la mai 29, 2017

Recenzie: „Ucenicul asasinului” de Robin Hobb

mai 29, 2017 3 Comments Edit

Ucenicul asasinului. O carte excepțională, magistral scrisă, piatra de temelie a Trilogiei Farseer, începutul unei memorabile povești fantasy care a cucerit mii se cititori și încă mai continuă să o facă, la douăzeci și doi de ani de la publicare.

Ucenicul asasinului. Un roman cu o intrigă fascinantă care prinde cititorul în mreje și-l conduce pe un primejdios și magic drum, în interiorul celor Șase Ducate, pe parcursul căruia va cunoaște ce presupun noțiunile de meșteșug, har, regalitate, care sunt consecințele devastatoare și ireversibile pe care un titlu ți le poate aduce, cum alinațele și favorurile dictează motivele și îngroapă orice urmă de sentimente, cum răutatea și intrigile te pot transforma ori într-un om mort, ori într-un supraviețuitor, da, dar unul fără scrupule, mânat de instincte și teroare, un prevestitor al întunericului, un asasin.

Care este prețul pe care trebuie să-l plătești pentru dobândirea și cunoașterea unor abilități străvechi, magice, devoratoare? Ce ai putea să faci când sigurele opțiuni care îți sunt prezentate sunt moartea ta sau moartea celor din jur?

Abandonat de familia din partea mamei la Curtea Prințului Verity, unchiul său, înfometat și speriat, cel căruia mai târziu i se va spune Fitz Chivarly, acum fără nume, casă ori protecție, micuțul în vârstă de doar șase ani este singurul urmaș al prințului Chivarly, viitorul rege al celor Șase Ducate. Un bastard. Un intrus. Un pericol. Un catalizator.

Nerecunoscut, nedorit și abandonat de tată, acesta crește în grajdurile de la Curte, sub stricta supraveghere a lui Burrich, mâna stângă a prințului Chivarly, un ostaș impunător care știe să-și servească prințul chiar și în împrejurările nefaste ale renunțării acestuia la tronul moștenit, decizie neașteptată și neacceptată de către Burrich, loial exclusiv prințului său, dar hotărât să-l formeze și să-l protejeze cum știe el mai bine pe singurul fiu al omului față de care nutrește un profund respect.

„Dacă n-aș fi făcut decât să mă nasc și să fiu descoperit, tot mi-aș fi lăsat amprenta pe întregul pământ, pentru eternitate. Am crescut fără mamă și fără tată, la Curte, unde toți se uitau la mine ca la un catalizator. Și am devenit un catalizator.”

Burrich nu este singurul interesat de formarea (sau să spun mai bine manevrarea) micuțului bastard. Descendența sa și sângele albastru care-i curge-n vine îl aduc în atenția familiei Farseer, iar prețul pus pe loialitatea sa este mult prea mare pentru un copil de nici zece ani. Fără a fi întrebat, fără a-i păsa cuiva cu adevărat de bunăstarea acestuia, Fitz devine cu pași repezi principalul pion al planurilor și uneltirilor puse la cale de membrii Curții. La ordinul regelui Shrewd, bunicul său, este inițiat de către Chade, actualul asasin al regelui, în arta uciderii, învățând în miez de noapte diferitele feluri în care se poate înfăptui o crimă astfel încât să nu fie luată drept ceea ce este, ci un simplu și banal accident. Apoi este purtat pe brațele înșelătoare ale meșteșugului, o abilitate ce se moștenește de la un rege la altul și care presupune invadarea minții umane, cu sau fără acordul respectivei persoane, transmiterea de mesaje sau schimbarea gândurilor, lucruri extrem de benefice într-o luptă aprigă, cel/cei capabil/i de a controla o asemenea abilitate profitând de un mare avantaj politic...dar și personal.

„Se trage din neam la fel de nobil ca noi, chiar dacă s-a născut în patul care nu trebuia. Așadar, ce-o să faci din el? O unealtă? O armă? Un camarad? Un dușman? Sau îl lași să tragă mâța de coadă, ca să-l ia altcineva și să-l folosească împotriva ta?”

Cea de-a doua magie cu care este înzestrat băiatul este harul străvechi, capacitatea de a comunica telepatic cu animalele (în special câinii față de care Fitz are o afinitate, aceștia fiind uneori singurii lui prieteni adevărați), de a le intra în minte și citi gândurile, o putere de care nu mulți se pot bucura, în realitate reprezentând un motiv de dezgust, putând duce în timp la dezumanizarea celui care o practică. Fitz se vede nevoit să își încheie de fiecare dată legăturile pe care și le construiește cu o ușurință ieșită din comun, în parte datorită harului ce sălășluiește în el, în parte dorinței aprige de a nu mai fi singur. Harul este secretul său pe care trebuie să-l țină departe de cât mai mulți oameni de la Curte, Burrich deja respingându-l și arătându-și dezamăgirea și dezgustul cu fiecare legătură anormală construită de Fitz.

„Unii zic că atunci omul se transformă în animal, dar omoară cu patimă de om, nu de foame, ca animalul. Omoară pentru că-i place..”

Este mutat de colo colo, ca un simplu pion de pe tabla de șah, în funcție de interesele lipsite de scrupule ale fiecărei persoane ce accede la bogății, putere și triumf. Este folosit drept arma familiei regale, o armă folosită în cele mai crunte bătălii, în cele mai necurate scopuri. Trădat de nenumărate ori, târât în bătălii pe viață și pe moarte, sufocat de intrigi, neîncrezător nici în propriile puteri – o adevărată surpriză să și le descopere -, nici în persoanele din juru-i, Fritz este la un pas de a-și pierde viața și nu o singură dată. Este urât de Galen, maestrul meșteșugului și cel care ar trebui să îl ajute să devină mai bun în practicarea magiei, la fel de mult precum este urât și de către Regal, fratele vitreg al tatălui său.

„Un bastard, Regal, e ceva unic. Pune-i un inel cu sigiliu pe deget și trimite-l în străinătate și vei face din el un diplomat căruia niciun conducător străin nu va îndrăzni să-i întoarcă spatele. Poate fi trimis în siguranță în locuri în care un prinț de sânge nu poate risca. Imaginează-ți în câte feluri te poți folosi de cineva care este și totuși nu este de neam regesc. Schimburi de ostatici. Alianțe prin căsătorie. Acțiuni secrete. Diplomația cuțitului.”

Prințul Verity este unul dintre personajele mele favorite, alături de prinții Regatului Muntelui. Fratele lui Chivarly și unchiul lui Fitz, Verity se arată îngăduitor cu micul bastard și, simțind ura lui Regal și jocurile politice ale regelui, îi acordă toată încrederea băiatului, bazându-se în același timp că acesta va fi perspicace atunci când situația o va cere și capabil să își folosească meșteșugul în cele mai cumplite momente. Se sacrifică și își pune viața în pericol, totul pentru salvarea celor Șase Ducate. Acceptă o căsătorie de conveniență, câștigând astfel o alianță solidă. Frații Rurisk și Kettricken, prinții din Regatul Munților, se remarcă prin caracterul lor dârz și falnic, prin inteligență și agerime, putere dar și altruism și bunătate.

„Apetitul pentru Meșteșug te devorează, nu te hrănește (..). Ce contează dacă te devorează, dacă salvează un regat?”

Prin ochii lui Fitz, din a cărei perspectivă este redată povestea celor Șase Ducate, cititorul asistă vrăjit la multitudinea de intrigi politice și răsturnări de situație, fiind atât martorul decăderii și asupririi țărmului de către Pirații Corăbiilor Roșii, transformărilor oamenilor în neoameni, pierderii teritoriilor și bunurilor, pierderii capetelor regale, cât și transformării rapide a micului bastard dintr-un simplu băiețandru neatent și inocent într-un tânăr inteligent, puternic, un asasin desăvârșit.

„Să nu pretinzi niciodată că suntem altceva decât ceea ce suntem. Asasini. Nu unelte miloase ale unui rege înțelept. Asasini politici care aduc moartea pentru perpetuarea monarhiei noastre. Asta suntem.”

Plină de cruzime, violență și intrigi, cartea este un fantasy medieval imprevizibil care, deși puțin plictisitoare la început, când cititorul este nevoit să asiste nerăbdător la pregătirea mentală și fizică a bastardului care durează mult prea mult, reușește pe parcurs să trezească interesul prin multitudinea de răsturnări de situație, conflicte de interese, intrigi politice de cel mai înalt nivel, lupte și bătălii date nu numai pe câmpul de luptă, ci mai ales în interorul personajelor.

Robin Hobb reușește să dea naștere unei povești uimitoare și să stârnească o mulțime de întrebări despre onoare și datorie, sacrificiu și curaj, mândrie și dezonoare, apartenență și iubire, ură și trădare, întuneric și lumină.

Personajele create de autoare nu se pot încadra în niciun tipar. Sunt unice, complexe și imprevizibile, dau dovadă de spirit de caracter, tenacitate și posesivitate, sunt luptători adevărați căliți de interminabilele bătălii psihice și fizice. Sunt reliefate în nunațe întunecate, mânate de instincte, șlefuite de un trecut tumultos, având în față un viitor incert și luptând pentru un prezent mai drept. Sunt și eroi, și villain.

Ucenicul asasinului este o lectură memorabilă și promițătoare, la finalul căreia te vei trezi cu lacrimi în ochi și o imensă dorință de a continua cât mai rapid călătoria începută, cot la cot cu aceste personaje excepționale, înfruntând provocările nemiloase imaginate de autoare, cu răsuflarea tăiată să nu îți pierzi capul...ori sufletul.

„Să nu faci ceva ce nu mai poți deface până nu te-ai gândit adânc la lucrul pe care nu-l mai poți deface odată ce l-ai făcut.”

Mulțumesc editurii Nemira pentru exemplarul oferit spre recenzare. Cartea poate fi achiziționată de aici.