Recenzie: „Întoarcerea Regelui Mihai. Amintirile unei prietene a Familiei Regale” de Danielle Maillefer
În primul rând doresc să mulțumesc grupului editorial Corint
pentru că mi-au oferit oportunitatea de a citi acesată memorabilă și
impresionantă carte.
În al doilea rând vreau să spun că acest gen de carte ar
trebui citit de cât mai multe persoane, dar mai ales de către tinerii din ziua
de azi, pentru ca aceștia să cunoască istoria așa cum a fost ea, să distingă
adevărul de minciună, să nu uite istoria țării în care s-au născut, dar mai
ales pentru a căpăta o viziune mai amplă asupra contextului istoric de azi și
de demult.
Ascunderea anumitor evenimente istorice este un fapt
adevărat care spune multe despre oamenii care au deținut puterea în țara
noastră de-a lungul timpului. Un astfel de exemplu este ascunderea de către
comuniști a loviturii de stat dată de către Regele Mihai în timpul celui De-al
Doilea Război Mondial împotriva naziștilor, lovitură pe care și-au atribuit-o
pe nedrept, distorisonând pentru o perioadă adevărul. Însă, după cum s-a
dovedit, adevărul a ieșit la lumină. Târziu, dar fapta eroică a Regelui în vârstă
de doar 23 de ani nu a fost uitată. Și nici curajul Majestății Sale, nici
integritatea și onoarea cu care a întâmpinat problemele de natură politică și
socială. Nu știu câți români, de atunci și de acum, cunosc aceste lucruri sau
măcar sunt interesați să afle mai multe despre istoria Familiei Regale și
despre cine a fost acest om atât de greu încercat de soartă, dar atât de demn
și bun.
Este cu siguranță copleșitor să citești o astfel de
carte. Pentru că nu este o simplă carte, cu o simplă poveste. Este povestea
noastră, a tuturor românilor, între paginile acestui volum. Este povestea unei
familii care ar fi trebuit să se bucure de dragostea, susținerea și
recunoașterea poporului român și invers, însă au fost alungați mișelește și uitați
de-a lungul atâtor ani plini de incertitudini, conflicte și sărăcie. Însă
niciodată nu au fost uitați cu adevărat de către cei care chiar au înțeles ce
trebuia înțeles.
La nici o lună de la căderea comunismului, Principesa
Margareta plănuiște o scurtă călătorie de 10 zile în România. La pregătiri ia
parte însăși autoarea cărții, care urmează să le însoțească pe cele două
principese (Margareta și Sofia) în țara lor natală, spre a-și cunoaște poporul
și a se lăsa cunoscute de către popor. Proiectul primește numele de With
love to Bucharest. Ajuse în capitală, principesele și autoarea sunt
dezolate vîzând sărăcia și starea jalnică în care se afla orașul care a fost
pentru atât de multă vreme sub ocupație comunistă. Peisajul este dezolant:
„Totul
în jur este impregnat de suflul adrenalinei revoluționare. Programul nostru se
schiimbă de la o zi la alta. Principesele vizitează Bucureștiul. Circulația pe
străzi e îngreunată de troienele de zăpadă murdară pe care nimeni nu se
gândește să o curețe. Iluminatul public este inexistent. Vremea mohorâtă,
zăpada, frigul, accentuează senzația de sărăcire a orașului. Oameniii nu te
priveau drept în față, iar Sofia își amintește de privirea fără țintă,
posomorâtă, a multora dintre ei. pe toate străzile, uriașe graffiti anticomuniste
vorbeau despre aspirațiile unui tineret recent eliberat.”
Sunt nevoite să îndure rușinea de a-și vedea țara
decăzută, de a afla nedreptățile îndurate de către popor. La plecare, sunt
supuse altei umilințe: bagajele le sunt scotocite și li se confiscă micile cadouri primite de la
oamenii care le iubesc deja, pe motiv că vor să scoată valori din țară. La altă
întoarcere în România, autoarea și principesele Sofia și Elena erau nevoite să
vorbească codat la telefon cu restul familiei rămase în Elveția, pentru că
riscul de a le fi interceptată discuția era foarte mare, Securitatea fiind
mereu acel ghimpe din coastă, cum s-ar spune, deși în mod normal regimul
comunist căzuse și poporul ar fi trebuit să fie liber. Dar...care libertate?
„Într-o dictatură în care oamenii au învățat să se
supravegheze unii pe alții, este iluzoriu să-ți închipui că sistemul de
supraveghere va muri odată cu dictatorul. Dimpotrivă, sistemele de supraveghere
se privatizează, ba chiar se înmulțesc. Se pare, așa mi s-a spus cel puțin, că
în România ar fi acum, după douăzeci și cinci de ani, cinci „Securități”.”
Autoarea este nevoită să facă nenumărtate drumuri spre
România, fiind una dintre persoanele de cea mai mare încredere a Familiei Regale.
Cunoștințele sale vaste în materie de jurnalism și chiar servicii secrete
(acestea din urmă dobândite în urma muncii depuse în cadrul poliției elvețiene
timp de 6 ani), o recomanda ca fiind extrem de potrivită pentru proiectele de
viitor pe care familia regală dorea să le desfășoare în țară, cum ar fi de
exemplu proiectul Fundația Principesa Margareta, autoarea fiind secretara
generală a Fundației pentru o bună perioadă de timp.
Așadar, de la căderea dictaturii, Danielle Maillefer,
această elvețiancă inteligentă și curajoasă, loiala prietenă a Familiei Regale,
efectuează multe drumuri Eleveția – România și invers, cunoaște îndeaproape
poporul român, cu diferitele lui clase sociale, învață să se ferească de
problemele ce s-ar putea ivi datorită „bunăvoinței” anumitor persoane care își
exercită în mod abuziv influența, ajută cât de mult poate pe cei aflați la
ananghie și contribuie la proiectele pe care Principesa Margareta dorește să le
ducă la bun sfârșit în vederea aducerii unei oarecare bunăstări a populației
române.
Pas cu pas, cititorul merge pe urmele autoarei (și,
implicit, al istoriei), experimentând o mulțime de emoții și aflând o mică
parte din istoria României, fiind mai aproape de peripețiile prin care Familia
Regală a fost nevoită să treacă, cunoscându-i o mică parte din temeri, sentimente,
dorințe. Neliniștile au fost extrem de mari, iar presiunea trăită, foarte
puternică. Însă cu tact, eleganță, demnitate și curaj această familie nobilă a
făcut față relelor de pretudindeni. Și cu multă muncă, lacrimi și suferință,
însă, categoric, păstrându-și impozanța, onoarea, principiile sănătoase și
bunătatea, calități atât de necesare pentru cei care vor a fi conducători și
exemple demne de urmat. Ori adevăratele exemple demne de urmat, se știe cine
sunt/cine au fost. Și se știe și cine nu
sunt. Iar pe cei din urmă, din păcate, îi cunoaștem prea bine în zilele
noastre.
Multe evenimente istorice importante sunt redate în acest
volum, autoarea făcând apel atât la amintirile cu care a rămas în urma
numeroaselor vizite în România, cât și la persoanele politice și nu numai
(ziariști, social-media, etc), care au participat într-un fel sau altul la
desfășurarea evenimentelor. Astfel cititorul poate arunca o privire asupra
nenumăratelor încercări de revenire ale Regelui în țară, 11 la număr, soldate
majoritatea cu refuzuri sau întoarceri din drum imediat ce a poposit pe pământ
românesc. O suferință atât de mare pentru cel care ar fi meritat tot respectul
din lume. O singură întoarcere a avut succes, cea din aprilie ’92, când Regele a fost aclamat de popor și primit cu
căldură.
De asemenea sunt redate mici interviuri și discuții între
Principesă și buna sa prietenă, Danielle Maillefer, în care cititorul află
despre proiectele întreprinse cu mult drag și multă speranță într-un viitor mai
bun al românilor, proiecte ample la care M.S. Principesa Margareta a muncit
extrem de mult, dedicându-se atât Fundației ce-i poartă numele, cât și altor
centre de ajutorare și dezvoltare, o mulțime de acțiuni caritabile extrem de
benefice României.
„Dincolo de strălucirea recepțiilor, a discursurilor
ocazionale, a aparițiilor oficiale, acest om – în cazul nostru principesa
Margareta – poartă povara unor răspunderi, chiar dacă are ajutoare, încât
clipelele de solilocviu se impun.”
Ar fi multe de povestit despre evenimentele redate în
această carte, evenimente care odionioară au avut loc în țara noastră,
evenimente reale și extrem de triste, mici file ce fac parte din istoria țării
noastre, dar nu am cum să vă le relatez pe toate și vreau ca voi singuri să
descoperiți toate aceste povești impresionante citind acest volum. Eu doar atât
vă pot spune: nu trebuie să ocoliți o astfel de carte, noi toți ar trebui să
avem curiozitatea și curajul de a afla cât mai multe lucruri despre istoria
noastră și despre persoanele cu adevărat valoroase pe care România le are sau
le-a avut la un moment dat. Iar Majestatea Sa Regele Mihai este cu siguranță o
astfel de persoană, care merită tot respectul nostru.
Cartea o puteți achiziționa de pe site-ul editurii
Corint.
Cât îmi doresc să citesc cartea asta! Abia aștept să mi-o cumpăr! Așa cum ai scris și în recenzie (foarte, foarte bună!), trebuie să ne cunoaștem istoria, exact așa cum a fost ea, nu cum ne-a fost băgată în cap de către comunism.
RăspundețiȘtergereSimt un regret atât de mare (și o rușine, de altfel) pentru faptul că toate astea au fost ascunse de ochii noștri, ajungând să le cunoaștem abia după ce regele Mihai a plecat dintre noi. Mă simt un puc vinovată că nu i-am acordat o mai mare atenție de dinainte. O nedreptate foarte mare pe care, sunt sigură, mulți dintre români o vom purta cu durere în suflet, toată viața.
Multumesc pentru comentariu, Andreea ! Cartea este o mica bijuterie, trebuie neaparat sa o citesti, vei afla lucruri interesante :)
ȘtergereDin pacate, nu stiu cati oameni sunt constienti de importanta pe care a avut-o acest mare om si mai ales de lucrurile bune pe care le-ar fi putut face daca nu ar fi fost respins. Insa cei care l-au pretuit cu adevarat nu-l vor uita niciodata.