Recenzie: „Și mă întunec” de Kiersten White





Perfect. Acesta este singurul cuvânt pe care îl pot atribui acestui prim volum din Saga cuceritorului, un cuvânt reprezentativ pentru tot conținutul acestei cărți, pentru povestea imaginată și infinitezimal de superb construită, pentru cele mai incredibile, veridice, vitejești personaje din câte mi-a fost dat să citesc până acum.

Inspirată din evenimentele istorice petrecute începând cu anul 1435 la Curtea valahă și continuând firul evenimentelor până în Imperiul Otoman, cartea ne înfățișează o poveste fictivă inspirată din viața celor trei mari personalități istorice reprezentative acelor vremuri: Vlad Țepeș, Radu cel Frumos și Mehmed Cuceritorul.

Fiind vorba de ficțiune istorică, multe dintre evenimente, nume, fapte și cuceriri au fost schimbate și reinterpretate, așa cum bine știm că se întâmplă în cazul poveștilor ce au drept punct de plecare realități istorice și așa cum însăși autoarea a precizat în nota de final. Schimbarea majoră făcută de aceasta este înlocuirea impozantului și aprigului Vlad Țrepeș cu Lada Drăculea, fiica la început nedorită a lui Vlad Dracul, voievodul Valahiei și guvernatorul militar al Transilvaniei.

„Ce vei lăsa să-ți fie luat, astfel încât și tu să poți avea putere?”

Am toată considerația din lume pentru cei are scriu ficțiune istorică, deoarece scriitura lor necesită mult mai multă documentare și dedicare decât în cazul unui alt gen literar, istoria reprezentând un subiect extrem de vast care de multe ori lasă loc de interpretări, îmi place și apreciez cu mult mai mult o ficțiune istorică în care cititorul poate afla și elemente veridice.

Lada și Radu Drăculea sunt cei mai mici copii ai domnitorului Valahiei și prințesei Moldovei, Vasilisa. Privați de dragostea și prezența mamei lor, prea slabă psihic pentru a-și înfrunta soțul, crescuți de doică la curtea Târgoviștei, cei doi frați se fac remarcați prin personalitățile lor diametral opuse. Sfidând legile și cutumele acelor timpuri, conform cărora băieții erau moștenitorii tronului, așadar mult mai doriți de către părinți, școliți, educați și pregătiți încă din fragedă pruncie, iar fetele bune doar pentru măritiș și, eventual, pentru încheierea unor acorduri avantajoase între țări, Lada dă dovadă de spirit de caracter, determinare, curaj, tenatcitate în tot ceea ce reprezintă lupte și intrigi politice. În vârstă de 5 ani, sălbatică și violentă, fata își arată determinarea și ambiția de a călca pe urmele tatălui ei, nutrind dorința de a fi necontenit în grațiile domnitorului. La polul opus, fratele ei Radu manifestă o sensibilitate ieșită din comun pentru un eventual viitor moștenitor al tronului. Desconsiderat și batjocorit de tatăl său, lipsit de dragostea maternă și luat în derâdere de ceilalți copii de vârsta lor, Radu este ocrotit doar de sora lui, ce-i drept, în stilul ei caracteristic: nu înainte de a fi tachinat și batjocorit pentru slăbiciunea lui și lipsa de parșivitate.

„- Va fi furios. Și Mircea mă va ucide. Mi-e frică de moarte.
- Cu toții murim la un moement dat. Și nu-l voi lăsa pe Mircea să te omoare. Dacă va fi cineva care să te omoare, aceea voi fi eu. Ai înțeles?
Radu încuviință din cap, lipindu-se de ea.
- Ai să mă aperi?
- Până în ziua în care eu te voi omorî.”

Relația dintre Radu și Lada este cea mai complexă relație dintre doi frați. Ei sunt precum apa și focul, muntele și marea, vara și iarnă. Legătura lor este una mai presus de cuvinte, iar în camera în care se află amândoi sar inevitabil scântei. Se iubesc și se urăsc, se apără și se războiesc între ei. Sunt nevoiți să supraviețuiască celor mai cumplite și crude încercări și sunt înstrăinați de propriul lor tată, nevoiți să plătească greșelile acestuia, mai întâi oferiți drept zălog la Curtea otomană în schimbul guvernării acestuia, Valahia fiind stat vasal (supus Imperiului Otoman), iar mai apoi ținuți împotriva voinței lor, la un pas de a fi omorâți, din cauza nerespectării tratatului încheiat.



„Mai deșteaptă, mai puternică, mai mare. Ea nu uitase niciodată motivele înșiruite de tatăl ei potrivit cărora nu putea să spere să-l învingă cu atâția ani în urmă. Țelul ei, începând de atunci, fusese să-i câștige iubirea, să-i arate că ea putea fi toate acele lucruri.”

„Acea zi în care el îi dăruise cuțitul înapoi și o declarase fiica Valahiei fusese prima dată când se uitase cu adevărat la ea, și amintirea acelui moment era atât o plăcere, cât și o agonie pe care o hrănise încă de atunci.”

Salvarea lor, dar în același timp și distrugerea lor psihică, este Mehmed, cel mai neiubit și puțin apreciat dintre copiii sultanului Murad. Ceea ce vine ca o mântuire poate reprezenta deopotrivă și o decădere, căci Mehmed aduce cu sine nu numai protecție,amiciție și iubire, ci și cruciade, sânge, lupte și pierderi. Luptele aprigi purtate înăuntrul personajelor se dovedesc a fi mai nimicitoare chiar decât cele desfășurate pe câmpul de luptă, iar legăturile care iau naștere între cei trei depășesc granițele închipuirii.

Am savurat fiecare moment din carte și am suferit împreună cu personajele și pentru ele. Aproape am putut simți cum este să trăiești în sălbatica și frumoasa Valahie a anului 1446 sau la Curtea otomană, atât de exotică și diferită, dar ambele nimicite de amenințări teribile.

„Așa funționează lumea. Poți să fii agresorul, poți lupta împotriva cruciaților pe pământurilor lor, sau poți să rămâi acasă și să aștepți ca ei să vină peste tine. Și ei vor veni. Or veni cu foc, cu molime, cu săbii, cu sânge și cu moarte. Slăbiciunea este o momeală căreia nu-i poți rezista.”

Cu o voilență și încărcătură emoțională desăvârșită, cartea atrage cititorul într-o frumoasă și deosebită lume în care supraviețuirea, intrigile politice, luptele exterioare dar mai ales interioare ale personajelor constituie baza unei povești inspirate dintr-o realitate istorică care încă ne definește pe noi și pe poporul nostru drept ceea ce suntem.

„- Prețul vieții pare întotdeauna să fie moartea.
- Și de aceea devii neguțător de moarte. Hrănești moartea cu cât de mulți oameni poți pentru a o ține sătulă și mulțumită, astfel încât să-și ia ochii de la tine.”

Atât Lada, cât și Radu și Mehmed ocupă un loc în inima mea. Și mă întunec ocupă un loc în inima mea, care nu va putea fi luat de nicio altă carte, mult timp de acum înainte. Însă Radu a fost personajul meu favorit. Dragostea lui neîmpărtășită mi-a frânt inima. Loialitatea, prietenia, candoarea, inteligența lui m-au terminat psihic. În ochii mei, el este perfect. Perfect prin imperfecțiunile lui, prin sentimentele pe care le nutrește și pe care mulți nu le-ar înțelege. Prin strategiile pe care le pune la cale și sacrificile pe care le face pentru binele celor dragi. Altruist, iubitor, pragmatic, blând dar și dur cu tot ceea ce amenință fragila stabilitate greu obținută, un bun strateg și ascultător, un excelent mânuitor al cuvintelor, mirosind comploturile și uneltind el însuși altele pentru a-l feri pe Mehmed de intrigile de la curte, Radu constituie asul din mâneca autoarei, și am impreisa că este doar începutul.

Evoluția personajelor este evidentă de-a lungul paginilor ce curg cu o rapiditate desăvârșită, Radu fiind cel mai veridic exemplu în acest sens. Odinioară fragil și mereu aflat în conul de umbră al surorii lui, acesta renaște precum phoenix-ul din cenușă, odată ce își găsește pacea, iubirea și chemarea. Casa lui devine Imperiul otoman, își găsește cu ușurință prieteni care îi împărtășesc viziunile și credințele, se convertește la islamism , iar focul care arde înăuntrul său, dragostea lui, deși neîmpărtășită, îi dă putere să lupte contra uneltirilor de la palat, îl face mai brav, mai mândru, mai atent. Vorbele sale sunt precum mierea pe rănile celor dragi, calmându-le durerile și nesiguranțele, sunt vorbe bine alese și cântărite cu grijă, astfel încât totul să se desfășoare conform unui plan bine pus la punct. Este strateg, este inteligent, este calculat și cumpătat, blând și dur după cum o cere situația. Este gata să sacrifice totul pentru Mehmed, cel care i-a sădit iubirea în suflet, cel care i-a alinat cicatricile lăsate în urmă de tatăl său.

„Poate că tu ai fost cea care a oprit pumnalul ultima dată, însă eu sunt cel care va ști înainte chiar să se apropie pumnalul de Mehmed.”

Lada dă dovadă de aceeași ferocitate și duritate la fel ca în copilărie. Luptătoare înnăscută, sfidătoare și violentă, capabilă să conducă propria armată de ieniceri, purtându-și armele la cingătoare, fata Dragonului nu se dă în lături de la nimic, în special când vine vorba de a-i păstra în viață pe Radu și Mehmed, dar mai presus de dragostea ce le-o poartă celor doi este iubirea și apartenența pentru propria țară, pentru mama Valahie, dragoste insuflată de tatăl ei. Îi urăște pe otomani pentru modul în care a fost nevoită să trăiască la curtea acestora, își urăște tatăl pentru slăbicunea de care a dat dovadă, urăște ideea de a se căsători într-o zi și de a se târî în fața unui bărbat precum a făcut mama ei, nu înțelege femeile, concubinele și soțiile din harem și respinge orice idee de feminitate, simpatizând mai mult cu ideea de a fi pe câmpul de luptă, de a purta coif și haine inicerești, de a-și dovedi capacitatea de a conduce bărbații, o armată, o luptă, o țară. De a se răzbuna, de a învinge, de a-și recupera Valahia mult iubită.



 „Un dragon nu se târa pe burtă în fața dușmanilor, cerșindu-le ajutorul. Un dragon nu jura să scape lumea de necredincioși ca apoi să-i invite la el acasă. Un dragon nu fugea din țara lui în toiul nopții ca un criminal. Un dragon ardea totul în jurul lui, până ce era purificat în cenușă.”

„Avea să doară, iar ea trebuia să fie tare. Se îmbrăcă cu zalele și cu uniforma de ienicer, în afară de coif. Își lăsă părul pe spate, o masă de bucle încâlcite sfidând atât obiceiul ieniceresc, cât și stilul feminin. la șold avea spada și la încheieturile mâinilor, cuțitele. Spinarea îi era oțel. Inima îi era armură. Ochii îi erau foc.”

„Există multe căi de a fi puternic. Există putere și în tăcere. Există putere și în privit, în așteptare, în spusul lucrului potrivit la timpul potrivit personei potrivite. Există putere în a fi femeie – o, da, putere în aceste trupuri pe care le privești cu dispreț. Când ai ceva ce altcineva îți dorește, există întotdeauna un element de putere.”

Mehmed este fiul veșnic aflat în conflict cu tatăl său, sultanul, disprețuit și neacceptat de către popor, nevoit să dovedească mereu titlul pe care îl poartă. Trăiește într-o pânză de intrigi, atent construită de mulții săi dușmani care vor acces la tron. Prietenia și dragostea ce le-o poartă celor doi frați este indestructibilă, secrete și poveri de neimaginat dând naștere unei relații în care nimic nu este ceea ce pare.

„Sufletele și tronurile sunt de neîmpăcat.”

Nu știu cum o să rezist până la apariția celui de-al doilea volum. Nu știu cum o să mai citesc o altă carte, dacă o să mai empatizez cu alte personaje după această lectură perfectă. Dureroasă. Sublimă. Desăvârșită. Acaparatoare. Orice aș spune este de prisos, simt că nu pot cuprinde esența acestei cărți, nu vă pot exprima îndeajuns de mult amalgamul de sentimente cu care am rămas în suflet după terminarea lecturii. Este ceva ce trebuie să descoperiți singuri.

„Unele victorii sunt o biată înfrângere îmbrăcată în veșminte greșite.”

Și mă întunec este o mistuitoare și acaparantă poveste despre iubire, sacrificii, lupte psihice, trădări și răzbunare, religie și istorie, relații nepermise, intrigi politice și jocuri de putere. Este cartea pe care nu o vei putea lăsa din mână pe tot parcursul lecturii și la care vei medita mult timp după întoarcerea ultimei file.

          Mii de mulțumiri grupului editorial Corint pentru exemplarul oferit spre recenzare. 

Share this:

CONVERSATION

2 comentarii:

  1. Am citit această carte în două reprize, nu pentru că nu îmi plăcea, însă pentru că alte cărți m-au atras, însă mă bucur că am terminat. Lada mi s-a părut în același timp o persoană puternică deoarece lua propriile decizii și arăta, nu doar voia să arate, că este un lider înnăscut, dar și o persoană care avea o slăbiciune pentru cei apropiați acesteia. Abia aștept să citesc „Acum mă înalț” și să văd cum își va continua planurile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu abia astept Si ma inalt !!! Pur si simplu mor de nerabdare !!!

      Ștergere