la noiembrie 15, 2016

Recenzie "Marat" de Natașa Alina Culea

noiembrie 15, 2016 2 Comments Edit

Cum putem face timpul să se oprească în loc atunci când trăim la intensitate și din toată inima anumite momente neprețuite și de o mare însemnătate pentru noi? Cum putem păstra magia acelor momente astfel încât ele să nu se piardă în negura anilor? Cum putem face față pierderii celor mai frumoase clipe și conștientizării faptului că ele nu se vor mai repeta niciodată? Că totul este trecător, că nu am trăit momentul la intensitate maximă, că am fi putut avea ceva pentru totdeuna, dar ne-a scăpat printre degete într-un moment de neatenție și indecizie? Cum putem trăi cu realitatea de a fi luat o decizie în contradicție cu dorințele noastre și de a fi pierdut exact ce căutam de-o viață întreagă? Cum putem repara greșelile din trecut? Există oare vreo cale prin care putem schimba deciziile luate, ne putem retrage cuvintele rostite, le putem face să dispară ca și cum nu buzele noastre le-ar fi rostit? Câți dintre noi mai au parte de a doua șansă prin care să-și schimbe alegerile luate în grabă, să schimbe făgașul lucrurilor și să-și recupereze zilele, nopțile și anii pierduți și trăiți în regret, deznădejde, suferință și căutare? Și mai ales, cât de puternică este iubirea? Poate ea învinge tot? Pote trece peste obsatcolele vieții și peste anii ce trec nepăsători și nemiloși? Poate la final să fie la fel de intensă și grăitoare la fel ca la început?

Chiar și atunci când credem că ducem o viață liniștită și împăcată, că nimic nu ne poate perturba aparenta fericire și calmitate, exact atunci destinul ne pregătește anumite provocări și situații menite să ne testeze adevăratul sine din noi înșine, să ne încerce stabilitatea emoțională și mentală, să ne dărâme credințele din temelii, precum și zidurile visurilor create peste ani. Destinul, viața, karma, - numiți-o cum vreți -, are această plăcere de a scoate la suprafață cele mai lăuntrice și arzătoare dorințe ce zac impregnate undeva adânc în noi, unele de care nici măcar noi înșine nu știm, pe care le conștientizăm doar în acel moment în care le întâlnim pentru prima oară sub forma unor locuri, a unor lucruri sau a unor persoane – străine, dar totuși familiare, tăcute, dar care totuși strigă la noi și în noi atât de multe cuvinte ce brusc capătă sens, cuvinte arzătoare ce conferă un nou sens vieții noastre.

Îmi place să cred că nimic nu este întâmplător în viață și fiecare om are destinul lui scris acolo, undeva, de care nu se poate dezice și cred cu și mai mare tărie acest lucru acum, după ce am terminat de citit această carte.

Destinul aduce fiecărui om oportunități în viață, de care va știi să profite. Sau nu. Îi va scoate în cale o mulțime de persoane, dintre care unele vor avea un impact mai mare asupra lui, vor răspunde aștepărilor și idealurilor proprii și vor lăsa urme adânci în viața-i. Îi va aduce călătorii neașteptate pe care le va parcurge (sau nu) cu nesaț și sete de cunoaștere și la finalul cărora se va întoarce mai înțelept și mai împlinit. Viața ne oferă toate aceste lucruri la un moment dat, mai devreme sau mai târziu și va depinde doar de noi să luăm alegerile și deciziile benefice nouă, pentru că s-ar putea să fie unica șansă pentru noi. Uneori totul pare să se rezume la alegerile și la cunoașterea noastră – cât de bine ne cunoaștem pe noi înșine astfel încât să reușim să luăm decizii ce în prealabil să nu sufere regrete.

Și ce călătorie frumoasă și palpitantă ne oferă Natașa Alina Culea prin cartea ei ! O călătorie pe tărâmul iubirii, a celei mai pure, profunde, emoționante și dăinuitoare iubiri din câte s-au scris până acum. Povestea de dragoste dintre Alina și Marat este una la un miliard și cei care au parte de ea sunt cei mai fericiți dar și cei mai triști oameni de pe planetă. Sunt oameni sensibili, puri, capabili de cele mai profunde sentimente, care înțeleg importanța iubirii și nu cunosc jumătățile de măsură nici în dragoste, nici în suferință, fragili dar și puternici, capabili de sacrificiul suprem. Sunt acei oameni precum scriitoarea Alina și personajul cu același nume, care au cunoscut iubirea la cel mai înalt nivel și nu doresc mai puțin de atât, ci vor întregul pachet de emoții, trăiri și extaz, acele persoane care vor să vindece prin cuvinte și emoții.

„(....) deși e o poveste tristă, mai tristă ar fi fost viața mea dacă ea nu ar fi existat; tocmai de aceea sunt o femeie fericită, chiar dacă plâng în fiecare zi.”

Aflată într-o călătorie de afaceri în China, tânăra Alina află pentru prima oară ce înseamnă să iubești cu toată ființa atunci când își intersecteză drumul și privirea cu cele ale enigmaticului și nobilului Marat, un bărbat de o frumusețe și profunzime copleștoare. Fără a vorbi aceeași limbă, fără a întreține o discuție (poate doar exceptând-o pe cea a ochilor și inimilor celor doi), doar privindu-se și respirând același aer pentru doar câteva ore, cei doi devin subit extrem de conștienți unul de persoana celuilalt, simțind că unicul lor rost în univers este acela de a fi împreună. Însă relația stabilă pe care tânăra o are de șapte ani cu iubitul ei nu îi dă voie să dea glas sentimentelor, reprimându-și astfel dorințele și refuzându-i lui Marat orice încercare de a se cunoaște mai bine. Întoarsă la București, realizează că nimic nu mai este ca înainte, Denis îi pare un străin, iar singurele lucruri care contează acum pentru ea sunt amintirile și trandafirul uscat rămase în urma celor câteva întrevederi cu Marat. Decizia luată pe baza vinovăției îi răpește toată liniștea din suflet, pentru totdeauna, și ajunge să retrăiască la nesfărșit trecutul. Circumstanțele fac ca ea să piardă definitiv legătura cu Marat, iar atunci când se hotărăște să-l caute pentru a-i declara iubirea, realizează că trecutul nu mai poate fi recuperat, momentele refuzate nu se mai pot întoarce, iar regretul de a nu trăi iubirea la momentul potrivit alături de persoana potrivită va atârna greu în viața ei de acum înainte.

„Întunerciul a luat chipul iubit al lui Marat și ochii săi rugători îmi vobeau despre ce ar fi putut fi dacă n-aș fi plecat din Beijing. Am știut atunci că orice decizie are urmările ei și că eu v-a trebui să învăț să trăiesc cu jumătate de suflet, pentru că cealaltă jumătate rămăsese cu el, închisă într-o poveste cum nu a mai fost, o poveste cu doi protagoniști care-și vorbeau cu inima, ca în filmele mute.”

„Greșeala mea a fost că am raționalizat iubirea, în loc să o trăiesc și să o accept în viața mea ca pe un dar divin ce era. Justiția oamenilor nu există în legile inimii.”

Nimic în viață nu este întâmpător, lăsat la voia soartei, întâlnirea dintre cei doi este mai presus de legile normalității și chiar și de cele ale iubirii, este o iubire ce sfidează timpul și distanța, ea a fost predestinată și scrisă în stele cu stropi roșii de sânge ce picură din inimile îndrăgostiților. O iubire cu spini, o iubire nebună, o iubire fără precedent.

„Nu am nimic altceva, decât un trandafir uscat, asemenea sufletului meu însetat de iubirea lui Marat.”

„Trandafirul dăruit mi-a umplut sufletul de spini, iubirea doare nespus de tandru, dar am atâtea motive să-i iubesc umbra, să-l caut în lumea asta nepăsătoare.”

Natașa Alina Culea zugrăvește cu măiestrie, sensibiliate și candoare o poveste incredibilă ce pare ireală prin gingășia, profunzimea și unicitatea ei, explorând la maximum condiția îndrăgostitului în univers, în această lume crudă și superficială, condusă de reguli prostești, prejudecăți, egoism, plafonări și încătușări dăunătoare sufletului și minții. Nu pot exprima în cuvinte ce înseamnă această carte pentru mine, această poveste născută din cele mai profunde sentimente. M-am regăsit în povestea Alinei, în dorințele și trăirile ei, în tristețea și sentimentul de incomplet cu care își ducea zilele, nopțile, anii. Am empatizat cu ea așa cum nu am mai făcut-o cu vreun alt personaj până acum, deoarece nu sunt străină de emoțiile și neliniștea prin care ea a trecut, cunosc prea bine puterea iubirii fulgerătoare și inexplicabile și toată frumusețea și suferința care vin împreună cu această pasiune de-a lungul anilor.

„Tot ceea ce am este ceea ce simt, probabil total de neînțeles pentru altcineva.”

Pe Alina puțini ar înțelege-o, probabil mulți ar judeca-o și ar spune că în realitate nu ai cum să iubești cu atâta pasiune și dăruire o persoană lângă care nu ai trăit, cu care nu ai vorbit, pe care nu ai sărutat-o. Că e imposibil să nutrești sentimente atât de puternice de apartenență și adulație până la limita obsesiei timp de 12 ani întregi pentru o persoană cu care nu ai împărțit mai mult de un dans și căteva priviri furișe. Nimic mai fals, penru o iubire adevărată precum cea dintre Alina și Marat nu există sau nu ar trebui să existe noțiuni precum trecerea timpului, vărsta, distanța. Ea nu se poate măsura în nimic de acest gen, insignifiant și trecător, iar cei care întinează asemenea sentimente sunt pur și simplu văduviți de tot ce este mai pur și mai frumos, nefiind capabili să simtă cu toată ființa lor or să ofere acest gen de dragoste dăinuitoare în timp și spațiu.

„Oare câți oameni trăiesc în bezna halucinațiilor, oare câți m-ar înțelege și ar avea nevoie să le spun, așa cum aș avea eu nevoie să aud: Nu există nebunie mai mare decât să ignori ceea ce simți. Oare, dacă am auzi toți asta, am umbla goi prin lume, cu inimile răsfrânte din piept? Așteptăm o confirmare pentru a fi cine știm noi că suntem?”

Beijing și Moscova devin două destinații de o mare însemnătate pentru Alina, ea călătorește având drept parteneri de drum nelipsitul aparat de fotografiat, cu care imortalizează emoții și sentimente, speranța regăsirii persoanei mult iubite și amintirile trecutului ce nu vor să fie uitate și pe care ea le păstrează cu sfințenie în suflet și-n minte.

Se refugiază în fotografii, hobby-ul devine o afacere în toată regula și are ocazia de a călătorii în nenumărate țări, însă ce înseamnă toate acestea oportunități, când ți-ai lăsat inima undeva, departe, când te simți pustiit și nu mai ai puterea de găsi sensul vieții pe care acum o trăiești doar în virtutea inerției? O viață plină de căutări, de regrete, de singurătate și nefericire.

„(...) puteam să fac o diferență în lume, ceea ce vedeam prin ochiul camerei de fotografiat ajungea și la ceilalți, era o formă de artă, era lumea văzută prin prinsma mea. (...). fotografiile îmi vorbeau ca niște prietene, despre iubire, despre lipsa ei, despre voluptate, răzvrătire, despre rătăcire și sfidare.”

„Toate relațiile ne învață ceva. Nu am înțeles atunci că nu există responsabilitate într-o relație de iubire, că dacă se ajunge la responsabilitate, înseamnă că este sacrificiu, iar iubirea nu presupune sacrificii.”

Oare va putea Alina să rescrie trecutul și să aducă în viitor ceea ce caută și dorește cu atâta fervoare? Oare este atât de puternică încăt să facă față anilor de singurătate și decepție? Va fi ea la sfărșit alături de Marat, sau va învăța să trăiască doar cu amintirea celui drag, mereu prinsă în trecut, având în față un viitor anost și nedorit? Deznodământul va trebui să îl aflați singuri, citind cartea.

„Orice aș face, retrăiesc aceleași clipe de neuitat, același carusel care se învârte în cerc, din care nu vreau să ies din cauza frumuseții sale ireale. O frumusețe care mă ține prinsă într-un trecut pe care vreau să-l retăiesc, indiferent de ceea ce voi sacrifica în drum. Voi plăti tribut iubirii atât cât va fi nevoie și voi continua să îl iubesc toată viața.”

Cartea aceasta ne oferă atât de multe ! Ne învață că nu trebuie să dăm cu piciorul oportunităților ivite în viața noastră, că nu trebuie să ne refuzăm șansa de a atinge fericirea absolută, de a cunoaște dragostea și de a ne lăsa purtați pe aripile ei. Că nu trebuie niciodată să încetăm din a visa și din a face planuri, indiferent cât de greu ne va fi. Că nimic nu este întâmplător și mai ales, că nu trebuie să ne simțim vinovați pentru sentimentele noastre, indiferent cât de bizare ar părea ele în ochii altor privitori. Indiferent de ce va spune lumea, de prejudecățile și de ura gratuită pe care ne-o va servi aceasta, nu trebuie să încetăm să fim ceea ce suntem cu adevărat, fără a ne ascunde și fără a ne opri din a ne găsi propriul drum în viață.

Marat este o carte emoționantă, frumoasă și tristă, în ale cărei pagini vom găsi o poveste de dragoste cum rar ne-a fost dat să-ntânlim.

„...într-o noapte rece, cu lună scăzută, vor fi două inimi bătând ca una, cum trebuia să fie, când timpul nu exista..”

Mulțumesc din suflet autoarei pentru că a scris această carte pe care o așteptam de atât de mult timp, care mi-a confirmat încă o dată cât de puternice, dăinuitoare în timp și incomensurabile pot fi sentimentele născute din cea mai pură și sinceră formă de iubire și care a retrezit în mine vechi sentimente frumoase din trecut ce vor face întotdeauna parte din prezentul și viitorul meu.

Marat, precum și celelalte cărți ale Natașei pot fi comandate de aici.

Recenzie "Marat" de Natașa Alina Culea

Share this:

CONVERSATION

2 comentarii: