Recenzie „Devoratorii de chipuri” de Cora C.White






Cartea de față poate fi descrisă cel mai bine doar printr-un singur cuvânt: intensă. Deși pornind de la o banală ceartă, o aparentă banală dicuție în contradictoriu, o simplă manifestare a gândurilor și dorințelor noastre, gânduri și dorințe, bineînțeles, diferite față de cele ale persoanei de lângă noi, volumul este mai mult decât ceea ce pare la prima vedere și am fost plăcut surprinsă la finalul lecturii, surprinsă și atinsă de ceea ce tocmai am citit. Modul de scriere simplu, dar în același timp profund al autoarei, trăirile și experiențele redate în carte, realitatea și magia cu care sunt învăluite cuvintele nu au cum să nu te atingă. Este imposibil să nu observi asemănările vieții duse de cei doi protagoniști cu propria-ți viață și să nu te întrebi: „De fapt eu ce am citit? O simplă poveste dintr-o carte sau povestea propriei mele vieți?” Frământările interioare ale personajelor, suferințele și nevoile lor, problemele cu care se confruntă zilnic – superficialitatea cu care îți duc zilele, slăbiciunea de a nu-și asuma propriul sine, de a fi incapabili să lase deoparte masca pe care au creat-o din lejeritate și minciună, neputința de a lăsa la vedere adevăratul lor chip – chipul sufletului, toate aceste războaie interioare ale celor doi pot fi la fel de bine ale noastre, căci ele mistuie interiorul și exteriorul tuturor – bine, a unora dintre noi mai mult decât a altora, persoane superficiale și fericite în nefericirea lor.

Pe parcursul cărții facem cunoștință cu Dan și Ana, un cuplu ca atât de multe altele, cu bucurii și griji, speranțe și dezamăgiri, certuri și împăcări. Soț și soție, cunoscându-se de câțiva ani buni, dar de fapt nefiind capabili să fuzioneze unul cu celălalt, să vorbească aceeași limbă, să se bazeze întotdeauna pe cel de-alături, să fie unul și același, Unul, nu doi străini care și-au pierdut calea. Dorința de a se salva din impasul prin care trec îi duce la planificarea unei excursii, iar pașii îi poartă spre o lume mirifică, o cabană situată în vârful unui munte, unde frumusețea peisajului, liniștea și calmul locului le transmite o stare ciudată de atemporalitate, relaxare, nepăsare și încă ceva. Ceva care cu siguranță le va schimba viețile. Personaje bizare, cu un comportament nefiresc, anormal, proprietarii cabanei, soții Trut, par rupți din celebrele filme cu familia Addams, creându-le stări din ce în ce mai ciudate noilor chiriași și jucând un rol crucial în evenimentele imediat următoare. Menită să îi apropie și mai mult și să calmeze spiritele, drumeția se dovedește a fi ceva neașteptat, și nici chiar schimbarea peisajului ori promisiunea unui răsărit de soare în brațele persoanei dragi nu le calmează spiritele acaparate peste poate de trăirile interioare.

„Soarele apunea, iar crepusculul, care se ascundea după muntele din spatele cabanei, era decupat din cărțile cu povești nemuritoare. Și ea era incredibil de frumoasă, acolo, atunci, când ultimele raze de soare ale zilei îi încadrau silueta și presărau pe ea mici fire de aur. Era ființa are ocupa cel mai mult loc în sufletul lui.”

„Își luă inima în dinți și se apropie de ea, o cuprinse în brațe și își lipi buzele de gâtul ei transpirat. Era cea mai frumoasă senzație pe care o simțise de câteva luni încoace.”

Povestea se concentrează în mare pare pe trăirile și gândurile lui Dan, un bărbat copleșit de povara amintirilor din trecut și dezamăgit de neînțelegerile ivite mai mereu în căsnica nu tocmai reușită. Cititorul devine martorul tăcut al tuturor răbufnirilor acestuia, a stării lui de permanentă confuzie și neliniște, căci odată cu sosirea în noul loc, existența lui Dan, așa cum o cunoștea el, este dată peste cap. Coșmaruri, oglinzi hipnotizatoare, amintiri pătate cu sânge, gemene macabre, cu corp diform și chipuri înfricoșătoare, grotești -  pure halucinații, realități distorsionate sau doar un adevăr neexperimentat până acum? Iar mai apoi, din nou, mirajul unei vieți minunate, fără griji, dar și fără de cunoaștere, cu promisiunea de a duce o viață feerică, plină de iubire și magie, de a-și petrece clipele alături de cea pe care o căuta mereu în realitatea lui – Alice din Țara Minunilor, plăsmuirea minții lui afectate de durere și dorințe neîmplinite.

„Să rămâi tu aici cu mine. Aici nu o să te mai doară. N-o să te mai doară nimic, nici trupul, nici sufletul. Să rămâi aici pentru totdeauna.”

Prins între trei femei, prins între două lumi, între propriile alegeri, propria evadare, propriile gânduri contradictorii și neliniști, supraviețuind, nu trăind cu adevărat, viețuind în propria bulă,  orb în fața durerii interioare a celei de lângă el, surd la strigătele de ajutor, strigăte ce și-au pierdut ecoul pentru că au obosit să nu fie auzite.

„Lui Dan nu pot să-i spun nimic din ceea ce mă frământă. Nu înțelege. Și el doarme asemenea celorlalți și îi pasă doar de mărunțișuri inutile, care nu o să-i aducă niciodată fericire adevărată, fericire de durată, liniște..Nu putem vorbi decât de tâmpenii și atunci când o facem totul este superficial.”

 Personajul masculin este readus în mod brutal la realitate, cu o simplă mișcare din mână i se ia tot ce are mai de preț pentru a-l face să realizeze adevărul, și anume că avea ceva, ceva ce nu a fost în stare să prețuiască, fiind prins în propria superficialitate,  iar acum nu mai are nimic. Este o modalitate extremă prin care viața ne reamintește să trăim, să ne deschidem ochii și sufletul și să prețuim ceea ce avem la momentul potrivit.

„Câteodată nu ne trezim decât atunci când suntem șocați. Iar tu ai nevoie de o zguduială zdravănă ca să își dai seama ce porți înăuntrul tău. Și ar mai fi ceva..Adormiții ca tine nu știu ce este aia iubire, da’ o să înveți tu ! Pe asta ți-o promit.”



Deși la începutul cărții – și în parte parte din ea, atenția ne este îndreptată spre Dan, conflictele pe care acesta le are cu proprietarii cabanei și toate celelalte ciudățenii neexplicabile în care acesta se vede prins fără voia lui, sfărșitul ne invită într-o altă călătorie, de data aceasta în lumea și gândurile Anei, acolo unde vom descoperi o ființă aparte, acaparată de proprii demoni interiori, luptându-se nu cu cei din jurul ei, ci cu ea însăși.

„Hoarde întregi de demoni îmi invadează spațiul și îmi respiră aerul. Am fugit de umbrele din afară ca să fac loc umbrelor din mine.”

Puținele scene în care ni se relevă marea iubire dintre cei doi alternează cu scenele mai puțin feerice, chiar înfricoșătoare, în care cititorul intră alături de personajele cărții într-o stare de permanentă confuzie și alertă, trecând de la fericire la agonie, de la extaz la o frică terifiantă, toate aceste senzații năucitoare fiind experimentate de la o pagină la alta cu o rapiditate ce nu lasă loc indiferenței, vrând parcă să scoată în evidență efemeritatea momentului, nebunia și ironia vieții – într-o zi putem fi fericiți, putem avea impresia că avem totul și chiar mai mult decât am cerut, iar în ziua imediat următoare neprevăzutul, fatalitatea, ceasul rău sau poate karma, numiți-l cum vreți, să își facă insidios cale spre viețile noastre și să schimbe tot ce cunoșteam înainte.

„Să aprinzi lumina în cameră înainte de  a deschide ochii, lumina le orbește și le gonește ! Să nu o stingi până nu răsare soarele !”

Devoratorii de chipuri nu este doar o simplă carte cu accente dark, este o carte despre viață, greșelile pe care le repetăm la nesfărșit, trecutul care ne prinde din urmă dacă nu știm să-l lăsăm să fie trecut, și care ne târăște în labirintul întunecat al amintirilor ce nu vor să se desprindă de noi – sau noi de lângă ele. Este o carte care readuce la suprafață demonii din interiorul tău și te provoacă să dai ochii cu ei și să-i înfrângi. La fel de ușor te provoacă să crezi și să găsești iubirea și speranță, liniștea și deplinătatea. Toate aceste manifestații duale – cele încadrate în categoria „bine” și cele etichetate ca și „rău” își duc luptele în sufletul, mintea, trupul nostru – câmpul lor preferat de bătălie. Care dintre ele va câștiga...asta depinde chiar de noi înșine, se pare J

Este o carte care vorbește despre asumarea sinelui, acceptarea în totalitate a ceea ce suntem, a ceea ce sălășluiește înăuntrul nostru, acea persoană care suntem de fapt, nu chipul pe care îl văd ceilalți, nu cuvintele lipsite de sens (pentru cei din jurul nostru), nu tăcerea pe care o lăsăm să ne împresoare, deoarece nimeni nu ne crede atunci când vrem să ne deschidem cu adevărat, nimeni nu prinde sensul cuvintelor noastre și mai ales ce se ascunde în spatele lor, nu ceea ce vor ei să creadă că suntem, ei, cei orbi, surzi și goi, care nu pot dibui prin cotloanele sufletului celui de lângă ei ori prin ale propriului suflet.

„Tăcerea dintre ei  era străină. Era tăcerea a doi oameni ce nu s-au cunoscut niciodată. Tăcerea a doi oameni care trăiau în lumi diferite, separați unul de celălalt.”

Realismul se întrepătrunde cu magia, fantasticul, științele oculte și ezoterismul, dând naștere unei povești uimitoare de factură mistică, în care nimic din ceea ce există la suprafață și din ceea ce se poate observa cu ușurință nu este adevărul adevărat. Și în fond, care este realitatea, ce reprezintă adevărul? Știm noi să îl recunoaștem când îl avem în față sau este el ceva greu de atins pentru marea majoritate a oamenilor, ceva ce doar o foarte mică parte dintre noi este capabilă să vadă, să înțeleagă, să simtă dincolo de chipul de lut ce reprezintă la suprafață ființa umană?

Deși de factură mistică, volumul de față invită la introspecție, la o analiză detaliată a modului în care ne trăim existența, la conștientizarea lipsurilor, defectelor și problemelor pe care singuri le accentuăm și la găsirea acelor piese lipsă din puzzle-ul vieții noastre. Pot spune că pentru mine Devoratorii de chipuri reprezintă ceva mult mai mult, sunt sigură că nu din întâmplare a ajuns acesată carte în mâinile mele, și nu spun asta deoarece printre rândurile ei am dat și de versurile unei melodii pe care o ador de mult timp – Carnaval of rust, Poets of the Fall J Pur și simplu, nu prea cred în coincidențe. În plus, am perceput-o ca fiind mai mult psihologică decât fantastică,  deși abundă în evenimente supranaturale, dar aceste evenimente inexplicabile și catalogate de unii ca fiind pure fabulații au și ele rolul lor bine determinat în viața unora dintre noi.

Recomand cartea tuturor celor care vor să aibă parte de o lectură complexă, memorabilă; sunt sigură că cei care știu să citească cu adevărat, să simtă cuvintele și să trăiască povestea, care uneori poate fi mai mult decât o poveste, se vor bucura de această lectură și de întrebările generate în urma lecturării ei.

Devoratorii de chipuri poate fi comandată de pe site-ul editurii Vremea.





Share this:

CONVERSATION

3 comentarii:

  1. Multumesc de recomandare. Pare o carte intensa, cutremuratoare :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar asa si este. Si extrem de profunda. Eu ti-o recomand cu drag :)

      Ștergere
  2. Hello! Te-am nominalizat intr-un tag ♥
    http://heartofthewords.blogspot.ro/2017/01/this-or-that-book-tag.html

    RăspundețiȘtergere