Recenzie: Dulce răzbunare de Joe Abercrombie
„Dacă vrei un dușman adevărat, alege un prieten; acesta
va ști unde să te lovească.” (Diane De Poitiers)
Iată că, în sfârșit, am ajuns să recenzez și acest epic
roman ce face parte din lumea Prima Lege, trilogia care m-a
impresionat și mi-a rămas (pentru totdeauna, sunt sigură) în minte și suflet.
Dulce răzbunare este un volum mult mai întunecat decât precedentele. Mai
șocant și mai impresionant. L-am devorat și aștept cu nerăbdare ca editura Nemira
să traducă și celelalte două părți.
De această dată, în centru poveștii, avem un personaj
feminin badass, o anti-eroină necruțătoare pe care o veți urî dar o veți și
îndrăgi. Vă va răscoli sentimentele și vă veți pune multe întrebări pe măsură
ce o veți cunoaște îndeaproape. Ea este Monza Murcatto.
Moza Murcatto era o legendă. Sau foarte aproape de a fi o
legendă.. Moza Murcatto era o luptătoare ce nu cunoștea frica. O
supraviețuitoare și o bună strategă. Călărea, se lupta mai ceva ca un bărbat,
mânuia cu iscusință diferite arme, sângele îi clocotea în vene atunci când
ducea o luptă, nimicindu-și adversarii. Trecea prin foc și sabie pentru a-și
câștiga pâinea și a-și construi un renume. Monza Murcatto era invincibilă. Pe
cât de frumoasă, pe atât de brutală pe câmpul de luptă. Toate acestea până
într-o zi..
Marele Duce Orso al Talinului o angajează ca fiind cea
mai bună luptătoare a lui, mâna lui stângă, cea care-i curăță mizeriile și își
pune viața în pericol pentru cuceririle lui. Îi poartă bătăliile, îi ucide cu
sânge rece dușmanii, îi aduce la picioare bogății și orașe, îi câștigă un
renume. Însă și numele ei este pe buzele tuturor, mercenara care a adus atâtea
victorii poporului styrian. În unele cazuri este chiar mai plăcută decât însuși
ducele, fiind considerată mai inteligentă și mai capabilă, poate chiar vrednică
să poarte un titlu nobiliar.
Se spune că prietenii îți sunt de fapt cei mai mari
dușmani, iar cei alături de care lucrezi și pe care îi crezi de aceeași
baricadă cu tine, luptând conduși de aceleași principii, cei de la care te-ai
aștepta, în mod cu totul eronat, să-ți salveze viața așa cum tu le-ai salvat-o
pe a lor, aceștia vor fi primii care îți vor înjunghia pumnalul în spate.
Pentru că ei știu foarte bine cum și unde să te rănească, corect?
Iar această trădare a trăit-o Monza pe propria-i piele
atunci când fratele ei mai mic, singurul ei sprijin, a fost ucis, iar ea
măcelărită până aproape de moarte, „răsplata” ducelui pentru devotamentul
arătat.
Monza Murcatto era o adevărată luptătoare. O războinică
neînfricată. Acum este doar o epavă, cu un trup ciopârțit și în mare parte
inutil, și cu o singură prietenă: dulcea răzbunare.
Moza poate fi considerată varianta feminină a colonelului
Glotka din trilogia Prima lege. Cei care au citit volumele știu la ce mă refer.
Ambii loviți mișelește când se aflau în plină glorie, ambii frumoși și curajoși
apoi schingiuiți fără milă din cauza că au fost niște biete unelte, pioni
mânuiți cu pricepere și fără milă de către cei aflați în poziții superioare.
Ambii greșind când au luptat exemplar, crezând că prin bătăliile câștigate vor
fi apreciați de cei superiori lor. Ambii lăsați cu cicatrici permanente. Și cu
o singură sâcâitoare dorință: să se răzbune.
„Benna era mort și, odată cu el, murise tot ce fusese bun
și frumos în sufletul ei. Benna fusese căminul ei, familia ei, prietenul ei și
mult mai mult. Și toate acestea muriseră odată cu el. Fuseseră stinse așa cum
stingi indiferent o lumânare ieftină. Mâna nu-i mai era bună de nimic. Își
strânse la piept bucata de carne zdrobită, care parcă își bătea joc de ea.
Cizma lui Gobba îi strivise mâna cu care ținea sabia, scria cu condeiul,
strângea mâinile altora. Picioarele cu care mergea, alerga, călărea – și ele
fărâmate pe coasta muntelui sub terasa lui Orso. Se rispise ca un fum locul ei
în lume, obținut prin strădanii necontenite vreme de zece ani, clădit cu
propria-i sudoare și sânge, loc pentru care a luptat și a trudit atât de mult.
Toată munca ei, speranțele ei, visurile ei. Nu mai rămăsese nimic din ele.
Dispăruse femeia care fusese. Toate astea nu au dispărut pur și simplu, ci i-au
fost furate. Fratele ei nu a murit pur și simplu, ci a fost ucis.
- Îi voi ucide !”
Răzbunarea nu este ușoară. Te poate costa viața, dar în
unele cazuri, cum este și cel al Monzei, viața ta nu mai face nici cât o pară
degerată, așadar răzbunarea îți este acum viață. Suficient de precaută și
inteligentă să-și ascundă banii și armele obținute din numeroasele bătălii
purtate, Monza își dezgroapă averea și pleacă în căutarea unor aliați pe
potrivă: oameni aflați la cel mai jos nivel al societății, care nu se dau în
lături de la nimic când este vorba de zburat capete și dinți. Unul dintre aceștia
este chiar Fiori-îți-dau, nordicul nostru din Prima lege. Deși foarte
tânăr, Fiori pătimise destule la viața lui, fiind martor la nenumărate
atrocități. Luptase alături de ceilalți nordici (de care, apropo, îmi este
foarte dor și parcă mă aștept să-i reîntâlnesc în orice moment) în bătălii
aprige, văzuse cele mai crunte lupte și pierduse un om drag lui: pe fratele său. Pierderea aceasta, pe care o
împărtășește cu străina Murcatto, îl face să accepte propunerea de a lupta
alături de ea. Răzbunarea nu-i este nici lui străină.
Alți doi aliați ai Șerpoaicei Murcatto, cum mai este ea
numită de către ceilalți, sunt doi bărbați imprevizibili și indezirabili, dar
în același timp indispensabili pentru a duce la bun sfârșit planurile nebunești
de răzbunare: Prietenosul
(o poreclă ironică și hilară), un criminal ieșit de la Fereală ( adică
închisoare, în vocabularul personajelor. Da, Abercrombie are un umor incredbil
și o ironie delicioasă), obsedat de numere, antisocial și care nu știe cum să
se comporte cu oamenii, tăcut și care speră ca-ntr-o bună zi să se întoarcă la
închisoare, acolo unde se simte în largul său și Moreveer, un maestru al
otrăvurilor, îngâmfat și plin de sine, care, datorită statutului său, se crede
superior celorlalți. Un personaj pe care l-am antipatizat de la început până la
sfârșit. Chiar și Prietenosul mi s-a părut mai....uman prietenos J
„Marile
furtuni aruncă pe țărmuri parteneri neobișnuiți.”
Din Talins până în Westport, acolo unde se află una
dintre filialele băncii Valint și Balk, Sipani, Visserine, Puranti, Ospria și
înapoi în Talins, anti-eroii noștrii călătoresc neîncetat lăsând în urmă
teroare, sânge și cadavre. O călătorie inițiatică în lumea morții și a
răzbunării. Însă nu este deloc ușor și nici confortabil să pui la cale asasinate,
mai ales dacă nu dorești să fi recunoscut înainte de a-ți termina treaba. Iar
momentele în care călăii fratelui ei își trăiesc ultimele clipe în agonie,
privind-o în ochi pe cea care le-a adus sfârșitul, acele momente sunt
definitorii pentru apriga Murcatto. Însă răzbunarea este singura ei dorință și
consolare? Va fi ea la sfârșit mai fericită?
Răzbunarea este de mai multe feluri și poate fi aplicată
în mai multe moduri. Fiecare își alege propria răzbunare. Nordicul Fiori a ales
să se răzbune pe ucigașul fratelui său cruțându-i viața, care oricum i-a fost
luată de către altcineva. Un fel de mă- răzbun- dând- la- o- parte –gândurile-
negative –și- încercând- să- fiu- un- om- mai- bun. Monza alege să se răzbune
până la moarte, până la ultima ei suflare, până când ea sau ucigașii fratelui
ei vor pieri. Monza complotează și la rândul ei cade pradă comploturilor puse
la cale de cele mai neșteptate persoane, unele dintre ele fiind chiar aliații
săi. Cine o va trăda din nou și care va fi prețul plătit? Un talmeș-balmeș de
aliați și dușmani care își schimbă între ei rolurile de la un capitol la altul.
Trădări, comploturi, răsturnări de situație, lupte și mult sânge. Ingredientele
marca Abercrombie, cu care autorul nu încetează să își șocheze
cititorii.
Parcursul poveștii dintre Monza și nordicul Fiori este
șocant și imprevizibil. Schimbările prin care trece Fiori, de când Murcatto i-a
intrat în viață, sunt impresionante și incredibile. Personalitatea nordicului
este înspăimântător de alterată, dacă pot spune așa, iar toate lucrurile prin
care trece tânărul mă duce cu gândul la o vorbă care spune că un om nu se poate
schimba niciodată, ci devine și mai mult ceea ce este (în sensul negativ). Din
nefericire pentru Fiori, viața (sau să spun Monza, mai bine) nu i-a oferit
oportunitățile de care avea nevoie pentru a se schimba în bine, iar puțina
blândețe și puținul optimism pe care l-a arătat la început s-au dus pe apa
sâmbetei.
Relația celor doi este plină de violență și extrem de
psihologică aș spune eu, făcând cititorul să reflecteze la scenariile vieții.
„- Dacă ești un om bun și încerci să faci fapte bune în
fiecare zi din viața ta și construiești lucruri cu care să te mândrești și vin
nenorociții ăia și le dau foc și ți le distrug într-o clipă și tu, om bun fiind,
nu uiți să le mulțumești frumos de fiecare dată când te calcă în picioare,
crezi că te transformi în aur atunci când mori și te bagă în noroi?
- Cum?
- Sau te transformi în căcat, la fel ca noi toți?
Fiori dădu încet din cap.
- În căcat, sigur că da. Însă,cine știe, ai putea să lași
ceva bun în urma ta.
- Ce altceva lăsăm noi în urmă, dacă nu lucruri nefăcute,
nespuse, neterminate? Haine goale, camere goale, locuri goale în sufletele
celor care ne-au cunoscut? Greșeli pe care nu am mai apucat să le îndreptăm și
speranțe de care s-a ales praful?
- Poate speranțele lăsate moștenire. Cuvintele frumoase
pe care le-am spus. Amintirile fericite.”
„Facerea de bine și lașitatea sunt unul și același lucru,
exact cum ai spus și tu, iar roata se învârtește în continuare, oricât ai
încerca să o oprești. Răzbunarea..cred că nu răspunde la nicio întrebare. Și cu
siguranță că nici lumea nu va fi un loc mai bun datorită ei și nici soarele nu
va străluci mai tare. Însă te face să te simți mai bine decât te-ai simți dacă
nu te răzbuni. Mult mai bine.”
Prin intermediul acestui nou volum, Abercrombie ne duce la (re)întâlnirea
cu câteva dintre personajele din Prima lege. Așadar, pe parcursul
lecturii, ne reîntâlnim cu Nicomo Cosca, căpitan și mercenar deopotrivă, un
vulpoi bătrân și șiret care, deși sub influența alcoolului, știe cum să-și
joace cărțile. Shylo Vitari, fosta practiciană, are și ea un rol bine definit
și contribuie la schimbarea acțiunii. Carlot dan Eider, frumoasă și rece ca
întotdeauna, care acum spionează Styria pentru Uniune, jucându-se de-a amanta
prințului Ario, unul dintre fii ducelui Orso.
Este redată povestea mercenarului Cosca, care îi ia sub
aripa lui protectoare pe orfanii Monza și Benna Murcatto, integrându-i în
Brigada celor O mie de săbii. Aici Monza se remarcă în cel mai bun fel,
făcându-și, cum s-ar spune, anii de ucenicie ca și strateg militar, luptător,
mercenar iar mai apoi căpitan. Este mâna stângă a lui Cosca, iar atunci când
acesta pășește cu pași mici și siguri spre statutul de bețiv notoriu, Monza
devine înlocuitoarea lui, una extrem de bună și agilă. Însă nu neapărat ea și-a
dorit această promovare, însă Cosca a fost trădat și nu a uitat niciodată.
Aceasta este o poveste pe care nu am să v-o divulg, una care m-a impresionat.
Trădătoarea Monza, cea care îi era foarte dragă mercenarului, trebuie să
plătească, însă viața are alte planuri, iar cei doi se reîntâlnesc pentru a
pune la cale o răzbunare de milioane.
Un alt personaj, secundar dar de o reală importanță în
desfășurarea acțiunii, este cel numit Shenkt. Nu am să vă dezvălui nimic despre
el, însă pot spune că a fost unul dintre preferații mei, după Monza și Fiori.
„Atât de puțin timp ai și totuși îl risipești cu atâta
nepăsare. Furios, frustrat, obsedat de nimicuri. Sertarul ăla de la scrin nu se
închide bine. Ce cărți are adversarul meu și câți bani pot să câștig de la el.
Mi-aș dori să fiu mai înalt. Ce voi mânca la cină, pentru că nu-mi place
păstârnacul.
Este nevoie de un moment ca ăsta ca să ne băgăm mințile
în cap, să ne desprindem ochii de la noroi și să privim spre ceruri, să ne
concentrăm asupra prezentului. Acum îți vei da și tu seama cât de prețioasă
este fiecare clipă a vieții noastre.”
Ce am mai remarcat și la acest volum, dar și la trilogia
precedentă, este tenta psihologică pe care autorul ne-a oferit-o în cadrul
acestor povești. Cărțile de genul, care ascund în spatele poveștilor drame și
traume pur omenești, gânduri, angoase și frici cu care noi toți ne confruntăm
la un moment dat în viață, aceste cărți care sunt ficționale, dar au sâmburii
lor de adevăr, acestea mă fac să reflectez la anumite lucruri mai mult decât ar
reuși o carte de psihologie. Pentru că nu de puține ori m-am regăsit în
traumele și trăirile personajelor, iar acest lucru cântărește foarte mult în
ochii mei de cititoare, și cu atât mai mult când este vorba despre o carte de
ficțiune.
Monza a plecat de jos și a ajuns foarte sus. A dat dovadă
de caracter și ambiție. Trăia pentru fratele ei, iar el pentru ea. A putat
nenumărate bătălii, a omorât nenumărați oameni, iar prin dârzenia și curajul ei
a atras de partea ei întregul popor al Talinsului. Era apreciată și temută
chiar și de către cei aflați de cealaltă baricadă. Era o eroină pentru mulți.
Era mai plăcută decât regele. Aprecierea pe care poporul i-o arăta putea fi
fatală pentru Orso. Putea să-și piardă tronul. Iar dacă se va afla că el a
ordonat moartea Monzei și a fratelui ei, că a trădat-o mișelește, își va pierde
cu siguranță tronul.
„Când îți clădești întreaga viață în jurul unui singur
lucru, când iubești o singură persoană, când ai un singur vis, atunci riști să
pierzi tot într-o singură clipă. Tu ți-ai clădit întreaga viață în jurul
fratelui tău. Eu mi-am clădit-o în jurul acestei coroane.”
Răzbunarea este mai aprigă decât oricând. Atât Monza cât
și Orso au pierdut persoane dragi. Este de ajuns un cuțit înfipt în spate
pentru a începe războiul. Vânătoarea. Răzbunarea. Dar pentru cine răzbunarea va
fi în final dulce? Și oare chiar răzbunarea aduce alinare? Sau pierderi și mai
mari și dureri de nealinat? Rămâne să aflați răspunsurile alături de Monza și
Orso.
„Deci despre răzbunare este vorba. Sabie cu două tăișuri
cum alta nu-i. Niciodată nu-ți poți da seama când târfa aia o să te taie.”
Cărțile lui Abercrombie sunt o adevărată aventură pe
parcursul căreia cititorul va avea de înfruntat adversari de cea mai joasă
speță. Niciun personaj nu este doar bun sau doar rău. Nicio luptă nu se termină
așa cum te-ai aștepta. Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită. Nicio răzbunare
nu este dulce. Dar mai ales, niciun aliat nu-ți este aliat până la sfârșit, cum
poate nici dușmanul tău nu este de fapt cel mai crunt adversar al tău. Iar
dreptatea, onestitatea și valorile adevărate nu au ce căuta în această poveste.
Dacă încă nu v-ați prins, în lumea lui Abercrombie nu este loc de iertare.
Mulțumesc din suflet editurii Nemira pentru acest volum
incredibil.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu