Recenzie "Între cer și pământ" de Jon Kalman Stefansson
Desăvârșit și intens, dureros dar și înălțător,” Între cer și pământ” este
un roman inițiatic în care moartea, viața, speranța și puterea cuvintelor
capătă conotații profunde.
Într-un decor înghețat, cuprins între marea de un albastru rece și munți
amețitori precum întinderea cerului, pescarii Islandei își trăiesc viața în
larg, în bărci ce unori cu ușurință se transformă în sicrie plutitoare, “te-am prins! îi zice moartea, și atunci viața se scurge
într-o clipă și omul se transformă în trecut. Tot ce însemna el se face o
amintire pe care te chinui s-o păstrezi, ești un trădător dacă uiți.”
Frumusețea de gheață a Islandei contrastează puternic cu etern încercata
viață a locuitorilor săi, ce se luptă zi după zi să supraviețuiască acolo unde granița
dintre viață și moarte este atât de fragilă. “Fericirea e să ai ce să mănânci, fericirea e să fi scăpat
de viscol, să fi trecut de rotocoalele uriașe de apă care mugeau de-a lungul
coastei, să fi prins exact clipita în care să le traversezi fără primejdie,
dacă nu, barca s-ar fi răsucit ca tăiată ori s-ar fi umplut de apă dintr-o
latură, și-atunci șase oameni care nu știu să înoate și două sute de pești s-ar
fi trezit în mare (..)”
Romanul lui J.K.Stefansson nu este numai un roman al pierderii , ci și al
speranței, maturizării și puterii de a merge mai departe atunci când viața ta
sau moartea celui drag ți-o cere, atunci când prietenia sinceră este mai
puternică decât orice, chiar și decât propria-ți dorință de moarte.
Deși tânăr, personajul numit simplu
băiatul își găsește în final drumul,
după ce este nevoit să înțeleagă ceva atât de neînțeles precum este sensul
morții. “Pășește hotărât în vale, Bardur e mort. E mort de frig
fiindcă a citit o poezie.”
Dincolo de viață, moarte, resemnare și suferință, „Între cer și pământ” ne
prezintă și perspectiva „Paradisului pierdut”, adică puterea cuvintelor, a
celor spuse și a celor nespuse, a celor scrise într-o carte și a celor care le
purtăm cu noi necontenit, chiar și pe o barcă, departe de uscat.
“Băiatul a povestit cum arătau ochii lui Bardur. Trebuia să-i înfățișeze
așa cum erau, să le dea iarăși viață, să-i facă să mai lumineze o dată. Ochii
aceia umbroși, pe care vreun marinar necunoscut îi lăsase în urmă, acum o
veșnicie, în Islanda.”
Cartea lui J.K.Stefansson ne oferă
între paginile ei o poveste despre pierdere și durere, dar are puterea
de a trezi în cititor dorința de supraviețuire și frumos, speranță și
dragoste.
Diferită, profundă și greu de uitat , cartea este o poveste „despre
oameni care trăiau în vremea nostră, adică acum mai bine de o sută de ani, și
care pentru tine nu mai sunt decât nume scrise pe cruci plecate spre pământ și
pe ciobite pietre de mormânt.”
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu