Recenzie: „Femeia inventată” de Camille Laurens
Femeia inventată este un amețitor și bulversant roman
psihologic, un periculos joc a cărei miză este aflarea adevărului și
recuperarea integrității morale și psihice.
Cartea are capacitatea de a-ți răsturna toate credințele,
de a-ți da lumea peste cap; lecturarea ei te face în mod brutual conștient de tot ce înseamnă
manipulare, prefăcătorie, identități multiple, iubire, suferință, nebunie.
Principalele teme disputate pe larg în acest thriller
psihologic sunt capcana rețelelor de socializare, diferențele dintre sexe (cu
accent pe diferența de vârstă și modul în care se resimte îmbătrânirea la
bărbați și femei), fragilitatea și efemeritatea relațiilor (în special cele începute și care se
desfășoară pe diferite site-uri de socializare).
Romanul este structurat în mai multe părți, iar
narațiunea este povestită din mai multe perspective, ceea ce îngreunează
lectura, cititorul simțindu-se la fel de pierdut și neajutorat ca într-o casă a
oglinzilor, de altfel scriitoarea mânuind excelent această tehnică de scriere
numită povestire în ramă.
„Nu trăiesc pentru a scrie, scriu pentru a-i supraviețui
vieții. Mă salvez. A-ți face un roman înseamnă a-ți ridica un azil.”
Prologul cărții ne prezintă o înregistrare audio destul
de alambicată din care nu putem deduce foarte multe lucruri. Pare confesiunea
unei persoane dezechilibrate, un monolog aparent fără cap și fără coadă, plasat
strategic, care are rolul de a bulversa și intriga cititorul încă de la prima
pagină. Cele două părți, capitole? nici nu știu cum să le numesc, ce urmează
imediat prologului, par la prima vedere a elucida misterul și introduc
cititorul în povestea propriu-zisă. Aparent, bineînțeles, pentru că pe măsură
ce pătrundem tot mai adânc în poveste, descoperim cu stupoare că tot ceea ce
ne-am forțat să înțelegem - toată intriga, toate personajele și toate motivele,
este de fapt altceva. Nu știu daca ce scriu aici are sens, cartea aceasta are
un efect năucitor, m-a scos puțin din zona de confort cu care eram obișnuită și
ador asta, numai că am impresia că o singură lecturare nu este de-ajuns pentru
a înțelege în profunzime ceea ce a vrut scriitoarea să transmită. Este o carte
greoaie, de factură filozofică și psihologică, o poveste originală și cu
substanță, o călătorie în cele mai adânci cotloane ale minții umane. Iar eu
ador thrillerele cu accente psihologice, îmi par cele mai complexe și profunde cărți,
care dau jos măștile celor din jurul nostru, permițându-ne asfel să-i privim
cum sunt ei în realitate și cum suntem noi, pentru că fiecare – atât ei cât și
noi, ne construim în secret o identitate care este departe de ceea ce suntem în
realitate.
„Îmi închipuisem că aveam să-i redau speranța: nimeni nu
murise din cauza ei. În realitate, i-am adus disperarea: nimeni nu murise
pentru ea. Pasiunea tragică îi justifica existența: fusese iubită nebunește.”
Prima parte ne înfățișează povestea lui Claire, o femeie
care se apropie cu pași repezi de vărsta de
cincizeci de ani, divorțată și cu doi copii, profesor universitar.
Aceasta se lasă prinsă în capcana virtualului și își creează un cont fals pe
facebook, cu scopul de a-și observa din umbră iubitul mult mai tânăr, pe numele
lui Jo. Pentru a nu da de bănuit, se împrietenește virtual cu Chris, amicul mai
sus numitului Jo și colocatarul acestuia. Din dorința falsă de a deține
controlul și de a obține o oarecare confirmare a loialității lui Jo (sau mai
degrabă spus, o confirmare a infidelității/nepăsării față de ea), Claire devine
Claire Antunes, o brunetă de douăzeci și patru de ani, pasionată de fotografie
( hobby ales strategic, Chris fiind un mare
artist în devenire – în realitate un mare
pierde-vară). Claire cea de cincizeci de ani știe că în acest mod îl poate
observa pe mai tânărul ei iubit, însă ce nu știa la început, atunci când a dat curs acestui joc, e că se va îndrăgosti
de Chris și el de ea, adică de Claire cea de douăzeci și patru de ani. Tot în
prima parte ni se face cunoscută confesiunea unui medic psihiatru care,
îndrăgostindu-se de o pacientă (citiți cartea și veți afla cine este
pacienta!), încalcă regulile de etică profesională, iar toată această
confesiune ne aduce noi și noi explicații a ceea ce s-a întâmplat și noi
viziuni asupra personajelor implicate. Cea de-a doua parte ne-o aduce în prim
plan pe Camille, o talentată scriitoare care suferă consecințele greșelilor
făcute în numele iubirii.
„Nu aspir la moartea pe scurt, ci la viața pe larg, la
existența extremă. Nu orgasmul îl doresc atât de mult, cât plăcerea amețitoare
a dorinței. Iubirea nu este subiectul cărților mele, ci izvorul lor.”
„Iubirea înseamnă a trăi în imaginația cuiva. Știți vreo
definiție mai bună?”
„(...) dragostea înseamnă să rămâi, deși ai puterea să
pleci.”
Acțiunea se succede haotic, cele 200 de pagini, deși
puține, se parcurg greoi, deoarece povestea impune un anumit mod de parcurgere,
cartea cere atenție și concentrare, te șochează și te lasă gol, descoperit în
fața crudei realități.
“Ceea ce nu-mi place la meseria dumneavoastră, la
pretinsa dumneavoastră știință, e că nu schimbă nimic. Degeaba știți ce se
întâmplă, ce s-a-ntâmplat, totuși, de vindecat chestia asta tot nu vindecă.
Chiar când ai înțeles ce te face să suferi, tot te chinui mai departe. Niciun
beneficiu. Nu ne putem vindeca de ceea ce ratăm. Nu mai coși cearșafurile
rupte.”
Cartea Camillei Laurens te prinde în mreje și nu îți mai
dă drumul, este ca un drog și pe măsură ce înaintezi cu lectura, ai impresia că
începi să halucinezi. Autoarea este o fină cunoscătoare a psihologiei umane, o
jucătoare de primă mână, capabilă să te păcălească de nenumărate ori, să disece
și să răstoare povestea pe toate părțile, să amețească și cel mai atent cititor
și face toate acestea până la final, când, chiar și atunci, citind ultimul
paragraf, ultima frază, lași să îți scape o exclamație de uimire și nici nu mai ști ce ai citit mai
exact.
„A fi nebună. Ce
înseamnă a fi nebună? (...). Înseamnă să vezi lumea așa cum este. Să fumezi
viața fără filtru. Să-ți iei otrava chiar de la sursă.”
Femeia inventată poate fi considerată deopotrivă o odă închinată
femeii și un manifest împotriva abuzurilor și nedreptăților comise față de
aceasta. Este o carte scrisă cu măiestrie, foarte bine documentată și, într-o
oarecare măsură, violentă. Este o
adevărată provocare să o duci până la final. Eu vă provoc să o citiți, nu aveți nimic de
pierdut (poate doar încrederea în oameni bărbați). Poate fi la fel de
bine o poveste reală – cum am spus, limbajul psihiatric și subiectele de
actualitate nu sunt alese întâmplător de către Camille, deloc singulară, din
care puteți învăța multe. Este un strigăt de ajutor, o metamorfoză a umanității și a iubirii, o
paralelă între viața reală și cea virtuală, tinerețe și bătrânețe, feminism și
misoginism, real și fictiv, original și invenție, dorință și dragoste.
„Cât aș vrea,
uneori, să fiu bărbat. Ar fi tare liniștitor.”
Mii de mulțumiri editurii Nemira pentru cartea oferită
spre recenzare. Femeia inventată este una dintre cele mai noi apariții ale
anului 2017 din colecția Babel și poate fi achiziționată de aici.
Desi nu este o carte pe gustul meu, sincer as citit-o daca pot sa o imprumut. Pare interesanta ca si subiect al cartii.
RăspundețiȘtergereDa, este interesanta si abordeaza subiecte actuale si importante. Nu este o lectura de relaxare, te tine in priza si ajungi sa iti pui multe intrebari. Daca o citesti, te astept cu o parere aici :)
ȘtergereVai, vreau și eu să citesc acest roman de când am citit un fragment în premieră! Sună extrem de interesant!
RăspundețiȘtergereCred ca o sa iti placa cartea :) Astept impresiile tale dupa ce o citesti :)
Ștergere