Recenzie: Din negura timpului de Lavinia Călina
„Din noapte zi,
din zi furtună. Din întuneric lumină și din lumină doar minciună.”
Cu ceva timp în urmă dragostea mea pentru cărți mi-a
purtat pașii la întâlnirea cu un prim volum din seria care imediat avea să
ajungă preferata mea dintre toate cărțile scrise de Lavinia Călina.
Coperta primului volum și descrierea aferentă cărții m-au acaparat total,
ambele extrem de dark și promițând o călătorie în întunecata și periculoasă
lume a magiei.
Astfel am făcut cunoștință cu Copiii întunericului,
bucurându-mi simțurile de împătimită a cărților fantasy, desfătându-mă cu o
poveste țesută cu magie, vrăji, întuneric, răsturnări de situație, toate aceste
ingrediente fiind inserate cu talent într-o lume destul de cunoscută, lumea
tinerilor de azi.
După intriganta și promițătoarea întânlire cu copiii am
fost transpusă într-un scenariu și mai dark, unde mi-am continuat călătoria
fugind împreună cu personajele în țări străine, încercând să stau departe de
magie, ascunzându-mă pe coridoarele somptuoase ale unui conac gothic, luptând
disperată într-o pădure înveșmântată cu alb (zăpadă) și roșu (sânge), ca mai
apoi să înfrunt, cu ultimele puteri, Blestemul zorilor.
Dacă am pierdut definitiv, dacă mai am o singură speranță
ce pâlpâie în întunericul dens, asta nu știu să spun. Însă lupta finală se duce
acum, iar Din negura timpului ajutoarele vor sosi pentru a da contur
deznodământului.
În urma șocantului și brutalului final al volumului doi, existența Roxanei și
a celorlalte neamuri de vrăjitori este pusă în pericol de puternicul și maleficul
neam al Corbilor. Roxana ia locul prietenei și surorii ei Nicol, fiind rândul
ei să se confrununte cu întunericul și intrigile atent țesute de Corbi, cu
răutatea și perversitatea acestora, cu toate jocurile murdare care au doborât-o
pe încăpățânata și curajoasa Nicol.
Roxana devine ostatica lor, ținta lui Radu, iar împreună
cu Ovi, băiatul lui Nicol, se vede nevoită să ducă o existență controlată de
către Corbi. Psihicul îi este grav afectat, nu își mai amintește de membrii
celorlalte neamuri, de dragostea pe care unul dintre ei i-a purtat-o, de
iubirea și speranța pe care o împărtășeau. Amintirile ei sunt blurate, vrăjile
alterându-i memoria și scoțând la înaintare întunericul din ea. La fel ca
Nicol, a ajuns marioneta conducătorului Corbilor, Radu. Însă puținii membrii ai
celorlalte neamuri nu au uitat-o și pun la cale un plan. Un plan de salvare, dar și de răzbunare.
Războiul dintre cele mai puternice neamuri de vrăjitori este pe cale să erupă
și să distrugă totul în cale. Indiferent de sacrificii, indiferent de cine va
supraviețui, indiferent de prietenii și alianțe. Indiferent de cine va fi
atins, din nou, de blestemul zorilor.
„În liniștea nopții, puteam auzi sunetul făcut de aripile
păsărilor ce înconjurau casa. Mă așteptam ca ele să ne atace în orice moment,
exact așa cum o făcuseră cu câteva nopți în urmă. Exact așa cum o făcuseră în
Austria. Mă așteptam să spargă în orice clipă ferestrele, cum au spart acum doi
ani vitraliile biserici, și să intre peste noi, dar nu a fost așa.”
„Corbii aveau un mod ciudat de a vâna. Spre deosebire de
Cerbi, cei care prima dată te omorau și abia apoi puneau întrebări, sau Lupi,
care atacau direct folosindu-se de forța brută fără a avea un plan concret,
Corbilor le plăcea să se joace prima dată cu mintea vânatului.”
Viziuni stranii i se arată Roxanei, viziuni în care un
bărbat misterios, un om și nu un vrăjitor, se implică în apriga luptă dintre
neamuri. Cine este acest bărbat și cine este Liviu, cel care vrea cu orice preț
să o salveze din mâinile Corbilor? Dar mai ales, cine este misterioasa femeie
ce-i apare și ea în vise, o femeie de care mulți se tem, o femeie a cărei
prezență este copleșitoare, o femeie îmbrăcată într-o lungă și elegantă rochie
roșie, rochie ce se transformă sub ochii martorilor precum tentaculele unei
meduze, înșfăcând persoanele de lângă ea și strângându-le precum niște păpuși?
„Oglinda s-a spart în zeci de bucăți ce s-au împrăștiat
pe covor. Am răsuflat ușurată, iar pentru un scurt moment m-am bucurat de liniștea
din jurul meu. Apoi acele bucăți au început să sclipească. S-au ridicat de pe
jos purtate de o vrajă și au refăcut oglinda, iar chipul ei a reapărut râzând
de mine și de tentativa mea patetică de-a scăpa de ea.
- Eu sunt partea aceea din tine pe care ai renegat-o
mereu. Sunt latura aceea pe care nu o lași să iasă la iveală decât foarte,
foarte rar. M-ai ascuns atât de adânc în sufletul tău, ai negat mereu existența
mea, dar nu te minți singură. Eu mereu am fost și voi fi o paret din tine.
Întunericul există în fiecare din noi și există și în tine.”
Cel de-al treilea volum începe în forță, iar după primele
pagini am fost complet subjugată de tot ceea ce ne oferă Lavinia în acest ultim volum din trilogie.
În acest nemilos război, personajele sunt prinse în
ghearele trecutului și în capcanele propriilor greșeli. Camelia, Roxana și
Nicol, Ștefan și Liviu, Daniela și Karina, Radu și Bogdan, toți sunt nevoiți să
își înfrunte propriul destin și proprii demoni. Fiecare dintre ei luptă pentru
o cauză, dar de cele mai multe ori cauza pentru care luptă unul contravine
cauzei pentru care luptă celălalt.
„Fiecare dintre noi are demoni născuți din războiul
acesta și nimeni nu ni-i poate distruge.”
Mi-a plăcut mult povestea lui Marian și a fiicei sale
Ligia și a devotatei Sascha. Mi-a plăcut povestea Ilonei. Mi-a plăcut Camelia,
acea femeie mândră și curajoasă, rece și calculată, care a fost nu de puține ori
judecată de toți cei din jurul ei, inclusiv de către cei din același neam cu
ea. Rolul ei a fost unul complex, a contribuit semnificativ la parcursul lumii
pline de magie a neamurilor de vrăjitori. Alături de Nicol, ea este personajul
meu preferat. Nu același lucru îl pot spune și despre Roxana. Chiar dacă mă
asemăn în multe privințe cu ea, nu am putut să empatizez cu acest personaj,
chiar dacă știu că este un personaj puternic, de multe ori mi s-a părut slabă
și lipsită de substanță. Firea vulcanică și imprevizibilă a lui Nicol și cea
curajoasă și perfect de imperfectă a Cameliei m-au atras mai mult, deși graba
cu care făceau anumite acțiuni fără a se gândi la consecințe nu mi-a fost pe
plac (iar această caracteristică reprezentând-o în special pe Nicol, nu pe
Camelia).
Ceea ce vreau să subliniez este că majoritatea
personajelor Laviniei din această serie nu pot fi încadrate într-un singur
tipar, nu pot fi catalogate drept bune sau rele, înțelepte sau impulsive, căci
mai toate sunt complexe, atât bune cât și rele, cu părți demne de admirat și cu
părți mai puțin etice. Ele sunt creionate după adevărata față a unui om, care
poate fi în viața de zi cu zi atât un personaj pozitiv, cât și unul negativ.
Poate doar Radu poate fi considerat negativ și malefic de la un capăt până la
celălalt, ceilalți schimbându-și pozițiile, fiind mânați atât de instincte
drepte, cât și de cele josnice, după caz și context.
Prieteni sau dușmani, aliați sau inamici, neamurile de
vrăjitori trebuie să își aleagă tabăra din care fac parte, căci războiul își
întinde odioasele tentacule, prinzându-i pe toți laolaltă sub același cer
înnegurat, iar în fața judecății toți vor da socoteală pentru faptele lor.
O legendă străveche iese la lumină, împreună cu firava
speranță ca destinul viitorilor vrăjitori va fi mai blând decât a celor
prezenți. O mică speranță ca războiul se va încheia pe veci și că va aduce cu
el un nou început, lăsând în urmă toată ura, toate crimele și toate blestemele
străvechi. Dar oare finalul va fi unul luminos? Asta veți afla citind cartea,
căci eu n-am să suflu o vorbă.
Din negura timpului, ultimul volum (din păcate) al acestei trilogii
minunate, este un volum complex, acaparant și greu de lăsat din mână. Autoarea
a reușit să creeze o lume magică și sumbră, în care vorbește despre iubire și
ură, lumină și întuneric, prejudecăți și umanitate. Da, umanitate, greșelile la
care noi toți suntem predispuși măcar o dată în viață, prejudecățile
nesănătoase, iubirea pe care o simțim pentru unele persoane și ura pe care o
rezervăm altora, întunericul și lumina care se vor război veșnic înăuntrul
nostru, noi împrumutând fiecare dintre cele două fețe.
„De ce spun unii că de magie nu te poți ascunde? Căci pe
ea o mai poți păcăli dacă ești puternic. Adevărul e că de viitor nu te poți
ascunde.”
Deși este o trilogie fantasy despre vrăjitori și magie, Neamul
Corbilor este la fel de mult și o serie despre lucrurile importante din
viața noastră, alegerile pe care le facem și care au consecințe asupra vieții
noastre, iubire și ură, întuneric și lumină.
Eu am devorat acsete trei volume, le-am citit și recitit
și sunt preferatele mele dintre toate cărțile Laviniei. Singurul punct
slab pe care pot să i-l atribui seriei este numărul mic de pagini, eu preferând
cărțile mult mai volumioase și profunde. Însă trilogia este excepțională,
imaginația autoarei se poate vedea la fiecare capitol, iar Neamurile farmecă orice iubitor de fantasy și mister.
Vă recomand să citiți cărțile, nu aveți ce pierde. Le
găsiți la editura Herg Benet.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu