la decembrie 17, 2017

Recenzie: „Cruzimea” de Scott Bergstrom

decembrie 17, 2017 3 Comments Edit

Încep acastă recenzie adresându-vă câteva întrebări: tu cum ai reacționa dacă ființa pe care o iubești cel mai mult pe lume ar fi luată de lângă tine în cel mai violent mod posibil? Ce ai face dacă ai fi martorul unor acte de cuzime? Ai răspunde cruzimii cu și mai multă cruzime sau ai închide ochii și ai merge mai departe?

Gwendolyn este o tânără adolescentă cu o inteligență peste medie și cu o viață mai mult decât dureroasă. Mama i-a fost omorâtă pe când ea avea doar 7 ani, iar de atunci a rămas în grija tatălui ei vitreg, singurul pe care l-a cunoscut vreodată. Un tată care o iubește și o ține sub observație, un tată care, din cauza serviciului, este nevoit să călătorească des dintr-o țară în alta. Ofițer politic, diplomat. În realitate, spion. Viața tinerei este dată peste cap când tatăl ei dispare, iar crudul adevăr iese la iveală. Tatăl ei a mințit-o și este capturat de mafioți. Gwen trebuie să ia o decizie: să își continue viața, suportând trădarea și gândul că singurul părinte rămas în viață va fi în curând mort, iar ea orfană, ori să plece în căutarea lui. Ceea ce și face.

„O familie formată doar din doi membri, tot o familie rămâne. E de ajuns. Chiar dacă e un clișeu patetic, o să spun asta cu voce tare.”

„O parte din mine știuse dintotdeauna sau, cel puțin, din vremea în care locuiam în Egipt, sau poate chiar mai devreme, din Venezuela. Când aveam zece sau unsprezece ani, nu aveam idee ce reprezintă literele din acronim, dar știam că tata nu avea un job ca toată lumea. Niciun alt părinte nu conducea o oră ca să își ducă copilul la școală, pe o altă rută în fiecare zi. Niciunul din ceilalți părinți nu avea întâlniri de afaceri la ora trei dimineața.”

Curajoasă din fire și vrând să recupereze în viață singura persoană care contează pentru ea, Gwen își schimbă total viața și are norocul de a fi instruită în arta nemiloasă a supraviețuirii de către Yael, „zeița războinică a spionajului isreaelian”, o tipă badass cu sânge rece, care o ajută să pună primele pietre de temelie pe fundația șubredă a tinerei. Însă de cele mai multe ori protagonista noastră trebuie să se descurce singură pentru a rămâne în viață la sfârșitul fiecărei misiuni sinucigașe.

„Yael nu e un instructor blând, nu scapă niciun cuvânt de încurajare, doar comenzi să țin pasul și înjurături birjărești și enervate, pe care nu le înțeleg.”

Raționamentul rece, pumnii și loviturile aplicate strategic și armele albe îi sunt cei mai de nădejde camarazi. În nenumăratele situații limită, timpul de reacție – atât cel fizic cât și cel mental, face diferența dintre viață și moarte. Iar Gwen devine din ce în ce mai rapidă, mai inteligentă, mai rece și mai brutală. Pentru a salva ceea ce iubești, trebuie să sacrifici o parte din tine. Mai exact, acea parte umană. Știți cum se spune, situațiile disperate cer măsuri disperate. Iar Gwen își alungă durerile, fricile, slăbiciunile, lăsând la suprafață o singură frică: acea de a nu-și mai vedea tatăl niciodată. Iar această frică o motivează. Pentru a salva persoana iubită, se transformă într-un înger al morții. Și al dreptății.

„Voi reface tot ce au desfăcut, voi reistaura o oarecare ordine în viața mea. Voi începe de aici, din dormitorul meu, cu cărțile mele. Mâinile îmi tremură atât de tare când iau ceva, încât abia reușesc să le așez din nou pe raft. Pe coperți sunt eroinele lumilor de hârtie care mi-au ținut companie în Paris, Dubai, Moscova, New York. Dacă ar fi reale, aceste fete curajoase s-ar uita la mine cu un amestec de milă și mustrare în priviri. Dar eroii nu se plimbă printre noi. Curajul nu există. Există doar niște diplomați care scriu rapoarte. Doar niște indivizi precum Chase Carlisle, care îți spun că tatăl tău este un dezertor. Doar agenți de securitate care își flutură mandatele de percheziție și își bagă labele în viața ta. Și doar eu, o fată oarecare care își strânge furia clocotitoare din sânge ordonându-și cărțile în bibliotecă, așa cum ar trebui să facă orice copil cuminte.”

Cu fiecare nou oraș, cu fiecare destinație, cu fiecare misiune, Gwen devine mai pricepută, de parcă bătăile, ascunsul în cele mai josnice și rău famate cartiere, șmecheriile și subterfugiile s-ar regăsi în cv-ul ei dintotdeauna. Am fost surprinsă să constat că rămâne în viață după fiecare încercare brutală prin care trece, întrebându-mă care ar fi șansele de supraviețuire ale unei fete crescute nu neapărat în puf, dar departe de pericolele vieții, în realitatea crudă a mafiei. Nu spun că ar fi imposibil (nu putem ști cum am reacționa într-o astfel de situație), dar categoric șansele ar fi mici.

Paris, Berlin, Praga. Gwen călătorește dintr-o țară în alta pentru a-și găsi tatăl, însă călătoriile făcute nu îi lasă în suflet decât un imens gol și senzația de decădere. Decădere, căci prin fiecare călătorie făcută, prin fiecare km parcurs, tânăra descoperă cât de mizerabilă și nedreaptă este viața. Locurile prin care trece sunt decadente și înjositoare. Nu vă gândiți că aceste călătorii sunt făcute în scop turistic. Pentru a putea supraviețui, se vede nevoită să interacționeze cu persoane aflate la cel mai jos nivel social, precum sunt cele două tinere prostituate din Berlin, ființe fără niciun rost pe lume, părăsite de oamenii dragi sau din contră, care și-au părăsit oamenii apropiați tocmai pentru că nu le erau deloc...dragi. Ci bestii care le exploatau. În astfel de locuri, cu astfel de persoane, nimic nu este sigur, totul fiind la limita suportabilității, iar mizeria, regresul și sărăcia își fac auzite vocile din fiecare cotlon.

Cu fecare pagină, cu fiecare capitol, cu fiecare atrocitate la care este martoră, mica Gwendolyn se metamorfozează într-o femeie dură și crudă. Bestiile cu chip de om o învață că în viață, oamenii duc existențe diferite. Cât de mult contează unde te naști, pe ce drum o iei, ce alegeri faci și, mai presus de toate, cum poți face față acelor realități presărate cu sânge, cât ești de puternic ori fragil. Cum poți suporta adevărurile, cum reacționezi când vezi atâta nedreptate. Cum reacționezi când ești martorul unor abuzuri greu de descris și dacă ești și tu în stare să provoci asemenea abuzuri. Pentru a supraviețui și a salva ce îți este drag, bineînțeles.

„Aș vrea să le mulțumesc acestor oameni. Pentru lecțiile pe care mi le-au oferit. Pentru că mi-au hrănit acel ceva din mine, cruzimea, care crește tot mai puternică și mai nemiloasă cu fiecare zi.”

Lecțiile de supraviețuire sunt incitante (cel puțin pentru un cititor care iubește adrenalina și poveștile cu spioni și mafie, așa ca mine) și par simplu de executat, dorindu-ți pe măsură ce urmărești antrenamentele pe care le face Gwen, să începi să îi imiți mișcările de contraatac, însă în realitate ele sunt dure și, bineînțeles, aici este vorba de o carte în care acestea sunt descrise în mod detaliat de către autor, care își pune la bătaie tot arsenalul de care dispune pentru a crea o poveste realistă, desprinsă parcă din scenele de zi cu zi ce se petrec în cartierele rău famate, cluburile de noapte dubioase și găștile de mafioți, ucigași și proxeneți. Servicii secrete, poliția militară, crime și abuzuri, toate acestea sunt reale și au loc, din păcate, zi de zi, în fiecare oraș, în fiecare țară, ducând la destrămarea familiilor, uciderea tinerelor și a copiilor nevinovați, „răsplătind” agenții secreți cu câte un glonte în cap, pentru că, nu-i așa?, asta este viața.

Poate veți trage concluzia greșită și veți spune că această carte este doar o simplă carte care vorbește despre toate aceste lucruri, dar lăsați-mă să vă contrazic: ce veți întâlni între paginile acestei cărți sunt de fapt mărturii ale unei tinere care este nevoită să își sacrifice adolescența și o parte din umanitate pentru a supraviețui unei lumi crude, înșelătoare, întunecate. Cruzimea este genul de carte care mie îmi place foarte mult, o carte prin care trec cu inima făcută ghem, experimentând toate stările prin care trece personajul principal, trăind pentru câteva ore la limita dintre bine și rău, real și ficțiune.

Cartea este o lecție despre supraviețuire și/sau despre cum îți poți pierde umanitatea. Sau din contră, îți arată cum să nu ți-o pierzi în cele mai critice situații. Nu este o carte ușoară pentru cei sensibili. Este plină de violență și durere. Așa cum este și realitatea, căci povestea Gwndolynei și a tatălui ei poate fi povestea oricărei fete din această lume. Fata pe care o vezi trecând prin fața blocului, colega de școală sau vecina de la șase. Pur și simplu, Cruzimea nu este doar o poveste, ci este povestea. Povestea unei ființe umane care trebuie să renunțe la inocență în detrimentul cruzimii și a întunericului pentru a putea învinge răul absolut și a-și recâștiga libertatea și onoarea.

„Fiicele nu ar trebui să fie nevoite să își apere tații și nu ar trebui să ucidă oameni pentru asta.”

Crime oribile înfăptuite cu sânge rece, trafic de carne vie, prostituție. Cartea prezintă cele mai mari rele care pot fi comise, indiferent de oraș, țară, naționalitate. Dar mai rău decât acestea, mai terifiant și deloc liniștitor este cruda realitate: că acei oameni care ar trebui să facă dreptate, acele persoane în care își pun încrederea oamenii de rând și-i privesc ca pe niște eroi, exact aceia nu fac nimic pentru a stopa violențele. Ba mai rău, de cele mai multe ori aceștia permit deliberat aceste nelegiuiri și crime. Iar acest adevăr este cel mai greu de suportat.

„Ne-am hrănit unul cu lacrimile celuilalt o vreme, până când am secat amândoi.”

Mulțumesc librăriei online Libris pentru exemplarul oferit spre recenzare. Nu uitați că pe Libris găsiți o gama foarte variată de cărți, atât în limba română, cât și în limba engleză.

Recenzie: „Cruzimea” de Scott Bergstrom

Share this:

CONVERSATION

3 comentarii: