Recenzie: „Ultima vrăjitoare din Transilvania: Mathias” de Cristina Nemerovschi




Cu siguranță știți, dacă îmi urmăriți blogul de ceva timp, cât de mult îmi place să vorbesc despre cărțile Cristinei Nemerovschi, cărți pe care le citesc cu mare bucurie și pe care le aștept nerăbdătoare de la lansare la lansare.

Așa a fost și cu trilogia Ultima vrăjitoare din Transilvania, care s-a relansat de curând (pe data de 13 octombrie, mai precis) și și-a întâmpinat cititorii în hăinuțe noi, de gala. Abia așteptam să-mi cumpăr trilogia, să o am integral, să o citesc și să-i admir frumoasele coperte. Am citit primul volum, Contesa Aneke, de două ori (recenzia o găsiți aici), am avut multă, multă răbdare și iată că mi-a fost răsplătită: acum pot împărtăși cu voi întâmplările prin care trec mai departe personajele mele (și ale voastre, sper) preferate.

Volumul doi al trilogiei este unul extrem de dinamic și alert. Evenimentele se petrec cu rapiditate, iar personajele, aceleași dar oarecum schimbate, captivează cititorul cu poveștile lor pline de mister. Atât Alex, cât și cititorul, le reîntâlnesc și le redescoperă pe Aneke, Mathias, Lorena și Nori. Patru personaje atipice, greu de descifrat și de înțeles, frumoase și pe alocuri crude, personaje desprinse parcă dintr-o altă lume, care se joacă cu ușurință (și cu plăcere) cu sentimentele ființelor...mai normale.

Zilele petrecute în V. îi lasă un gust amar Alexandrei, care de la întoarcerea în București este din ce în ce mai apatică și dezamăgită de tot ceea ce s-a întâmplat pe parcursul verii. Locurile pe care altă dată le iubea, acum nu le mai găsește farmecul. Se simte incompletă, de parcă o bucată din suflet i-ar fi fost furată, ori poate acea bucată a rămas undeva departe, într-un loc cu totul și cu totul diferit față de tulburătorul și obositorul București. Un loc magic, mirific, plin de mister, desprins parcă din alte vremuri. Încearcă cu pași mici, nesiguri, să uite ciudatul sat transilvănean, dar mai ales ciudații oameni de acolo, cu bizareriile lor și toată atmosfera stranie. Însă trecutul, iubirea și moartea nu-i dau pace, iar exact persoanele de care nu mai vrea să audă revin în viața ei, dând parcă la o parte cu un nonșalant gest al mâinii toată existența, oricum precară, a fetei. De parcă locul lor ar fi printre tinerii moderni din capitală. De parcă aceste persoane ar dori să revendice ceva...Încetul cu încetul, ciudatul tablou din prima carte se reîntregește, Alexandra nemaiavând cum să fugă de ce îi este sortit.

„Aveam senzația că îmbătrânisem în cele câteva luni erau zile în care nu mă mai simțeam deloc doar o adolescentă de șaisprezece ani jumate.”

„Mă plimbam prin oraș, stăteam ore întregi în câte un loc mai retras, pe iarbă, și retrăiam momentele din V., mai ales cele din final, spaima și nebunia de atunci, când crezusem că mi se va curma viața. Fusese cel mai intens și mai dramatic moment pe care-l trăisem vreodată.”

Sentimente contradictorii o acaparează pe Alex, care devine din ce în ce mai nesigură de evenimentele care se petrec fulgerător de repede. Ce este real și ce este pură invenție? Oare și-a pierdut mințile ori poate există într-adevăr anumite fapte ce nu pot fi explicate cu ușurință?

În tumultul trăirilor la care este martoră, tânăra, la fel ca și cititorul, devine din ce în ce mai intrigată și nu știe încotro o vor purta următorii pași făcuți..

Dacă în primul volum și chiar la terminarea acestuia, cititorul este nedumerit și nesigur pe ceea ce tocmai a terminat de citit, ei bine, volumul de față oferă răspunsurile necesare și o parte din misterul ce-i învăluie pe cei trei frați vitregi este risipit, însă o altă parte invocă și mai mult mister, și mai multe întrebări fără răspuns.

Pe măsură ce paginile fug sub ochii curioși de nerăbdare ai cititorului, peisajul se schimbă și din sufocanta capitală ajungem împreună cu Aneke și Alex în satul transilvănean uitat de lume, pe tărâmul contesei, în locul blestemat, înfricoșător și încântător deopotrivă. Descrierile locului par desprinse dintr-un film gothic, iar în completarea lor vine comportamentul contesei, care scoate din ce în ce mai mult la suprafață vrăjitoarea din ea.

„- Mulțumesc, Alex, copila mea frumoasă și sălbatică.
Zâmbetul Anekei, acum, e diferit de toate cele pe care i le văzusem în seara care se încheia. E blând, calm și mă face să vreau să o descopăr, dincolo de învelișul ei dur și rece. Să o iubesc, poate. Aș iubi-o pe Aneke așa cum cred că a iubit-o orice om care a cunoscut-o în viața ei muritoare, de dinaintea conflictului cu sătenii – cu pasiune, cu forță, cu gelozie și mai ales cu teama mereu prezentă de a nu o pierde.”

Prezența Anekei o neliniștește pe Alexandra, care începe să aibă sentimente contradictorii pe măsură ce contesa i se dezvăluie aproape complet. Pas cu pas, tânăra descoperă o femeie nu numai extraordinar de frumoasă, de o senzualitate nepământeană, dar și lipsită de umanitate – această caracteristică datorându-se, bineînțeles, nemuririi sale și anilor îndelungați în care a fost nevoită să se descurce singură, având suficent timp la dispoziție pentru a observa și judeca comportamentul ființelor vii, atât de neînsemate și fragile psihic în ochii vrăjitoarei. Aneke este intangibilă și necruțătoare, iar răzbunarea ei pentru toate nedreptățile la care a fost supusă este doar începutul.

„De aproape, frumusețea ei are ceva insuportabil. E mult prea perfectă și ai senzația că, dacă o privești prea mult, ochii vor începe să te doară. Are pielea prea albă, buzele prea roșii, ochii prea verzi, genele prea întunecate. M-a atins cu degetele ei reci, de parcă ar fi fost de gheață, când și-a luat înapoi paharul. Am început să tremur.”

Deopotrivă atrasă și speriată de contesă, Alexandra se vede nevoită să ia anumite decizii și să înfrunte adevărul, un adevăr care îi va da viața peste cap. Un adevăr care este departe de ceea ce ea credea că ar fi real. Un adevăr despre ea însăși.



 Mi-a plăcut foarte mult acest volum și povestea celui care dă numele cărții, Mathias. M-a înduioșat tot ceea ce a fost nevoit acesta să trăiască. Dintre toți, el mi s-a părut cel mai uman.

„Am iubit-o când am revăzut-o în castelul ei, în rochia ei albă și lungă, alături de bătrânul conte. Am iubit-o apoi după fuga ei, după ce încetase să mai fie umană, când îmi era din ce în ce mai greu să o recunosc în Aneke pe femeia de care mă îndrăgostisem. Dar, și așa, nu am putut renunța să o iubesc. Nu am putut scăpa de iubirea mea pentru ea, indiferent cât de crudă, de rea și de străină de tot ce fusese cândva ar fi devenit. M-am îndrăgostit de Aneke iar și iar, de fiecare dată când îmi apărea în fața ochilor.”

Volumul este, mai presus de o carte în care gothicul, supranaturalul și misterul își dau întâlnire, o frumoasă poveste despre iubire și moarte, despre persoanele care contează cu adevărat pentru noi, despre lupta noastră pentru a păstra lângă noi ceea ce iubim, cu orice preț, despre curajul pe care îl găsim doar în momentele în care suntem suficient de maturi și siguri de ceea ce ne dorim. Povestea acestor personaje te învață atât de multe lucruri despre viață și chiar despre tine însuți, dar pentru a învăța trebuie să fi capabil să citești în interiorul tău și mai ales în interiorul celor de lângă tine.

„Nemurire sau nu, trebuie să cauți ceea ce-ți dorești, să-l privești în față și să încerci să-l apuci, să fie doar al tău. Nu trebuie să renunți niciodată.”

„În privirea lui Mathias, mai ales,văzusem aproape concret cum iubirea lor se întoarce, puternică și adevărată așa cum mi-o imaginasem de la început. Era densă și umpluse încăperea. Te făcea să te simți invidios și mic pentru că tu nu ai avut – și nu vei avea – parte de așa ceva.”

Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii Herg Benet. 

Share this:

CONVERSATION

2 comentarii:

  1. Sunt tot mai hotarata sa imi iau aceasta serie :) . Cu pasi mici dar siguri incep sa citesc si genul acesta :) .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur sa aud asta ^^ Iti urez lectura placuta si te astept cu impresii :)

      Ștergere