Recenzie: “Înainte de cădere” de Noah Hawley



Dezastrele aviatice sunt fascinante. Fascinante într-un mod tragic, morbid, șocant. Subiect de discuție și dezbatere, prezentate pe larg în cadrul unor documentare, filme sau cărți, accidentele aviatice sunt disputate atât de marii specialiști în domeniu, care recreează dezastrele în scopul de a găsi diferite metode prin care să se evite o posibilă viitoare repetare a respectivei tragedii, cât și de cei care nu au nimic în comun cu lumea pilotajului, oameni simpli a căror curiozitate și emfază crește la vedera unui titlul de genul Dezastre în aer, atrași în mod inexplicabil în tragedia altor persoane, empatizând pentru câteva minute cu acestea și spunându-și că lor nu li se va întâmpla niciodată asta, că este aproape imposibil, nu ai cum să te duci relaxat într-o călătorie, entuziasmat peste poate de destinația pe care ți-ai ales-o și la care până în acel moment doar ai visat, entuziasmat de zborul cu acea pasăre gingantică incredibil de albă și strălucitoare în înaltul cerului și la finalul căruia vei poposi într-o altă țară, pregătit de câteva zile de explorare, relaxare. Dar dacă la finalul călătoriei mult visate te așteaptă altceva? Mai rău, dacă finalul acela fericit s-a topit în negura timpului, locul fiindu-i luat de un final neșteptat, imprevizibil, tragic?

„Un accident de avion nu este doar suma obținută adunând cronologia + elementele mecanice + factorii umani. Ci este o tragedie incomensurabilă, una care ne demonstrează, în ultimă instanță, faptul că omul deține doar un control limitat asupra universului și care ne face să simțim puterea umilitoare a morții colective.”

Autorul, scenaristul și regizorul Noah Hawley ne prezintă un astfel de final în cea mai recentă carte a lui, Înainte de cădere, un roman surprinzător care îmbarcă cititorul la bordul unui avion particular OSPRY 700SL, acolo unde vom face cunoștință cu grandoarea, beneficiile și opulența oferite de bani, dar și cu reversul acestora – nepăsarea, dezumanizarea, indiferența, degradarea psihică. Persoane sus-puse, bussinesmani implicați în afaceri mai puțin legale, directori executivi ai unor canale de televiziune arhicunoscute, unde mass media mușcă din viața celor vizați mai ceva ca un rechin dintr-o pradă, prezentatori de știri și reality-showuri capabili să calce pe cadavre pentru a-și păstra locul confortabil de la pupitrul aflat undeva la cel mai de sus etaj al unui zgârie nor și banii din cont, jurnaliști fără scrupule antrenați de viață să lase deoparte decența și orice mică urmă de empatie de care ar fi fost în stare odată, totul pentru exclusivitate, prim-plan, faimă, bani.

„Credem că am inventat această lume a tehnologiei în folosul nostru, dar cum putem ști dacă nu cumva noi trebuie să îi fim slujitori? Ca să filmeze ce vrem, obiectivul camerei trebuie îndreptat asupra acelui lucru. Pentru ca microfonul să-și facă treaba, trebuie mai întâi să punem o întrebare. Douăzeci și patru de ore pe zi, cadru după cadru, hrănim această fiară flămândă cu care vrem să filmăm totul. Cu alte cuvinte, televiziunea există pentru noi sau noi existăm ca să ne uităm la televizor?”

Un avion privat cu unsprezece pasageri la bord se prăbușește în Oceanul Atlantic, după doar șaisprezece minute de zbor. Singurii supraviețuitori sunt un bărbat trecut de patruzeci de ani, pictor talentat, dar prea puțin apreciat, care nici măcar nu trebuia să se afle în avion, fiind un necunoscut pentru ceilalți și neaparținând aceleiași clase sociale, Scott, și băiatul directorului exclusiv de televiziune, JJ, în vârstă de doar patru ani.

Scenele care prezintă momentul imediat de după catastrofă, când Scott se luptă cu valurile,curenții, întunericul, rechinii, propriul corp și propria determinare, totul pentru a-și salva viața, pe a lui și pe a micuțului băiat, sunt copleșitoare. Ireale. Desprinse parcă dintr-un film de groază. Dintr-o carte de suspans. Dar uneori, acest coșmar poate deveni realitate, și nimeni, chiar nimeni nu este cruțat de furia și impactul unui accident.



„Apa din jurul lui este vânătă și neagră; în lumina lunii sclipește intermitent albul rece al crestelor valuri. A început să i se jupoaie pielea de pe picioare în locurile unde se freacă unul de celălalt, iar sarea contribuie perfid la agravarea rănilor. Buzele îi sunt crăpate și uscate. Pescărușii zbiară și se învârt deasupra lor ca vulturii în așteptarea sfărșitului. Își bat joc de el cu țipetele lor, iar Scott îi trimite la dracu’în gând. În adâncul oceanului există lucruri incredibil de vechi, inimaginabil de mari – uriașe fluvii submarine, care aduc apă caldă din Golful Mexic. Oceanul Atlantic este un nod de autostrăzi, de poduri și intersecții subacvatice. Și pe această hartă rutieră a adâncului, ca un punct pe un purice, se luptă Scott Burroughs pentru viața lui.”

Misterul tragediei planează asupra întregii lumi. Nu se cunosc cauzele prăbușirii avionului, în încercarea aflării adevărului deschizându-se o anchetă minuțioasă. Eroare mecanică, eroare de pilotaj, sabotaj pentru a împiedica ancheta desfășurată împotriva afaceristului Ben Kipling sau atac terorist la adresa directorului de televiziune Bateman? Toate aceste ipoteze sunt perfect valabile până la proba contrarie și în lipsa oricăror probe grăitoare, învârtite pe toate părțile și dezbătute atât de oamenii legii, cât și de media, care, bineînțeles denaturează realitatea. 

O a cincea ipoteză ia amploare pe măsură ce viețile pasagerilor, fie ei vii sau morți,  sunt afișate pe tapet în văzul tuturor: Scott Burroughs nu făcea parte din tabloul oamenilor de seamă, așadar este posibil ca toată această tragedie să fi fost cauzată în secret de acest pictor mediocru, care pe deasupra mai este și un bun înotător și a reușit ca prin minune să se salveze de la un înec iminent, înnotând opt ore în ocean cu un puști în spate. Coincidență sau premeditare? Lucrările lui înfățișează dezastre din lumea transporturilor – deraiere de tren, ambuteiaj pe autostradă, prăbușirea unui avion. Arta devine o posibilă probă incriminatorie, iar Scott ținta bărfelor și supozițiilor.  

Rămas orfan de la o vărstă fragedă, despărțit  în circumstanțe devastatoare de părinți și surioara mai mare, JJ se agață ca de un colc de salvare de singura figură sinceră și prietenoasă, de unicul om cu care mai împărtășește un trecut, de cel care alături de el a dat ochii cu moartea și a biruit-o. Nevoit să se maturizeze mult prea devreme, să înfrunte realitatea și să descopere răutatea fără limite a celor din jur, JJ se închide în sine, devine tăcut și singura persoană față de care manifestă un oarecare interes este salvatorul său, Scott.

“Să nu uiți, îi spune el băiatului, că tu ești eroul meu.”

Pe măsură ce acțiunea se desfășoară în ritm alert, iar paginile alunecă tot mai rapid, cititorul este introdus în viața privată a celor unsprezece pasageri, fiind martorul mut al celor mai intime gânduri și acțiuni ale acestora. Flashbackurile au fost întotdeauna preferatele mele și le consider extreme de utile atunci când se dorește descoperirea unor secrete și povești care altminteri ar fi rămas scufundate în cele mai adânci ape, la limita dintre adevăr și ipoteză. Capitol după capitol, poveste cu poveste, pătrundem din ce în ce mai adânc în psihologia personajelor, în viața unor oameni puternici la suprafață, dar vulnerabili în adâncul lor, bogați, dar sărăciți de cele mai elementare simțuri. Ne izbim de realitatea cruntă și descoperim multiplele fațete ale oamenilor. Asistăm neputincioși la acest război al oamenilor, noi între noi, e care pe care, e lipsă de empatie, e nepăsare și ignoranță. Rămânem impasibili și orbi în fața tragediilor suferite de alte persoane, ba chiar uneori mai și facem din asta un subiect de bârfă, fără a contribui cu nimic la îmbunătățirea situației ori la ameliorarea suferinței celor din jurul nostru. Respectul și decența sunt cuvinte uitate. Iar media se hrănește cu astfel de tragedii, absoarbe cu nesaț ce a mai rămas din firava putere a celor implicați și dă naștere unui spectacol pe cinste, în care eu, tu, noi toți, privim deznădăjduiți și (de cele mai multe ori) însetați după mai mult, după spectaculos, după show.  

“Circul mediatic, setea de sânge proaspăt a reporterilor.”

Viața ne oferă nenumărate surprize, unele deloc plăcute. La mijloc e karma sau poate altă forță secretă. E viață care ne atrage în joc iar noi nu putem face altceva decât să jucăm pe melodia impusă. Ne credem invincibili, superiori celorlalte viețuitoare și celorlalți oameni, de neatins, dar în realitate suntem doar o infimă parte a unui întreg – un imens puzzle care uneori este de nedescifrat. Avem impresia că deținem toate secretele, că lucrurile “imposibile” nu ni se vor întâmpla nouă, că suntem capabili să reacționăm cu cap și să cădem în picioare, precum o felină grațioasă. În realitate, puține lucruri pot fi prevăzute și doar o mică parte dintre ele  rezolvate.



„Aceasta este planeta numită Pământ, din centrul Căii Lactee. Și se rotește, se rotește fără întrerupere. Tot ce există în univers pare să se miște în cerc. Obiectele celeste se învârtesc pe orbită. Forțe fizice care umilesc orice efort al omului ori al animalului. Chiar și în termeni planetari, tot mici suntem – un om în ocean un grăunte pe valuri. Ne încăpățânăm să credem că rațiunea noastră ne face mai mari decât suntem în realitate, capacitatea noastră de a înțelege infinitul corpurilor cerești ne face superiori. Însă adevărul este că această percepere a proporțiilor nu face decât să ne micșoreze pe noi și mai mult.”

„Toți oamenii au drumul lor. Toți suportăm consecințele alegerilor făcute. De ce doi oameni ajung în același loc în același timp rămâne un mister. Te urci într-un ascensor împreună cu zece necunoscuți. Călătorești cu autobuzul, stai la coadă la o toaletă publică. Se întâmplă în fiecare zi. Orice încercare a noastră de a anticipa unde vom merge și cu cine ne vom întâlni ar fi sortită eșecului.”

„Toată lumea vine de undeva. Toți avem câte o poveste, viețile noastre se desfășoară de-a lungul unor cărări strâmbe, ciocnindu-se unele de celelalte în moduri neașteptate.”

Finalul m-a surprins, dar din păcate într-un mod nu foarte plăcut. Nu mă așteptam la acel deznodământ, refuzam să cred ceea ce s-a întâmplat, ceva realmente...stupid. Voiam o explicație pe măsura impactului care a dus la toată nebunia și pierderea unor vieți. Din această cauza mă gândesc serios să scad un punct cărții. Deh, am devenit mai selectivă. Dar, pe de o parte, poate tocmai explicația oferită, motivul pentru care s-a ajuns la această tragedie, trebuia să fie acesta și nu altul. Poate că tocmai micile acțiuni au efecte majore. Probabil că nu din întâmplare a fost ales acest final. Poate că el ne relevă multe despre noi, ca specie umană. Așadar, am să-i acord punctajul maxim. Pentru felul în care a fost construită povestea, pentru portretizarea personajelor și pentru ritmul alert care te ține în priză încă de la prima pagină.

„Viața este o serie de decizii și reacții. Viața este compusă din lucrurile pe care tu le faci și lucrurile care ți se fac ție. Și după aia se termină.”

Înainte de cădere este mai mult decât o simplă carte cu și despre un accident aviatic. Este un thriller psihologic foarte bine scris, documentat și realist, care invită la introspecție și conștientizarea acțiunilor noastre.


Mulțumesc editurii pentru cartea oferită spre recenzare. Volumul poate fi achiziționat de aici

Share this:

CONVERSATION

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu