Recenzie: “Înainte de cădere” de Noah Hawley
Dezastrele aviatice sunt fascinante. Fascinante într-un
mod tragic, morbid, șocant. Subiect de discuție și dezbatere, prezentate pe
larg în cadrul unor documentare, filme sau cărți, accidentele aviatice sunt
disputate atât de marii specialiști în domeniu, care recreează dezastrele în
scopul de a găsi diferite metode prin care să se evite o posibilă viitoare repetare
a respectivei tragedii, cât și de cei care nu au nimic în comun cu lumea
pilotajului, oameni simpli a căror curiozitate și emfază crește la vedera unui
titlul de genul Dezastre în aer, atrași
în mod inexplicabil în tragedia altor persoane, empatizând pentru câteva minute
cu acestea și spunându-și că lor nu li se va întâmpla niciodată asta, că este
aproape imposibil, nu ai cum să te duci relaxat într-o călătorie, entuziasmat
peste poate de destinația pe care ți-ai ales-o și la care până în acel moment
doar ai visat, entuziasmat de zborul cu acea pasăre gingantică incredibil de
albă și strălucitoare în înaltul cerului și la finalul căruia vei poposi într-o
altă țară, pregătit de câteva zile de explorare, relaxare. Dar dacă la finalul
călătoriei mult visate te așteaptă altceva? Mai rău, dacă finalul acela fericit
s-a topit în negura timpului, locul fiindu-i luat de un final neșteptat,
imprevizibil, tragic?
„Un accident de avion nu este doar suma obținută adunând
cronologia + elementele mecanice + factorii umani. Ci este o tragedie
incomensurabilă, una care ne demonstrează, în ultimă instanță, faptul că omul
deține doar un control limitat asupra universului și care ne face să simțim
puterea umilitoare a morții colective.”
Autorul, scenaristul și regizorul Noah Hawley ne prezintă
un astfel de final în cea mai recentă carte a lui, Înainte de cădere, un roman
surprinzător care îmbarcă cititorul la bordul unui avion particular OSPRY
700SL, acolo unde vom face cunoștință cu grandoarea, beneficiile și opulența oferite
de bani, dar și cu reversul acestora – nepăsarea, dezumanizarea, indiferența,
degradarea psihică. Persoane sus-puse, bussinesmani implicați în afaceri mai
puțin legale, directori executivi ai unor canale de televiziune arhicunoscute,
unde mass media mușcă din viața celor vizați mai ceva ca un rechin dintr-o
pradă, prezentatori de știri și reality-showuri capabili să calce pe cadavre pentru
a-și păstra locul confortabil de la pupitrul aflat undeva la cel mai de sus
etaj al unui zgârie nor și banii din cont, jurnaliști fără scrupule antrenați de
viață să lase deoparte decența și orice mică urmă de empatie de care ar fi fost
în stare odată, totul pentru exclusivitate, prim-plan, faimă, bani.
„Credem că am inventat această lume a tehnologiei în
folosul nostru, dar cum putem ști dacă nu cumva noi trebuie să îi fim
slujitori? Ca să filmeze ce vrem, obiectivul camerei trebuie îndreptat asupra
acelui lucru. Pentru ca microfonul să-și facă treaba, trebuie mai întâi să
punem o întrebare. Douăzeci și patru de ore pe zi, cadru după cadru, hrănim
această fiară flămândă cu care vrem să filmăm totul. Cu alte cuvinte,
televiziunea există pentru noi sau noi existăm ca să ne uităm la televizor?”
Un avion privat cu unsprezece pasageri la bord se
prăbușește în Oceanul Atlantic, după doar șaisprezece minute de zbor. Singurii
supraviețuitori sunt un bărbat trecut de patruzeci de ani, pictor talentat, dar
prea puțin apreciat, care nici măcar nu trebuia să se afle în avion, fiind un
necunoscut pentru ceilalți și neaparținând aceleiași clase sociale, Scott, și
băiatul directorului exclusiv de televiziune, JJ, în vârstă de doar patru ani.
Scenele care prezintă momentul imediat de după
catastrofă, când Scott se luptă cu valurile,curenții, întunericul, rechinii,
propriul corp și propria determinare, totul pentru a-și salva viața, pe a lui
și pe a micuțului băiat, sunt copleșitoare. Ireale. Desprinse parcă dintr-un
film de groază. Dintr-o carte de suspans. Dar uneori, acest coșmar poate deveni
realitate, și nimeni, chiar nimeni nu este cruțat de furia și impactul unui
accident.
„Apa din jurul lui este vânătă și neagră; în lumina lunii
sclipește intermitent albul rece al crestelor valuri. A început să i se jupoaie
pielea de pe picioare în locurile unde se freacă unul de celălalt, iar sarea
contribuie perfid la agravarea rănilor. Buzele îi sunt crăpate și uscate.
Pescărușii zbiară și se învârt deasupra lor ca vulturii în așteptarea
sfărșitului. Își bat joc de el cu țipetele lor, iar Scott îi trimite la
dracu’în gând. În adâncul oceanului există lucruri incredibil de vechi,
inimaginabil de mari – uriașe fluvii submarine, care aduc apă caldă din Golful
Mexic. Oceanul Atlantic este un nod de autostrăzi, de poduri și intersecții
subacvatice. Și pe această hartă rutieră a adâncului, ca un punct pe un purice,
se luptă Scott Burroughs pentru viața lui.”
Misterul tragediei planează asupra întregii lumi. Nu se
cunosc cauzele prăbușirii avionului, în încercarea aflării adevărului
deschizându-se o anchetă minuțioasă. Eroare mecanică, eroare de pilotaj,
sabotaj pentru a împiedica ancheta desfășurată împotriva afaceristului Ben
Kipling sau atac terorist la adresa directorului de televiziune Bateman? Toate
aceste ipoteze sunt perfect valabile până la proba contrarie și în lipsa
oricăror probe grăitoare, învârtite pe toate părțile și dezbătute atât de
oamenii legii, cât și de media, care, bineînțeles denaturează realitatea.
O a cincea ipoteză ia amploare pe măsură ce viețile
pasagerilor, fie ei vii sau morți, sunt
afișate pe tapet în văzul tuturor: Scott Burroughs nu
făcea parte din tabloul oamenilor de seamă, așadar este posibil ca toată
această tragedie să fi fost cauzată în secret de acest pictor mediocru, care pe
deasupra mai este și un bun înotător și a reușit ca prin minune să se salveze
de la un înec iminent, înnotând opt ore în ocean cu un puști în spate.
Coincidență sau premeditare? Lucrările lui înfățișează dezastre din lumea
transporturilor – deraiere de tren, ambuteiaj pe autostradă, prăbușirea unui
avion. Arta devine o posibilă probă incriminatorie, iar Scott ținta bărfelor și
supozițiilor.
Rămas
orfan de la o vărstă fragedă, despărțit
în circumstanțe devastatoare de părinți și surioara mai mare, JJ se
agață ca de un colc de salvare de singura figură sinceră și prietenoasă, de
unicul om cu care mai împărtășește un trecut, de cel care alături de el a dat
ochii cu moartea și a biruit-o. Nevoit să se maturizeze mult prea devreme, să
înfrunte realitatea și să descopere răutatea fără limite a celor din jur, JJ se
închide în sine, devine tăcut și singura persoană față de care manifestă un
oarecare interes este salvatorul său, Scott.
“Să
nu uiți, îi spune el băiatului, că tu ești eroul meu.”
Pe
măsură ce acțiunea se desfășoară în
ritm alert, iar paginile alunecă tot mai rapid, cititorul este
introdus în viața privată a celor unsprezece pasageri, fiind martorul mut al
celor mai intime gânduri și acțiuni ale acestora. Flashbackurile au fost
întotdeauna preferatele mele și le consider extreme de utile atunci când se
dorește descoperirea unor secrete și povești care altminteri ar fi rămas scufundate în cele mai adânci ape,
la limita dintre adevăr și ipoteză. Capitol după capitol, poveste cu poveste, pătrundem
din ce în ce mai adânc în psihologia personajelor, în viața unor oameni
puternici la suprafață, dar vulnerabili în adâncul lor, bogați, dar sărăciți de
cele mai elementare simțuri. Ne izbim de realitatea cruntă și descoperim
multiplele fațete ale oamenilor. Asistăm neputincioși la acest război al
oamenilor, noi între noi, e care pe care, e lipsă de empatie, e nepăsare și
ignoranță. Rămânem impasibili și orbi în fața tragediilor suferite de alte
persoane, ba chiar uneori mai și facem din asta un subiect de bârfă, fără a
contribui cu nimic la îmbunătățirea situației ori la ameliorarea suferinței
celor din jurul nostru. Respectul și decența sunt cuvinte uitate. Iar media se
hrănește cu astfel de tragedii, absoarbe cu nesaț ce a mai rămas din firava
putere a celor implicați și dă naștere unui spectacol pe cinste, în care eu,
tu, noi toți, privim deznădăjduiți și (de cele mai multe ori) însetați după mai
mult, după spectaculos, după show.
“Circul
mediatic, setea de sânge proaspăt a reporterilor.”
Viața
ne oferă nenumărate surprize, unele deloc plăcute. La mijloc e karma sau poate
altă forță secretă. E viață care ne atrage în joc iar noi nu putem face altceva
decât să jucăm pe melodia impusă. Ne credem invincibili, superiori celorlalte
viețuitoare și celorlalți oameni,
de neatins, dar în realitate suntem doar o infimă parte a unui întreg – un
imens puzzle care uneori este de nedescifrat. Avem impresia că deținem toate
secretele, că lucrurile “imposibile” nu ni se vor întâmpla nouă, că suntem capabili să reacționăm cu cap și să cădem în
picioare, precum o felină grațioasă. În realitate, puține lucruri pot fi
prevăzute și doar o mică parte dintre ele rezolvate.
„Aceasta este planeta numită Pământ, din centrul Căii
Lactee. Și se rotește, se rotește fără întrerupere. Tot ce există în univers
pare să se miște în cerc. Obiectele celeste se învârtesc pe orbită. Forțe
fizice care umilesc orice efort al omului ori al animalului. Chiar și în
termeni planetari, tot mici suntem – un om în ocean un grăunte pe valuri. Ne
încăpățânăm să credem că rațiunea noastră ne face mai mari decât suntem în
realitate, capacitatea noastră de a înțelege infinitul corpurilor cerești ne
face superiori. Însă adevărul este că această percepere a proporțiilor nu face
decât să ne micșoreze pe noi și mai mult.”
„Toți oamenii au drumul lor. Toți suportăm consecințele
alegerilor făcute. De ce doi oameni ajung în același loc în același timp rămâne
un mister. Te urci într-un ascensor împreună cu zece necunoscuți. Călătorești
cu autobuzul, stai la coadă la o toaletă publică. Se întâmplă în fiecare zi.
Orice încercare a noastră de a anticipa unde vom merge și cu cine ne vom
întâlni ar fi sortită eșecului.”
„Toată lumea vine de undeva. Toți avem câte o poveste,
viețile noastre se desfășoară de-a lungul unor cărări strâmbe, ciocnindu-se
unele de celelalte în moduri neașteptate.”
Finalul m-a surprins, dar din păcate într-un mod nu
foarte plăcut. Nu mă așteptam la acel deznodământ, refuzam să cred ceea ce s-a
întâmplat, ceva realmente...stupid. Voiam o explicație pe măsura impactului
care a dus la toată nebunia și pierderea unor vieți. Din această cauza mă
gândesc serios să scad un punct cărții. Deh, am devenit mai selectivă. Dar, pe
de o parte, poate tocmai explicația oferită, motivul pentru care s-a ajuns la
această tragedie, trebuia să fie acesta și nu altul. Poate că tocmai micile
acțiuni au efecte majore. Probabil că nu din întâmplare a fost ales acest
final. Poate că el ne relevă multe despre noi, ca specie umană. Așadar, am să-i
acord punctajul maxim. Pentru felul în care a fost construită povestea, pentru
portretizarea personajelor și pentru ritmul alert care te ține în priză încă de
la prima pagină.
„Viața este o serie de decizii și reacții. Viața este
compusă din lucrurile pe care tu le faci și lucrurile care ți se fac ție. Și
după aia se termină.”
Înainte de cădere este mai mult decât o simplă carte cu și despre un
accident aviatic. Este un thriller psihologic foarte bine scris, documentat și
realist, care invită la introspecție și conștientizarea acțiunilor noastre.
Mulțumesc editurii pentru cartea oferită spre recenzare.
Volumul poate fi achiziționat de aici.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu