Recenzie 'Marea șansă" de Olivia Manning
Întotdeauna mi-a fost greu să vorbesc despre cărțile care
tratează subiecte delicate, cum ar fi declanșarea războaielor pe aproape întreg
cuprinsul globului, Holocaustul cu așa-zisa purificare a națiunii prin
intermediul acțiunilor de epurare a evreilor, regimul nazist ș.a.m.d, acele
cărți care prezintă într-un mod direct, nuanțat și impresionant pagini întregi
din evenimentele istorice care și-au pus amprenta asupra oamenilor, stilului de
viață, politicii, evoluției sau regresului unor națiuni întregi, schimbând și
contribuind la tot ceea ce suntem noi astăzi ca popor și țară. Și chiar dacă am
citit câteva astfel de cărți, mereu a constituit o provocare să îmi exprim
părerea sinceră asupra acestor subiecte, deoarece simt că nu pot cuprinde toată
esența și complexitatea unui astfel de subiect, nu pot reda ori exprima toate
sentimentele și tot tumultul trăit și simțit de acei oameni în acele perioade
decisive, pentru simplul fapt că nu am trăit pe pielea mea neliniștea, agitația
și frica generală care îi încerca pe aceștia în acele timpuri.
Și cine ar putea să vorbească cu mai multă acuratețe și
în cunoștință de cauză dacă nu o persoană care a trăit acele vremuri? Cine să
redea mai bine evenimentele, schimbările, emoțiile și bătăliile care s-au dat
atât în viața publică, cât și în cea privată?
Olivia Manning, autoarea cărții „Marea șansă” – căci despre aceasta
am să vorbesc în cele ce urmează - , a locuit pentru o scurtă perioadă în
București, chiar înainte de cel De-al Doilea Război Mondial, căsătorită fiind
cu un lector de literatura engleză, întocmai ca și Harriet, personajul principal
feminin din această carte și observând, la fel ca și ea, dedesubturile, stilul
de viață și neajunsurile unui București în plină perioadă interbelică. Aceasta
s-a inspirat din viața românilor și a străinilor deopotrivă (englezi, nemți,
evrei), care trăiau toți sub același acoperiș – Bucureștiul - , dar care
resimțeau total diferit acea perioadă de cumpănă, fiind evidente contrastele
dintre viața dusă de țărani – atât de ridiculizați și disprețuiți și cea a
altor pături sociale – o viață îmbelșugată, dar pe alocuri cu iz de snobism,
dând naștere în final Trilogiei Balcanice.
Pe fondul celui de-al Doilea Război Mondial, sub umbrela
neliniștii și a nesiguranței, într-un București acaparat de sărăcie, destinul
mai multor oameni (români și străini) se întrepătrunde, dând naștere unei file
de istorie, o poveste veridică a unei vieți demult apuse, necunoscută multor
tineri din ziua de azi.
În tumultul dat de lupta pentru supraviețuire într-un
oraș străin aflat în pragul războiului, Harriet, venită în București în urma
căsătoriei cu profesorul de engleză Guy Pringle, se confruntă nu numai cu
ostilitățile celor din jur, dar și cu prieteniile impuse de soț și cu desele
momente când acesta alege voit să o ignore sau să nu îi ia în considerare
părerile. Aceasta se lovește nu numai de grija zilei de mâine, dar și de
nepăsarea și exuberanța lui Guy, întrebându-se cum va fi viitorul ei în această
țară străină, măcinată de corupție și un posibil război, alături de un soț pe
care uneori îi este greu să îl înțeleagă.
„Mergeau la o oarecare distanță unul de altul, despărțiți
de propriile lor păreri. În față, se vedea vitrina cafenelei spre care
porniseră. Era vorba despre doi trandafiri, considerată locul de întâlnire al
celor care se adunau pe vremuri la napoleon, acum dărâmat. Guy își închipuia că
va găsi acolo tot felul de vechi prieteni, iar Harriet tocmai de asta se temea.
Imaginându-și-l pierdut în îmbrățișările lor, simțea că eternitatea era
îndoielnică și universul, inuman și rece. Își strecură din nou mâna în mâna
lui.
- Suntem împreună, suntem în viață, cel puțin pentru
moment, spuse.
Strângându-i mâna, el o întrebă:
- Când vom putea fi mai mult decât atât?
Împinse ușa și intră în lumina strălucitoare; ea lăsă
întrebarea fără răspuns.”
Harriet nu înțelege cum poate exista o așa săracie ușor
acceptată de ceilalți. Ea, englezoaica, l-a urmat pe Guy în România fără a se
simți apropiată de această țară și fără a cunoaște stilul de viață al
românilor, acest “popor necreator” care se multumește cu puțin și își acceptă prea ușor
soarta. Cu toatea acestea, ea dorește să se integreze și încearcă să nu judece
mai mult decât este cazul.
“Înainte de a pleca din Anglia, citise cărți scrise de cei
ce călătoriseră în România, care-i creaseră imaginea unor tărani veseli, cu
inimi deschise, fericiți și sănătoși, ospitalieri și cu foarte mult simț
muzical. Într-adevăr, erau înnebuniți după muzică. Era singura lor eliberare și
se îmbătau cu ea. În rest, nimic nu se mai potrivea. Țăranii mureau de foame în
orașul ăsta, figuri speriate însemnate de pelagră, rătăcind, în căutare de
lucru sau încercând uneori, călcându-și pe inimă, să cerșească.”
„- Guy spune că româncele sunt inteligente.
- Sunt agere. Dar cam toți românii sunt o apă și-un
pământ. Pot reține o mulțime de lucruri, dar nu știu ce să facă cu ele. O
mulțime de gâște îndopate – eu așa-i consider. Un popor necreator.”
O relație de strânsă amiciție pare a se înfiripa între
Harriet și Bella, relație guvernată de confortul și familiaritatea de a se găsi
printre străini; o prietenie sinceră, bazată pe aceleași principii și nu încheiată în urma
conveninețelor.
Alături de tânărul cuplu englez, în paginile cărții își
fac pe rând apariția o mulțime de personaje reprezentative acelor vremuri, toate
având un rol bine determinat și contribuind la această frescă a anilor ’39 - ’40: membrii Legației Britanice, Sophie- studenta care trebuia să se
căsătorească cu Guy în schimbul unui pașaport britanic, evreul bancher Drucker,
bănuit că ar fi de partea germanilor, Clarence, cel veșnic singuratic și care,
în secret, tânjește după o femeie „puternică,
dură, intolerantă și nobilă” precum Harriet, refugiatul rus Yakimov, care
se vede nevoit să se adapteze unei noi vieți, asta după ce a trăit o viață
luxoasă alături de bogata lui soție, moartea acesteia lăsându-l fără o lețcaie,
„prințul Yaki” devenind dator tuturor prietenilor, ducându-și zilele de pe o zi
pe alta, trăind datorită milei celor capabili să se întrețină singuri.
Volumul are un final deschis, urmând ca personajele să se
confrunte cu iminentele schimbări ce vor surveni în urma capitulării Parisului
și a ocupării țărilor de jos și scandinave de către trupele germane.
Recomand această carte tuturor tinerilor, pentru a avea
posibilitatea să cunoască măcar o mică parte din istoria și trecutul țării
noastre și pentru a descoperi ce a însemnat perioada interbelică și în ce fel a
influențat Cel De-al Doilea Război Mondial cursul vieții atâtor popoare.
„Marea șansă e viața și trebuie să o păstrăm.”
Mulțumesc editurii Nemira pentru amabilitatea de a-mi
trimite un exemplar din această carte.
La prima vedere este o carte interesanta.
RăspundețiȘtergerechiar este interesanta :)
Ștergere