Recenzie "Născută din fum și os" de Laini Taylor
Aveam
mari așteptări de la această carte. Nesperat de mari. Am tot dat târcoale
recenziilor și fragmentelor care, în marea lor majoritate, prezentau cartea
într-o lumină favorabilă, hrănindu-mi în acest fel nerăbdarea și curiozitatea
până în momentul în care urma să o țin în mâini, să îi admir frumoasa copertă
și să încerc să înțeleg alegerea ciudată și totodată frumoasă a neobișnuitului
titlu. Un titlu perfect, cum aveam să îmi dau seama mai târziu, o traducere
impecabilă, melodioasă, o poveste tumultoasă ce transcede timpul, personaje
incredibil de perfecte prin imperfecțiunea lor – atât cea fizică, cât și cea a
sufletului - , o lume ireală, supranaturală, atât de atipică dar în același
timp atât de familiară
prin războaiele și luptele care se dau între bine și rău, corect și greșit, vis
și realitate, dorință și speranță, încredere și suspiciune. Rar mi-a fost dat
să citesc o carte fantasy atât de bizară și de complexă, inuman de bine
gândită, o scriere ce întrece orice imaginație lumească și care îmbină perfect
frumoasa și magica lume imaginară cu multitudinea de trăiri și caracteristici
specifice mundanilor. Puterea sentimentelor, speranța regăsirii, povara secretelor,
actele de răzbunare ce înfrâng orice urmă de sentimente, solitudinea și
camuflarea adevăratului sine în spatele măștilor atent construite, renașterea
și șansa la un nou început, de cele mai multe ori cu prețul conștiinței, toate
acestea se întrepătrund creând un volum demn de aprecierea și laudele celor mai
pretențioși și avizi cititori de fantastic, dar nelipsindu-i profunzimea
caraceristică lecturilor ce îndeamnă la meditația și regăsirea sinelui în
această realitate crudă ce a început să semene dezamăgitor de mult cu un câmp de luptă presărat cu cadavre.
Himere
versus serafimi, diavoli versus îngeri, inocență versus vinovăție.
O
parte din acțiunea cărții se desfășoară în Orașul
celor o sută de clopotnițe, un oraș medieval asemănător dar în același timp
diferit de cel din zilele noastre, dominat și înfrumusețat de cupole baroce și
turle gotice, cu străduțe lăturalnice și pasaje secrete, cu uși ce se prefac în
portaluri și te transpun în orice parte a lumii. Praga, un oraș de care m-am
îndrăgostit iremediabil.
“Exista
o înșelătoare încurcătură de străduțe care dădea impresia unei hărți ce se
schimba în spatele tău, garguiele ștergând-o în vărful picioarelor, pietrele ca
niște puzzle aranjându-se din nou în alte configurații, când nu te uitai. Praga
te ademenea, te atrăgea înăuntru, ca ielele, până cînd te rătăceai definitiv.”
Karou,
o tânără aparent normală, dar care stârnește uimire prin extrencitatea de care
dă dovadă și prin desenele incredibile care îi umplu caietele de schițe. Ah,
da, și prin frumusețea ei și veșnica ironie, dar mai ales prin aura de mister
cu care se înconjoară de fiecare data când cineva vrea să pătrundă mai adânc în
viața ei.
“Cu
piele catifelată și cu picioare lungi, cu părul lung azuriu și ochii unei stele
de cinema din perioada filmului mut, se mișca precum un poem și zâmbea precum
un sfinx. Fața ei nu numai că era frumoasă, dar era și plină de viață, cu
privirea totdeauna scânteietoare și luminoasă, și avea un fel de a-și lăsa
capul un pic într-o parte, ca o pasăre, cu buzele strânse, în timp ce ochii ei
negri jucau vioi, un gest care sugera secrete și mistere.”
Fragilă,
dar în același timp puternică, dorită de atât de mulți, dar în realitate
solitară și intangibilă, Karou dispune de forțe nebănuite care sălășluiesc
înăuntrul ființei sale și riscă să erupă la suprafață și să distrugă tot în
cale, precum un vulcan înainte de a mătura tot în cale.
“Se
simțea puternică. Viața ei imaginară încetase s-o tachineze, se strecurase în
schimb în pielea ei și-o luase în posesie. Asta era ea, de fapt: nu pradă, ci
forță.”
Brismstone,
ciudatul personaj ce domină mare parte din caietele de schițe ale tinerei cu
păr albastru și care este veșnic prezent în povestirile ei. Brimstone,
neguțătorul de dorințe, cel care face afaceri cu cei mai periculoși vânători și
criminali care îi furnizează dinți ai celor mai exotice exemplare de animale.
Câteodată, și dinți de om. Un Brimstone care pentru colegii de la liceul de
artă ai lui Karou reprezintă doar o plăsmuire a imaginației fetei. În
realitate, într-o altă realitate, un
Brimstone pe jumătate om, pe jumătate animal, un demon, un magician, o himeră.
O enigma chiar și pentru Karou, cea care îndeplinește comisioane pentru această
ființă stranie și își pune viața în pericol de fiecare data când este trimisă
în diferite colțuri ale lumii, pentru a face rost de cele trebuincioase
diavolului. Un diavol împovărat de secrete și minciuni, forțat să facă alegeri
nu fără de repercursiuni asupra unor ființe neștiutoare și nevinovate.
“Și
de-a lungul anilor, ea văzuse ce efect avea asupa lui să impună soarta aceasta
asupra atâtor creaturi bune, care nu erau niciodată libere să-și găsească
odihna, cum rămânea cu capul plecat, privind în gol și posomorât.”
Brimstone,
alături de șerpoaica Issa și celelale două himere – Twiga și Yasri reprezintă
singura familie a lui Karou, o familie inumană și înfricoșătoare pentru orice
persoană normală, diavoli sau himere, ființe malefice rupte parcă din cele mai
negre coșmaruri, dar unicul sprijin al eroinei principale.
Singură,
goală pe dinăuntru, depinzând de singura familie pe care o are, inocentă și
neștiutoare, incompletă în prezent, Karou “fusese odinioară plină de candoare, o fetiță
care se juca fără nicio grijă cu niște pene pe podeaua bârlogului unui diavol.
Acum, nu mai era deloc inocentă, dar nu știa ce-ar fi putut face. Asta era
viața ei magice, și ruine, și secrete, și dinți, și un gol adânc, ce nu-i dădea
pace, în mijlocul făpturii ei, unde ceva cu siguranță lipsea. Karou era chinuită
de ideea că nu era completă.”
Laini
are o imaginație debordantă și ne prezintă o lume (de fapt, mai multe lumi)
fascinantă, care poate depăși cu ușurință orice fantezie scrisă până acum, o
poveste cu și despre serafimi și himere, cu și despre dragoste, trădare,
încredere și dreptate.
Un
alt personaj memorabil și intrigant este Akiva, a cărui prezență impunătoare și
intimidantă este copleșitoare pentru toți mundanii din jur, dar nu și pentru
curajoasa Karou, care simte că îl poate birui într-o luptă, asta în ciuda sentimentelor
contradictorii cu care se luptă încă de când l-a cunoscut prima oară, pe o
străduță din Maroc.
Înger,
de o frumusețe izbitoare, nepământeană, soldat invincibil în orice luptă, dar
înfrânt de amintirile unui trecut plin de suferință și pierdere, Akiva este
orbit de răzbunare și bântuit de războiul dintre serafimi și himere pornit cu mii
de ani în urmă.
“Aveau
culoarea ambrei ca ochii de tigru și, tot ca la tigru, erau încondeiați cu
negru – negru atât de la genele dese, cât și de la fardul de ochi, scoțându-i
în evidență aurul irișilor ca niște raze. Erau curați și luminoși, hipnotizanți
și dureros de frumoși, dar ceva nu era în regulă, ceva lipsea. Omenia,
probabil, calitatea aceea de bunăvoință pe care o au oamenii, fără ironie,
numită după ei înșiși.”
Serafimul
are o poveste impresionantă și brutală, fiind crescut nu din iubire sau
datorită vreunui sentiment patern, așa cum se întâmplă cu odraslele dorite. Nu,
el a fost dorit, dar pentru a putea fi folosit în cele mai crâncene lupte,
precum o armă, precum un demon cu chip de înger, prcum monstrul răzbunător ce
este, aprig și împovărat cu amintirea unei iubiri de mult pierdute, sfâșiat
între dorința a ceea ce ar fi putut să fie – bland și empatic cu cei din jur,
dar puternic și capabil să renege scopul pentru care fusese procreat – și
realitatea care îl înfățișează așa cum este – un monstru mânat de instincte
distrugătoare.
“Era
sfâșiat, distrus. Dragoste, pace, minune – pierdute. Speranță, omenie –
pierdute.”
Akiva
vine dintr-o lume unde războiul e totul, singura rațiune și singurul motiv
pentru care te trezești dimineața. El nu mai cunoaște dragostea, puterea de a
ierta, speranța, fericirea.
“Eu
exist numai din cauza războiului – un război început în urmă cu o mie de ani
prin masacrarea poporului meu (…). Viața mea e de sânge, pentru că lumea mea e
de fiare.”
Întâlnirea
dintre Karou și Akiva este explozivă, spumoasă, neprevăzută și de neuitat pentru amândoi. Mânați de instinct și uimiți
de prezența celuilalt, serafimul și tânăra fată descoperă grandioasa legătură
ce-i leagă și-i desparte în același timp, și cum fiecare atingere, privire și
cuvânt îndreptate unul spre celălalt capătă conotații surprinzătoare, iar
atmosfera din jurul lor devine apăsătoare și plină de electricitate.
“Ca
ochii fiarelor luminând într-o pădure, noaptea, ea era acolo, o scurtă licărire
de lumină într-un întuneric atotcuprinzător. Ea era acolo.”
Atracția
dintre cei doi depășește orice bariere. Nu conoaște granițe, este o dragoste ce
transcede timpul. Nu tine cont de spațiu, de înfățișare ori de vrajbă, de
războiul ce i-a separat,de toată nimicnicia și incapacitatea celor din jur de a
le accepta sentimentele. Toată ura îndreptată spre ei, spre visurile lor le sfărâmă
orice speranță, însă legătura ditre ei este cea mai pură și puternică formă de
iubire pe care am întâlnit-o până acum în poveștile fantasy. O adevărată
poveste, într-adevăr, pentru că mi-ar fi greu să îmi închipui una asemănătoare
și atât de puternică în viața reală. Și acesta este unul dintre motivele pentru
care care ador cărțile de ficțiune – iubirea și loialitatea și încrederea care
se simt la cote maxime și care sunt dăruite celui drag fără menajamente și
teamă. Două suflete contra unei lumi întregi, pofunzime în sentimente și trăiri
din cele mai intense.
“Brațele
lui o cuprinseră și o strânseră. Karou și Akiva erau ca două pietre de cremene
ciocnindu-se una de alta pentru a aprinde stelele.”
“Totul
era între ei, tot ce el simțise că încărca aerul când stătuseră față în față,
deasupra acoperișurilor. Să fie lângă ea era de parcă și-ar fi ținut echilibrul
pe o lume care se răsturna, încercând să-și păstreze puncul de sprijin când
pământul îl împingea să se rostogolească în față, să îl arunce într-o spirală
din care nu mai exista salvare, ci numai impact, și era un impact îndelung
dorit, o dulce și ademenitoare coliziune.”
O
carte epică despre valorile umane, despre puterea de a distinge răul și de a
avea înțelepciunea de a nu ne alătura lui, despre capacitatea și voința de a ne
debarasa de aparențe și de a accepta să privim și dintr-un alt unghi ce se
întâmplă în jurul nostru, de a scăpa de prejudecăți și a privi realitatea în
față, despre frumusețea interioară a sufletului, care are o importanță mai mare
decât carapacea cu care defilăm prin lume.
Născută
din fum și os mi-a depășit toate așteptările și mi-a
oferit chiar mai mult decât mă așteptam, purtându-mă pe aripile unei povești
atent zugrăvite, magice, născută dintr-o imaginație ce nu cunoaște limite și
din dorința de a transmite mai departe frumusețea și unicitatea cuvintelor
făurite cu atâta măestrie și profunzime.
“Nu
te lupta cu monștrii, ca să nu devii tu însuți un monstru, căci dacă privești
în prăpastie, și prăpasatia privește în tine, de asemenea.”
“Speranță?
Speranța poat fi o forță puternică. Poate că nu e magie autentică în ea, dar
când știi care e cea mai arzătoare speranță și o păstrezi ca pe o lumină în
tine, poți face lucrurile să se întâmple. E aproape ca o magie.”
Mulțumesc din suflet Editurii Epica pentru că mi-a oferit
spre recenzare acest volum uimitor, antrenant și covârșitor de frumos, pe care
l-am savurat de la prima până la ultima pagină și pe care îl recomand cu drag
tuturor cititorilor. Eu una abia aștept publicarea în limba română a celui de-al
doilea volum, sfărșitul m-a lăsat cu și mai multe întrebări și simt că Laini nu
a spus nici măcar jumătate din poveste, păstrând surprizele și descoperirile cu
adevărat remarcabile pentru următoarele volume.
Nu am citit cartea dar am auzit numai de bine :)
RăspundețiȘtergerenu stiu daca exista parsoana care sa fi citit cartea si sa nu-i fi placut. este deosebita !
ȘtergereAbia aștept să mi.o iau si eu .Numai lucruri minunate despre ea aud peste tot !
RăspundețiȘtergereInițial nu aveam mari așteptări, dar era o carte mult prea lăudată să nu o încerc.Apoi, încet-încet m-a cucerit total.O recomand cu drag, oricui.
RăspundețiȘtergereM-ai stranit! Ce bine ca am cartea, altfel faceam precum diavolul tasmanian :D
RăspundețiȘtergereImi place tare tare mult recenzia ta!
Multumesc si te mai astept pe blog ! :*
ȘtergereEu sunt nerabdatoare sa citesc volumul doi :)