Recenzie: „Și mă întunec” de Kiersten White
Perfect. Acesta este singurul cuvânt pe care îl pot
atribui acestui prim volum din Saga cuceritorului, un cuvânt reprezentativ
pentru tot conținutul acestei cărți, pentru povestea imaginată și infinitezimal
de superb construită, pentru cele mai incredibile, veridice, vitejești
personaje din câte mi-a fost dat să citesc până acum.
Inspirată din evenimentele istorice petrecute începând cu
anul 1435 la Curtea valahă și continuând firul evenimentelor până în Imperiul
Otoman, cartea ne înfățișează o poveste fictivă inspirată din viața celor trei
mari personalități istorice reprezentative acelor vremuri: Vlad Țepeș, Radu cel
Frumos și Mehmed Cuceritorul.
Fiind vorba de ficțiune istorică, multe dintre
evenimente, nume, fapte și cuceriri au fost schimbate și reinterpretate, așa
cum bine știm că se întâmplă în cazul poveștilor ce au drept punct de plecare
realități istorice și așa cum însăși autoarea a precizat în nota de final.
Schimbarea majoră făcută de aceasta este înlocuirea impozantului și aprigului
Vlad Țrepeș cu Lada Drăculea, fiica la început nedorită a lui Vlad Dracul,
voievodul Valahiei și guvernatorul militar al Transilvaniei.
„Ce vei lăsa să-ți fie luat, astfel încât și tu să poți
avea putere?”
Am toată considerația din lume pentru cei are scriu
ficțiune istorică, deoarece scriitura lor necesită mult mai multă documentare
și dedicare decât în cazul unui alt gen literar, istoria reprezentând un
subiect extrem de vast care de multe ori lasă loc de interpretări, îmi place și
apreciez cu mult mai mult o ficțiune istorică în care cititorul poate afla și elemente
veridice.
Lada și Radu Drăculea sunt cei mai mici copii ai
domnitorului Valahiei și prințesei Moldovei, Vasilisa. Privați de dragostea și
prezența mamei lor, prea slabă psihic pentru a-și înfrunta soțul, crescuți de
doică la curtea Târgoviștei, cei doi frați se fac remarcați prin
personalitățile lor diametral opuse. Sfidând legile și cutumele acelor timpuri,
conform cărora băieții erau moștenitorii tronului, așadar mult mai doriți de
către părinți, școliți, educați și pregătiți încă din fragedă pruncie, iar
fetele bune doar pentru măritiș și, eventual, pentru încheierea unor acorduri
avantajoase între țări, Lada dă dovadă de spirit de caracter, determinare,
curaj, tenatcitate în tot ceea ce reprezintă lupte și intrigi politice. În
vârstă de 5 ani, sălbatică și violentă, fata își arată determinarea și ambiția
de a călca pe urmele tatălui ei, nutrind dorința de a fi necontenit în grațiile
domnitorului. La polul opus, fratele ei Radu manifestă o sensibilitate ieșită
din comun pentru un eventual viitor moștenitor al tronului. Desconsiderat și
batjocorit de tatăl său, lipsit de dragostea maternă și luat în derâdere de
ceilalți copii de vârsta lor, Radu este ocrotit doar de sora lui, ce-i drept,
în stilul ei caracteristic: nu înainte de a fi tachinat și batjocorit pentru
slăbiciunea lui și lipsa de parșivitate.
„- Va fi furios. Și Mircea mă va ucide. Mi-e frică de
moarte.
- Cu toții murim la un moement dat. Și nu-l voi lăsa pe
Mircea să te omoare. Dacă va fi cineva care să te omoare, aceea voi fi eu. Ai înțeles?
Radu încuviință din cap, lipindu-se de ea.
- Ai să mă aperi?
- Până în ziua în care eu te voi omorî.”
Relația dintre Radu și Lada este cea mai complexă relație
dintre doi frați. Ei sunt precum apa și focul, muntele și marea, vara și iarnă.
Legătura lor este una mai presus de cuvinte, iar în camera în care se află
amândoi sar inevitabil scântei. Se iubesc și se urăsc, se apără și se războiesc
între ei. Sunt nevoiți să supraviețuiască celor mai cumplite și crude încercări
și sunt înstrăinați de propriul lor tată, nevoiți să plătească greșelile
acestuia, mai întâi oferiți drept zălog la Curtea otomană în schimbul
guvernării acestuia, Valahia fiind stat vasal (supus Imperiului Otoman), iar mai
apoi ținuți împotriva voinței lor, la un pas de a fi omorâți, din cauza nerespectării
tratatului încheiat.
„Mai deșteaptă, mai puternică, mai mare. Ea nu uitase
niciodată motivele înșiruite de tatăl ei potrivit cărora nu putea să spere să-l
învingă cu atâția ani în urmă. Țelul ei, începând de atunci, fusese să-i câștige
iubirea, să-i arate că ea putea fi toate acele lucruri.”
„Acea zi în care el îi dăruise cuțitul înapoi și o
declarase fiica Valahiei fusese prima dată când se uitase cu adevărat la ea, și
amintirea acelui moment era atât o plăcere, cât și o agonie pe care o hrănise
încă de atunci.”
Salvarea lor, dar în același timp și distrugerea lor
psihică, este Mehmed, cel mai neiubit și puțin apreciat dintre copiii
sultanului Murad. Ceea ce vine ca o mântuire poate reprezenta deopotrivă și o
decădere, căci Mehmed aduce cu sine nu numai protecție,amiciție și iubire, ci
și cruciade, sânge, lupte și pierderi. Luptele aprigi purtate înăuntrul
personajelor se dovedesc a fi mai nimicitoare chiar decât cele desfășurate pe
câmpul de luptă, iar legăturile care iau naștere între cei trei depășesc
granițele închipuirii.
Am savurat fiecare moment din carte și am suferit
împreună cu personajele și pentru ele. Aproape am putut simți cum este să
trăiești în sălbatica și frumoasa Valahie a anului 1446 sau la Curtea otomană,
atât de exotică și diferită, dar ambele nimicite de amenințări teribile.
„Așa funționează lumea. Poți să fii agresorul, poți lupta
împotriva cruciaților pe pământurilor lor, sau poți să rămâi acasă și să
aștepți ca ei să vină peste tine. Și ei vor veni. Or veni cu foc, cu molime, cu
săbii, cu sânge și cu moarte. Slăbiciunea este o momeală căreia nu-i poți
rezista.”
Cu o voilență și încărcătură emoțională desăvârșită,
cartea atrage cititorul într-o frumoasă și deosebită lume în care
supraviețuirea, intrigile politice, luptele exterioare dar mai ales interioare
ale personajelor constituie baza unei povești inspirate dintr-o realitate
istorică care încă ne definește pe noi și pe poporul nostru drept ceea ce
suntem.
„- Prețul vieții pare întotdeauna să fie moartea.
- Și de aceea devii neguțător de moarte. Hrănești moartea
cu cât de mulți oameni poți pentru a o ține sătulă și mulțumită, astfel încât
să-și ia ochii de la tine.”
Atât Lada, cât și Radu și Mehmed ocupă un loc în inima
mea. Și
mă întunec ocupă un loc în inima mea, care nu va putea fi luat de nicio
altă carte, mult timp de acum înainte. Însă Radu a fost personajul meu favorit.
Dragostea lui neîmpărtășită mi-a frânt inima. Loialitatea, prietenia,
candoarea, inteligența lui m-au terminat psihic. În ochii mei, el este perfect.
Perfect prin imperfecțiunile lui, prin sentimentele pe care le nutrește și pe
care mulți nu le-ar înțelege. Prin strategiile pe care le pune la cale și
sacrificile pe care le face pentru binele celor dragi. Altruist, iubitor,
pragmatic, blând dar și dur cu tot ceea ce amenință fragila stabilitate greu
obținută, un bun strateg și ascultător, un excelent mânuitor al cuvintelor,
mirosind comploturile și uneltind el însuși altele pentru a-l feri pe Mehmed de
intrigile de la curte, Radu constituie asul din mâneca autoarei, și am impreisa
că este doar începutul.
Evoluția personajelor este evidentă de-a lungul paginilor
ce curg cu o rapiditate desăvârșită, Radu fiind cel mai veridic exemplu în
acest sens. Odinioară fragil și mereu aflat în conul de umbră al surorii lui,
acesta renaște precum phoenix-ul din cenușă, odată ce își găsește pacea,
iubirea și chemarea. Casa lui devine Imperiul otoman, își găsește cu ușurință
prieteni care îi împărtășesc viziunile și credințele, se convertește la
islamism , iar focul care arde înăuntrul său, dragostea lui, deși
neîmpărtășită, îi dă putere să lupte contra uneltirilor de la palat, îl face
mai brav, mai mândru, mai atent. Vorbele sale sunt precum mierea pe rănile
celor dragi, calmându-le durerile și nesiguranțele, sunt vorbe bine alese și
cântărite cu grijă, astfel încât totul să se desfășoare conform unui plan bine
pus la punct. Este strateg, este inteligent, este calculat și cumpătat, blând
și dur după cum o cere situația. Este gata să sacrifice totul pentru Mehmed,
cel care i-a sădit iubirea în suflet, cel care i-a alinat cicatricile lăsate în
urmă de tatăl său.
„Poate că tu ai fost cea care a oprit pumnalul ultima
dată, însă eu sunt cel care va ști înainte chiar să se apropie pumnalul de
Mehmed.”
Lada dă dovadă de aceeași ferocitate și duritate la fel
ca în copilărie. Luptătoare înnăscută, sfidătoare și violentă, capabilă să
conducă propria armată de ieniceri, purtându-și armele la cingătoare, fata
Dragonului nu se dă în lături de la nimic, în special când vine vorba de a-i
păstra în viață pe Radu și Mehmed, dar mai presus de dragostea ce le-o poartă
celor doi este iubirea și apartenența pentru propria țară, pentru mama Valahie,
dragoste insuflată de tatăl ei. Îi urăște pe otomani pentru modul în care a
fost nevoită să trăiască la curtea acestora, își urăște tatăl pentru slăbicunea
de care a dat dovadă, urăște ideea de a se căsători într-o zi și de a se târî
în fața unui bărbat precum a făcut mama ei, nu înțelege femeile, concubinele și
soțiile din harem și respinge orice idee de feminitate, simpatizând mai mult cu
ideea de a fi pe câmpul de luptă, de a purta coif și haine inicerești, de a-și
dovedi capacitatea de a conduce bărbații, o armată, o luptă, o țară. De a se
răzbuna, de a învinge, de a-și recupera Valahia mult iubită.
„Un dragon nu se
târa pe burtă în fața dușmanilor, cerșindu-le ajutorul. Un dragon nu jura să
scape lumea de necredincioși ca apoi să-i invite la el acasă. Un dragon nu
fugea din țara lui în toiul nopții ca un criminal. Un dragon ardea totul în
jurul lui, până ce era purificat în cenușă.”
„Avea să doară, iar ea trebuia să fie tare. Se îmbrăcă cu
zalele și cu uniforma de ienicer, în afară de coif. Își lăsă părul pe spate, o
masă de bucle încâlcite sfidând atât obiceiul ieniceresc, cât și stilul
feminin. la șold avea spada și la încheieturile mâinilor, cuțitele. Spinarea îi
era oțel. Inima îi era armură. Ochii îi erau foc.”
„Există multe căi de a fi puternic. Există putere și în
tăcere. Există putere și în privit, în așteptare, în spusul lucrului potrivit
la timpul potrivit personei potrivite. Există putere în a fi femeie – o, da,
putere în aceste trupuri pe care le privești cu dispreț. Când ai ceva ce
altcineva îți dorește, există întotdeauna un element de putere.”
Mehmed este fiul veșnic aflat în conflict cu tatăl său,
sultanul, disprețuit și neacceptat de către popor, nevoit să dovedească mereu
titlul pe care îl poartă. Trăiește într-o pânză de intrigi, atent construită de
mulții săi dușmani care vor acces la tron. Prietenia și dragostea ce le-o
poartă celor doi frați este indestructibilă, secrete și poveri de neimaginat
dând naștere unei relații în care nimic nu este ceea ce pare.
„Sufletele și tronurile sunt de neîmpăcat.”
Nu știu cum o să rezist până la apariția celui de-al
doilea volum. Nu știu cum o să mai citesc o altă carte, dacă o să mai empatizez
cu alte personaje după această lectură perfectă. Dureroasă. Sublimă.
Desăvârșită. Acaparatoare. Orice aș spune este de prisos, simt că nu pot cuprinde
esența acestei cărți, nu vă pot exprima îndeajuns de mult amalgamul de
sentimente cu care am rămas în suflet după terminarea lecturii. Este ceva ce
trebuie să descoperiți singuri.
„Unele victorii sunt o biată înfrângere îmbrăcată în
veșminte greșite.”
Și mă întunec este o mistuitoare și acaparantă poveste despre iubire,
sacrificii, lupte psihice, trădări și răzbunare, religie și istorie, relații
nepermise, intrigi politice și jocuri de putere. Este cartea pe care nu o vei
putea lăsa din mână pe tot parcursul lecturii și la care vei medita mult timp
după întoarcerea ultimei file.
Am citit această carte în două reprize, nu pentru că nu îmi plăcea, însă pentru că alte cărți m-au atras, însă mă bucur că am terminat. Lada mi s-a părut în același timp o persoană puternică deoarece lua propriile decizii și arăta, nu doar voia să arate, că este un lider înnăscut, dar și o persoană care avea o slăbiciune pentru cei apropiați acesteia. Abia aștept să citesc „Acum mă înalț” și să văd cum își va continua planurile.
RăspundețiȘtergereSi eu abia astept Si ma inalt !!! Pur si simplu mor de nerabdare !!!
Ștergere