la martie 27, 2017

Recenzie: „alter.ego.” de Ana Mănescu

martie 27, 2017 4 Comments Edit

Mi-e greu. Mi-e extrem de greu să vorbesc despre această carte, să îmi adun cuvintele astfel încât să înțelegeți cât mai bine despre ce este vorba în roman, să îmi adun sentimentele și să le pun să lucreze, pentru că doar cu sufletul puteți înțelege această carte, scrisă din suflet, cu sufletul curat, pentru alte suflete.

Îmi este și ușor și greu să vorbesc despre alter.ego. Ușor, deoarece este scrisă de una dintre sccriitoarele mele preferate și știam încă dinainte de a începe lectura că o să-mi placă foarte mult, iar posibilitatea de a mă regăsi în cel puțin unul dintre personaje este mare. Greu, deoarece Ana scrie atât de bine, atât de intens, încât mi-e teamă că, prin cuvintele mele, nu am să fiu în stare să redau nici măcar un sfert din frumusețea și unicitatea cărții. De fiecare dată când citesc o carte a Anei, mă frapează faptul că, inevitabil, descopăr idei și gânduri care-mi sunt extrem de familiare. E ca și cum eu aș fi scris anumite pasaje, în paginile cărții îmi regăsesc propriile obsesii și credințe, iar acest lucru nu poate decât să mă bucure peste măsură; mă asigură că tot ceea ce cred eu, modul meu de a gândi, de a simți, de a fi, nu sunt singulare, mai există oameni în zilele noastre care văd lucrurile și simt exact cum o fac și eu, iar asta îmi dă putere și nu mă mai simt atât de singură și...diferită. Oricum, cărțile – mai ales cele ca aceasta, nu m-au lăsat niciodată să mă simt singură cu adevărat. Iar diferită da, sunt, dar poate nu este deloc rău să fiu așa.

„Mă răzvrătesc împotriva prezentului și a sistemului și a oricărui lucru care a distrus potențialul unei lumi pe placul meu.”

„Decât să mă complac, mai bine mă izolez, exacerbez protestul pentru noțiunea pierdută a beatitudinii și îi ascult pe învățații care ne spuneau să ne expunem visele, căci universul ne va ajuta să le concretizăm. Și ce fel de ființă ar putea visa exclusiv la averi materiale, când tot ce contează stă ascuns în iubire, prietenie și arta de a fi.”

Ei bine, la această întrebare aș putea să încerc eu să răspund. Oamenii goi, orbi și surzi, cei care refuză sentimentele și iubirea, trăirile și simțirea, cei care nu știu să trăiască, ci doar există, cei care fug de ei înșiși, de profunzime și de idealuri, pentru a îmbrățișa o existență fadă, complet lipsită de orice libertate, introspecție, asumare. Ei sunt cei care, în goana lor nebună după bani și averi materiale își lasă sufletul deoparte, uită de existența lui și de orice mic impuls ce ar putea să-i transmită acesta și să-l reîntoarcă din drum, de iubire, frumusețe, artă..În goana lor zilnică, în bula lor saturată de tristețe, complacere, minciună, neasumare și chiar ură, oamenii uită să mai fie fericiți, uită cum să iubească cu adevărat și uită cum este să se regăsească în persoana de alături (dacă au știut vreodată cum să o facă).

„Fericirea e doar o chestiune de oportunitate.”

„Un fluture frumos, cu aripi mari, albastre, diafane, filtrând lumina prin ele în nuanța nopții. Un fluture care bate din aripi special ca să stârnească uraganele care îl ridică, dansând, spre lună. Ai fi vrut să-mi fi fluture. Nu ai înțeles că nu poți fi decât uragan în jurul meu.”

Titlul cărții este reprezentativ pentru tot ceea ce veți găsi în paginile acesteia. Reprezentativ pentru personjul principal al cărții, Sonnja, reprezentativ și pentru scriitoarea și omul Ana Mănescu. Reflectă substituirea celor două la cel mai înalt nivel, zbuciumul interior de care orice om se lovește în perioada tinereții, dar și mult după acea perioadă, necesitatea de a fi unul și același cu o altă persoană, de a te regăsi în ea și ea în tine, de a vă înțelege reciproc, fără cuvinte, fără ascunzișuri, fără jumătăți de măsură, fără limite.

Sonnja este vicioasă, singură, răzvrătită, mizerabilă. Este un om frumos cum numai o persoană în căutarea răspunsurilor și a iubirii pătimașe, complete poate fi. O persoană liberă, neîngrădită, asumată, impulsivă, veșnic îndrăgostită, cu suflet de artist. Nu știu exact cum să o descriu cât mai fidel pe Sonnja. Ea poate fi precum un vulcan gata de a erupe; la fel de bine poate fi o mare liniștită sau luna strălucitoare care veghează mereu asupra celorlalți. Este sălbatică, dar sensibilă, cu emoții doldora ce-o copleșesc necontenit, în fiecare clipă a existenței sale. E răzvrătită, naivă, fericită și nefericită. E un artist incomplet, dar complet în același timp, o aspirantă la titlul de scriitoare, care își amână debutul de teama de a nu reuși să pună pe hârtie cuvintele care o definesc cu adevărat, de teama de a nu reuși să transpună în cuvinte părți din sufletul ei, iar această reținere este benefică, pentru că numai prin experimentarea celor mai profunde trăiri și sentimente, numai prin iubire, tristețe, cunoaștere, trăire poate cineva ajunge artist. Deși tânără, Sonnja dă dovadă de o maturitate și asumare copleșitoare. Iubirile ei sunt intense, de neuitat, revelatoare, acaparatoare, odioase. K., V., A., cei (aparent) trei barbați din viața ei o modelează și contribuie la cea care va fi Sonnja/Ana peste ani. Dialogurile dintre aceștia și protagonistă sunt extrem de profunde și scot la suprafață tot ceea ce reprezintă ei ca oameni, iubiți, muritori. Sunt greu de înțeles dacă nu ești pregătit să înfrunți adevărul, să-ți scormonești prin cotloanele sufletului, să te (re)descoperi, să empatizezi, să simți, să fi. Mai ales să fi.

“Nu mai fi o insectă proastă. Metamorfoza e simplă. E doar în creierul tău. Totul e iluzie. Frunza pe care te târăști, scârbos. Fluturele imens, Albastru, în care te poți transforma. Uraganele pe care inevitabil le vei stârni. Totul e doar o minciună, o conspirație. Nu mai fi o insectă proastă ! Poți fi mai bun. Poți fi fericit. Poți simți și poți iubi cu adevărat. Nu ai nevoie de droguri care să îți accelereze gândurile de fiecare dată când ai chef, ca să îți intensifice orgasmul sau ca să îți arate că știi să zbori. Doar ești fluture, ce aripa ta diafană?”

“- Eu nu mai scriu.

- Iar nu ai idei?

- O, ba da, nu am cuvinte pentru câte idei am.”

alter.ego. pune accentul pe iubire, pierdere, tinerețe, prietenie, artă, suferință, vise, viață și trăire. Este o carte-jurnal unde cititorul va descoperi cele mai intime gânduri și trăiri ale protagonistei. Este o carte ce abundă în confesiuni pline de sensibilitate și reflecții intense. Este o carte (destul de ) filosofică, de mare profunzime, care trebuie citită cu atenție și cu sufletul cât mai deschis. Este o frumoasă lecție de viață marca Ana Mănescu.

Debutul scriitoricesc al Anei invită la introspecție, îți arată intensitatea cu care trebuie să trăiești și să dăruiești, este un bilet de călătorie spre trecut, spre anii adolescenței, spre întrebările (uneori) fără răspuns și marile iubiri, dar și spre viitor, arătându-ți toate ~~lucrurile~~ trăirile pentru care trebuie să mergi mai departe, tot tumultul și toată frumusețea și efemeritatea vieții.

alter.ego este ca o pasăre în zbor, care își duce spre noi orizonturi visurile, oprindu-se din loc în loc, acolo unde este nevoie de iubire, artă, deplinătate, în locurile unde poate exista așa cum este ea – liberă și plină de emoții, și unde îi poate învăța pe alții cum să fie.

Îi mulțumesc enorm de mult Anei că mi-a oferit șansa de a citi această superbă carte și de a cunoaște o mică parte din omul din spatele cuvintelor.

Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Herg Benet.

Recenzie: „alter.ego.” de Ana Mănescu

Share this:

CONVERSATION

4 comentarii: