Recenzie: Stăpânul Umbrelor de Cassandra Clare
„Tu crezi că îngerii sunt blânzi. Nu e deloc așa. Ei fac
dreptate cu sânge și foc dumnezeiesc. Se răzbună cu pumni și cu fier. Gloria
lor e așa de mare, încât îți arde ochii dacă îi privești. Este o glorie rece și
brutală.”
Iată că am revenit cu o nouă recenzie, de această dată
din lumea vânătorilor de umbre. O lume tare îndrăgită de către fanii extrem de
entuziasmați ai Cassandrei. O singură dilemă am eu, încă stau și mă întreb dacă și
eu fac parte din această categorie...
Stăpânul Umbrelor, cel de-al doilea volum al seriei Uneltiri Întunecate și
continuarea Doamnei de la Miezul nopții (recenzie, aici) a contribuit
foarte mult la statutul (dacă pot să mă exprim așa) meu în ceea ce o privește
pe acesată autoare atât de mult apreciată de către tinerii cititori din
întreaga lume. Doamna de la Miezul nopții mi-a plăcut, nu foarte mult, nu a
fost dragoste la primul capitol, nici măcar la mijlocul cărții nu am simțit că
îmi place cu adevărat povestea, a fost în mod clar o dragoste pentru coperta minunată
și o oarecare curiozitate spre anumite personaje întâlnite pe parcursul
lecturii. Personaje precum Magnus Bane, magicianul cu păr albastru și care are
o relație savuroasă (dar mai deloc dezvoltată) cu un alt tip, vânătorul de
umbre pe nume Alec, magicianul Malcom Fade cu a sa iubită moartă Annabel, pe
care dorește să o trezească din morți (o repovestire a poemului Annabel Lee de Edgar Allan Poe),
vânătorul de umbre Mark, care este pe jumătate elf, Kieran, elful de la Curtea
Elfilor Întunericului. Cam acestea sunt personajele mele preferate, pe care
speram din tot sufletul să le văd crescând și dezvoltându-se în acesată a doua
parte a seriei.
Speram din tot sufletul ca toate nelămuririle și
lucrurile rămase în pom în primul volum să fie rezolvate acum, relațiile
problematice și prea siropoase și prea plictisitoare (da, Julian și Emma,
despre voi vorbesc) să capete o formă, un sens, un grad de maturitate, ceva mai mult și mai profund.
Dezamăgită, am constatat că relația dintre Emma și Julian
se învârte în același cerc vicios – iubirea lor interzisă și blestemată,
legătura de parabatai, responsabilitățile pe care le are Julian față de frații
săi mai mici. Pare o iubire frumoasă și profundă, însă faptul că este interzisă
o face așa în ochii cititorilor. Mie mi s-a părut doar trasă de păr și dusă la
extrem – ca și cum lucrurile ar putea să fie bine, cei doi chiar ar putea fi
împreună (și poate cu ocazia asta s-ar și maturiza), însă autoarea ține morțiș
să le arunce diverse impedimente în cale. Not good at all.
Tot la capitolul iubire, ajungem și la relația sau
triunghiul sau pătratul (nici nu știu cum să-l numesc) amoros dintre Cristina,
Diego, Mark – fratele pe jumătate elf al lui Julian și Kieran, prințul elf și
fiul Regelui Întunericului. Relațiile dintre cei patru sunt alambicate, puțin
imature, complicate și la fel de fără sens ca și cea dintre Emma și Julian.
Când vine vorba de cei patru menționați mai sus, avem o învălmășeală de idei,
gânduri și sentimente contradictorii, la care se adaugă ceva intrigi de la
curtea elfilor, de la repudiați, de la vânătorii de umbre și de la elevii
școlii de solomonie.
Dacă în primul volum, relația dintre Mark și Kieran,
interzisă, furtunoasă, pasională, mi-a atras atenția și m-a surprins în mod
plăcut, ei bine, dorința mea ca aceasta să evolueze în cel de-al doilea volum
s-a dus pe apa sâmbetei pentru că din nou, autoarea a ales să complice ce era
simplu și să facă fărâmițe orice raționament cât de cât corect. Iar după acel
final, sunt sigură că va trebui să îmi iau la revedere de la orice aș fi putut
spera că s-ar putea întâmpla în relația Mark-Kieran.
„Mark a închis ochii pe jumătate ăși simțra genele pe
obrazul lui. Simțea greutatea lui Kieran deasupra lui. Mirosea a ocean, ca de
obicei. Mark și-a amintit de o colină dintr-un ținut verde, de niște ruine
umede de piatră, de cum se prăbușea cu Kieran pe fundul lor. Cum îi atingea
corpul și părul, când el nu mai fusese atins de așa de mult timp. Ardea și
tremura. Tremura și acum. Ce era Kieran pentru el? Ce era el pentru Kieran? Ce
fuseseră ei unul pentru altul?”
Alte două relații despre care mi-aș fi dorit să aflu mai
mult sunt între magicianul Magnus cu al său iubit Alec și Helen, sora pe
jumătate elf a lui Julian cu a sa soție, ambele fiind exilate undeva departe de
restul vânătorilor de umbre. Cele două cupluri sunt mai mult inexistente și,
deși ni se aduce la cunoștință profunzimea și intensitatea acestor legături,
cât și numeroasele pericole cu care se confruntă, poveștile lor sunt lăsate pe
plan secund, undeva la finalul priorităților autoarei, niște povești care nu ar
merita să fie spuse așa cum trebuie. Ceea ce m-a revoltat din nou.
Singura relație care a fost puțin dezvoltată în acest
volum este cea dintre Malcom și Annabel. Ne sunt (re)aduse povești din trecut,
ce s-a întâmplat cu cei doi, cât de mult se iubeau, ce a pățit cu adevărat
Annabel. Măcar la acest capitol am fost puțin satisfăcută, deoarece primul
volum mă lăsase cu multe întrebări, însă și relația acestora, destul de
intrigantă de altfel, a fost pusă în umbră de către celelalte.
Nu vreau să fac din această recenzie una negativă, însă
puține au fost lucrurile care chiar m-au impresionat în această continuare.
Cassandra știe cum să creeze o lume imaginară desăvârșită, cu personaje
diverse, însă nu știe să gestioneze cursul acțiunii, se pierde în detalii și
scenarii telenovelistice, are multe scene care alternează de la inutile la foarte
plictisitoare (vezi frații Blackthorne, cei mici), își pierde personajele în
bătălii și lupte trase de păr. Mi-a fost foarte greu să parcurg primele 200 de
pagini din carte. Autoarea scrie foarte stufos, foarte mult, dar se
concentrează pe relații și intrigi plictisitoare, adolescentine.
Nu îi contest imaginația, pentru că știu ce poate –
trilogia Dispozitive infernale chiar este de nota 10, însă modalitatea
în care alege să își prezinte lumea și personajele suferă la capitolul originalitate,
complexitate, profunzime și veridicitate. Asta este doar părerea mea (dar și a
altora, după cum am mai aflat niște păreri) de cititoare care a întâlnit
numeroase serii fantasy – unele extraordinare, altele mai puțin.
Finalul cărții a fost o mare surpriză. Încă nu m-am
hotărât dacă o surpriză plăcută sau mai puțin plăcută, în condițiile în care am
devorat ultimul capitol și mi-a plăcut absolut tot, a avut răsturnări de
situație, momente cheie, acțiune, ceva dramă (dar nu inutilă sau dusă la
extrem). Da, ultimul capitol l-am citit cu entuziasm și cu sufletul la gură,
așa cum nu am citit restul cărții (și are vreo 600 și de pagini în total). Însă
finalul a fost lăsat în pom. Deși destul de bun, nu mă așteptam la așa ceva.
Probabil că și asta este o strategie de-a autoarei, pentru a face cititorul să
dorească să citească următorul volum, din
cauza acelui final.
Dacă voi mai continua cu această serie, pe măsură ce vor
apărea volumele? Nu sunt sigură. Am avut așteptări mari de la acest volum, care
nu mi-au fost satisfăcute. Probabil că nici în următorul volum nu îmi vor fi.
Abia așteptam să mă reîntâlnesc cu acele personaje care mi-au plăcut pentru a
afla despre evoluția lor. Personaje cu mult potențial. Dar nici în acest volum
nu am văzut evoluție. Probabil că nici în următorul nu am să găsesc.
Poate că vouă vă va plăcea mai mult acest volum, dar
pentru mine a fost dezamăgitor de slab. Însă cum am spus, dacă ați citit ceva
de Cassandra
Clare și v-a plăcut foarte mult, nu fiți influențați de părerea mea.
Citiți și poate voi veți găsi acele bile albe pe care eu nu am reușit să le
găsesc decât la Dispozitive infernale pe care v-o recomand din toată inima
(apropo, aveți recenziile celor trei volume pe blog).
Mulțumesc editurii Corint și Leda Edge pentru oferirea
acestui exemplar în schimbul unei recenzii sincere.
Mare dreptate ai! Nu zic ca nu mi-a placut, insa la fel ca tine, asteptam mai mult. M-a plictisit cu Emma si Julian la fel cum facea cu Jace si Clary. Si eu as fi vrut mai mult de la celelalte relatii. Voiam mai mult despre "Diego cel Perfect". E unul din preferatii mei, dar nu ne da nimic despre el, mai multe gaseai in primul volum. Mark ma enerveaza cu nehotararea lui (ba Cristina, ba Kieran, ba elfii, ba vanatorii de umbre); Kieran e misto, imi place mandria lui, dar la fel ca in cazul lui Diego, nu ne da mai nimic despre el. Imi placea trio-ul Kit-Ty-Livvy, si aici mi-ar fi placut sa dezvolte mai mult. Iar finalul... m-a bulversat complet! Sper sa fie urmatorul volum mai satisfacator. Ne-a invatat cu carti bune si acum nu vrem sa coboram stacheta, nu ne multumim cu orice :)) Eu, una as vrea sa fie o carte despre perioada cu Cercul lui Valentine, cu parintii lui Clary, cu Marise, Robert etc. Felicitari pentru recenzie si pentru curajul de a scrie cu sinceritate!
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru comentariu ! Intodeauna voi spune ceea ce cred, sinceritatea ma caracterizeaza chiar si cand vien vorba de a recenza o carte. Si in plus, consider ca cititorii apreciaza mai mult parerile sincere, dar acum depinde :)) Sunt multe personaje promitatoare in aceasta serie, dar lasate in umbra si nedezvoltate. Nu stiu daca am sa mai citesc continuarea..:( Autoarea mai mult ma intarata, imi flutura niste promisiuni prin fata ochilor si dispare :))
Ștergere