Recenzie: „Tăișul sabiei” de Joe Abercrombie


Tăișul sabiei este primul volum al trilogiei Prima Lege, o serie atipică, extrem de diferită față de orice carte și serie am citit până acum. Nu știam la ce trebuie să mă aștept când am început lectura, mii de gânduri și întrebări mi s-au perindat pe parcursul lecturii, căci nu știam cu adevărat dacă seria îmi va plăcea ori ba, dacă îmi va ajunge la suflet ori nu îmi va trezi interesul și lecturarea va fi o corvoadă.

M-am înșelat destul de mult, iar acum, după ce am terminat primul volum (chiar și pe al doilea, dar asta rămâne între noi),  pot afirma că l-am adorat. Privind în urmă, mi se pare normal că am avut dubii – și trebuie să vă avertizez – seria asta nu este pentru oricine și nu veți prinde drag de personaje decât după un timp. Dar, dacă aveți timpul și răbdarea necesară pentru a duce la bun sfârșit volumul,  vă spun sigur că veți adora lumea creată cu măiestrie de autor. Pentru că este unică, atipică și extrem de fascinantă. La fel și personajele.

Cum nu știu exact cum să încep această recenzie – pentru a nu știrbi din valoarea cărții -, am să las personajele să vă poarte în minunata lume a lui Abercrombie.

Logen, Sângerosul Nouă, poreclit și Nouădegete din cauza lipsei unui deget de la mână, este un luptător desăvârșit care poartă în suflet o mare pierdere – uciderea membrilor familiei sale de către shanka, creaturi hidoase și letale. Logen este și înzestrat cu harul de a vorbi cu spiritele, un dar pe care extrem de puțini îl aveau în acele vremuri. Dă dovadă de curaj, dar și de compasiune, de violență atunci când este necesar dar și de stăpânire de sine atunci când situația o cere.

„Am luptat în zece dueluri și le-am câștigat pe toate, dar am luptat pentru cine nu trebuie și din cele mai proaste motive. Am fost nemilos și brutal, am fost un laș. Am înjunghiat oameni pe la spate, i-am ars, i-am înecat, i-am strivit cu pietre, i-am omorât în somn, neînarmați sau fugind. Am fugit și eu, nu o dată. Mi-am udat și eu nădragii de frică. Am cerșit îndurare. Am fost rănit, adesea, am fost grav rănit și am urlat și am plâns ca un un copil căruia mama i-a scos țâța din gură. N-am nicio îndoială că lumea ar fi mai bună dacă aș fi fost ucis cu ani în urmă, dar n-am fost și nu știu de ce. Își privi mâinile, roz și curate pe piatră. Puțini sunt cei care au mâinile de mai mult sânge decât mine. Niciunul de care să știu eu. Sângerosul Nouă, așa îmi zic dușmanii, și sunt cu duiumul. Mereu mai mulți dușmani și mai puțini prieteni. Sângele nu-ți aduce altceva decât și mai mult sânge. Acum mă urmărește, mereu, ca propria-mi umbră și, ca de propria-mi umbră, nu pot scăpa de el. Nu trebuie să scap niciodată de el. L-am câștigat. L-am meritat. L-am căutat cu lumânarea. Asta mi-e osânda.”

Ofițerul West este locotenentul care a luptat în Gurkhul sub comanda colonelului Glotka. Este un bărbat respectabil, onest și devotat. Aproape singurul personaj din toată cartea care poate fi catalogat drept uman. Loialitatea, curajul și măiestria cu care a luptat ani întregi în războaie, iar mai apoi ca și comandant de război, i-au adus respectul Lordului Mareșal Burr, care îi oferă un loc în comandamentul său, în ciuda faptului că West nu are sânge nobil și nu se trage dintr-o familie sus pusă – detalii cruciale în acele timpuri, ceea ce îi aduce acestuia invidia altor ofițeri ce dispun de aceste „facilități” din naștere, dar, cu toate acestea, nefiind mai buni și mai loiali decât tânărul nostru. West este și un bun camarad de-al lui Jezal, un tânăr aristocrat îngâmfat pe care îl veți urî pe parcursul acestui prim volum. Prietenia cu acesta este pusă la grea încercare din momentul în care Jezal începe să filtreze cu Ardee, sora lui West.


Un alt personaj demn de menționat, care are un rol crucial în desfășurarea evenimentelor este enigmaticul Bayaz, cel care afirmă că este Întâiul dintre Magi. În jurul acestuia se țese o întreagă poveste, aflăm detalii de o importanță covârșitoare care vor schimba cursul evenimentelor și destinul multor personaje. Ca de obicei, nu vă voi dezvălui nimic, va trebui să citiți cartea pentru a descoperi singuri frumusețea și magia acestei povești. Bayaz, ca orice vrăjitor care se respectă,  are și un ucenic, pe tânărul Quai. Dorința Întâiului dintre Magi este să-și revendice locul în Consiliul Închis, intrând astfel în vizorul Arhilectorului Sult, care îl pune pe închizitorul Glotka să îi spioneze pe Bayaz și pe ucenicul acestuia. Din acest moment adevăratele intrigi ies la iveală, împreună cu o poveste de demult, o poveste magică și întunecată.

Nobilul și mândrul Jezal, glorios spadasin, odionioară mare amator de alcool și jocuri de noroc, este acum copleșit de obligațiile ce-i revin din onoarea de a fi Ofițer al Gărzii Regelui, titlu de care este tare mândru, însă caracterul său delăsător reprezintă o piedică în a avansa mult mai sus. Este măcinat de antrenamentele grele la care este supus zilnic pentru a câștiga Tunirul anual, responsabilitatea de a-și dovedi curajul și abilitățile în război și loialitatea pe care trebuie să i-o arate bunului său prieten și mentor West, care este în contradicție cu toate sentimentele pe care începe să le nutrească față de sora acestuia, Ardee, o ispită constantă în viața spadasinului. Jezal este personajul pe care ți-ai dori să poți să îl pui la punct pe tot parcursul cărții. Îngâmfat, trișor, plin de sine, narcisist, își dorește faimă și putere fără a depune cine știe ce efort. Adulat și iubit de popor, își dă o importanță mai mare decât merită de fapt. Glotka este cel care nu se sfiiește să îl pună la punct.

Un alt personaj, care se numără printre preferatele mele încă de când a fost introdusă în scenă, este Ferro. O tânără femeie sălbatică, mai sălbatică decât un animal, cu un trecut oribil – fiind vâdută ca sclavă și suportând nenumărate atrocități, o tânără femeie condusă doar de ură, temătoare și neîncrezătoare, singuratică și închisă în sine – cu mii de demoni sălășluindu-i în suflet. Ferro este mai mult decât pare la prima vedere, ea este o catalizatoare, dacă pot spune așa, o cheie, un mister și un răspuns deopotrivă.

„- Mai e altceva în tine, Ferro, decât dorința de a ucide?
- Era, cândva, murmură ea, dar ei îți smulg totul cu biciul. Te biciuiesc până când sunt siguri că n-a mai rămas nimic.”

„- Dumnezeu să-ți călăuzească pașii, Ferro Maljinn !
- Aș ! Aici n-au niciun Dumnezeu.
- Aș zice mai degrabă că au mai mulți.
- Mai mulți?
- N-ai observat? Aici, fiecare om se venerează pe sine.”

Ultimul dar nu cel din urmă personaj, ci chiar cel mai important, aș putea spune, este Glotka. La cei 35 de ani ai săi, este infirm. Un schilod dizgrațios, nenorocit de anii în care a căzut prizonier în închisorile gurkiene, un tânăr bărbat care nu mai este nici măcar pe jumătate bărbatul care era înainte: un brav spadasin și luptător, un mândru și puternic erou de război. Acum se lasă ajutat de către un bătrân servitor, scapă nenumărate înjurături și blesteme când trebuie să urce sau să coboare trepte, iar starea sa deplorabilă este completată de lipsa dinților, smulși cu forța în timp ce era supus nenumăratelor schingiuiri. Însă înfățișarea monstruoasă nu îl împiedică să își exercite puterea ca și mare Închizitor, acesta fiind însărcinat cu descoperirea trădătorilor coroanei, aplicând pedepse dure, de neimaginat – cam la fel de dure precum cele pe care le-a simțit pe propria-i piele, odinioară.

Ai spune că este un mesager al durerii, un torționar și un om lipsit de suflet. Nimic mai neadevărat. Glotka este un personaj greu de descifrat, greu de urmărit și imposibil de iubit. Cel puțin în prima fază. Este un personaj atipic, original, cum în nicio altă carte nu am întâlnit. Are o inteligență letală, o cruzime fără margini și zero empatie.

„Viața mea începe în Gurkhul, în temințele împăratului. Amintirile de-atunci sunt mult mai reale. Întins în pat ca un cadavru, după ce mi-am revenit, în întuneric, așteptând prietenii care n-au mai venit.”

„Grotescul lui picior stâng, fără degete, zvâcnea, încă imposibil de controlat. Glotka coborî spre el o privire mânioasă, cu o ură fierbinte. Spurcăciune oribilă. Revoltătoare, inutilă bucată de carne. De ce nu mi l-au tăiat pur și simplu? De ce nu mi-l tai eu? Dar știa de ce. Având încă piciorul, putea să se prefacă măcar că e pe jumătate bărbat. Își izbi coapsa ofilită cu pumnul, apoi regretă imediat. Nărod, nărod. Durerea i se furișă pe spate în sus, ceva mai intensă ca înainte și sporind cu fiecare scundă. Hai, acum, hai, acum, să nu ne certăm. Începu să frece cu blândețe carnea zdrobită. Suntem legați cunul de altul, așa că de ce să mă chinui?”

În viața eroilor noștrii (sau mai bine spus, antieroi), războiul se dă atât pe front, cât și în viața privată. Mai ales în viața privată, sentimentele și îndatoririle acestora fiind deseori în contradicție, îngreunând cu atât mai mult prezentul și viitorul personajelor noastre.

Destinul acestor personaje este pecetluit de faptele acestora, iar drumul lor se interesectează grație Întâiului dintre Magi, care îi aduce aproape unul de celălalt, oferindu-le o misiune și o provocare, conturând în acest fel un viitor bazat pe trecut.



Abercrombie reușește să dea naștere unei lumi violente și tenebroase în care magia, războaiele, intrigile și trădările sunt prezente la fiecare pas. Lamele ascuțite ale armelor răsună pe tot parcursul lecturii, sfichiuind aerul și împlântându-se în trupul și sufletul celor slabi. Răzbunarea și dorința de a câștiga cu orice preț sunt motoarele care declanșează acțiunile personajelor. Fiecare dintre cei menționați are (cel puțin) un secret și un trecut întunecat și plin de violență. Fiecare își dorește să câștige, să supraviețuiască, dar din motive diferite. Să arăți compasiune sau milă sau oricare alt sentiment ce nu izvărăște din cea mai adâncă ură, ar însemna să își recunoști slăbiciunile, să meriți să fi omorât. Jocul este dur, miza este răzbunarea. Și puterea.

Dacă te alegi cu o tăietură, urăști cuțitul sau pe cel care-l mânuiește?”

Toate personajele acestei serii, fără excepții, sunt bizare, atipice, ciudate, înfricoșătoare. Personaje excepționale, puse în situații excepționale. Dacă dorești o poveste ușoară, ușor clișeică, cu personaje prea puțin spre deloc interesante, copiate parcă din alte cărți, ei bine, seria nu este pentru tine. Însă dacă te-ai săturat de poveștile fantasy tipice, Tăișul sabiei este exact cartea de care ai nevoie, deoarece are toate ingredientele necesare unui roman complex, bine închegat, original și surprinzător. Joe Abercrombie reușește să spargă tiparele și să alunge clișeele. Un prim volum surprizător, violent, imprevizibil. Bătălii aprige, războaie așijderea, dueluri purtate cu armele, dueluri verbale, personaje magistrale.


Mulțumesc din suflet editurii Nemira pentru exemplarul oferit spre recenzare. 

Share this:

CONVERSATION

2 comentarii:

  1. Joe Abercrombie este unul dintre autorii care mi-au întrecut toate asteptarile. Încă de când am citit Jumătate de rege (recomand cartea, apropo), el a a devenit unul dintre autorii mei preferați!
    Nu știu cum o să fac (sparg vreo banca sau așa ceva), dar o să am și eu cartea (într-un fel sau altul, dacă mai comand ceva, mă ucide mama😂😂).
    Recenzia mi-a plăcut foarte mult, felicitări! De fiecare dată când mai recenzezi vreo carte, eu mă aleg cu un nou titlu pe lista :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur atat de mult ca am reusit sa te conving sa adaugi aceasta carte pe lista <3 Nu vei fi dezamagita, trust me ! In curand am sa postez si recenzia celui de-al doilea volum, care mi-a placut mult mai mult decat Taisul sabiei.
      Multumesc pentru recomandare, am sa trec Jumatate de rege pe lista mea mega-hiper-super lunga :))

      Ștergere