Recenzie: „Văduva" de Fiona Barton


Văduva este un interesant și surprinzător periplu în interiorul minții umane, un thriller psihologic șocant și antrenant care, prin prisma povestirilor relatate și a personajelor închipuite, scoate în evidență defectele umane și cele mai intense și tulburătoare gânduri și dorințe care pot sălășlui în interiorul unei persoane.

Minciunile pe care le spunem conștient și secretele ascunse departe de ochii curioși ai celor din jurul nostru, chiar față de cele mai apropiate persoane din viața noastră, acele persoane  în care ar trebui să avem încredere, câtăresc mult atunci când este timpul să facem o analiză a propriei conștiințe, pierdem credibilitatea celorlalți și, mai rău, ne pierdem pe noi înșine. Odată porniți pe acest drum primejdios, nu mai este cale de întoarcere. Iar acest lucru Văduva îl cunoaște foarte bine.

 „E un sentiment ciudat să ții un secret. E ca o piatră în stomac care îmi zdrobește măruntaiele și îmi provoacă o stare de greață de fiecare dată când mă gândesc la el.”

„A trebuit să păstrez și secretele lui, și pe ale mele.”

Mereu m-au atras cărțile în care ni se relevă tipologii umane, în care sunt discutate diverse scenarii și sunt puse sub semnul întrebării răspunsurile care vizează anumite comportamente umane și care ascund de fapt o multitudine de neconcordanțe între modalitatea pe care aceștia aleg să o afișeze în public și cea pe care o au în particular, acolo unde șansele ca cineva să-i observe scad vertiginios, acolo unde sunt doar ei și demonii lor. Văduva este una dintre acele cărți, iar lecturarea ei mi-a demonstrat încă o dată cât de complexă este mintea umană și cum, de cele mai multe ori, suntem înșelați de aparențe, orbiți de dorința de a se desfășura totul așa cum ne dorim, alungând cu doar un înșelător gest adevărul care începe ușor, ușor, să prindă contur chiar sub ochii noștri. Refuzăm să dăm piept cu realitatea, ne ascundem înfricoșați de propriile alegeri, ne complacem în diferite situații pe care mai târziu le vom regreta. Nu vrem să vedem adevărul, chiar dacă înlăuntrul nostru îl cunoaștem prea bine.

„Mi-era foarte greu să separ cele două imagini. Glen al meu și celălalt bărbat despre care vorbea poliția. Trebuia să păstrez lucrurile clare. Voiam să cred în el. Îl iubeam. Glen era lumea mea. Și eu eram lumea lui, îmi spunea. Aparțineam unul altuia.”

Încă de prima oară când am auzit de această carte am fost atrasă de coperta simplă și expresivă, care înfățișează chiar unele dintre florile mele preferate – crini imperiali, dar căreia nu îi înțelegeam relevanța (după finalizarea cărții mi-am dat seama că este o imagine destul de reprezentativă),  titlul și descrierea de pe spate, dar mai ales de întrebarea strategic plasată pe prima copertă a cărții, care rezumă în doar câteva cuvinte ceea ce cititorul va afla pe parcursul lecturii: Un soț iubitor sau un ucigaș nemilos...ea ar trebui să știe, nu-i așa?

Jean Taylor este văduvă și trebuie să facă față nu numai pierderii iminente a soțului ei, Glen, dar și hoardelor de jurnaliști și polițiști care îi vânează fiecare mișcare, somând-o să spună adevărul în legătură cu cazul de răpire și crimă înaintat împotriva soțului ei.

„- Nu fi tristă ! îmi spune. Totul s-a terminat acum.
Așa e. Adio, poliție, adio, Glen ! Adio tuturor aiurelilor lui.
Nu-mi amintesc când am început să gândesc așa. Oricum cu mult înainte de a considera toate astea miște aiureli. Eram prea preocupată să pregătesc căsnicia perfectă, începând chiar cu nunta de la Charlton House.”

Fiecare capitol este povestit din perspective diferite. Pagină cu pagină, povestea capătă contur pe măsură ce văduva Jean Taylor, jurnalista Kate Waters și inspectorul de poliție Bob Sparkes își deapănă amintirile, relatând evenimentele și acțiunile din propria perspectivă, în acest mod cititorul simțindu-se mai apropiat de fiecare personaj în parte, cunoscându-le gândurile, fricile, dorințele și angoasele pe măsură ce este martorul confesiunilor celor trei povestitori.

Evenimentele din prezent, anul 2010, sunt intercalate cu evenimentele care au avut loc cu patru ani în urmă, atunci când un caz de răpire a unei fetițe de doi ani a devenit principalul subiect al știrilor și articolelor din ziare. Misterioasa dispariție a Bellei, care se juca în curte cu motanul ei, singură, nesupravegheată, face înconjurul orașului, șocând locuitorii și dând naștere unei anchete minuțioase. Nu la mult timp după dechiderea anchetei, Glen Taylor devine principalul suspect, iar viața acestuia și a soției sale se transformă într-un coșmar.

Toate personajele care iau parte la acțiune sunt târâte într-un proces lung și obositor, fiind plimbate de la o acuzație la alta precum o minge într-un joc de ping pong. Viața celor doi soți este ruinată și, deși probele împotriva lui Glen sunt circumstanțiale, pe buzele tuturor oamenilor există doar un singur cuvânt la adresa inculpatului: ucigaș.




Jeanie reprezintă arhetipul femeii și soției umile, cea care se abandonează moral și psihic dorințelor soțului, femeia gata să închidă ochii în fața nedreptăților doar pentru a-și păstra căsnicia, o căsnicie care nu merge așa cum spera ea, o legătură realizată în grabă, o relație bazată pe minciuni, neîncredere și lipsă de respect, o corovoadă matrimonială în adevăratul sens al cuvântului. Fragilă și suspusă, ea nu observă nu vrea să observe minciunile pe care și-a construit mariajul, existența secretelor ce urmează să erupă precum un vulcan și să distrugă căsnicia de fațadă. Și ea are secrete și este nevoită să le păstreze, și ea are dorințe pe care și le ține în frâu, obsesii de care nu se poate debarasa. La fel ca și soțul ei. Diferența este că secretele și obsesiile lor sunt de natură diferită, asemănarea constând în faptul că ambele implică copii.

„A fost atras de Bella din cauza mea. A vrut să îmi găsească un copil. Și mă întreb ce-aș fi făcut dacă mi-ar fi adus-o acasă. Aș fi iubit-o. Asta aș fi făcut. Aș fi iubit-o. Ar fi fost a mea, și eu aș fi iubit-o. Aproape că a fost a mea.”

„Cred că știu, dar sincer nu mai știu nimic despre bărbatul cu care am trăit atâția ani. E un străin, deși suntem mai legați ca niciodată. Mă cunoaște. Îmi cunoaște slăbiciunile. Știe că aș fi vrut s-o ia și să mi-o aducă acasă. Știu că eu sunt de vină pentru toate, din cauza obsesiei mele.”

Glen personifică tiplogia bărbatului mincions și imoral, fără principii și fără ambiții sănătoase. Își trăiește viața departe de ochii soției, înșelându-i încrederea și purtând o mască constantă. Este exact acel gen de bărbat pervers și prefăcut, care are impresia că are dreptul să înșele, să mintă și să abuzeze de bunătatea celei de lângă el, doar pentru că poate. Și pentru că este bărbat. Numai că acest gen de bărbați omit un simplu fapt: o femeie știe întotdeauna, chiar și atunci când se preface că nu vede. Că nu simte. Că nu o doare. Dar știe. Și își ia revanșa, mai devreme sau mai târziu.

„- O să mă părăsești, Jeanie? spunea.

Îi spuneam că mă duc să fac un ceai și-l lăsam să stea acolo. Aveam prea multe pe cap. Trădări. Decizii. Planuri. Și nici nu i-am mai vorbit, decât când era strict nevoie.”

„Era ca o fantomă, umbla după mine peste tot prin casă. Îl surprindeam urmărindu-mă cu privirea din spatele ziarului. Îl aveam la mână. Nu știa ce va face micuța lui Jeanie și era speriat de moarte.”

Jurnalista și inspectorul, celelalte două persoanje cheie ale romanului, sunt caracterizate prin acțiunile lor cu la fel de multă minuțiozitate de către autoare, care creează două personaje reperezentative, autentice și extrem de complexe. 

       Bob Sparkes este tipul detectivului obsedat de cazurile extreme și complexe și bântuit de remușcarea de a nu reuși să dovedească vinovăția lui Glen. Capabil să facă orice pentru a o găsi pe micuța Bella, acesta riscă tot în numele dreptății și este afectat peste măsură de acest caz desfășurat timp de patru ani. 

        Kate Waters este perseverentă și ambițioasă, meticuloasă și conștientă de atuurile ei profesionale. Anii de practică au învățat-o cum să se comporte cu persoanele implicate în diferite procese intens mediatizate și mai ales cum să se apropie de acestea, insuflând siguranță și exprimând un sentiment de înțelegere, atașare și empatie. 

            Am perceput-o pe Kate ca fiind vocea autoarei Fiona Barton, care la rândul ei este juranlistă își prezintă intențiile într-o scurtă introducere scrisă la începutul cărții: acelea de a scoate în evidență trăirile, gândurile și temerile celei aflate pe margine – așa cum se exprimă ea, soției celui acuzat, drama prin care aceasta trece neîntrerupt pe tot parcursul procesului, cea care se află întotdeauna lângă soțul ei și îl sprijină în public. Însă ce se petrece atunci când camerele de luat vederi dispar? Cum trăiește această femeie lângă un om acuzat de crimă? Îl cunoaște atât de bine, și dacă da, adevărul o liniștește sau îi dă fiori reci pe șira spinării?

Finalul a fost destul de previzibil, autoarea fiind suficient de generoasă cu detaliile și indiciile pe întreg parcursul cărții, cititorul anticipând mult prea devreme modalitatea în care se va încheia povestea, însă acțiunea alertă, povestea spusă din mai multe perspective și multitudinea de subiecte dezbătute în paginile acestei cărți fac din Văduva un thriller psihologic captivant și cutremurător, care dezvăluie o altă definiție a cuvântului căsnicie. 

„Eu, văduva îndurerată ! Să fim serioși !”

    Mulțumesc librăriei online Libris pentru acest volum oferit spre recenzare. Libris dispune de o gamă variată de cărți de beleristică, atât  în limba română cât și în limba engleză. 

Share this:

CONVERSATION

6 comentarii:

  1. Wow! Super recenzia! Vreau si eu cartea ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult !! :* Sper sa o citesti, te astept cu pareri :D

      Ștergere
  2. Sună atââââât de bine, vai! Neapărat trebuie s-o încerc!

    RăspundețiȘtergere
  3. ma atrageee cartea asta. cred ca e gen thriller nu? pare foarte tare subiectul

    RăspundețiȘtergere
  4. O recenzie de excepție, felicitări! Sunt adeptă genului thriller, iar acesta pare unul bun de tot, mi-ar plăcea cu siguranță!

    RăspundețiȘtergere