la august 18, 2017

Recenzie: „Răzbunarea ciorilor” de Leigh Bardugo

august 18, 2017 3 Comments Edit

Răzbunarea este un instrument periculos, greu de înțeles și de manevrat. Răzbunarea este înșelătoare și poate aduce mai degrabă distrugere decât alinare. Te orbește, îți întunecă judecata, cazi pe nesimțite în îmbrățișarea ei perfidă. Iar odată mânat de instinctele ei înșelătoare, ești un om pierdut. Dar uneori răzbunarea nu este așa. Oare chiar poate aduce ea alinare, poate compensa suferințele îndurate? Și dacă da, cu ce preț? Poate șterge cu buretele trecutul, durerea, amintirile? Puțin probabil. Însă, în mâinile potrivite, răzbunarea poate fi o mântuire. Singura cale prin care poți accepta trecutul, singura cale prin care poți face dreptate, chiar dacă într-o mică măsură. În mâinile potrivite, capabile de orice, și când spun orice mă refer la cele mai îngrozitoare acte de cruzime, la cele mai înjositoare și necugetate fapte. La înșelăciuni și minciuni, lupte, bătăi și crime. Iar de toate aceste lucruri și chiar mai mult de atât sunt capabile personajele din Răzbunarea ciorilor.

Vrei o carte cu multă acțiune, vrei să fi părtaș la cele mai nebunești atacuri și cele mai sângeroase bătălii? Ești pregătit să afli ce înseamnă cu adevărat cruzimea? Să știi ce înseamnă pierderea și suferința? Să înfrunți întunericul din jurul răzbunării? Atunci citește TheCrooked Kingdom. O să ai parte de peste 600 de pagini intense, alerte, surprinzătoare. Călătoria în lumea creată de Leigh Bardugo te va lăsa cu răsuflarea tăiată și cu o mare dorință de a nu avea niciodată parte de răzbunarea unor ființe precum a celor din banda ciorilor. Ei sunt letali precum o otravă, rapizi ca fulgerul, periculoși precum o bombă gata să explodeze. Însă îți pot fi și cei mai buni, inteligenți, loiali și inventivi camarazi, care vor știi cum să te scoată basma curată din cele mai imposibile situații.

„Ciorile țin minte fețele oamenilor. Își amintesc cine le-a dat de mâncare, cine a fost bun cu ele. Și își amintesc și cine le-a făcut rău.”

Cartea continuă întâmplările petrecute în primul volum (recenzia, aici), nelăsând cititorului timp să răsufle ori să își permită o pauză cât de mică. După capturarea lui Inej, mâna dreapta a lui Kaz, de către Jan van Eck, cel mai bogat (dar și infam) om al Ketterdamului, celelalte ciori își pregătesc minuțios atacul prin care o vor elibera pe micuța lor spioană, în același timp punând la cale și o răzbunare de zile mari, prin care atât van Eck, cât și Pekka Rollins, șeful bandei rivale și cel mai josnic om din trecutul lui Kaz, vor plăti înzecit pentru toate păcatele comise și tot răul pricinuit. Însă planurile nu par a merge așa cum speră eroii noștrii, iar lucrurile degenerează în scurt timp, ca mai apoi să revină totul la normal (dacă pot folosi acest cuvânt în aceeași propoziție cu banda ciorilor – pare o glumă ridicolă), în favoarea acestora.

Volumul este plin de suișuri și coborâșuri, de scene și situații uluitoare, extreme, la limita nebuniei, cu rezolvări neașteptate și multe răsturănri de situație. Pare că autoarea vrea să testeze gradul de suportabilitate al cititorilor și a personajelor deopotrivă. Forțează limitele, se joacă cu răbdarea, nervii și inteligența acestora, toate acestea în timp ce aduce în discuție și subiecte delicate, cum ar fi pierderea celei mai dragi persoane, înfruntarea propriilor demoni, acceptarea unor infirmități, abuz de persoane, chiar și LGTB. Dacă stai să analizezi povestea pe de-antregul, dacă ești capabil să vezi mai departe de scenele violente în care personajele mai au puțin și își dau ultima suflare, împărțind pumni în stânga și dreapta, mânuind tot felul de arme ori folosindu-și puterile magice, precum Grisha, atunci vei descoperi talentul autoarei de a crea o poveste fantasy complexă care este mai mult decât poți cere de la o asemenea poveste. Cum am spus, are toate elementele specifice unui fantasy memorabil, dar în același timp regăsim și elemente specifice altor genuri de cărți, tratând cu profesionalism subiectele delicate menționate mai sus.

Despre acțiunea cărții nu am să intru în detalii, în parte pentru că nu vreau să vă răpesc bucuria lecturii, în parte pentru că nici nu știu cu ce aș putea începe, povestea fiind extrem de alambicată, detaliată și intensă. Însă am să vă prezint o mică parte din personalitatea celor șase ciori, atât cât să vă fac și mai curioși și dornici de a face cunoștiință cu aceste personaje originale, nonconformise, defecte, departe de perfecțiune, dar atât de savuroase.

Calculat, imprevizibil, agil, întotdeauna capabil să-și păstreze cumpătul, înfruntând întunericul din jurul său cu dibăcie și (întotdeauna!) cu un zâmbet machiavelico-înfricoșător pe față, Kaz, șeful bandei, are mereu un as în mânecă, o metodă originală și invenitivă de a scăpa banda de probleme și de a-și vedea îngenunchiați inamicii odată pentru totdeauna. Răzbunarea lui nu cunoaște margini, dar nu vă gândiți la el ca la o persoană fără suflet (deși, sinceră să fiu, în acest volum de multe ori m-am întrebat daca în piept are o inimă ori...un bolovan). Nu mint când spun că nu este nici pe departe personajul meu preferat din această duologie. Da, îmi plac personajele puternice, calculate, inteligente, care știu să apere ce este al lor și care luptă pentru dreptate, dar Kaz mi-a trezit sentimente contradictorii. Parcă îi lipsește ceva, o fărâmă de umanitate. Mi-a dat impresia că, deși le voia binele celorlalți camarazi, de multe ori forța lucrurile. Relația lui cu Inej, dacă o pot numi astfel, se rezumă mai mult la treburile din interiorul bandei, tratând orice interacțiune cu micuța spioană de parcă ar fi doar o afacere, ignorând în mod voit încercările acesteia de a se apropia de el, de a-i alina durerile. O face pe Inej să se simtă un bun al său care îi este folositor atâta timp cât este în bună stare. Am înțeles că, în lumea creată de Bardugo, siguranța este pe primul plan, iar simplul fapt de a iubi pe cineva poate fi considerat un act de slăbiciune, cel mai bine fiind să-ți înăbuși sentimentele, pentru nu a atrage și mai mult atenția dușmanilor tăi, însă Kaz a abordat un comportament mult prea exagerat. Cel puțin asta este părerea mea și nimeni nu mi-o va schimba.

„Și-a pus mănușile în mâini și nu și le-a mai dat jos niciodată. A devenit și mai crud și a început să lupte cu și mai multă îndârjire. Nu s-a mai îngrijit să pară normal în ochii celorlalți, ci a început să le arate oamneilor câte o fărâmă din nebunia lui, lăsându-i să ghicească restul. Dacă cineva se apropia prea mult de el, îi dădea un pumn. Dacă cineva îndrăznea să pună mâna pe el, îi rupea o încheietură, pe amândouă sau chiar falca. Mâini –Murdare, așa ajunseseră să-i spună. Câinele turbat al lui Haskell. Furia dinăuntrul lui continua să ardă, și Kaz a ajuns să-i disprețuiască pe cei care se plângeau, care cerșeau, care pretindeau că suferiseră. Hai să-ți arăt eu ce înseamnă suferința, le răspundea el, și le explica cu pumnii.”

Despre Inej nu pot spune decât că este un personaj extrem de complex. O fată luptătoare, puternică, cu simțul dreptății bine înrădăcinat, un personaj care știe ce înseamnă suferința, care a pierdut totul în viață, și totuși nu se sfiește să lupte în continuare, oricât de potrivnică îi este soarta, oricâte lovituri ar primi de la viață. Este dură, dar în același timp fragilă, tânjește după dragoste și stabilitate, își dorește un viitor mai bun, departe de tot ce a fost nevoită să îndure mulți ani de-a rândul.

Nina și Matthias sunt personajele mele favorite, cuplul meu preferat. Din prima clipă i-am adorat și m-a impresionat atracția dintre ei, diferențele dintre ei care, deși numeroase, nu au făcut mai puțin atractivă povestea lor. Viețile lor, de dinainte de a face parte din banda ciorilor, m-au atras și fascinat deopotrivă, în special viața fjerdanului care aș fi dorit să fie mult mai mult adusă în discuție de către autoare. Atracția dintre cei doi este incredibilă, iar dialogurile, spumoase și extrem de amuzante, cititorul fiind martorul unei iubiri pătimașe, asezonată cu suspans, pericole peste pericole și mult umor.

„- Am putea să ne jucăm noi de-a prințesa și barbarul, i-a șoptit ea, în așa fel încât să nu o audă nimeni din jur.

- Cu siguranță nu.

- La un moment dat, el o îmbăiază.

Pașii lui Matthias au șovăit:

- De ce ar face-o?

- Pentru că e legată, n-are încotro.

- Taci din gură.

- Deja îmi dai ordine. Foarte barbar din partea ta. Sau putem să inversăm rolurile. Eu o să fiu barbarul, iar tu prințesa. Sar va trebui să oftezi mai mult, să tremuri și să-ți muști buza.

- Ce-ar fi să-ți mușc ție buza?

- Hai că ai prins șpilul, Helvar.

- Încerci să-mi distragi atenția.

- Exact. Și îmi iese. Nu te-ai mai încruntat la nimeni de două intersecții.”

O altă relație, neașteptată de această dată, se înfiripă între alte două personaje importante ale seriei. O relație surprinzătoare, mai ales că nu mă așteptam la acest lucru din partea celor două personaje, foarte bine-venită, sarea și piperul romanului, dacă pot spune așa. Nu am să dau prea multe detalii, dar este ceva ce cu siguranță vă va scoate din zona de confort și vă va oferi o altă persectivă a iubirii fără margini, sincere, pentru care merită să lupți.

Cât despre final, well, acesta nu s-a ridicat la înălțimea celor două volume. M-a dezamăgit cumplit alegerea autoarei de a scoate din joc un anumit personaj.....El, dintre toți, nu merita asta. Totul s-a întâmplat mult prea repede, neașteptat de stupid și fără nicio noimă. Putea fi cu totul altfel. Putea fi extrem de bine..

Pentru modalitatea în care autoarea alege să încheie duologia, pentru sfârșitul unui anumit personaj, pentru nedetalierea legăturii dintre lupii albi și fjerdani – o poveste cu mult potențial, dar cu care autoarea doar s-a mulțumit să o descrie în câteva cuvinte...cam seci comparativ cu ceea ca ar fi avut probabil de oferit cititorilor, în cazul în care ar fi dezvoltat ideea (nu pot să nu fac o mică paralelă cu Harul și intensitatea legăturii dintre un om și un animal din trilogia Farseer a lui Robin Hobb, o poveste de nota 10 + pe care v-o recomand), pe toate acestea nu am cum să le trec cu vederea, așadar am să scad nota volumului pe goodreads, deși primei părți i-am atribuit cinci steluțe (și pe bună dreptate, e mult mai reușită, sau, cel puțin, nu are un final atât de dezamăgitor din punctul meu de vedere). Pur și simplu, acest volum nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor mele, uriașe după citirea primului volum. Este o carte extrem de bine scrisă, alertă, dar nu perfectă. Cel puțin nu din punctul meu de vedere. Dar categoric vă recomand ambele volume. Le găsiți la Libris, la un preț avantajos, atât în limba română cât și în limba engleză, alături de multe alte titluri interesante.

Mulțumesc librăriei online Libris pentru șansa de a citi acest volum.

Recenzie: „Răzbunarea ciorilor” de Leigh Bardugo

Share this:

CONVERSATION

3 comentarii: