Recenzie: Dresoarea de Cristina Nemerovschi
„Când ți-ai privit în ochi demonii dinăuntrul tău, cum ai
mai putea să te sperii de o banală leoaică?”
Îmi amintesc foarte clar momentul când am citit pentru
prima dată o carte scrisă de Cristina.
Era iarnă, februarie, m-am dus la lansarea cărții Păpușile care avea loc
la Cărturești Verona, am ascultat fascinată invitatele care au vorbit despre
carte, mi-am luat și eu exemplarul meu, Cristina mi l-a semnat și am făcut și
câteva poze. Țin bine minte acea lansare, este preferata mea, deși toate la
care am participat până acum mi-au plăcut. Dar atunci a fost pentru prima oară
când am luat contact cu lumea ei. Iar Păpușile este cartea mea preferată de la
Cristina, atunci am devorat-o în două zile iar apoi, pentru că nu mai puteam
citit nimic altceva, am recitit-o.
Dresoarea mi-a amintit de Păpușile. Imediat ce am terminat-o
de citit, tot în două zile, am simțit nevoia să o recitesc. Și ca să vezi, abia
acum când scriu toate astea îmi dau seama că tot în luna febuarie s-a întâmplat
(eu public recenziile mai târziu), trei ani mai târziu.
Da, am simțit nevoia să recitesc Dresoarea imediat ce am întors și ultima filă a cărții deoarece m-a
impresionat enorm. Dresoarea este vie așa cum sunt majoritatea cărților Cristinei.
Are suflet, are personalitate, are lacrimi dar și zâmbete, oferă speranță și
încredere cititorului.
Ludmila este o idealistă și o justițiară. Este și
impulsivă și puțin sălbatică, dar asta pentru că înăuntrul ei arde necontenit
un foc, dar toate acestea o fac mai
reală. Un foc întreținut de umbrele trecutului, care o mistuie pe dinăuntru.
Copilăria ei plină de lacrimi și suferințe, inocența furată și adolescența
ratată au marcat-o pe deplin, la fel ca și pe sora ei mai mică, Oksana. Sora pe
care a pierdut-o în urma unui accident. Sora dispărută de 15 ani în negurile
unui trecut violent. Visul ei este să o găsească pe Oksana. Să știe că este
bine, că trăiește. A căutat-o necontenit, a sperat că se vor regăsi și că vor
trăi liniștite, în timp ce face ceea ce îi place: este dresoare de lei și tigrii. Era pregătită pentru
orice, atât timp cât o găsea pe Oksana și ar fi avut-o alături de ea. Dar
categoric nu era pregătită pentru ceea ce s-a întâmplat de fapt.
„M-am gândit de atâtea ori că dacă aș găsi-o pe Oksana,
dacă aș da într-o zi de urma surorii mele, poate că așa aș avea o șansă să o
eliberez pe acea Lidia mică, pe acea Ludmila mică, să-i dau voie să zboare.”
„Îmi dădusem seama
că o iubeam enorm și că orice mi-ar fi făcut nu aș fi avut cum să mă supăr pe
ea sau să nu o mai iubesc. O apărasem de atâtea belele, trecusem împreună peste
tot, eram legate ca două boabe de mazăre în aceeași păstaie.”
Viața i se schimbă complet în momentul în care trei
persoane își fac apariția la circ: Marius, Asid și Nati. Doi bărbați și o
femeie care îi vor da Ludmilei viața peste cap și care vor completa un puzzle.
Însă nu toate piesele se îmbină perfect, unele dintre ele trebuie puse în
anumite locuri, integrate și acceptate, altfel puzzle-ul va fi incomplet, atât
de greșit.
Ludmila, impresionată de povestea reală a dresoarei Lidia
Jiga, cea care a murit în anul 1970 în timpul unei reprezentații de
dresaj, ucisă de felinele pe care le iubea, le hrănea și pe care le creștea în
propriu-i apartament, împrumută prenumele acesteia chiar în ziua în care
semnează contractul prin care devine dresoare la Circul Globus.
„Am început să iubesc animalele mai mult decât orice
altceva pe lume. Ele erau la fel de complicate ca noi,dar nu purtau măști. Își
manifestau întotdeauna emoțiile și nu voiau să pară altceva decât ce erau.”
Ludmila are 29 de ani, este ucraineancă și de mai bine de
zece ani își vede în fiecare zi visul cu ochii: face ceea ce îi place, trăiește pentru spectacolele de
cic la care muncește cu drag și patimă. Iubește animalele foarte mult, în
special pe Shakira și Ruslan, felinelei ei dragi, ființele cele mai aporopiate
sufletului ei. Ludmila este sufletul circului, trăiește pentru a fi pe scenă și
pentru a da culoare și autenticitate numerelor executate perfect. Își ajută cum
poate colegii cu sfaturi, are mulți admiratori – secreți sau direcți, care nu
se feresc să își arate sentimentele, amabili sau insistenți, bărbați și femei
deopotrivă. Se bucură de fiecare atenție în parte, ia viața așa cum este ea,
neașteptând nimic în special și trăind fiecare zi așa cum vine și la
intensitate maximă. Însă în spatele acestei fațete, lăsând la o parte renumele
pe care și l-a câștigat prin muncă și perseverență, tânăra preferă de cele mai
multe ori solitudinea și momentele în care este ea cu sinele ei, departe de
oameni și de tumult, trăind în bula ei, în perimetrul ei unde nimeni nu o poate
ajunge și răni. În acel loc și în acel moment în care este ea cu ea, fără a fi
rănită de oameni, de viciile și de obsesiile lor nesănătoase, de flăcările lor
ce i-au ars sufletul și mintea de nenumărate ori, lăsându-i arsuri și cicatrici
pe care este nevoită să le care cu ea pretutindeni.
„Era atât de bine să nu-ți fie teamă să fii ceea ce
ești.”
„Eram convinsă că,
oricât s-ar schimba, circul nu va muri niciodată. Era ceva de dincolo de timp e
făceam noi.”
„Era despre pasiune, atât. Și libertate. Și magia de a
intra într-o lume cu totul diferită de cea pe care ai lăsat-o acasă.”
Ludmila este supraviețuitoarea unui trecut violent și a
unor părinți iresponsabili. Cu un tată alcoolic și o mamă co-dependentă, care
încuraja tacit comportamentul agresiv al soțului asupra fetelor, asupra ei
însăși, care nu se putea desprinde din acel nefast mariaj și care primea cu
resemnare pumni și picioare, fără să crâcnească.
Ludmila și Oksana, sora ei, au fost martorele unor
abuzuri care, din păcate, sunt atât de des întâlnite în familii. Familii disfuncționale,
care nu își asumă ceea ce fac,care renunță la resonsabilitate și o pun în cârca
copiiilor, asta după ce, colac peste pupăză, le oferă un mediu instabil de
creștere și educație. Un alt tânăr care s-a confruntat cu acest mediu de viață
este Vitari, vecinul familiei Ludmilei, al cărui tată era tovarășul de sticlă
al tatălui celor două fete – cel mai agresiv ins întâlnit de cele două până
atunci.
„Îi iubeam pe părinții care știau să fie părinți, la fel
cum îi iubeam pe adulții care își asumaseră că a fi părinte nu era pentru ei,
nu era un rol pe care să-l poată juca bine. Încă îi mai detestam pe cei care
deveneau părinți fără să se gândească cu adevărat dacă pot fi buni la asta.”
În aceste cazuri, copiii au două soluții: să preia ei toată responsabilitatea părinților și să
încerce să își construiască o altfel de viață, diferită de cea aleasă de
părinții lor, egoiști, plini de patimi și vicii, care s-au complăcut într-o
existență precară și nesănătoasă din punct de vedere psihic, sau să se
obișnuiască cu mediul în care au trăit și chiar să adopte același comportament
cu cel al părinților și să facă și ei ce au văzut în casă. Dar Ludmila a ales
să supraviețuiască și să lupte pentru a avea o existență diferită față de ce a
fost nevoită să îndure timp de 15 ani.
„Exista o cruzime absolută a bărbaților ăstora săraci și
înăspriți de alcool, pe care țineau neapărat să o reverse asupra copiilor.”
„..nu mereu îi poți îmblânzi, așa cum faci cu animalele tale
dragi, pentru că monștrii vin din altă lume și sunt conduși de alte legi și
dorințe – înțelesesem mai mult despre motivul pentru care părinții cum era
tatăl meu sunt atât de cuzi cu proprii copii. Îi acuză pe ei pentru
neîmplinirile lor, fiindcă au nevoie să acuze pe cineva și fiindcă acei copii
sunt întotdeauna la îndemână. Își construiesc un univers paralel în minte, în
care ar fi avut tot ce și-ar fi dorit dacă nu ar fi existat copiii. Se mint că
au eșuat pentru că au fost obligați să întrețină un copil, să facă rost de bani
pentru el, și că în felul ăsta viața li s-a dus de râpă.”
Ludmila este o idealistă și o luptătoare „împotriva
prejudecăților și a mentalităților care fac rău societății”. O fată
bună dar și fermă, blândă dar și sălbatică, cu convingeri de viață sănătoase, în cuda traumelor trăite în
copilărie.
Dresoarea este descrisă ca fiind un thriller psihologic, însă așa cum am spus de
atâtea ori, mai toate cărțile Cristinei au o tentă psihologică care fac
cititorul să își pună întebări despre propria-i viață. Întrebări despre
profunzimea lucrurilor, pe care poate nimeni nu te-a făcut până acum să te
gândești la ele, niciun alt om din viața ta, și asta cred că este cel mai mare
atuu al cărților Cristinei, ea fiind atât de receptivă la trăirile și
problemele cu care tinerii (și nu numai) se confruntă în ziua de azi.
„Uneori, iubirea nu învinge totul. Trebuie să fim foarte
maturi ca s-o primim în minte și să ne lumineze drumurile – dar, uneori, suntem
prea mici și prea vulnerabili.”
Cristina deschide cortina circului și eliberează unele
dintre cele mai delicate, împovărătoare și violente subiecte: traumele psihice
din trecut, violența fizică și psihică din familie, abuzurile prin care trec
copii, abuzați chiar de către cei care le-au dat viață și care ar fi trebuit să
le asigure un mediu sănătos de viață, răpindu-le șansa dreptul de a se
dezvolta sănătos psihic,de a deveni adulți cu principii sănătoase. Este poate
cea mai tristă carte a Cristinei, cel puțin așa o percep eu și nu mă feresc să
spun că am motivele mele pentru care o percep astfel. O parte din mine înțelege
prea bine ce au trăit Ludmila și Oksana. Este o carte tristă, dar și frumoasă.
Este o carte care sparge tiparele, vorbește clar și răspicat despre suferințe
și violență, fără perdea și fără artificii, brutală dar și frumoasă, cum este
viața.
„Când mintea se umple de cicatrici, e mai greu. Pentru că
ea nu știe să se vindece în felul cel mai sănătos. Ea îți ascunde cauza
suferinței, și trebuie să te dai de ceasul morții ca s-o găsești. Îți gonește
amintirile, de nici nu mai știi cine ești. Și dacănu mai știi cine ești, de
unde mai știi să te apuci?”
Pe lângă violența în familie și mediile nesănătoase în
care cresc milioane de copii regăsim și alte subiecte, la fel de importante și
copleșitoare, precum puterea de a o lua de la capăt, bucuriile pe care viața ți
le oferă dacă ești suficient de înțelept și asumat pentru a știi unde să le
cauți/găsești, puterea și dorința de a te schimba, lăsând trecutul în urmă,
fără însă a-l uita, pentru a învăța astfel din el. Libertatea de a fi exact
acea persoană care îți dorești să fi. Perseverența cu care trebuie să duci
lucrurile până la capăt, pentru a obține ce-ți dorești, bucuria aceea pe care
viața ți-a refuzat-o dar pe care o vei obține doar dacă nu repeți greșelile
trecutului. Mai este și despre dragostea pentru animale și viața dificilă a
celor care fac parte dintr-un circ. Practic ai crede, citind titlul și văzând
coperta, că acestea două sunt temele principale, însă lumea cirului, numerele
de dresaj, animalele sălbatice și reinterpretarea poveștii celebrei Lidia Jiga
sunt doar pretextul; practic acestea sunt doar catifeaua ce acoperă pielea, căci sub piele și pe
piele sunt multe arsuri și cicatrici – amintiri de neșters din trecut.
„Iubirea de care am fost lipsită întreaga mea copilărie,
iubirea care a fost înlocuită cu lovituri, frică, nesiguranță, s-a adunat
într-un glob multicolor în pieptul meu și scânteiază, trimite căldură în jur.
Globul ăsta m-a ajutat să continui să iubesc. După ce mi-am mai revenit, mi-am
dat voie să mă simt vulnerabilă. M-am mai lăsat să iubesc.”
Am spus și cu alte ocazii și o mai repet: cărțile Cristinei
ar trebui citite de toată lumea și (poate) în special de adulți, ca ei
să vadă lumea așa cum este, impactul unor greșeli. Ludmila și Oksana sunt
exemplul cel mai brutal al faptului că unele greșeli (atât de puerile și uneori
atât de ușor de evitat, dacă știm cum și avem voința necesară), unele principii
greșite și îmbrățișarea unui stil de viață nesănătos din toate puntele de
vedere pot avea (și chiar au de cele mai multe ori) un impact extrem de violent
și uneori ireparabil asupra personalității celui abuzat și a viitorului lui.
„Noi n-am fost niciodată cu mințile la locul lor, este?
N-am avut niciodată o șansă să devenim oameni normali.”
„N-ar putea să-mi
fie frică de cineva pe care îl iubesc. Dar în adâncul sufletului știu că se
poate. Să și iubești, să-ți fie și frică.”
Vă recomand să citiți Dresoarea; este o carte
extrem de profundă din care veți avea ce învăța.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu