Recenzie: O revoltată în Rusia Bolșevică - Evghenia Iaroslavskaia Markon





Înainte de a începe prezentarea propriu zisă, trebuie să vă mărturisesc că această carte este una care se citește foarte ușor, dar care rămâne în mintea cititorului mult timp după terminarea lecturii, deoarece este un volum răvășitor.

Nu este prima carte de nonficțiune la care fac o recenzie (sau încerc să fac, deoarece este foarte greu spre imposibil să vorbești despre o mărturie scrisă înainte de moarte, în condiții inumane), dar este prima pe care am parcurs-o fără a (re)cunoaște numele de pe copertă.

Recunosc, citesc rar cărți de nonficțiune, cu toate că istoria este un subiect care mă atrage într-o oarecare măsură. Dar acest volum, scurt și brutal, mi-a atras atenția datorită modalității în care el a fost redat.

„Vă avertizez: nu vă mirați și nu vă tulburați de sinceritatea mea. În general, sunt convinsă că sinceritatea este întotdeauna în avantajul omului, deoarece, indiferent cât de negre ar fi faptele și gândurile lui, sunt totuși mult mai luminoase decât ceea ce presupun despre ele cei din jur...(...). scriu pentru mine însămi. Să scrii ca să denaturezi realitatea nu este interesant. Și, în plus, nu am nimic de pierdut. Iată de ce sunt sinceră.”

Cu aceste cuvinte își începe confesiunea Evghenia Iaroslavskaia Markon, o tânără femeie condamnată la moarte, care își scrie autobiografia cu patru zile înainte de a se termina totul.

Acuzată de propagandă antisovietică și neavând nimic de pierdut, după cum ea singură mărturisește, lasă tuturor celor care sunt dispuși să afle adevărul o confesiune scrisă chiar în timp ce se afla închisă într-o celulă din lagărul sovietic din arhipeleagul Solovețki, cunoscut drept și arhipeleagul Gulag.

Autobiografia reprezintă atât un text de interes istoric pentru toți cei interesați de acest subiect, pentru toți cei care vor să dezvolte și să cunoască îndeaproape istoria unui popor asuprit, cât și o poveste adevărată, care nu este poveste, ci o realitate inimaginabilă, viața Evgheniei fiind una greu de închipuit: o viață marcată de un destin tragic și încheiată mult prea devreme, la vârsta de doar 29 de ani.

Deși făcea parte dintr-o familie burgheză, cu un tată intelectual, ea însăși având acces la  educația de care nu mulți se puteau bucura în acele vremuri, crescută de o guvernantă nemțoaică, ce i-a insuflat dragostea pentru tot ceea ce era german – fata dezvoltând astfel un neobișnuit patriotism față de curentul german, Evghenia nu s-a simțit niciodată confortabil cu tot acest confort, încă de foarte mică dorind să abandoneze studiile și casa părintească pentru a deveni revoluționară și ilegalistă, după cum ea însăși declară.

La studii nu a renunțat, ci a continuat să fie din ce în ce mai atrasă de filosofie și științe filosofice. Însă, la împlinirea vârstei de 20 de ani reunță definitiv la studii și, mânată de instinctele ce o copleșeau încă din copilărie, se revoltă împotriva sistemului.

Departe de confortul casei părintești, descoperă fața hâdă, tenebroasă a sărăciei, mizeriei și declinului ce ies la suprafață din fiece oraș rusesc. Convinsă fiind de faptul că oamenii aflați la cel mai jos nivel social sunt fără îndoială singurii veritabili revoluționari, Evghenia se înconjoară cu bună știință  de cerșetori, hoți,  prostituate și interlopi, căutându-le cu o fervoare de neînțeles camaraderia.
Convingerile ei sunt îndrăznețe și greu de digerat, născute poate din temeperamentul ei rebel, nonconformist, unic. Însă aceste convingeri, puse laolaltă cu ura îndreptată (pe bună dreptate) împotriva acelui sistem bolnav și asupritor și cu pierderea unei persoane dragi ei – soțul său, poetul anarhist Aleksandr Iaroslavski – duc la finalul tragic al unei vieți tumultoase.



Acest document, ce tratează unele dintre cele mai delicate subiecte ale istoriei – lagărele de concentrare sovietice, revoluțiile, bolșevismul, sistemul bolnav și asupritor în urma căruia rămâneau drept mărturie sute de cadavre și suflete zdrobite -  scoate la suprafață o realitate brutală care a rămas și va rămâne pentru totdeauna la îndemâna celor interesați de aceste subiecte delicate.

Autobiografia, datată cu data de 3 februarie 1931, a supraviețuit timpului, fiind descoperită în arhivele FSB (fostul KGB) din Arhanghelsk de către Irina Flige, cea care semnează postfața acestei cărții, Jur să-i răzbun cu vorba și cu sângele. Irina Flige a fost/este directoarea Centrului de cercetare și informare, asociația Memorial din Sankt- Petersburg.

„Statul și revoluția sunt cele două tabere ale balanței care se străduiesc tot timpul să se tragă în jos unul pe celălalt, și, în același timp, nu au absolut niciun rost unul fără altul...”

Mulțumesc editurii Corint pentru șansa de a citi această carte. Volumul face parte din colecția Corint Istorie.

Share this:

CONVERSATION

2 comentarii:

  1. Doamne, am citit și eu această carte. Dureroasă, sfâșietoare, un document ”ascuns” al istoriei de altădată. Mulțumim pentru recenzie!

    RăspundețiȘtergere