Recenzie: „Cei trei și Pădurea cea Mare” (Drumul spre Vozia #1) de Mihai Andrei Aldea



„Pădurea cea Mare nu e doar ciudată, ci și cunoaște unele lucruri, pe care nici omul nu le știe despre sine. Și aceasta poate fi foarte rău. Sau bine?”

Așa începe primul capitol din această carte, o carte în care ni se vorbește despre o călătorie (inițiatică), o pădure (care își are propriile secrete) și trei prieteni.

Șindrilița este locul din care Dan, Mitu și Surdul, trei prieteni nedespărțiți plecă spre Pădure, pornind la drum spre a cunoaște tainele codrului și a se familiariza cu pământurile acestuia, ignorând poveștile înspăimântătoare care se spun despre Pădure.

Pe parcursul drumului, cei trei prieteni se văd nevoiți a înfrunta pericolele naturii, aflând pe propia lor piele că nu este ușor să răzbești departe de confortul casei. Cu toate acestea, Dan are o misiune de îndeplinit, o misiune cu totul diferită față de motivul pentru care plecaseră cei trei la drum. Iar tovaărșii lui, aflând acestea, nu îl lasă de izbeliște, ci se angajează să-l urmeze în călătorie, fie chiar de or pieri toți trei.

Cuvântul dat este sfânt pentru Dan, chiar dacă la început nu știe exact ce a promis. Dintre cei trei, Dan este cel mai cumpătat și cel mai înțelept, deși nu poate fi considerat puternic, precum prietenul său Surdul, dar categoric este puternic în alte moduri.

„De mic fusese cu gândul la ea (..) Poveștile și istorisirile despre ea – care în mintea lui erau totdeauna deosebite unele de altele – le ținea minte pe de rost de cum le auzea. Nimeni nu l-ar fi putut întrece în poveștile despre Pădurea cea Mare, deși era doar un copil (..) Nu avea o foarte mare putere, așa cum aveu alții. Surdul, de pildă, era renumit pentru puterea sa. Mitu, deși renumit ca guraliv, era, de asemenea, temut pentru iuțeala cu care sărea la harță și să te ferească Dumnezeu de loviturile lui ! Dan era departe de ei. Și totuși, pe asuns, și Mitu, și Surdul se temeau de el. În luptele pe care doar între ei le dădeau,agerimea și înțelepciunea lui Dan biruiau întotdeauna.”

Motivul prieteniei, motivul călătoriei, motivul misiunii. Acesete trei elemente, aceste trei motive le-am perceput drept principalii pioni pe care este zugrăvită povestea.

Pădurea cea Mare îi farmecă și îi înspăimântă deopotrivă, îi atrage și îi intrigă. Visurile pe care le aveau de mici, de a cerceta și de a cuoaște mai îndeproape pădurea, nu sunt anulate de nenumăratele pericole, anunțate cât și neanunțate ale codrului:  ființe sălbatice și necunoscute ce sălășluiesc în adâncul pădurii și ies la iveală din ce în ce mai des și, culmea !, chiar și în miezul zilei.

„Cerul senin, presărat cu stele, era locul spre care priveau tinerii daci. Și umbra, care se apropia cu putere, împietrind totul în cale, se ivi acolo. Era o negură ciudată, o făptură nemaivăzută, un fel de nor de lână neagră, în care se răsuceau vârtejuri de întuneric deplin. Și groază, multă groază se revărsa împrejur, înghețând sângele în vine  oricărei făpturi, oricât de curajoase.”

O pădure cu foțe proprii, în care drumurile apar și dispar după bunul lor plac. O cale te duce spre bine, ferindu-te de întuneric, o alta dacă urmezi vei ajunge rău, dar bineînțeles, călătorul nu știe asta. Taine și secrete înconjoară Drumul Trecătorii și Pădurea. Puteri neștiute și unori inexplicabile își au sălașul pe tot cuprinsul Pădurii, iar cei trei se văd nevoiți a înfrunta, zi după zi, ororile întunericului.



În drumul lor, cei trei eroi întâlnesc tot felul de oameni și ființe, precum ostașii de la Turnul Morții,  preoții de la schitul care nu este cunoscut de prea mulți, unii spunând chiar că acesta nu există, ori omul-pitic, care nu se știe dacă le este prieten ori dușman. În toate aceste locuri sunt primiți cu bucurie și ospitalitate, datorită curajului și demnității pe care o inspiră celorlalți, cea mai mare provocare de care au avut parte de la începutul călătoriei și peste care au trecut triumfători fiind crâncena bătălie ce s-a dat în fața Turnului Morții, în fața ostașilor mirați de vitejia celor trei.

În carte, dacă cititorul este atent și știe să citească în mod profund, va găsi și câteva povești care nu au neapărat legătură cu lumea de basm, ci sunt povești de viață din care putem trage niște concluzii. Povești despre limita tot mai fină dintre bine și rău, corect și greșit, povești despre întuneric și lumină, voință și dreptate, povești precum cea a evenimentelor nefericite prin care au luat viață Nălucile, ființe de temut ce împânzesc Pădurea pe-nserat. O poveste exemplificatoare a modului în care noi toți ne lăsăm acaparați de ură, durere ori pierdere, iar în suferința noastră acceptăm să ne îndepărtăm de lumină și speranță, lăsându-ne îmbrățișați de înunericul perfid care va profita de rănile noastre.

De departe cea mai mare provocare este ca cei trei să învețe cum să se lupte, să se războiască cu adevărat și să iasă câștigători dintr-o luptă. Sunt primiți pe Pământul Dacilor și duși la o mânăstire de luptători, unde tinerii daci învață de mici ce înseamnă a lupta și a întâmpina moartea cu un surâs de gheață pe buze. Mi-a plăcut asemănarea acestora cu tinerii lupi, autorul dorind parcă să scoată în evidență vitejia și loialitatea tinerilor daci, care este asemănătoare cu cea a lupilor, fiecare specie învățând și împrumutând ceva de la cealaltă. Însă bucuria și euforia de a învăța să fie bărbați adevărați le este de scurtă durată, căci antrenamentele sunt dure, iar peste tot în jur pare că plutește doar gândul morții, ei nefiind împăcați cu această nouă viață plină de violență. Mentalitatea dacilor, conform căreia moartea este singurul lucru cert din viață, poate fi șocantă, însă cu siguranță este adevărată, din păcate..

„Învățau cele mai bune mișcări pentru a ucide. Învățau cele mai bune locvituri pentru a ucide. Învățau cum să își amăgească în luptă dușmanul mai puternic, mai mare, ami iscusit, pentru a-l ucide. Totul se învârtea în jurul morții, aici la daci. Și ei trebuiau să învețe acest fel de viață. Și nu înțelegeau cum poți trăi astfel fără să întri în deznădejde, sau fără a deveni doar o bestie cu chip de om.”

Cum am spus, deși cartea prezintă, în viziunea mea cel puțin,  o călătorie inițiatică,  - drumul celor trei spre îndeplinirea anumitor sarcini ce au rolul de a-i maturiza, romanul abundă și de povețe și diferite sfaturi folositoare acelor vremuri de legendă, dar care în mod clar se pot aplica și vremurilor noastre.

În drumul lor spre Vozia, Dan, Mitu și Surdul au parte de nenumărate încercări și amenințări din umbră, puse la cale chiar și de către cei de la care nu s-ar fi așteptat. Oare vor face față tuturor provocărilor, iar la finalul primei părți a romanului vor putea spune că au scăpat teferi? Vor mai fi ei în aceeași formulă ca la început? Acestea nu am să vă divulg, însă  un lucru este cert, ei nu vor mai fi ca în prima zi, călătoria lucrând asupra conștiinței lor, transformându-i în persoane extrem de diferite față de momentul în care au plecat la drum.

„Așa cum am spus, ceva se schimbase în ei. E poate acea schimbare ce apare în oamenii adevărați, atunci când înțeleg pentru prima oară că lupta este luptă și trebuie dusă, atunci când înțeleg pentru prima oară cu adevărat că fuga de realitate nu te scapă de nimic, ci te distruge. Iar realitatea era limpede erau în Pădurea cea Mare, și nu doar ca trecători, ci ca purtători ai unor obiecte de valoare, râvnite și temute totodată. Și aveau o misiune, care trebuia îndeplinită cu orice preț.”

Mi-a plăcut enorm povestea Munților Albi și a celor care umblă printre nori – preoți vrăjitori ai dacilor, cu ai lor balauri de gheață și de cristal. Sper să fie dezvoltată mai mult această parte a poveștii în următoarele două volume pentru că mi s-a părut foarte captivantă.

Curajul, iscusința și demnitatea celor trei atrage atenția Răului, care trimite făpturi din cele mai ciudate, precum Norul Morții, pentru a-i nimici pe cei care au îndrăznit să tulbure răul, să încerce să îl distrugă și să ducă până la capăt misiunea binelui.

Bine contra rău, adevăr contra minciună, eroi versus antieroi. Un basm contemporan atipic presărat cu scene intense, bătălii pe viață și pe moarte, ființe demne de un film fantastic, creaturi tenebroase și întunecate.

Cartea este o combinație de fantasy, basm și legendă, este o frumoasă poveste despre curaj, prietenie și onoare, despre puterea de a învinge răul, puterea pe care o capeți în urma credinței în bine, puterea pe care ți-o insuflă cei care îți sunt mereu aproape – acei prieteni adevărați cu care împarți aceleași năzuințe și visuri, cu care împarți lacrimi dar și bucurii, care vor fi mereu lângă tine și tu lângă ei.



Însă mai presus de toate, după părerea mea, autorul a vrut să transmită, folosindu-se de călătoria celor trei, faptul că niciun drum în viață nu este lin și lipsit de greutăți, că de multe ori vom întâmpina obstacole și pericole și chiar tentații, multe poate sub o formă ascunsă, care ne va îmbia, însă în definitiv tot tentații sunt și este bine să cugetăm asupra lucrurilor care ne vor înlesni drumul și să fim capabili de a face diferența dintre corect și greșit, bine și rău. Și cât de mult contează tovarășii pe care îi alegi (sau care te aleg ei pe tine) să te însoțească la drum. Lăsând la o parte elementele fantastice și folclorice, cartea este o poveste despre viață și maturizare, find inserate nenumărate lecții în spatele poveștii propriu zise.

Imaginația autorului și măiestria cu care acesta zugrăvește povestea fac din Cei trei și Pădurea cea mare un prim volum captivant și cu mult potențial, în care cititorul va afla, odată cu personajele, ce înseamnă adevărata luptă împotriva răului și care sunt cele mai potrivite arme cu care acesta trebuie înlăturat. O călătorie inițiatică atât pentru personaje, cât și pentru cititor.


Multumesc autorului pentru exemplarul oferit spre recenzare și pentru încrederea acordată. Mai multe despre carte puteți citi aici

Share this:

CONVERSATION

5 comentarii:

  1. Nu am mai auzit de carte până acum, pare a fi... interesantă (nu neapărat genul). Dar îmi place coperta, așa că o să o trec pe wishlist!
    Nu cred că mai are vreun rost să-ți spun, dar recenzia este superbă! Felicitări!❤️❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc ! Cartea chiar este interesanta, o combinatie intre fantay, basm si legenda + multe lectii de viata. Mi-e mi-a placut calatoria in care m-a purtat autorul ;)

      Ștergere
  2. Pare o carte interesantă. Mulțumesc pentru recomandare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu multumesc pentru vizita si pentru comentariu :)

      Ștergere