Recenzie "Între cer și pământ" de Jon Kalman Stefansson

Desăvârșit și intens, dureros dar și înălțător,” Între cer și pământ” este un roman inițiatic în care moartea, viața, speranța și puterea cuvintelor capătă conotații profunde. 

Într-un decor înghețat, cuprins între marea de un albastru rece și munți amețitori precum întinderea cerului, pescarii Islandei își trăiesc viața în larg, în bărci ce unori cu ușurință se transformă în sicrie plutitoare, te-am prins! îi zice moartea, și atunci viața se scurge într-o clipă și omul se transformă în trecut. Tot ce însemna el se face o amintire pe care te chinui s-o păstrezi, ești un trădător dacă uiți.

Frumusețea de gheață a Islandei contrastează puternic cu etern încercata viață a locuitorilor săi, ce se luptă zi după zi să supraviețuiască acolo unde granița dintre viață și moarte este atât de fragilă. Fericirea e să ai ce să mănânci, fericirea e să fi scăpat de viscol, să fi trecut de rotocoalele uriașe de apă care mugeau de-a lungul coastei, să fi prins exact clipita în care să le traversezi fără primejdie, dacă nu, barca s-ar fi răsucit ca tăiată ori s-ar fi umplut de apă dintr-o latură, și-atunci șase oameni care nu știu să înoate și două sute de pești s-ar fi trezit în mare (..)  

Romanul lui J.K.Stefansson nu este numai un roman al pierderii , ci și al speranței, maturizării și puterii de a merge mai departe atunci când viața ta sau moartea celui drag ți-o cere, atunci când prietenia sinceră este mai puternică decât orice, chiar și decât propria-ți dorință de moarte. 

Deși tânăr, personajul numit simplu băiatul  își găsește în final drumul, după ce este nevoit să înțeleagă ceva atât de neînțeles precum este sensul morții. Pășește hotărât în vale, Bardur e mort. E mort de frig fiindcă a citit o poezie.”  

Dincolo de viață, moarte, resemnare și suferință, „Între cer și pământ” ne prezintă și perspectiva „Paradisului pierdut”, adică puterea cuvintelor, a celor spuse și a celor nespuse, a celor scrise într-o carte și a celor care le purtăm cu noi necontenit, chiar și pe o barcă, departe de uscat.

“Băiatul a povestit cum arătau ochii lui Bardur. Trebuia să-i înfățișeze așa cum erau, să le dea iarăși viață, să-i facă să mai lumineze o dată. Ochii aceia umbroși, pe care vreun marinar necunoscut îi lăsase în urmă, acum o veșnicie, în Islanda.”

Cartea lui J.K.Stefansson ne oferă  între paginile ei o poveste despre pierdere și durere, dar are puterea de a trezi în cititor dorința de supraviețuire și frumos, speranță și dragoste. 

Diferită, profundă și greu de uitat , cartea este o poveste „despre oameni care trăiau în vremea nostră, adică acum mai bine de o sută de ani, și care pentru tine nu mai sunt decât nume scrise pe cruci plecate spre pământ și pe ciobite pietre de mormânt.

Share this:

CONVERSATION

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu