Recenzie "Îngerul mecanic" de Cassandra Clare

   “Îngerul mecanic”, primul volum al trilogiei “Dispozitive infernale” de Cassandra Clare ne invită să călătorim în timp și să ne întoarcem în anul 1878 în plină epocă victoriană.

            Acțiunea cărții are loc în Anglia și anticipează aventurile din seria “Instrumente mortale”, dar, spre deosebire de aceasta din urmă, seria de față este mult mai frumos zugrăvită și poartă cititorul, încă de la prima pagină, către o Londră întunecată plină de magie.

“Întotdeauna trebuie să fii grijuluiu cu cărțile, zise Tessa, și cu ceea ce se găsește în interiorul lor, căci cuvintele au puterea să ne transforme.”

            Într-adevăr, imaginația Cassandrei nu are limite, Copiii Nopții (vampirii), Copiii Lunii (vârcolacii), Copiii lui Lilith (magicienii), vânătorii de umbre (nefilimi) și demonii sunt zugrăviți destul de realist, făcându-ne să ne întrebăm dacă nu cumva acestia au existat vreodată, dorindu-ne ca ei să existe, chiar dacă întruchipează niște personaje fictive, supranaturale. Cercetarea Cassandrei asupra Londrei victoriene ( înainte de a scrie această serie, autoarea a locuit mai mulți ani în Anglia pentru a se documenta cât mai bine, iar asta se vede) te poartă într-o lume atât reală cât și ireală, în care evenimentele și locurile importante din trecut încă mai dăinuie și în prezent.


         
        Povestea propriu-zisă începe atunci când Tessa, o adolescentă orfană din New York ajunge în Anglia pentru a-și revedea fratele, însă este păcălită de Surorile Întunecate, ființe supranaturale și  devine prizoniera acestora cu scopul de a fi pregătită și antrenată pentru misteriosul Magistru, care arată un straniu interes în ceea ce privește puterile Tessei.  Așadar, aceasta este introdusă într-o lume total străină, află că are puterea de a se metamorfoza și îl întâlnește pe Will Herondale, un vânător de umbre care o elibrează din ghearele Surorilor. Frumosul și sarcasticul băiat cu ochi albaștrii o conduce pe Tessa la Institut, unde este întâmpinată de alte personaje intrigante, vânători de umbre iscusiți: șefa Institutului, Charlotte și Henry, soțul acesteia,  răsfățata Jesamine, dulcele James Carstairs, ce poartă un secret mortal și credincioasele ajutoare ale nefilimilor, Sophie, Agatha și Thomas. Vânătorii de umbre îi promit Tessei  că îi vor găsi fratele cu orice preț și nu vor permite Magistrului să o rănească sau să abuzeze de puterile ei.

„ Poate că tu te afli aici pentru că altfel ai fi singură. Dar așa sunt și eu. Și Will e la fel. Și Jessamine. Și chiar, într-o oarecare măsură, Charlotte și Henry. Unde altundeva ar fi putut Henry să-și instaleze laboratorul? Unde altundeva ar fi putut Charlotte să fie lăsată să-și valorifice mintea ei strălucitoare în felul în care o face aici? Și cu toate că Jessamine pretinde că urăște totul, iar Will n-ar recunoaște niciodată că are nevoie de ceva, cîminul amândurora e aici. Într-un fel, noi nu suntem aici numai pentru că nu avem unde să mergem în altă parte; nu avem nevoie să mergem ăn altă parte, pentru că avem Institutul, și ne suntem unii altora o familie.

          Nu vreau să divulg prea mult din acțiunea cărții și să ofer prea multe informații ce ar putea strica plăcerea cititorului, toate peripețiile și sacrificiile la care sunt supuse neînfricatele noastre personaje au puterea de a o schimba pe eroină, care suferă o evoluție de la un capitol la altul, și chiar și pe cititor care își va dori ca această călătorie în minunata lume steampunk creată de autoare să nu se termine nicicând.

            Cu toate acestea, este inevitabil să nu amintesc triunghiul amoros cu totul și cu totul special, neobișnuit și...ciudat (într-un sens bun) dintre Tessa-Will-Jem, absolut diferit de de anostele și mult-prea-comunele triunghiuri amoroase întâlnite în alte romane cunoscute sau mai puțin cunoscute. Cei care au citit cartea știu la ce mă refer, că această legatura între cei trei este cu totul specială. Prietenia, secretele, iubirea și pasiunea care îi leagă pe cei doi vănători de umbre și pe tânăra metamorfică sparge orice barieră și te fac să te întrebi ce se va întâmpla în final, a cui inimă va fi frântă (dacă nu cumva chiar inima ta).

            
             Mi-e imposibil să nu îl aduc în discuție și pe misteriosul și inteligentul Magnus Bane, care pare că nu își găsește locul niciunde, magicianul ce apare și în „Instrumente mortale” ( doar pentru el aș continua acea serie !).

„Tessa se întoarse și văzu un bărbat înalt care apăruse chiar în spatele ei, pe tăcute, ca și când ar fi plutitacolo precum fumul. Purta o jachetă din brocart atent lucrat, părând să provină din secolul precedent, cu un jabou din dantelă albă la guler și cu manșete. Sub jacheta lungă, Tessa zări pantalonii surți până la genunchi, și pantofii înalți, cu cataramă. Părul său era ca mătasea aspră și neagră, atât de negru, încât avea o tentă albăstrie; pielea îi era măslinie, iar trăsăturile, asemănătoare cu cele ale lui Jem. Într-o ureche avea un cercel din argint de care atârna un diamant de mărimea unui deget, aruncând scântei în lumină, iar pe mânerul bastonului său de argint erau încrustate alte diamnate. Părea să strălucească în întregime, ca o lampa-vrăjitoarei.

           Finalul cărții este unul pe măsură, anumite secrete fiind dezvăluite, dar rămânând în continuare cu și mai multe întrebări fără răspuns, Cassndra Clare știind foarte bine cum să facă cititorul să tânjească după mai mult.

         În curând, după ce voi reuși să îmi pun ordine în gânduri și să îmi revin după lecurarea celui de-al doilea volum (care este incredibil și de o mie de ori mai bun decât Îngerul), veți găsi găsi pe blog recenzia la Prințul mecanic

Share this:

CONVERSATION

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu