Recenzie: Împăratul Ghețurilor de Ana Maria Negrilă






 „Timpul este ca o casă pe care oamenii, pelerini prin viață, o străbat doar într-un sens, deschizând o ușă și închizând-o în urma lor fără a o mai putea desfereca pentru a se întoarce.”

Înainte de a începe recenzia propriu-zisă, trebuie să vă mărturisesc ceva (în cazul în care nu știați deja ): eu nu sunt o fană a genului SF. Niciodată nu am fost, în toată mea perioadă de cititoare înrăită (adică cam de când am putut să citesc singură) și nici acum nu mă consider a fi, deși am citit câteva cărți din acest gen literar (extrem de puține, se pot număra pe degetele de la o mână).

Așadar, șansele ca eu să îmi aleg o carte SF spre lecturare sunt foarte mici, însă nu aș spune egale cu zero. Nu după ultimele (și singurele, haha) mele lecturi. Cum am spus, am citit puține cărți SF, iar acest lucru s-a întâmplat cam de acum doi ani, cu câteva titluri de la Nemira: Regina zăpezilor (recenzia aici, dacă vă interesează), o carte SF în adevăratul sens al cuvântului, care chiar mi-a plăcut, Umanii (tot Nemira, recenzia aici) și Fata cu toate darurile (da, da, Nemira din nou, recenzia aici), două cărți SF mai light care mi-au plăcut enooorm.

Ceea ce vreau să subliniez este că citesc foarte rar SF, iar pentru a alege o astfel de carte, trebuie ca aceasta să îmi atragă atenția în mod deosebit și să fie cu adevărat specială.

Cea mai recentă carte SF citită de mine este Împăratul Ghețurilor de Ana Maria Negrilă. Așadar, un autor contemporan și o carte revizuită și adăugită, după mai bine de un deceniu de la apariție. Merită menționat faptul că volumul a câștigat, în anul 2008, Premiul Vladimir Colin.

Recunosc, primul lucru care m-a atras la carte a fost....coperta. Nu, nu sunt superficială de obicei, dar să fim realiști: ce este frumos atrage întotdeauna privirile, indiferent despre ce vorbim. Iar coperta asta absolut superbă merită cu siguranță aprecierea noastră. Cel de-al doilea lucru care m-a făcut să mă îndrept spre carte a fost descrierea, sau mai bine spus prezentarea personajului feminin, Sich, care ne promita întâlnirea cu o eroină memorabilia, badass. Iar cel de-al treilea argument (poate cel mai important și care m-a convins pe loc) a fost recomandarea unui bun prieten (autor și cititor), care mi-a recomandat cartea, iar eu am foarte mare încredere în tot ceea ce îmi recomandă.

Astfel, cu aceste trei argumente, m-am dus la târgul Final Frontier, unde am asistat și la lansarea Împăratului Ghețurilor, iar la puțin timp după aceea, am și început să citesc cartea.

Să vă descriu de-a fir a păr acțiunea cărții, nu ar avea sens. În primul rând nu vreau să vă stric plăcerea lecturii, în caz că alegeți să vă achiziționați cartea, iar în cel de-al doilea rând, mi-ar fi imposibil, deoarece lumea creionată de autoare este extrem de vastă și complexă.

Scenariul este unul post-apocaliptic, cu câteva influențe distopice. Acțiunea se petrece într-un oraș îngropat în zăpadă, acolo unde clădirile impunătoare și puternic tehnologizate/androidizate contrastează cu peisajele înghețate și reci, unde vânători îmbrăcați în blănuri se deplasează în săniile lor trase de câini, veniți special în metropolă pentru o mare sărbătoare, Sărbătoarea Anh, ce amintește de o străveche și frumoasă legendă a doi frați, An și Nh (care mi-a plăcut foarte mult).  Astfel, încă de la primele pagini, suntem introduși în “exotica” atmosferă iernatică, acolo unde,  împreună cu Sich descoperim, pas cu pas, povestea unui oraș ridicat deasupra permafrostului, a unei legende reprezentative, a doi frați de mult dispăruți de pe pământ și a suferinței acestora, a metropolei – martora unor schimbări ireversibile, a Împăratului Ghețurilor, cel care “îngheață somnul și liniștea, aducând cu el frigul iernii polare” și a două destine atinse și manevrate de diversele forțe politice aflate în continuă stare de conflict.

„Vedeam întreg orașul, o pădure de turnuri albe ca niște gâturi de lebădă. Vârtejul își făcea de cap, dansa pe acoperișurile clădirilor și smulgea nivelurile unul câte unul. Oamenii își părăsiseră locuințele și se înghesuiau pe fostele șosele acoperite de gheață. De acolo, de sus, semănau cu niște mici puncte de murdărie pe zăpada albă, și nu știam dacă aveau vreo șansă să se salveze, să ajungă în afara orașului înainte ca Vârtejul să îl distrugă. Pasarelele se balansau și se contorsionau de parcă ar fi fost tot atâtea panglici pe care el le agita în cistea Sărbătorii Anh, iar acoperișurile zburau prin văzduh, rotindu-se și dispărând în ochiul Maelstromului.”

În urma unui conflict de proporții, dezlnănțuit de diferitele interesele politice ale mai multor facțiuni și organizații, orașul este sub influența ospitalierilor, un fel poliție în costum gri, care controlează “buna” desfășurare a evenimentelor, viața celor care au supraviețuit drasticelor schimbări de acum câțiva ani, pe scurt, cam tot ceea ce mișcă în interiorul metropolei. La polul opus, organizațiile care s-au opus acestora au fost rase de pe suprafața pământului, precum Viitaz – cea din care făceau parte părinții personajului principal feminin, Sich. Aceșta erau pre-văzători, persoane cu  abilități speciale, ieșite din comun (nu am să vă divulg despre ce este vorba), considerate a fi un pericol de către ospitalieri. Sich este, este, așadar, o pre-văzătoare, cu puteri moștenite de la părinții ei, dar care totuși a supraviețuit masacrului în masă. Iar aici vine partea interesantă, povestea lui Sich și a fratelui ei, Reh, modalitatea în care aceștia au supraviețuit doctrinelor ospitalierilor, lucrurile cu care au fost nevoiți să se confrunte după toate evenimentele brutale, disperarea și singurătatea pe care au înfruntat-o, fiind înconjurați permanent de niște oameni perfizi, ale căror planuri includ o stație denumită Gemeni, acolo unde pre-văzătorii sunt exilați și supuși unor mutații genetice și transformări brutale, ucideri în masă, urmăriri și controale constante ale populației.

„Știam că era o prostie să spun că mă întorsesem în trecut, dar asta era exact ce mi se întâmpla. În minte îmi apăreau tot felul de viziuni- locuința enormă în care trăisem împreună cu părinții mei, apartamentul elegant înciriat de Reh, cristalele încrustate pe peretele din hol, doi ohi care mă priveau cu insistență, o clădire în flăcări și orașul învelit în ceață. Ar f trebuit să pot alege ceva din toate acestea, dar nu-mi venea nicio idee. Doar imaginea anormalului care mă ajutase îmi apărea în minte. Mâinile ca niște crengi de copac, degetele ca niște rămurele bătându-mi în geam, implorându-mă să-l primesc înăuntru.”

Acțiune se petrece pe două planuri: planul prezent, în care o urmărim pe Sich, singură după moartea fratelui ei și care este nevoită să dezlege un mister care include o (aparentă) forță a naturii, un Vârtej creat special să distrugă orașul, dar mai ales, să o distrugă pe ea, și planul trecut, în care ne este dezvăluită povestea ei de familie, precum și distrugerea pre-văzătorilor și a organizației Viitaz.

Recunosc, planul trecut mi-a plăcut cel mai mult, la fel și îmbinarea cu planul prezent și aflarea, pas cu pas, a poveștii și a enigmei centrate în jurul acestor personaje. Cel mai mare plus i-l acord autoarei pentru elementele detectivistice și de thriller inserate în poveste: Sich este nevoită să colaboreze cu facțiunile care i-au distrus familia pentru a descoperi cine se află în spatele intimidantului Vârtej care mătură totul în cale. Avem urmăriri și deghizări, enigme de dezlegat, planuri maelfice în care oameni nevinovați dispar, spioni, arestări, interogări și torturări demne de cele mai bune cărți thriller/polițiste. Sich este nevoită să facă față tuturor acestor lucruri, la fel și fratele ei, Reh, care știe cunoaște în mod intim  sensul cuvintelor spion și mutație genetică.

„Din silueta întunecată se desprinseră încet fuioare de ceață neagră ce curând formară spițele unei roți în mișcare. El era cel care mânuia Vârtejul, iar dacă avea astfel de puteri, mi-ar fi fost imposibil să îl dovedesc. Ce dorea însă de la mine? Ca răspuns la întrebarea mea nerostită, un obiect pluti prin aer. L-am prins chiar înainte să mă lovească în piept. Era o cartelă albă pe care cineva desenase un semn. O clipă nu l-am recunoscut, apoi amintirile au ieșit la lumină și am văzut sălașul vânătorilor, jurnalul meu, desenele și mai ales simbolul pe care vraciul din satul vânătorilor îl desenase pe fruntea uneia dintre măști. Ce reprezenta ea oare?

- Cruzimea, spuse liniștit și dintr-o dată începu să se rotească, pelerina plutindu-i în jur ca și când ar fi fost înuși Vârtjeul. Să închizi o ființă într-un aparat zburător și s-o trimiți la moarte, sî închizi o ființă într-un loc strâmt și să o lași să moară. Să îngropi o ființă în zăpadă când încă mai respiră. Cam tot aia.”



Reh este fratele mai mare al lui Sich, sprijinul ei și singura rudă în viață după moartea părinților lor. Cititorul o cunoaște intim, prin intermediul gândurilor ei, pe Sich cea de șase respectiv treisprezece ani, înfrigurată și înspăimântată, dar în același timp destul de matură pentru vâsta ei, dar și pe Sich de acum, mult mai matură în ceea ce privește vârsta, dar poate la fel de înspăimântată ca și atunci, din cauza tuturor lucrurilor rămase neschimbate, dar categoric mai curajoasă și mai determinată în a face dreptate. Deși descrisă drept un personaj badass care nu se lasă manipulat, eu personal am avut sentimente contradictorii în ceea ce o privește pe Sich. În copilărie mi s-a părut oarecum nepăsătoare referitor la destinul părinților ei, mult prea încrezătoare și ușor de dus de nas, puțin lașă dacă este să mă refer la relația dintre ea și fratele ei, iar la maturitate, deși mult mai justițiară, așa cum am spus, puțin pasivă și nepăsătoare. Știu sigur că alți cititori o consideră o eroină în adevăratul sens al cuvântului, dar pentru mine nu este așa. În schimb, m-am „pricopsit” cu două personaje masculine intrigante, ambii puternici, cu plusuri și cu minusuri, cu defecte care îi fac incredibil de reali, cu personalitate.

Mă refer bineînțeles la fratele lui Sich, Reh, dar și la un alt personaj despre care nu v-am pomenit până acum, dar incredibil de ofertant și intrigant – Velmer.

Deși o bună parte din carte Reh nu prea mi-a inspirat nimic, după anumite dezvăluiri am reconsiderat totul și mi-am dat seama ce personaj justițiar și frumos a putut să creeze autoarea. Poate că doar eu am văzut asta, dar viața lui Reh mi s-a părut enorm de dificilă și brutală, mult mai grea decât cea a lui Sich. Fiind cu câtiva ani mai mare, a fost nevoit să preia rolul părinților săi și să aibă grijă de sora lui de șase ani, neștiutoare și inocentă. Și nu numai. S-a sacrificat în cele mai impresionante moduri, a încercat să facă totul corect, fără a-și încălca principiile, fără a răni alți oameni, iar tot ceea ce a făcut, a făcut pentru a proteja singura ființă pe care o iubea și nu voia să o vadă pervertită – pe micuța lui soră. Astfel a ales să se transforme el, să-și lase valorile și umanitatea călcate în picioare de către alții, pentru a salva inocența, valorile și însăși viața surorii lui.

Reh este nevoit să poarte pe umeri povara unui trecut dureros și incertitudinea unui viitor plin de violență. Veșnic prins între două lumi – cea din trecut, atunci când putea spera la un viitor luminos, și cea din prezent – aflat la mâna ospitalierilor, Reh este nevoit să joace un rol definitoriu pentru a-și ține sora în viață. Este un pion pe tabla de șah a celor care au adus doar suferință în lume.

„Reh. Întotdeauna fusese urmărit de ce se întâmplase cu părinții noștri. La început suferise, apoi, nu știu cum,  începuse să-și reverse asupra ospitalierilor urmelede loialitate vacantă în urma dispariției Viitaz. Velmer se insinuase în viața noastră, ne invadase apartamentul, pentru că Reh îi permisese toate acestea. Acum îmi dădeam seama că nu avusese de ales...Și totuși. Lucrurile pe care Reh le făcuse depășiseră de mai multe ori realitatea situației.”

Reh este un personaj-martir, el întruchipează omul cu cel mai mare spirit de sacrificiu și empatie, omul care se servește singur pe tava inamicilor numai pentru a salva viața celei  de lângă el. Reh fraternizează cu dușmanul și își vede sinele pierdut. Este sfărâmat în mii de bucățele, i se înfig pumnale în spate, este reconstituit și supus unei groaznice umilințe – aceea de a-și pierde esența, trupul și spiritul, sănătatea mentală. Niciodată nu am întâlnit scene mai sfâșietoare ca acelea în care Reh se luptă să respire, să trăiască, să existe așa cum l-au adus după exilul pe Gemeni.

De cealaltă parte îl avem pe Velmer, după părerea mea cel mai interesant personaj al acestei cărți. El este băiatul orfan și aflat la ananghie luat sub aripa protectoare a părinților celor doi frați. Băiatul chipeș, trist și tăcut, misterios și imprevizibil, cu o voință ieșită din comun, a cărui frumusețe de gheață crește proporțional cu ambiția nemărginită ce ajunge să îl caracterizeze atât de bine. Și cu o nonșalanță și un sarcasm savuros. El este cel care stă mereu în preajma celor doi frați, cel de care Sich se simte atrasă încă de la o vârtsă fragedă, cel care îi salvează și îi distruge – mântuirea și blestemul lor.

Relația celor trei este cireașa de pe tort a romanului. Toxică, greșită, acaparatoare.

„Nu eram oare bolnavi cu toții, atât de singuratici, așteptând ca vrăjile să ne desfacă din legăturile orașului?”

Sentimentele pe care Sich le nutrește față de Velmer sunt contradictorii. La început îl idolatrizează și îl privește ca pe un frate mai mare, cel de-al doilea ei frate. Pe măsură ce crește, constată că se uită cu alți ochi la el, datorită frumuseții lui și atracției pe care o emană permanent. Mai târziu, aflând secretele de care a fost ferită mare parte din viața ei, descoperind adevărul din spatele colaborării fratelui ei cu ospitalierii, conștientizează pericolul în care se află. Cât și dezamăgirea de a se fi lăsat condusă emoțional de o persoană alături de care a crescut și față de care nutrește sentimente puternice.  Sentimente pe care, chiar și în momentul descoperirii tuturor pieselor de puzzle lipsă, nu și le poate reprima, căci bărbatul misterios care i-a fost mereu alături încă mai are o mare influență asupra ei.

„Velmer avea un fel de a pune problema, că nu puteam să mă supăr. La el, lucrurile erau întotdeauna simple și orice își afla explicație. Fără să vreau, m-am simțit din nou învăluită de charisma lui. Nu era numai frumos. Dincolo de trăsăturile regulate, de părul șaten, de ochii ce băteau acum în verde, de fața mai colorată decât în adolescență, exista ceva adânc, periculos și înduioșător deopotrivă. Am simțit cum mi se strânge inima și am întors capul.”

Zâmbetul lui enigmatic și, de cele mai multe ori, zeflemitor, de parcă ar cunoaște toate secretele lumii, statura lui impozantă, puterea pe care o emană prin fiecare por, ironia-i caracteristică, modalitatea lui de a răspunde întrebărilor micuței – iar mai apoi, tinerei Sich, gesturile de felină, calme dar care emană măreție – o măreție și o frumusețe de gheață, intangibile, toate acestea o atrag și o intrigă deopotrivă pe Sich.

Velmer este un personaj frumos creionat, magnific și complex, care prin simpla prezență reușește să exercite o atracție atât pentru personajul feminin, cât și pentru cititor/oare.

„M-am oprit brusc în fața lui Velmer. Acesta ridică privirile. Pe fața frumoasă nu se putea citi nimic. Era pe de-a întregul statuia Împăratului Ghețurilor aflat în culmea puterii.”

Misterul care planează în jurul lui, calmitatea lui cât și impresia că în orice moment ar putea exploda, frumusețea lui exterioară, veselia și nonșalanța pe care le afișează, puterea de convingere, dar și umbra de tristețe care poate fi unori detectată în ochii și privirea lui, fac din Velmer un antagonist atractiv, letal și profund.



Sunt multe alte lucruri de descoperit despre cei trei, lucruri care sunt dezvăluite cu ajutorul flashbackurilor dar și a acțiunii din prezent, legături pe care nu vi le voi dezvălui. Ce s-a întâmplat cu adevărat cu Reh? Ospitalierii sunt de această dată de partea lui Sich sau tot ceea ce trăiește este o capcană? Ce reprezintă Vârtejul și cine se află în spatele lui? Dar mai ales, cine a fost cu adevărat Velmer? Toate acestea le veți afla citind cartea și descoperind enigmele. J

„Sunt o arhivă vie – știu tot, nu uit nimic.
Preotul care face rău renaște în forma unui animal ce mănâncă
morții, dar
Eu sunt Betelgeuza în Gemeni.
Vocile cântăreților morți sună ciudat în îngregistrări
Omul e la hotarul dintre două nopți, iar tu ești alături de el
Citește această invocație să te apere de mine, dar chiar și așa
nu vei reuși să te salvezi
Spirit, copil al cerului de care își amintesc zeii,
Prinț al lui Dumnezeu,
Geniu care produci durere,
Demon care ataci omul,
Revarsă-ți furia supra umanității, dar
Fie ca ea niciodată să nu mă cuprindă.
Sprit al cerululi, amintește-ți !
Spirit al forței, amintește-ți !”

Împăratul Ghețurilor este un roman complex și dinamic, care oferă cititorilor o călătorie excepțională în lumea creionată de autoare. Imaginația este la ea acasă, complexitatea poveștii atingând cele mai înalte culmi ale genurilor întâlnite de-a lungul cărții: SF, distopie, thriller, biopunk. Facem o călătorie în spațiu acolo unde aflăm adevărata poveste din spatele intereselor politice, acolo unde dăm piept cu cele mai halucinante transformări și mutații genetice, trecem din orașul înghețat (nu numai de atingerea naturii, dar și de conflictele facțiunilor) în sălașul căptușit cu blănuri al vânătorilor de demult, acolo unde suntem martorii unor legende minunate. Facem cunoștință cu trei personaje ofertante și înțelegem, prin primsa lor, ce înseamnă sacrificiul, ambiția, iubirea și cum aceste sentimente pot fi  înălțătoare, dar și distrugătoare.

„Dragostea însemană anihilare”.

„Fusesem amăgită de o iluzie, iar idolul meu avea picioare de lut.”

Singurul minus pe care îl pot atribui cărții este secretul din spatele Vârtejului, pe care o parte din el (cea mai importantă)  l-am intuit încă de la primele pagini.

În rest, cartea merită 5 steluțe din 5 pe Goodreads. Și toate felicitările mele autoarei pentru scrierea acestei cărți care poate mulțumi chiar și o cititoare care nu este atrasă de SF.

Share this:

CONVERSATION

2 comentarii:

  1. SF-ul nu este genul meu, dar vreau să-ți spun că se vede că ți-a plăcut cartea, recenzia e bestială și detaliată! Succes!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult !!! Nici genul meu nu este, dar chiar mi-a placut si merita incercata si de catre cei care nu (prea) citesc SF.

      Ștergere