai odată, să te debarasezi de cruda realitate și să îți permiți să trăiești în propria bulă de fericire, chiar dacă preț de doar câteva bătăi de inimă. Pentru că doar ceva frumos, nebun și fără limite așa cum este iubirea poate face oamenii să lupte cu fantasmele trecutului și să își creioneze noi și noi visuri.

Lupii trecutului. Sofia este a treia carte a autoarei Natașa Alina Culea și prima pe care o citesc, o scriere de o extremă profunzime și maturitate, o odă închinată vieții cu toate etapele ei, mai mult sau mai puțin fericite, cu toate suișurile și coborâșurile prin care suntem forțați să trecem, neștiutori în fața destinului, cu un zâmbet pe chip ascunzându-ne rănile din suflet, mereu în căutarea acelui ceva sau cineva capabil să umple golul din noi, insuflându-ne forță pentru a  goni acei lupi ai trecutului.

Lupii trecutului sunt toate acele fantasme care ne bântuie existența chiar și după multă vreme de la acele prime momente când am fost păpușile preferate ale diavolului, sunt acele zile irecuperabile care au contribuit la scrierea destinului nostru, mici pagini de demult care nu mai pot fi rescrise oricât de multe cuvinte blânde și povești frumoase ar făuri între timp viața pentru noi (sau poate doar în acest fel am putea să trecem peste, dar nu foarte repede și  categoric nu în totalitate), lupii trecutului reprezintă toate întâmplările pe care le-am trăit la un moment dat și care au contribuit la persoana care suntem acum, trasformându-se pe parcurs în amintiri și umbre de care nu putem scăpa, tatuaje adânc impregnate pe pielea noastră și chiar mai adânc de atât, în venele și sângele nostru, în inimile supurânde și în tristețea ochilor.

„Chiar dacă te împaci cu trecutul, oriunde vei merge, el te va urma, exact ca miresmele pe care le simt în nări și acum (...). poate că ăsta estee cel mai dureros lucru până la urmă, faptul că nu ar fi trebuit să ie așa, că ceea ce nu ar fi trebuit să se întâmple, se întâmplă, iar ceea ce ar fi trebuit să se întâmple, nu se întâmplă. Trecutul și oamenii nu se schimbă, asta aveam să învăț foarte repede (...).”

Cartea Natașei ridică întrebări de o importanță vitală pentru noi, oamenii, este precum o călătorie pe care o faci tu cu tine însuți și pe care trebuie să o parcurgi singur pentru a găsi răspunsurile potrivite, beneficie ție și nu altcuiva (!!), soluțiile care ar trebui să te ajute să îți explici mai bine cine ești și ce vrei de la tine, iar mai apoi să te întrebi ce vrei de la viață.

„Așteptările dor, știi asta? Chiar și atunci când nu ai așteptări.”


„Prin pasiune nu înțeleg doar exaltarea care însoțește iubirea, ci și ura. Vezi tu, nu se contrazic, opusul iubirii este indiferență. Iubirea nu cunoaște limite, ura are doar limitări.”

Lupii trecutului. Sofia te trece prin multe stări ambigue, lecturarea cărții te duce într-un montagne-russe al sentimentelor contradictorii, cum ar fi cele induse de scenele pline de iubire și pasiune dintre Sofia și Fabian, de prietenie necondiționată și înțelegere tacită dintre Carol și Sofia, la cele sfășietoare și dureros de privit chiar și de la exterior, în care frumusețea și inocența cad victime parșivității.

Am regăsit o mică parte din mine în fiecare personaj atent și realist conturat de către autoare, iar asta m-a bucurat enorm, fiind dovada supremă a complexității scrierilor Natașei. Ce poate fi mai frumos și mai revelator pentru un cititor dacă nu  să găsească o carte cu care să rezoneze de la început până la sfărșit, în ale cărei pagini să își găsească propriile gânduri, frământări, bucurii, de parcă acea carte ar fi fost scrisă special pentru el? Am simți că o parte din Sofia este și o parte din mine, tânăra care mai mult decât orice pe lumea asta are nevoie de dragoste și apartenență, de sentimentul de siguranță dar și de cel de nebunie, fata sensibilă dar și puternică, incompletă dar complexă. M-am regăsit și în Carol, cu toate stările lui de neliniște, cu rătăcirilie lui nesfărșite, tânărul care este mai mult decât vrea să arate la suprafață, artistul căruia îi este frică de ideea de a se face remarcat, cel care oscilează între mai multe stări, talentat dar neîncrezător în sine.

„Bărbat și femeie, Carol este o ființă mai complexă decât ceilalți, dar nu neapărat mai completă. Reevenind la fericire, de ce ar fi vrut să fie fericit? Asta ar fi însemnat să contrazică tot ceea ce susținuse până atunci, iar el nu putea trăi altfel decât conform convingerilor lui. Nu asta facem toți? Poate că fericirea este un cuvânt prea mare pentru un om care încă trăiește.” 


Autoarea este și o fină cunoscătoare a relațiilor interumane, cartea având ușoare tente psihologice, abordând teme precum încrederea, fie că ne referim la cea pe care o acordăm (uneori, în mod greșit) persoanelor din jurul nostru sau încrederea în noi înșine, așteptările pe care uneori este bine să nu le avem pentru a nu fi și mai dezamăgiți în cazul în care ele nu corespund cu realitatea, multiplele fațete pe care un om le poate purta concomitent, importanța comunicării într-o relație de cuplu, conștientizare adevăratului sine interior, obositoarea și eterna luptă cu lupii trecutului. Sau cel puțin asta am înțeles eu din carte.

Un singur lucru nu am putut să-l percep altfel decât ceea ce este, poate sunt eu mai de modă veche, poate că uneori atribui un respect și o încredere mult prea mare anumitor instituții familiale, dar nu am putut empatiza deloc cu personajul principal masculin, Fabian. Sunt de părere că ar fi putut să ia alte decizii și să fie mai deschis și mai corect față de el însuși și față de cele două femei din viața lui. Nu îl blamez pentru sentimentele pe care i le poartă Sofiei, este normal să iubești și să fi iubit la rândul tău, iar iubirea nu are limitări, nu cunoaște granițe și nu poți controla ceea ce simți și în niciun caz pentru cine simți, însă consider că ar fi trebuit ca mai întâi să își rezolve problemele din căsnicie și să renunțe la a se minți și a-și minți soția, neștiutoare la început (da, iubitele/soțiile află întotdeuna, mai devreme sau mai tărziu, dragilor domni), trebuia mai întâi să se debaraseze de lupii trecutului ca mai apoi să fie capabil să își construiască un alt drum, să ofere celei lângă care a trăit atâția ani libertatea necesară și posibilitatea de a o lua de la capăt alături de altcineva și  persoanei iubite ceea ce merită cu adevărat, nu doar jumătăți de măsură. Aceasta este părerea mea sinceră și întotdeauna voi alege un adevăr dureros, dar spus la timpul potrivit, decât o minciună frumos ambalată sau o etapă în care partenerii se complac inutil într-o situație ce nu-i mai reprezintă și care nu le mai aduce satisfacții.

„De un reproș mă pot apăra, dar cum să te aperi de încrederea pe care ți-o oferă cineva?”

„Sofia mi-a crescut în brațe ca o bucată de lut ce a luat forma dorințelor mele nerostite”.

În schimb am empatizat destul de mult cu personajul principal feminin și i-am înțeles sentimentele, neliniștile și trăirile.

Sofia m-a fascinat și, la fel ca și Fabian, am căzut pradă imagianției și erotismului ei. O tânără plină de viață, exuberantă, care știe să ofere tot, fără jumătăți de măsură, și care cere în schmb doar iubire. Numai că viața este de cele mai multe ori nedreaptă, oamenii schimbători, iar inocența și frumusețea interioară a unui suflet curat ca al Sofiei vor fi mereu, mai devreme sau mai târziu, pângărite de răutatea și nepăsarea lumii. Poate suna ciudat ceea ce am să spun, dar Sofia este în același timp întruchiparea inocenței și sexualității, dovada vie că anumite caracteristici care în mod normal s-ar anula între ele uneori coexistă în același înveliș, dând naștere la ceva rar, sublim, etern. Sofia este mai presus de judecata atât de stricată și nesănătoasă a oamenilor – roboței incapabili să trăiască și să privească cu adevărat, să dea glas gândurilor și sentimentelor proprii; sunt precum acei cai care privesc doar într-un singur sens, nu sunt în stare să vadă în stânga și în dreapta și au nevoie de cineva care să-i mâne de la spate, eventual să le dea și și o lovitură de bici pe spinare, să îi facă și mai maleabili și decăzuți decât sunt.

„- Ce este viața, domnișoară?
- Despre viață nu se vorbește, iar dacă s-ar vorbi, ar fi doar timp irosit, timp în care viața s-ar putea trăi (...). viața se trăiește într-un singur fel, cu pasiune, altfel nu este viață, ci supraviețuire..”

„Nimeni nu vrea să moară, deși nimeni nu știe să trăiască. Într-adevăr, oamenii sunt niște ființe tare ciudate.”

Tânăra de 23 de ani este mai matură decât oricare alt adult din viața ei, înțelege lucrurile în profunzimea lor și ar fi în stare de sacrificiul suprem pentru ființa care ar fi în stare să o iubească cu aceeași intensitate cu care iubește și dăruiește ea. Însă ea poartă și povara unui trecut nemilos de care nu poate fugi, este hăituită de eternii lupi ai trecutului. În jurul ei planează un mister greu de descifrat, are momente când se închide în sine, marcată de povara amintirilor.

„- Ești atât de frumasă, Sofia ! de ce eu? Toată lumea se uita la tine când am ieșit din restaurant.
- Se uită, se uită, dar nu văd nimic.”

„Oricât aș încerca să aflu ceva de la ea, mă poticnesc de aceeași tăcere indispusă (..), Sofia se închide rănită într-o scoică și își țese perla. Asta ar trebui să facem toți cu rănile noastre, să le transformăm în perle sau în artă și-apoi să le purtăm cu mândrie (...).”

Toate aceste probleme cu care se confruntă personajele, teama de a fi iubiți, amintirile mai puțin plăcute ale trecutului, dar care sunt parte din noi și unori nu reușim să ne debarasăm niciodată de ele, cenzurarea propriilor gânduri și sentimente, secretele ce n-ar trebui să existe într-o relație și incapacitatea de a ne forma propriul drum în viață, de a ne asuma drumul pe care  vrem să fim și de ne găsi resursele necesare pentru a ne lăsa descoperiți în fața lumii și de a ne afirma pe plan artistic (da, Carol, știi prea bine despre ce vorbesc. I fell you), toate acestea nu sunt doar simple fapte povestite într-o carte, sunt realități din viața cu care ne putem confrunta și noi într-o bună zi sau cu prin care am trecut la un moment dat.



Finalul cărții este dureros și te face să te întrebi dacă și în ce mod se poate atinge starea de deplină fericire și împlinire și cine este capabil să lupte cu lupii trecutului și prin ce mijloace să iasă învingător, astfel încât să nu își arunce propriile principii la gunoi. 

„Fericirea nu există, există doar momente în care ești fericit, atât, nimic mai mult.”

O carte frumoasă, tristă și realistă, cu personaje bine conturate și întâmplări rupte din cruda realitate, o sfâșietoare lecție de viață și un strigăt de ajutor adresat, din păcate, unei lumi mute și  mult prea impasibile, prea plină de ea pentru a putea empatiza și a-și întoarce privirea către adevăratele suflete neîmblânzite și neîntinate care și-au păstrat candoarea și demnitatea în ciuda încercărilor dure la care au fost supuse.

„Mă vedeai așa cum sunt? Cu frunze-n păr, cu degetele murdare de visuri, cu genuchii înfipți în pintenii cailor? Și cât de multe aveam să-ți povestesc ! Nu mai număram răni, număram împreună bătăile inimii tale. Și erai. Și eram.”

Mulțumesc din suflet autoarei pentru aceast exemplar și felicitări pentru reușita scrierii acestui volum minunat care poate schimba vieți.

Cartea poate fi comandată de pe site-ul librăriei online Librex, de aici.

Share this:

CONVERSATION

3 comentarii:

  1. Frumoasa recenzia :) . Nu am citit-o dar o am pe lista de dorinte. Iti recomanda si "Natasa, barbatii si psihanalistul". Mi-a placut foarte mult :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ioi chiar vreau cartea asta. Prima oara cand am vazut-o mi-a atras foarte mult atentia.

    RăspundețiȘtergere