la septembrie 30, 2017

Recenzie: „Acest cântec neîmblânzit”de Victoria Schwab

septembrie 30, 2017 6 Comments Edit

Am terminat de citit Acest cântec neîmblânzit cu aproximativ o lună, o lună jumătate în urmă, abia acum reușind să scriu câteva cuvinte despre povestea cărții și să vă împărtășesc impresiile mele cu privire la această carte.

Deși nu știam mai nimic despre cartea Victoriei Schwab înainte de a se anunța apariția cărții în limba română la editura Herg Benet, am fost destul de entuziasmată de descriere și de copertă și am adăugat-o pe lista mea super lungă de must read. Nu aveam mari așteptări de la carte, de fapt nu știam mai deloc la ce trebuie să mă aștept, însă speram din suflet să îmi placă, mai ales că înțelesesem că este o carte diferită (în sensul bun) și originală. Coperta - simplă, dar de efect, m-a cucerit, descrierea m-a făcut curioasă, părerile altor cititori mi-au dat speranțe, așadar am fost foarte entuziasmată când am primit-o și destul de nerăbdătoare când am început să o citesc.

Din păcate, lecturarea cărții nu a decurs așa cum îmi doream. Da, este o carte care se citește foarte repede, însă cuvintele nu ascund în spatele lor o poveste nici extrem de originală, așa cum mi s-a promis, nici memorabilă. Este doar o altă poveste fantasy. O distopie fantasy, ca să fiu mai precisă.

Acest cântec neîmblânzit este primul volum al duologiei Monștrii din Verity. This Savage Song este titlul original al cărții, un titlu atipic și extrem de atrăgător, care sună foarte bine și care mie mi-a adus instant și într-un mod cu totul aleatoriu următoarele cuvinte în minte: magie, farmece, utopie, sălbatic, întuneric, monstruos. Și într-adevăr, am avut parte de ceva întuneric în această carte. O carte în care monștrii sunt liberi să cutreiere străzile, o carte în care scenele sunt parcă desprinse dintr-un film horror.

This Savage Song ne prezintă povestea a doi tineri, August Flynn și Katherine Harker, doi tineri speciali și diferiți, doi tineri la fel de diferiți prin natura lor precum apa și focul, vara și iarna, iubirea și ura (sau poate iubirea și ura nu sunt atât de diferite, uneori de la iubire la ură și invers poate fi doar un singur pas, și cine știe ce se va întâmpla mai departe între August și Kate?).

În fine, ideea este că, în această lume întunecată creată de Schwab, August și Kate nu sunt doi tineri obișnuiți. Kate este o rebelă, o tânără capricioasă și extrem de impulsivă care se confruntă, pe de o parte, cu ideea de a respecta regulile colegiilor la care a învățat, fiind mereu admonestată pentru caracterul ei problematic, iar pe de altă parte, cu imposibilitaea de a fi alături de tatăl ei, Callum Harker, singurul membru al familiei sale care mai este în viață după ce a avut loc un fel de invazie a monștrilor. Callum este și cel care guvernează partea de nord a orașului Verity, având în subordinea lui mai mulți monștri – numiți Malchai și Corsai. Acești monștrii au luat naștere din ura și violența oamenilor, orice act sângeros ducând la apariția acestor creaturi înfricoșătoare. Tatăl Katherinei deține parte de nord a acestui oraș distopic, având putere exclusivă asupra a tot ceea ce se întâmplă în această regiune, ocupându-se cu mână de fier de stabilitatea locuitorilor. O stabilitate aparentă însă, și cumpărată pe bani buni – orice locuitor fiind nevoit să plătească pentru siguranța oferită. Cea mai imperioasă dorință a Katherinei este să se întoarcă în Verity, să-i fie alături tatălui ei, iar pentru acest lucru ea trebuie să își dovedească sângele rece și curajul de a-i călca pe urme, de a se lăsa atrasă în întunecata lume a monștrilor – Malchai și Corsai care îl slujesc pe Callum.

„V-City nu avea nevoie de un cod moral. Avea nevoie de cineva dispus să preia controlul. Cineva dispus să se murdărească pe mâini. Avea nevoie de Harker. Kate nu avea niciun fel de pretenții – știa că tatăl ei era un om rău - , însă orașul ăsta nu avea nevoie de unul bun.”

„- Sunteți încordată. Irascibilă. Defensivă. Intenționat distantă.

Kate îi oferi un zâmbet foarte rece.

- Trăiesc într-o lume în care umbrele au dinți. Nu e un mediu deosebit de relaxant.”

În partea de sud a orașului, este haos. Henry Flynn, tatăl adoptiv al lui August, este un medic care își sacrifică viața pentru a-i ajuta pe alții – și aici nu mă refer doar la intervențiile medicale ale acestuia, ci mai ales la faptul că Henry a înființat o brigadă specială prin care, cu ajutorul câtorva sute de ofițeri bine antrenați, dorește să înfrângă monștrii lui Callum. Este o luptă aprigă, pe viață și pe moarte, iar tatăl lui August este demn de admirat. Însă cine este August?

„Flynn era un idealist și era bine și înțelept să vorbești despre justiție, să ai o cauză, dar, la sfârșitul zilei, oamenii lui mureau. Carne și oase împotriva dinților și ghearelor.”

Surpriza romanului, pe care am lăsat-o spre final, constă în faptul că August este și el un monstru. Mai exact, unul dintre cei mai letali monștrii, Sunai. Sunaii sunt acei monștri care iau naștere în urma celor mai groaznice crime: atacuri, atentate cu bombe, violențe soldate cu mii de morți. Singurii Sunai care mai există în lume sunt August și cei doi frați ai săi – Ilsa, cea mai puternică dintre ei (și singurul personaj care mi-a plăcut foarte mult) și Leo. Sunaii au capacitatea de a lua viețile oamenilor prin cântecul lor, de unde și titul cărții. Se hrănesc cu păcatele oamenilor, iar melodiile redate de ei aduc moarte și întuneric. Vocea Ilsei este propria ei armă letală, Leo poate face muzică din aproape orice, iar August cântă la vioară. Cântece blestemate, voci dintr-o altă lume, muzica morții și a păcătoșilor.

„Sunai, Sunai, ochi ca tăciunele

Îți vor cânta și-ți vor lua sufletul”

„Sunaii erau sadici. Sunaii erau demonici. Sunaii erau invincibili.”

„În mâinile unui Sunai muzica nu era inofensivă. Era o armă, paralizând pe oricine atingea.”

În acest oraș divizat și măcinat de monștrii, Henry împreună cu cei trei Sunai trebuie să facă față ororilor de zi cu zi și să lupte împotriva monștrilor lui Callum Harker. Cartea abundă în scene violente, iar aparițiile monștriilor sunt înfricoșătoare.

Kate și August sunt eternii prizonieri ai unui război brutual și întunecat, în care fiecare nouă zi reprezintă o provocare pe care trebui să o duci la capăt cât de bine te pricepi, asta pentru a putea supraviețui cât mai mult.

„- Doare, șopti el.

- Ce anume? întrebă Kate.

- A fi. A nu fi. A ceda. A rezista. Nu contează ce fac, doare oricum.

Kate își lăsă capul pe spate și își rezermă ceafa de marginea căzii.

- Asta e viața, August, spuse ea. Ai vrut să te simți viu, nu? Nu contează dacă ești om sau monstru. A trăi doare.”

Ambele personaje sunt frânte atât de luptele exterioare, cât și de cele interioare – lupte cu proprii demoni. Kate își dorește să fie o adevărată Harker și să-i calce pe urme tatălui său, dovedindu-și abilitățile și făcând față violenței cu violență. August, în ciuda naturii sale, vrea să fie uman și urăște ceea ce este de fapt. Un monstru. Un ucigaș. Un călău. Se ascunde cât de mult poate pentru a nu-și da în vileag natura monstruoasă, încearcă să stea cât mai departe de violență pentru a nu face rău. Însă nimeni nu poate fugi de destin, de proprii demoni, de ceea ce este cu adevărat, și nici Victoria nu-i cruță pe cei doi. Lupta lor devine din ce în ce mai aprigă, întâlnirile lor - explozive, inimile lor – din ce în ce mai frânte.

„- Nu poți trăi cuprins de frică.

August se trezi că încuviințează, deși își petrecuse marea majoritate a timpului temându-se. Temându-se de ce era, temându-se de ce nu era, temându-se de a nu se arăta, de a nu deveni altceva, a nu deveni nimic.”

Deși ideea cărții mi-a plăcut foarte mult, nu am putut să mă atașez de personaje. Au fost momente când uram slăbiciunea și lamentările lui August, deși pe de o parte îi înțelegeam dorința de a trăi într-o lume mai bună, de a nu se lăsa acaparat de continua vărsare de sânge. Au fost momente când nu vedeam în Kate mai mult decât un personaj capricios, imatur și impulsiv. Mi-aș fi dorit din suflet ca Victoria să se axeze mai mult pe partea de intrigă – monștri- răsturnări de situație, să „sape” mai adânc în trăirile interioare ale tuturor personajelor și să contureze un August și o Kate mult mai maturi.

Mi-aș fi dorit enorm să pot acorda cărții nota maximă pe goodreads dar, din punctul meu de vedere, și dacă este să îmi exprim părerea sinceră, nu este o poveste atât de perfectă în detalii, fiind mult prea adolescentină pentru gustul meu, nicidecum atât de dark cum mă așteptam. Ideea este originală, însă trebuie dezvoltată; la fel și personajele. Cu toate acestea, eu v-o recomand, poate voi veți fi mai plăcut surprinși de poveste decât am fost eu.

Mulțumesc editurii Herg Benet pentru exemplarul oferit spre recenzare.

Recenzie: „Acest cântec neîmblânzit”de Victoria Schwab

Share this:

CONVERSATION

6 comentarii: