Recenzie: „Trei coroane întunecate” de Kendare Blake
Întunecată, surprinzătoare, deosebită. Acestea sunt
cuvintele care îmi vin prima oară în minte când mă gândesc la cartea Kendarei
Blake. Mi-a plăcut neașteptat de mult această poveste făurită din magie și
întuneric, dragoste și rivalitate, viață și sânge.
Regalitatea impune/evocă măreție, puritate, demnitate,
grație și valori bine înrădăcinate. Însă reginele Kendarei Blake sunt mult mai
mult decât atât, fiind înzestrate cu particularități uimitoare:
haruri speciale prin intermediul
cărora, dacă vor reuși să le mânuiască cu dibăcie, vor obține puterea absolută.
„Nimeni nu-și dorește cu adevărat să fie regină.”
Pe insula Fennbirn, în fiecare generație, Zeița aduce un
nou set de triplete, regine înzestrate cu magie, regine nevoite ca, la
împlinirea vârstei de șaisprezece ani, să își arate puterile excepționale și să
înceapă sângeroasa luptă care va duce la obținerea coroanei. O singură regină
va supraviețui, cea care își va dovedi harul, cea mai puternică dintre ele, cea
care își va omorî surorile. Altă cale, nu există.
Cele trei surori se luptă pentru putere. Sau cel puțin
așa se spune. În realitate, cei care doresc cel mai aprig puterea sunt cei din
spatele celor trei tinere, persoane mânate de ambiții nemăsurate, care pun la
cale diverse mașinațiuni menite să le aducă cu orice preț ceea ce doresc.
„O brățară dintr-un șarpe mic nu e la fel de elegantă ca
un șarpe mare în jurul umerilor, dar lui Katharine îi place mai mult mica ei
bijuterie. Este mai drăguță, roșu cu galben și cu negru. Culori toxice, se
spune. Accesoriul perfect pentru o regină a toxicilor.”
„Trebuie să reziste până la ultima porție de otravă, până
când va ajunge în siguranță în apartamentul ei. Nimeni dintre toxicii care vin
în vizită nu are voie să vadă ce se întâmplă după serbare. Transpirația,
frisoanele, sângele.”
Conacul Gravesdrake adăpostește toxicii Arron, niște
personaje demne de familia Addams, însă nici pe departe la fel de amuzanți ca
aceștia. Familia Arron este crudă. Crudă, întunecată și otrăvitoare. La
propriu. Toxicii pot ingera o mare cantitate de otravă, fără a păți nimic. Sunt
experți în cele mai letale otrăvuri și cunosc o mie de modalități prin care
cineva poate muri în chinuri, otrăvit. Katharine este una dintre triplete.
Firavă, sensibilă și extrem de slabă de la cantitățile uriașe de mancare
otrăvită pe care este nevoită să le ingereze pentru a-și demonstra puterea, se
teme că harul ei nu va face față așteptărilor uriașe pe care le au toxicii de
la ea. Cerințele pe care trebuie să le
îndeplinească sunt extreme, iar chinul pe care îl suportă, îngrozitor. Natalia,
mătușa ei și conducătoarea familiei și a Consiliului Negru este atât
apărătoarea ei cea mai de nădejde, cât și judecătoarea cea mai aspră.
Nemiloasă, rece ca gheața și impunătoare, Natalia a reușit să păstreze măreția
și sobrietatea impuse de câștigarea multor ani la rând a tronului de către
reginle toxicilor. Nici de această dată nu va fi diferit, sub nicio formă, iar
Katharine trebuie prin orice cale să păstreze această tradiție și să nu facă de
rușine familia. Deși favorita, este o altă soră a ei...
„Mirabella abia a umplut aerul cu fulgere. Lumini
splendide, strălucitoare, care brăzdează cerul, căzând în șuvoaie de foc din
toate părțile. Lovituri lungi, repetate, care luminează interiorul ca ziua.
Este încântată. Fulgerul este preferatul ei. fulgerul și furtuna,
electricitatea care se strecoară prin corpul ei și care face să-i vibreze
oasele.”
Mirabella este o elementală, adică poate controla
elementele naturii, precum vântul, focul, tunetele. Este cea mai puternică
dintre triplete, nefiind niciun dubiu că ea va câștiga tronul. Se șoptește că
deja se poartă ca și cum ar fi încoronată, ca și cum ar stăpâni insula, ca și
cum surorile ei nu ar mai exista. Însă în realitate Mirabella este, lăsând la o
parte calitățile ei excepționale, o ființă cât se poate de normală și de umană.
Apreciază cel mai mult noțiunea de libertate, asta pentru că tânjește
necontenit după o viață diferită de ceea ce i s-a hărăzit. Nu mai vrea să fie
încătușată de poveri și așteptări, o regină forțată să își omoare surorile, o
biată tânără pe care ar fi stigmatizat-o toți dacă nu și-ar fi dovedit puterea
harului. Așa cum au făcut cu cealaltă soră a ei, Arsinoe.
Arsione este cea mai îndepărtată de noțiunea de
regalitate, de orice înseamnă măreț, suprem, pompos, însă intrigile regești nu
o ocolesc nici pe ea. Chiar dacă harul
ei nu s-a dovedit, chiar dacă ar fi trebuit să fie o naturalistă puternică,
capabilă să stăpânească plantele și animalele, este forțată să lupte, chiar
dacă oamenii o privesc ori cu nepăsare, fiind siguri că o să moară, ori cu
ciudă, pentru că nici de această dată naturaliștii nu vor avea o regină de-a
lor pe tron. În schimb, în ținutul lor,
Wolf Spring, o altă tânără este cea mai puternică naturalistă din ultimii
șaizeci de ani: Jules, cea
mai bună prietenă și sfătuitoarea lui Arsinoe, cu al ei familiar, o pumă care
le urmărește pretutindeni pe cele două.
În
lupta pentru putere, planuri macabre se pun la cale și trădări nemiloase se vor
răsfrânge asupra celor trei regine și a persoanelor din jurul lor. Templul și
preotesele își vor arăta apriga dorință de a conduce consiliul, vrând cu orice
preț să o urce pe Mirabella pe tron, putând în acest fel să orchestreze
viitorul insulei după bunul lor plac. Toxica Natalia împreună cu preaputernica
și necruțătoarea familie Arron decurg la orice vicleșug pentru a păstra puterea
și titurile ca și până aum, folosindu-se de sângele prin care le curge otravă
pentru a o urca pe Katharine pe tron.
Sunt
considerate vrăjitoare, ciudate, monștrii cu sânge rece, capabile să se sfâșie
între ele pentru puterea supremă. În realitate, sunt pioni mutați pe tabla de șah,
după bunul plac și după cum dictează interesele, păpuși mânuite de către cei
fără scrupule, adevărații monștrii cu sânge rece. Sunt nevoite să se înfrunte
una cu cealaltă, să își forțeze limitele prin numeroase antrenamente dureroase,
să se dedea strategiilor josnice, nedemne de niște regine adevărate. Însă, în
lumea imaginată de autoare, în lupta pentru putere, pe insula Fennbirn, scopul
scuză mijloacele.
Deși
toate surorile mi-au plăcut, preferatele mele sunt Katharine și Mirabella. Deși
mulți ar spune că prima este perfidă și rece, din cauza familiei din care face
parte, eu am văzut mai departe de această etichetă, observând o tânără fragilă,
secătuită de numeroasele sesiuni de otrăviri,
care tânjește după dragoste și înțelegere, care are prea multă încredere
și milă în inima ei. Nu, nu este perfecta, și nu, nu este inocentă, dar mie
mi-a inspirat atâtea și am încredere în puterea ei. Relația ei cu Pietyr, cel
care o inițiază în arta flirtului, având în același timp grijă ca ea să nu mai
pară atât de neajutorată și slabă, este delicioasă și pasională. Dar cine este
Pietyr cu adevărat și ce reprezintă el pentru Katharine? Asta, sincer să vă
spun, aștept cu nerăbdare să aflu și eu ! Mirabella mi-a plăcut datorită
caracterului ei, iubirii pe care încă o mai poartă surorilor ei, dreptății la
care nu vrea să renunțe și curajului ei, care uneori o face o răzvrătită
delicioasă. Sper din suflet să nu își piardă aceste însușiri în următorul
volum.
„-
Crezi că acești curtezani sărută la fel ca tine, Pietyr? Întreabă ea, doar ca
să-l vadă cum se bosumflă.
-
Sigur că nu. Sunt băieți de pe continent. Nepricepuți și caraghioși. O să fie
greu să te prefaci că-ți place.
-
Nu cred că toți vor fi așa, spune ea. Sunt convinsă că o să găsesc unul care
să-mi placă.
Pietyr
ridică o sprânceană. Degetele lui se înfig în tapițeria scaunului, dar se
relaxează când îi vede expresia.
-
Cumva mă tachinezi, Kat?
-
Da, râde ea, te tachinez. Nu m-ai învățat tu să fac așa? Să contracarez
formalismul regal al surorilor mele cu zâmbete și bătăi de inimă?”
„Îl
sărută cu furie, iar atingerea ei îl trezește, îl scoate din întuneric. Simte
că acolo trebuie să fie, în brațele ei. ea nu îl va lăsa să moară. Amândoi se
vor încălzi. Ea îi va aprinde pe amândoi.”
Ultimele
capitole sunt extrem de antrenante, iar sfârșitul este magistral; m-a lăsat cu un catralion de întrebări, tânjind atât de
mult după următorul volum. Totul se schimbă la 180 de grade, și chiar atunci când
credeam că nimic important nu se va mai întâmpla, exact când stăteam în cumpănă
dacă să ofer cărții nota maximă sau să scad puțin din cauza unor mici
neajunsuri, exact atunci autoarea ne oferă motivul perfect pentru a reconsidera
totul, dând lovitura finală, o plamă mentală care te va face să urli după
continuare.
„Vreau răzbunare (...). și după aceea îmi vreau coroana.”
Povestea are extrem de mult potențial și abia aștept să
văd ce ne mai pregătesc cele trei coroane întunecate pe viitor. Eu cred și sper
că acest volum a fost doar preludiul unei frumoase și palpitante serii. O carte
pe care n-am putut-o lăsa din mână și pe care am devorat-o surescitată și mereu
întrebându-mă care va fi următoarea mișcare a personajelor. Recomand !
Mulțumesc grupului editorial Corint pentru exemplarul
oferit spre recenzare.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu