la mai 08, 2017

Recenzie: “Persona” de Erik Axl Sund

mai 08, 2017 4 Comments Edit

Durere și teroare, inocență și perversitate, sânge și sudoare, răzbunare și sadism, lacrimi și violență. Violență dusă la extrem. Crime abominabile, greu de descris în cuvinte. Crime înfăptuite cu un anumit scop. Lanțuri de fier, la propriu și la figurat, lanțuri ce încătușează nu doar trupurile, ci și sufletele. Mai ales sufletele, care din inocente se transformă iremediabil ajungând în cel mai de jos punct al degradării umane și psihice, fiind târâte de către demoni fără chip în sălașul dezumanizării.

Jocuri psihologice de mare amploare, minți răvășite, alterate și sfărâmate în mii de bucățele, ca mai apoi să fie lipite înapoi, dar într-un mod cu totul greșit, macabru, nefiresc, neuman. O dublă pesonalitate frapantă care te incită dar în același timp te face să și îngheți atunci când ți se relevă adevărata identitate din spatele fațetei meticulos construite, o mască frumoasă și aparent normală care ascunde adevăratele chipuri și suflete, ciobite, traumatizate și frânte, consecință a unor acte traumatizante din trecut. Suferință pentru suferință. Trauma naște altă traumă. Demonii celor de lângă noi, lăsați liberi să își facă de cap, se răsfrâng cu o putere nimicitoare asupra noastră și asupra sufletelor inocente, picurând constant venin până în momentul în care trupul, sufletul și mintea noastră nu mai pot suporta și, saturate, dau pe dinafară, înveninând la rândul lor alte tupuri, suflete și minți. Demonii dau nștere la alți demoni. Întotdeauna este așa.

Persona. Crow girl. Erik Axl Sund. Mind game de excepție, un prim volum al unei trilogii ambițioase și șocante care pune cititorul pe jar, răsturnându-i credințele și principiile referitoare la ce este bine și rău, moral sau imoral, trasând linii fine, aproape invizibile, între noțiuni precum dreptate și răzbunare. Pot fi actele de cruzime justificate dacă au fost înfăptuite ca reacție în urma altor acte de cruzime la care a fost suspus în trecut înfăptuitorul? Ce consecințe poate avea o copilărie, apoi adolescență defectuoasă, lipsită de educație, iubire, compasiune și un trai decent și etic din punct de vedere moral? Uneori, consecințele sunt greu de imaginat...

„Câtă suferință poate un om să-i pricinuiască altuia înainte de a înceta să mai fie om și de a se transforma în monstru?”

Cei care mă urmăresc de la început știu afinitatea mea pentru cărțile din genul thriller psihologic, pentru acele povești întunecate pline de violență în care omul este prezentat drept cea mai fragilă dar și puternică ființă din univers. În special mintea omului și cum reacționează ea diferitelor presiuni din exterior, ce formă poate îmbrăca mintea umană după ce este supusă unor acte de cruzime, cunoscând durerea și întunericul de la o vârstă fragedă, atunci când ea ar trebui formată și șlefuită cât mai sănătos, și continuând ani de-a rândul în această notă distrugătoare, până când prada devine prădator, victima își depășește limitele, devenind la rândul ei atacator, împrumutând din caracteristicile răului-declanșator, dar având propriile ei partcularități, poate chiar mai macabre, rezultat al unei minți inițial inocente, apoi perverse, devenind în acest fel un rău dus la extrem.

O astfel de carte este și Persona, iar pentru descoperirea ei trebuie să-i mulțumesc lui Daniel, care prezentat-o pe canalul lui de YouTube. Mulțumesc, Daniel, că m-ai făcut să cad în ispită și mi-ai adus în atenție o carte complexă și răvășitoare, o poveste ficitivă dar care ar putea fi la fel de bine inspirată din viața de zi cu zi, deoarece nu este nimic supranatural aici, doar bolnav, dureros…și atât de posibil. Oricui i se poate întâmpla să cadă pradă demonilor ascunși adânc în interiorul nostru, orice om poate trece la un moment dat prin experiențe inumane, fiind astfel metamorfozat pe vecie. Dobândind o dublă personalitate. Căpătând “aptitudini” speciale, pliate pe traumele suferite în trecut, un fel de instinct de supraviețuire dus la extrem, o altfel de percepție a celor din jur și a normalității, o acceptare și îmbrățișare a sinelui defectuos. Psihologic vorbind, toate acestea se pot întâmpla în realitate, iar această carte ne arată în cel mai brutal mod multiplele fațete pe care un om le poate avea, în special oamenii răniți…de către alți oameni, bineînțeles.

“Drumul care se deschidea în față, peste Svartsjolandet continua pustiu, dar, în cele din urmă, găsi un băiat. Singur pe marginea șanțului, cu o bicicletă stricată. Făcea autostopul. Avea încredere în toată lumea. Nu-l învățase nimeni să-i recunoască pe cei cu visuri înșelate.”

Pe scurt, în Suedia zilelor noastre apar în atenția presei, poliției și lumii întregi o serie de crime în masă, crime realizate în urma unor violențe fără seaman la care au fost supuși mai mulți băieți necunoscuți – orfani și/ sau emigranți/ refugiați de război. Nimeni nu cunoaște identitatea băieților, nimeni nu reclamă dispariția lor, nimeni nu știe de unde și cum au ajuns în Suedia și, lucrul cel mai ciudat, este că acești copii mai degrabă au apărut, decât au dispărut, nimeni neauzind de ei mai devreme de găsirea cadavrelor.

“Victimele erau băieți, aproape copii, cărora li se îndepărtau organele genitale. Dacă existau crime normale, acestea erau, cu siguranță, contrariul lor.”

Elucidarea cazurilor și aflarea identității băieților cât și a criminalului stău în mâinile detectivei Jeannete Kihlberg, care alături de mica ei echipă își riscă viața zi de zi pentru pedepsirea răufăcătorilor. Însă de această data crimele depășesc orice imaginație, iar Jeanette este nevoită să se confrunte, pe lângă sarcina neplăcută de a cerceta atâtea cadavre mutilate, și cu piedicile puse în cale de către superiorii ei - barbați de genul celor care se simt amenințați de inteligența și hotărâtea unei femei, cât și cu situația delicată de acasă – timpul aproape inexistent pe care și-l petrece cu băiatul său adolescent și relația deloc bună cu soțul său...casnic. Într-o lume plină de brutalitate și condusă de barbați, Jeanette este nevoită să demonstreze pe plan profesional abilitățile avute și faptul că poate face față oricărei violențe. Pe plan personal, viața ei este un fiasco gata să îi scape de sub control.

“Sofia o privea ca și cum voia să vadă. O asculta ca și cum voia să înțeleagă.”

Sofia Zetterlund este o altă femeie curajoasă și inteligentă care și-a pus viața în serviciul binelui celorlalți. Interesată de substraturile firii umane, de violențe și traumă, ea este specializată în studiul persoanelor traumatizate, în special a copiilor brutualizați. Psihoterapeută de renume, ea este abordată de Jeanette, fiind considerată cea mai potrivită în a aduce o oarecare lumină cazului, ea înăși lucrând cu anumiți presupuși suspecți ori tineri băieți ce corespund profilului victimelor.

Victoria Bergman este aparent a treia femeie din această carte care, la fel ca și celelalte două, domină acțiunea, având un rol crucial în desfășurarea poveștii. Aceasta ascunde un trecut extrem de dureros, o întreagă viață trăită la limita suportabilității. Victoria este de fapt cheia tuturor misterelor, însă cine este în realitate Victoria?

“Dintre toate grozăviile pe care copilul-soldat le săvârșise în Sierra Leone, el nu era vinovat de niciuna, se gândi ea. Era o victimă, habar nu avea ce făcuse. Gândurile lui fuseseră curate, nepătate de sentimente de răzbunare sau invidie. Aceleași sentimente care reprezentau forțele ei motrice.”

Vor putea celelalte personaje să citească printre rânduri, să întrevadă similitudinile existente între acest personaj bântuit și iremediabil afectat și un alt personaj important al seriei? Va putea Sofia să iasă din împăienjenișul dureros ce o înconjoară cu ajutorul pregătirii ei psihologice sau tocmai această cunoștere detaliată a psihicului uman o va duce pe drumul pieirii? Va fi capabilă Jeanette să găsească criminalul și să afle identitățile băieților? Va putea să își rezolve problemele de familie în așa fel încât să înceapă o nouă viață alături de Sofia? Iar tu, cititorule, vei fi capabil să accepți că un om poate fi în același timp și fragil, și parșiv? Pe jumătate înger și pe jumătate demon? Că puși în fața unor evenimente tragice, oamenii acționează în cele mai neașteptate moduri, supraviețuiesc doar într-un anumit fel - pierzându-și umanitatea, și își construiesc ziduri doar pentru a vedea cine este capabil să le escaladeze.

“Poți întruchipa răul când nu simți nicio vină? se gândi ea și lovi cu toată forța în ochiul drept al lui Samuel. Sau sentimentul de vinovăție este o condiție a răului?”

Slăbiciunea Victoriei Bergman începe cu Persona, continua cu Trauma și se încheie cu Catharsis. Fiecare titlu este reprezentativ pentru poveste, iar puse cap la cap, cele trei volume formează imaginea de final a unui puzzle psihologic complex, covârșitor, brutal. Titlul ales pentru primul volum, Persona, face referire la următoarele: in the psychology of C. G. Jung, the mask or façade presented to satisfy the demands of the situation or the environment and not representing the inner personality of the individual; the public personality (contrasted with anima). Definiția termenului am găsit-o la o căutare mai amănunțită pe google.

ErikAxl Sund este pseudonimul a doi scriitori suedezi, componenți ai aceleiași trupe. Nu știu ce au făcut ei cu trupa, dar ca scriitori sunt fenomenali și nu este de mirare că trilogia lor a fost tradusă în atâtea limbi. După părerea mea, ar trebui să fie și mai cunoscută. Este pur și simplu genială.

Mulțumesc librăriei online Libris pentru exemplarul oferit spre recenzare. Nu uitați că Libriseste o librărie excepțională de unde vă puteți procura cărțile preferate la un preț accesibil, cu transport gratuit și o multitudine de titluri de beletristică puse la dispoziție.

Recenzie: “Persona” de Erik Axl Sund

Share this:

CONVERSATION

4 comentarii: