la mai 03, 2016

Recenzie "Chemarea cucului" de Robert Galbraith

mai 03, 2016 7 Comments Edit

Întotdeauna m-au pasionat cazurile de crimă nerezolvate, fie ele inspirate din realitate, ori pur și simplu inventate și „servite” publicului larg sub forma unor show-uri sau, și mai bine, aflate între paginile unei cărți.

Ca orice mare devorator de cărți cu adevărat bune și fiind de felul meu mai selectivă și pretențioasă, am început să mă confrunt tot mai des cu acei „timpi morți” în care efectiv tânjesc după o lectură memorabilă, dar nimic nu îmi satisface suficient de mult așteptările. Așadar, cum pretențiile mele într-alde cititului au crescut odată cu numărul de lecturi parcurse periodic, în ultimul timp m-am trezit că încerc să citesc vreo cinci cărți din bibliotecă, încercările mele neavând sorți de izbândă, abandonându-le pe toate după câteva pagini.

Situația s-a remediat imediat ce am început să citesc „Chemarea cucului” care - nu glumesc -, după doar trei pagini a reușit să mă captiveze într-atât de mult încât mi-a fost pe dată clar de ce dădusem greș cu celelalte – aceasta era lectura de care aveam nevoie.

Încă dinainte de a „adopta” această carte (cum îmi place mie să spun), am fost ferm convinsă, bazându-mă pe descriere, recnzii și numele autorului că nu mă va dezamăgi și mi-am dat seama că povestea ce se ascunde între paginile ei va fi una cu totul specială, dar abia după ce am început să citesc și am constatat că nu mai puteam lăsa cartea jos, am realizat de câtă muncă, imaginație, documentare a necesitat scrierea aceastei cărți. Și când spun toate acestea nu mă las deloc influențată de renumele autoarei pentru că - unu la mână, există foarte mulți autori arhicunoscuți care pe mine personal nu au reușit să mă impresioneze deloc (chestie de gust, bineînțeles, dar pot să adaug că nu toți scriu pe măsura faimei lor și uneori sunt supraestimați) și doi la mână – din adolescență mă chinui să termin seria Harry Potter (DA, Robert Galbraith este pseudonimul sub care a publicat cunoscuta J.K.Rowling). Așadar, a fost o surpriză foarte plăcută pentru mine să constat că Rowling a scris o serie detectivistică care îmi place infinit mai mult decât cea populată de vrăjitori.

Acum să vă prezint pe scurt (foarte scurt, aș vrea să dau atâtea detalii și să vă spun absolut tot ce se întâmplă în carte, dar suspansul trebuie ținut la cote cât mai înalte, nu-i așa, pentru a păstra magia lecturii) care-i povestea din spatele titlului...

De-a lungul lecturii facem cunoștință cu un fost veteran de război, Cormoran Strike, care bântuit de traume pshice și fizice, își concentrează atenția asupra carierei sale de detectiv particular, carieră ce nu îi aduce foarte mulți bani din cauza notorietății cu care se confruntă la început, neseriozității clienților care nu îl plătesc pe măsura muncii depuse și a refuzului de a fi asociat cu celebrul lui tată, starul rock Jonny Rokeby.

Curioasă să aflu ce semnifică numele lui Strike, după o mică căutare am aflat sursa de inspirație a autoarei: folclorul englez, regiunea Cornwall mai exact, St. Michael’ s Mount, unde Cormoran este asociat cu un gigant care se credea că a dat naștere unei insule. Și Cormoran este și primul uriaș ucis de Jack (cel din basmul pentru copii “Jack și vrejul de fasole”, cred). Și cormoran-ul mai reprezintă și o specie de pasăre de apă (dar asta știam deja, și e oricum altă poveste). Ceea ce vreau să subliniez e că autoarea a luat o decizie foarte inspirată când și-a boteza personajul după gigantul din folclor– adică, Strike chiar e un uriaș, și mai e și originar din Cornwall ! Cât de tare !!

Impunătorul detectiv, a cărui prezență nu trece niciodată neobservată, este în realitate un om chinuit de trecut, având o copilărie puternic influențată de deciziile mai puțin corecte ale părinților lui și o tinerețe la fel de greu încercată pe câmpul de luptă. Dacă la exterior, înfățișarea lui te duce cu gândul la un om dur, implacabil, prea puțin preocupat de starea lui fizică, ușor supraponderal și mereu gata să ia pe cineva la pumni, în interior el este afectat de reminiscențele trecutului și bântuit de angelicul chip al celei ce i-a fost tovarășă timp de 15 ani: Charlotte, o frumusețe exterioară înșelătoare și un suflet rece ca gheața în interior.

Pentru a-și plăti datoriile și a nu-și pierde micul birou unde își desfășoară atât activitățile detectivistice, cât și pe cele domestice ca rezultat al izgonirii lui din luxosul apartament al logodnicei, Strike se vede nevoit să accepte investigarea celebrului caz de sinucidere a fotomodelului Lula Landry, deși acesta fusese clasificat de către poliție, în urmă cu trei luni, ca fiind rezolvat. Cu toate acestea, bogatul frate vitreg al Lulei susține că frumoasa lui soră nu s-ar fi sinucis și de fapt a fost asasinată. Astfel i-a amploare o lungă și palpitantă investigare în care cititorul, însoțit de Strike și Robin, asistenta lui temporară, sunt târâți atât în lumea mondenă a Londrei, cu tot ce înseamnă celebritate, bogăție, fast, vicii, secrete și exces de putere, cât și în lumea de la marginea periferiei, mai puțin atractivă, în care predomină sărăcia lucie, mizeria, viciile (din nou, se pare că e o caracteristică a ambelor clase sociale) și suferința. Ambele lumi sunt la fel de periculoase și înșelătoare.

“Acum, totuși, din aceste însemnări negru pe alb, din mesajele ortografiate excentric și pline cu porecle și glume al căror înțeles era rezervat unui grup restrâns de oameni, spectrul fetei moarte se ridica în fața sa în biroul întunecos. E-mailurile ei îi ofereau ceea ce multitudinea de fotografii nu reușiseră înțelegerea instinctivă, mai degrabă decât cerebrală, că o ființă umană reală, vie, capabilă să râdă, dar și să plângă, își găsise moartea zdrobită pe asfaltul înzăpezit al acelei străzi londoneze. Sperase să deslușească umbra pâlpâitoare a unui criminal în timp ce răsfoia paginile dosarului, numai că în schimb i-a apărut fantoma Lulei înseși, privind în sus la el, așa cum fac uneori victimele crimelor violente, printre sfărâmăturile vieților lor întrerupte.”

Robin, noua asistentă personală a lui Strike, proaspăt logodită, este o tânără care dă dovadă de perseverență, discreție și inteligență, care dintotdeauna și-a dorit în secret să aibă un job antrenant, deloc plictisitor și pe alocuri periculos, așa cum este cel de asistentă al unui detectiv particular. Curajoasă, eficientă și discretă, ea este un ajutor nesperat pentru Strike, uneori depășindu-și atribuțiile și readucându-l pe Cormoran înapoi pe linia de plutire. Legătura dintre cei doi, deși strict profesională (momentan, speră romantica din mine:P ) mi-a plăcut enorm de mult și abia aștept să văd cum va decurge în următoarele două volume.

„În timp ce Strike îl urma șchiopătând pe asistent, o frază ieșea la suprafață din subconștientul lui, o frază pe care o citise cu mult înainte să fi văzut primul cadavru sau să se fi minunat de frumusețea unei cascade din munții africani ori să fi privit cum se năruiește fața unui ucigaș când își dă seama că a fost prins.

Sunt acum un nume.”

Ca o mică concluzie, recomand „Chemarea cucului” tuturor celor care vor să citească o carte (polițistă) desăvârșită, care abundă în acțiune și detalii, ușor amuzantă pe alocuri, complexă și cu o intrigă demnă de cărțile cu Sherlock Holmes.

P.S. Seria de romane ce îl are în centrul acțiunii pe Cormoran Strike se vrea a fi adaptată într-un serial tv, iar fanii detectivului sunt de părere că Tom Hardy ar trebui să joace rolul acestuia. Eu nu pot decât să îmbrățișez acastă propunere. În unele imagini Tom pare Strike în carne și oase. Vă las mai jos două imagini, să vă clătiți și voi ochii :P

Recenzie "Chemarea cucului" de Robert Galbraith

Share this:

CONVERSATION

7 comentarii: