Recenzie “Prieteni și eroi” de Olivia Manning



           Înainte de toate vreau să spun că am rămas profund impresionată de scriitura Oliviei Manning, de Trilogia Balcanică și de tot ceea ce am descoperit între paginile acestor cărți. Chiar dacă mai sunt trei luni din acest an și nu se știe de ce lecturi memorabile voi mai avea parte în acest timp, mă încumet să afirm că această serie este cea mai bună citită de mine în acest an, dacă nu chiar pe primul loc în topul cărților citite în 2016. Dacă aveți impresia că m-am hazardat făcând această afirmație, ei bine, doar cumpărați aceste cărți, citiți-le, și pe urmă mă puteți contrazice sau nu, în funcție de părerea voastră. Dar să nu faceți asta fără a citi Trilogia, pentru că nu aș putea accepta sau înțelege o părere nefavorabilă de la cineva care ar spune că aceste cărți sunt demodate și nu merită citite, fără a știi măcar despre ce vorbește. Genul acesta de cărți merită să fie cunoscute pe deplin și ar trebui să ocupe un loc important în cadrul lecturilor tinerilor din ziua de azi, în special a celor care știu să aprecieze și recunosc o lectură de calitate.

Cartea debutează cu o scenă emoționantă, care poate fi înțeleasă doar de către cei aflați în vremuri de restriște, copleșiți de grija și dorul persoanelor dragi, cei care așteaptă cu sufletul la gură o cât de mică veste (care uneori, poate întârzia zile în șir) referitoare la soarta celor prinși la mijloc, în plin război, ducând o luptă (adeseori) fără voia lor. Acei oameni puternici care riscă tot pentru persoana iubită, precum Harriet Pringle care, în încheierea celui de-al doilea volum al trilogiei, se vede forțată, odată cu decăderea Micului Paris, să se despartă temporar (dar oare ce relevanță are acest cuvânt într-o perioadă zbuciumată și nesigură, în care nu se știe ce-ți rezevă ziua de mâine, precum cea în care se petrece acțiunea cărții?) de soțul ei, în speranța de a găsi un nou refugiu pentru amândoi, o nouă cale de urmat într-o lume (poate) mai bună, la malul Mediteranei, la Atena.


Spre deosebire de celelalte două romane, când acțiunea se desfășura exclusiv pe teritoriu românesc, în această ultimă parte lăsăm în urmă acel București odinioară stabil și primitor, în prezent nesigur și invadat de nemți, pentru a ajunge în frumoasa, dar și ea greu încercata Grecie. Nu după mult timp, aceasta intră în război cu Italia, iar manifestațiile la primirea trupelor învingătoare sunt înduioșătoare și arată solidaritatea și respectul cuvenit față de tinerii care se sacrifică pentru binele întregii țări.

„Pilotul nu se mai vedea, dar înainte ca entuziasmul să se stingă, un camion încărcat de soldați greci opri la colț. Oamenii stăteau pe baloturi de pături și haine groase, donate de atenienii care dăeau tot ce puteau trupelor obligate acum să lupte în ploaie și lapoviță. La vederea camionului, oamenii ieșiră să le strângă mâna soldaților. Luată de valul de entuziasm, Harriet înșfăcă paharul lui Alan și se avântă cu el în stradă, oferindu-l soldaților. Unul dintre ei îl apucă zâmbind, îl duse la buze dar, înainte să poată bea, camionul porni, luând cu el și paharul, și soldatul.”

Încetul cu încetul, războiul (ce pare a  nu se mai termina vreodată) lasă urme adânci în viețile personajelor noastre, toată această fugă intempestivă și tot acest montagne-russe violent prin care sunt nevoiți să treacă iar și iar, și iar, contribuie la o totală schimbare în  viețile, concepțiile și sentimentele protagoniștilor.

Se săturase de ordine și constatase că în război așteparea se preface în teamă, profitul în pierdere și că îți consumi degeaba emoțiile, ca să te alegi doar cu rămășițele vieții nesiguranța și frica.
- Mi-ar plăcea să trăiesc o vreme într-o comunitate unde domnește ordinea, mărturisi. Te saturi uneori de lucruri neclare, ajung să crezi că doar războiul mai e real, nu și viața...
- Sau că războiul e însăși viața..”

Cu toate acestea, schimbarea nu intervine și în modul în care Guy percepe războiul și modificările care-l preced, fiind în continuare fixat pe ideologiile lui politice și refuzând fără drept de apel oricare altă opinie ce nu reflectă același mod de gândire precum al său, fiind de multe ori considerat un agitator cu ideologii de stânga duse la extrem, lucru care îi periclitază siguranța, și, cel mai tragic, își îndepărtează soția cu fiecare acțiune întreprinsă și cu fiecare presupus prieten pe care și-l face și pentru care este gata să sacrfice totul, chiar cu prețul bunăstării propriei căsnicii. 

Mai mult singură și descurajată în orice tentativă ar avea de a-și impune punctul de vedere în fața comportamentului pueril al soțului, Harriet are impresia că își găsește consolarea în compania enigmaticului ofițer britanic Charles Warden, alături de care împărtășește aceleași viziuni și concepții, între cei doi luând naștere  o relație de prietenie atipică, dar atât de necesară pentru protagonista care se simte pentru a doua oară pierdută într-o țară srăină și fără înțelegerea soțului, veșnic preocupat de a face pe plac celor din jur, mai puțin ei.

„Țipătul lui îndurerat și surprins o opri brusc, dar nu înțelese ce îl deranja atât de tare. El doar hotârâse să-i pună pe toți înaintea ei și ăsta era rezultatul. De câte ori trecuse peste sentimentele ei pentru a se dovedi loial față de nu se știe ce străin se mai rupsese câte o legătură între ei. Acum ea simțea că nu mai rămăsese nimic care să-i unească.”

Harriet și Guy Pringle sunt doi străini prinși în același război al neliniștilor și sentimentelor, acel război diferit de cel mondial, dar poate la fel de periculos și de puternic, o luptă ce se dă pe frontul iubirii, în care opiniile și sentimentele pot deveni la fel de incerte și de efemere precum alianțele încheiate între diferitele puteri ori momentele de liniște dintr-un război.

„Ajunsese și el, până la urmă, într-o situație fără scăpare trebuia să împartă acea existență imposibilă cu ea, dar acum nu mai conta. Ea se obișnuise s-o înfrunte singură.”

Îmbătați de succesul avut în fața Italiei, grecii nu se lasă ușor pradă deznădejdii, sperând până în ultima clipă la o nouă reușită în fața trupelor nemțești, luptând cu hotărâre alături de trupele aliate britanice, care fac tot posibilul pentru a ține dușmanul la distanță.


 Finalul aduce promisiunea unui nou început și redă speranța în viețile greu încercate ale personajelor. Cu naturalețea, melancolia și realismul de care dă dovadă, autoarea construiește o epopee a dragostei și războiului prin care ne învață că viața este incredibil de firavă și efemeră, precum fulgii de nea în palmele calde ale unui copil, iar sfărșitul poate fi mai aproape decât credem noi, că viața ne poate purta fără voia noastră în nenumărate drumuri și călătorii, împrejurările ne pot fi nefaste sau favorabile, putem avea mulți prieteni alături de noi sau niciunul, important este ca în  toate aceste provocări ale vieții să nu încetăm niciodată să luptăm pentru binele nostru, să știm să ne asumăm statutul de învingător, dar și pe el de învins, cu tot ceea ce presupune asta, și să nu ne lăsăm intimidați de adversari, pentru că vom pierde lupta chiar înainte de începerea războiului.

„Dealurile Peloponezului, strălucind în lumina apusului, se schimba din roz-violet în stacojiu, apoi se întunecară și dispărură. Partenonul, prinzând ultimele raze de lumină, sclipi mult timp, ca o nălucă, în amurg, apoi dispăru și el în întuneric...Și acestea erau ultimele imagini din Atena.”

Olivia Manning construiește cu măiestrie, simplitate și realism un tablou al anilor ´39-´40,  în care reliefează anumite tipologii de oameni, cu tot cu defectele și calitățile acestora, îi pune în antiteză unul în fața celuilalt, în fața lor înșiși și în fața războiului, dezbătând pe această cale, cu o profunzime covârșitoare, o largă paletă de teme sociale, politice, democratice și de altă natură, cum ar fi războiul, supraviețuirea, importanța statutului social, veridicitatea relațiilor interumane în vremuri de cumpănă, favoritismele (care da, existau și în acea perioadă), diferența dintre o relație de dragoste adevărată și cea bazată pe interes sau comoditate, impasul în viața de cuplu, etc.

În final, trebuie să vă îndemn să citiți aceste memorabile cărți ce însumează Trilogia Balcanică, pentru a căpăta o altfel de viziune asupra vieții și pentru a călători în trecut, acolo unde lucrurile erau diferite (dar nu cu mult) față de cele din ziua de azi.

Mulțumesc Editurii Nemira pentru exemplarele oferite și felicitări pentru toate titlurile interesante publicate în colecția Babel.  Recenziile primelor două volume le puteți citi aici și aici

Share this:

CONVERSATION

3 comentarii:

  1. Nu am citit nimic de aceasta autoare. Nu cred ca ma atrage aceasta carte. Pare destul de interesanta totusi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este geniala si iti recomand sa incerci primul volum. Chiar daca autoarea trateaza subiecte mai sensibile si de o importanta majora pentru acele vremuri (si nu numai), cartile se citesc destul de repede.

      Ștergere
  2. Wow, felicitari pentru recenzie. Nu stiam de aceasta autoare.

    P.S: imi place felul tau de a scrie. Succes si spor la treaba! 😊

    RăspundețiȘtergere