„După ce este rostită, orice poveste își pierde ceva din farmec. Strălucirea ei începe să se mântuiască pentru aceia care s-au aflat în mijlocul faptelor și încearcă să le istorisească.”

Cu aceste cuvinte începe și se sfârșește o carte măreață, monumentală, care excelează prin scriitură, atmosferă, descrieri, subiecte și personaje: Chiajna din Casa Mușatinilor. Un excelent titlu de ficțiune istorică care reușește să se impună pe piața de carte românească și să aducă un suflu nou acestui gen literar.

Spre rușinea mea, înainte de a citi cartea, nu știam mai nimic despre Chiajna, fiica voievodului Petru Rareș al Moldovei și presupusa nepoată a lui Ștefan cel Mare, căci istoria nu a fost nicicând punctul meu forte, dar mulțumită doamnei Emilia Chebac, am ales să citesc această carte pentru clubul de carte #emiliacărțicafea și e de prisos să spun cât de mult m-a atras, cât de mult am savurat lectura, în ciuda celor peste 700 de pagini. Simona Antonescu are o scriitură meșteșugită care farmecă cititorul, îl transpune în acea epocă și îi oferă șansa de a cunoaște o mică parte din măreția unei lumi demult apuse.

Copleșitor, așa aș putea descrie acest roman pe care l-am terminat mai bine de o săptămână, dar care mi-a rămas în minte și suflet. Pentru mine a fost nu doar o lecție de istorie, ci și o lecție de viață, căci povestea este una profundă, din care putem extrage multe învățăminte, dacă știm a le descoperi între filele cărții. Nu vă mai spun câte pasaje frumoase am extras din ea !

Cu personaje memorabile, creionate excepțional, extrem de umane și de veridice, cartea ne poartă în Evul Mediu românesc, când lupta pentru putere și mașinațiunile politice nesfârșite dădeau tonul, într-o lume a bărbaților, condusă de bărbați,  în care însă femeile ocupă un loc demn de luat în seamă, căci determinarea și capacitatea lor de a participa la evenimentele politice și istorice nu trece neobservată, acestea făcând și desfăcând lucruri într-o manieră abilă, ce denotă inteligență, hotărâre și o mare nevoie de supraviețuire și afirmare cum numai o femeie poate arăta.

O astfel de femeie este Chiajna, modelată să fie soție și mamă prin condiția ei de femeie, însă care s-a șlefuit în așa manieră încât să fie mai mult de atât: a învățat să fie strategă, să răzbească în păienjenișul de intrigi politice, să fie soție de domnitor, să se impună  și să supraviețuiască, să își apere soțul și copii, numele, statutul, casa, tronul, locul pe scena politică, însăși viața.

“Puterea nu vine din lucrurile pe care le obții, ci din cele pe care nu le obții. Din neîndeplinirea dorințelor fierbinți, nu din împlinirea lor.”

Parcursul ei este impresionant, iar călătoria de la copilărie la maturitate, plină de neprevăzut, lacrimi, sacrificii, sânge, căderi și înălțări. Mutarea de la Curtea Moldovei la Curtea Valahiei o secătuiește de energie și viață pe tânăra Chiajna, care nu își găsește locul în București, acest oraș plin de forfotă, epuizant, în care trebuie să facă față uneltirilor și trădărilor ce apar la tot pasul. Am rezonat pe deplin cu tânăra proaspăt căsătorită, nevoită să își părăsească Suceava-i dragă, lăsând în urmă oameni dragi și locuri sfinte, în care copila Chiajna va rămâne pentru totdeauna în casa părintească, o amintire ce o va purta veșnic în suflet și după care întreaga-i ființă va tânji mereu.

„Sufletele caselor și odăilor sunt răspunsuri la sufletele oamenilor care le locuiesc. Se schimbă ca și cum pereții ar răspândi aburi nevăzuți, în funcție de cel care intră în odaie.”

În Chiajna s-a dat mereu o bătălie lăuntrică, firea-i aprigă fiind mereu însetată după acțiune, după fapte, după împlinirea unui lucru sau a altuia, voind mereu să așeze lucrurile după cum credea ea de cuviință, iar acest rol o prinde de minune, căci de la o vârstă fragedă a știut cum să fie în centrul atenției, să se facă auzită, să dea glas celor ce sălășuiau în mintea ei, să fie cutezătoare, să dea porunci, să facă ordine și să își lase amprenta pretutindeni pe unde trecea.  Întotdeauna a oscilat între a fi iubită și a fi temută, căci, așa cum scrie în cartea ei de căpătâi, Il principe, de Niccolo Machiavelli, din care, fără să-și dea seama, învățase pasaje pe de rost, oamenii șovăie mai puțin atunci când este vorba să facă rău unuia care și-a câștigat iubirea celorlalți decât altuia care se face temut. Astfel, Chiajna reușește să demonstreze  cititorului că ea este o femeie completă, deși dificil de înțeles pentru acele vremuri, care poate insufla, în același timp, vulnerabilitate, dar și putere și respect. O mare capacitate lăuntrică, prin care își joacă rolul de fiică, soție, mamă, dar și o enormă putere și inteligență strategică în rolul de Doamnă a Valahieie și chiar și pe câmpul de luptă, rămânând în istorie ca prima femeie de la noi care a condus o armată în luptă.

Pierderea celor dragi  lasă urme adânci în sufletul ei, o maturizează de timpuriu și o face și mai aprigă, iar toate aceste evenimente negative o transformă într-o femeie intimidantă chiar și în fața copiilor săi, fiind mereu capabilă să-i apere de orice uneltire exterioară, ațintind o furie viscerală asupra oricui dorea răul lor, având mereu grijă de prezentul și viitorul acestora, însă nearătându-le nicio fărâmă de vulnerabilitate sentimentală, căci nu voia să-i amăgească cu visuri deșarte, nu când la poartă bate necontenit vântul schimbărilor, iar pacea e mult prea departe pentru a fi atinsă. Iubirea pe care ea o simte pentru cei dragi ei o arată prin fapte, prin gesturi, prin planurile inteligent țesute pentru a răzbi într-o lume dură, violentă și care este, în mare măsură, condusă de bărbați.

„Cu fiecare om ce apare pentru prima oară în viața ta, poți fi, la rândul tău, un nou om. Fiecare persoană pe care o cunoști este o pagină albă din tine însuți. Acela o va scrie așa cum îi dictezi. Toți cei în mijlocul cărora e ducem viața oglindesc fețe ale noastre pe care le-am arătat la un moment dat, iar oglindirile acestea în ceilalți ne compun chipul întreg.”

Chiajna nu este singurul personaj puternic care vrăjește cititorul, multe alte nume jucându-și rolul și impresionând prin acuratețe, iar aici pot să amintesc de nonconformista Marula, negustoreasa–mesager –iscoadă, cea care face deliciul lecturii, împreună cu femeile ei din caravană,  un personaj autentic pe care l-am apreciat enorm și despre care mi-ar plăcea să mai citesc într-o altă carte scrisă de autoare, Anghel, marea iubire a Marulei, pe care o sacrifică pe altarul libertății ei, Lăcustă, grădinarul curții și omul de nădejde al Chiajnei, cel înzestrat cu o inteligență emoțională aparte, mai ales dacă ținem cont de acele vremuri, chiar și Roxelana de la curtea Constantinopolului, un alt personaj feminin aparte, care se remarcă prin curaj și inteligență.

„Se numește viață irosită aceea care se insprăvește fără să te întâlnești cu tine însuți, fără să petreci timp cu celălalt din mintea și inima ta.”

Nu cred să am suficiente cuvinte care să fie potrivite pentru a descrie această carte și tot ce veți simți citind-o. Este o lectură de o profunzime aparte, bine documentată istoric, o carte care invită la introspecție, care te atinge în multe feluri și care îți oferă câteva ore bune de lectură calitativă.

Mulțumesc din suflet prietenilor de la Libris. ro pentru că au făcut posibilă lecturarea acestei cărți. Pe Libris.ro găsiți o selecție de cărți atât în română, cât și în engleză, din care vă puteți alege titlurile preferate.