Recenzie 'Marea șansă" de Olivia Manning

Întotdeauna mi-a fost greu să vorbesc despre cărțile care tratează subiecte delicate, cum ar fi declanșarea războaielor pe aproape întreg cuprinsul globului, Holocaustul cu așa-zisa purificare a națiunii prin intermediul acțiunilor de epurare a evreilor, regimul nazist ș.a.m.d, acele cărți care prezintă într-un mod direct, nuanțat și impresionant pagini întregi din evenimentele istorice care și-au pus amprenta asupra oamenilor, stilului de viață, politicii, evoluției sau regresului unor națiuni întregi, schimbând și contribuind la tot ceea ce suntem noi astăzi ca popor și țară. Și chiar dacă am citit câteva astfel de cărți, mereu a constituit o provocare să îmi exprim părerea sinceră asupra acestor subiecte, deoarece simt că nu pot cuprinde toată esența și complexitatea unui astfel de subiect, nu pot reda ori exprima toate sentimentele și tot tumultul trăit și simțit de acei oameni în acele perioade decisive, pentru simplul fapt că nu am trăit pe pielea mea neliniștea, agitația și frica generală care îi încerca pe aceștia în acele timpuri.

Și cine ar putea să vorbească cu mai multă acuratețe și în cunoștință de cauză dacă nu o persoană are a trăit acele vremuri? Cine să redea mai bine evenimentele, schimbările, emoțiile și bătăliile care s-au dat atât în viața publică, cât și în cea privată?

Olivia Manning, autoarea cărții „Marea șansă” – căci despre aceasta am să vorbesc în cele ce urmează - , a locuit pentru o scurtă perioadă în București, chiar înainte de cel De-al Doilea Război Mondial, căsătorită fiind cu un lector de literatura engleză,  întocmai ca și Harriet, personajul principal feminin din această carte și observând, la fel ca și ea, dedesubturile, stilul de viață și neajunsurile unui București în plină perioadă interbelică. Aceasta s-a inspirat din viața românilor și a străinilor deopotrivă (englezi, nemți, evrei), care trăiau toți sub același acoperiș – Bucureștiul - , dar care resimțeau total diferit acea perioadă de cumpănă, fiind evidente contrastele dintre viața dusă de țărani – atât de ridiculizați și disprețuiți și cea a altor pături sociale – o viață îmbelșugată, dar pe alocuri cu iz de snobism, dând naștere în final Trilogiei Balcanice.

Pe fondul celui de-al Doilea Război Mondial, sub umbrela neliniștii și a nesiguranței, într-un București acaparat de sărăcie, destinul mai multor oameni (români și străini) se întrepătrnde, dând naștere unei file de istorie, o poveste veridică a unei vieți de mult apuse, necunoscută multor tineri din ziua de azi.

În tumultul dat de lupta pentru supraviețuire într-un oraș străin aflat în pragul războiului, Harriet, venită în București în urma căsătoriei cu profesorul de engleză Guy Pringle, se confruntă nu numai cu ostilitățile celor din jur, dar și cu prieteniile impuse de soț și cu desele momente când acesta alege voit să o ignore sau să nu îi ia în considerare părerile. Aceasta se lovește nu numai de grija zilei de mâine, dar și de nepăsarea și exuberanța lui Guy, întrebându-se cum va fi viitorul ei în această țară străină, măcinată de corupție și un posibil război, alături de un soț pe care uneori îi este greu să îl înțeleagă.

„Mergeau la o oarecare distanță unul de altul, despărțiți de propriile lor păreri. În față, se vedea vitrina cafenelei spre care porniseră. Era vorba despre doi trandafiri, considerată locul de întâlnire al celor care se adunau pe vremuri la napoleon, acum dărâmat. Guy își închipuia că va găsi acolo totfelul de vechi prieteni, iar Harriet tocmai de asta se temea. Imaginându-și-l pierdut în îmbrățișările lor, simțea că eternitatea era îndoielnică și universul, inuman și rece. Își strecură din nou mâna în mâna lui.
- Suntem împreună, suntem în viață, cel puțin pentru moment, spuse.
Strângându-i mâna, el o întrebă:
- Când vom putea fi mai mult decât atât?

Împinse ușa și intră în lumina strălucitoare; ea lăsă întrebarea fără răspuns.”


Harriet nu înțelege cum poate exista o așa săracie ușor acceptată de ceilalți. Ea, englezoaica, l-a urmat pe Guy în România fără a se simți apropiată de această țară și fără a cunoaște stilul de viață al românilor, acest popor necreator” care se multumește cu puțin și își acceptă prea ușor soarta. Cu toatea acestea, ea dorește să se integreze și înceracă să nu judece mai mult decât este cazul.

Înainte de a pleca din Anglia, citise cărți scrise de cei ce călătoriseră în România, care-i creaseră imaginea unor tărani veseli, cu inimi deschise, fericiți și sănătoși, ospitalieri și cu foarte mult simț muzical. Într-adevăr, erau înnebuniți după muzică. Era singura lor eliberare și se îmbătau cu ea. În rest, nimic nu se mai potrivea. Țăranii mureau de foame în orașul ăsta, figuri speriate însemnate de pelagră, rătăcind, în căutare de lucru sau încercând uneori, călcându-și pe inimă, să cerșească.”

„- Guy spune că româncele sunt inteligente.
- Sunt agere. Dar cam toți românii sunt o apă și-un pământ. Pot reține o mulțime de lucruri, dar nu știu ce să facă cu ele. O mulțime de gâște îndopate – eu așa-i consider. Un popor necreator.

O relație de strânsă amiciție pare a se înfiripa între Harriet și Bella, relație guvernată de confortul și familiaritatea de a se găsi printre străini; o prietenie sinceră, bazată pe aceleași principii și nu încheiată în urma conveninețelor.

Alături de tânărul cuplu englez, în paginile cărții își fac pe rând apariția o mulțime de personaje reprezentative acelor vremuri, toate având un rol bine determinat și contribuind la această frescă a anilor  ’39 - ’40: membrii Legației Britanice, Sophie- studenta care trebuia să se căsătorească cu Guy în schimbul unui pașaport britanic, evreul bancher Drucker, bănuit că ar fi de partea germanilor, Clarence, cel veșnic singuratic și care, în secret, tânjește după o femeie „puternică, dură, intolerantă și nobilă” precum Harriet, refugiatul rus Yakimov, care se vede nevoit să se adapteze unei noi vieți, asta după ce a trăit o viață luxoasă alături de bogata lui soție, moartea acesteia lăsându-l fără o lețcaie, „prințul Yaki” devenind dator tuturor prietenilor, ducându-și zilele de pe o zi pe alta, trăind datorită milei celor capabili să se întrețină singuri. 

Volumul are un final deschis, urmând ca personajele să se confrunte cu iminentele schimbări ce vor surveni în urma capitulării Parisului și a ocupării țărilor de jos și scandinave de către trupele germane.

Recomand această carte tuturor tinerilor, pentru a avea posibilitatea să cunoască măcar o mică parte din istoria și trecutul țării noastre și pentru a descoperi ce a însemnat perioada interbelică și în ce fel a influențat Cel De-al Doilea Război Mondial cursul vieții atâtor popoare.

„Marea șansă e viața și trebuie să o păstrăm.”


Mulțumesc editurii Nemira pentru amabilitatea de a-mi trimite un exemplar din această carte. 

Share this:

CONVERSATION

2 comentarii: