Recenzie: Mirror, Mirror de Cara Delevingne & Rowan Coleman
„Nimic nu va mai fi la fel, pentru că, odată spartă, o
oglindă nu mai poate fi reparată.”
Atunci când ne privim reflexia în oglindă, privim acea parte din noi pe care
dorim să o arătăm lumii, acea parte pe care în mod voit o lăsăm să fie
descoperită. Este o parte care ne aparține, cu siguranță, pe care vrem să o
eliberăm și prin care dorim să transmitem lucruri. Felul în care ne îmbrăcăm,
stilul adoptat, coafura sau tatuajele excentrice; toate acestea sunt mici frânturi din noi, care pot comunica ceva ce
uneori nu putem transmite prin cuvinte. Însă unori acestea nu sunt de ajuns.
Întotdeauna, pentru a descoperi adevărata persoană ce se ascunde în spatele
oglinzii, trebuie să căutăm mai profund. Trebuie să căutăm înlăuntrul acelei
persoane, trebuie să-i descoperim adevărata versiune.
Într-un interviu, Cara Delevingne spune că fiecare
persoană are mai mult de o versiune. O versiune pe care o adoptăm la școală sau
la muncă, o versiune pe care o aratăm prietenilor, o versiune în intimitate,
când nimeni nu ne vede – aceea fiind cea reală, necenzurată, pe care nu o
arătăm prea des. Cea din urmă este cea mai importantă, deoarece este adevărata
noastră față, întregește toate lucrurile care ne reprezintă, iar noi nu avem
nevoie decât de această versiune.
Mesajul pe care Cara vrea să-l transmită prin intermediul
cărții este că trebuie să fim asumați. Să ne asumăm ceea ce facem și ce spunem,
să ne asumăm adevărata identitate și să nu o ținem ascunsă, lăsând la vedere
părți care poate nu ne reprezintă, ferecându-ne adevărata identitate în spatele
ușilor bine închise, acolo unde nu pătrunde nimeni, riscând să ne pierdem
adevărata identitate de teamă că lumea ne-ar judeca.
Și da, lumea judecă. De cele mai multe ori. Îi judecă în
special pe adolescenți, care încă sunt la începutul vieții, care își caută un
drum și-o identitate, care se regăsesc și se pierd de atâtea ori. Care greșesc,
iubesc și suferă cu pasiune, cu tot corpul și cu toată ființa.
„Normalul înseamnă orice vrei tu să însemne.”
Cara Delevingne înțelege asta mai bine decât oricine, deoarece este
model și actriță, iar asta spune totul. Două meserii extrem de frumoase privite
din afară, dar cu siguranță extrem de solicitante și care pot deveni un
impediment în momentul în care persoane care nu te cunosc decât prin
intermediul reclamelor și filmelor te judecă și intră cu bocancii în viața ta
personală.
Recunosc, nu auzisem de Cara până acum, însă prin
intermediul cărții și a personajelor ei mi-am conturat o anumită părere despre
această tânără asumată, frumoasă nu numai la exterior, cât și în interior.
Titlul cărții - Mirror,Mirror face referire atât la lucrurile menționate mai sus (ideea de
imagine în oglindă, versiunile adoptate) cât și la trupa formată din patru
membri de șaisprezece ani – Leo, Red, Rose și Naomi.
Patru tineri inadaptați, în căutarea propriului drum,
bântuiți de proprii demoni, ale căror vieți erau un fiasco înainte de a se
cunoaște între ei și de a înființa trupa. Patru tineri extrem de diferiți, dar în
același timp foarte asemănători. Tineri care sunt nevoiți să înfrunte numeroase
probleme – de la lipsa dragostei, la abuzuri psihice și fizice, sentimentul de
singurătate și neputință, certuri în familie, droguri și alte asemenea piedici
care le îngreunează drumul, și-așa destul de dificil, spre maturitate.
Însă, în același timp, toate problemele cu care sunt
nevoiți să se confrunte îi fac și mai puternici, deși pe moment nimeni nu
realizează asta, căci atunci când te simți singur împotriva tuturor, când
pereții camerei vieții tale încep
ușor dar precis să se răstrângă în jurul tău și să te sufoce, atunci simți că
pierzi controlul a tot ceea ce cunoști, a tot ceea ce ești și ai vrea să devii
într-o bună zi. În acele momente când nu mai știi de unde să te apuci, cazi
într-o profundă agonie și este atât de ușor să faci un pas în direcția greșită
că ai și căzut într-o râpă din care cu greu mai poți fi tras în sus. Însă, așa
cum autoarea a ținut în mod special să evidențieze, dacă reușești să îți
găsești forța interioară pentru a depăși obstacolele și a te ridica din râpă,
la final tu ieși învingător, în ciuda tuturor lucrurilor prin care ai trebuit
să treci (acesta fiind încă un mesaj transmis de autoare tinerilor și nu
numai).
„Mă gândesc la ce e mai rău, mai mult, mă aștept la ce e
mai rău. Mă copleșește senzația că cineva a sfâșiat și ultimul văl de protecție
care mai rămăsese peste lumea copilăriei mele. Lumea în care soarele strălucea
mereu cu putere, iar cerul era întotdeauna albastru; acum stau sub griul ăsta
spălăcit și realizez că se întâmplă lucruri oribile, nu doar acolo, undeva în
depărtare, ci și oamenilor pe care îi cunosc și pe care îi iubesc. Și mie. Și e
înspăimântător.”
Însă, în aceeași măsură, pentru a te ridica din abis, pe
lângă forța interioară pe care o deții – este undeva bine ascunsă înlăuntrul
tău, trebuie doar să sapi adânc să o găsești - , ai nevoie de persoane care să
își fie alături, persoane pe care să te poți baza, iar familia, prietenii și perechea ta sunt cei mai
importanți, cei care te pot ridica sau te pot pune la pământ cu un singur
cuvânt sau gest. De aceea contează foarte mult cum ne purtăm cu cei din jurul
nostru, dar și cui permitem să ne ridice sau să ne coboare.
Rose, Red, Naomi și Leo știu toate aceste lucruri cel mai
bine. Dacă înainte aveau o viață haotică și singuratică, pasiunea pentru muzică
îi aduce împreună și îi întregește.
„Trupa – Leo, Nai și Rose -, ei au fost singurii care
m-au salvat pentru că m-au văzut, nu așa cum eram, ci așa cum aș fi putut fi.
Și când ei au văzut acea versiune, am văzut-o și eu. Mi-am dat seama că dacă
n-aveam să-mi iau viața în propriile mâin, o s-ajung foarte curând într-un loc
din care n-o să mă mai pot întoarce. Nu voiam să fiu eu următorul membru al
familiei care-o dă în bară, în niciun caz n-aveam să fiu eu acela.”
Trupa, numită semnificativ Mirror Mirror, îi scoate
din anonimat, le dă aripi să zboare cât mai departe, în acel loc în care își
vor găsi versiunea lor mai matură și mai asumată, mai împlinită și mai
realizată. Trupa înființată dintr-o întâmplare îi face mai puternici, le dă
șansa de a se prezenta în fața altor oameni așa cum sunt ei cu adevărat– crazy,
frumoși, talentați. Însă cel mai mare câștig avut în urma înființării trupei
este prietenia sinceră ce și-o poartă toți patru, devenind în scurt timp de
nedespărțit. Însă cât de bine se cunosc ei și cât de sinceri sunt unul față de
celălalt?
În momentul în care Naomi, una dintre fetele din trupă
dispare fără urmă, haosul în care trăiau până deunăzi reiese la suprafață, mai
puternic, iar prietenia lor este pusă la grea încercare. Unde este Naomi, fata
care scria cele mai profunde versuri, fata care se ascundea în spatele
personajelor anime, fata care în ultimul timp părea mai fericită ca oricând?
Iadul se dezlănțuie cu adevărat abia atunci când Nai este descoperită, după
mult timp de la dispariția ei, în Tamisa, pe jumătate moartă (nu este spoiler,
acest lucru este dezvăluit din descriere).
Neacceptând teoria poliției, conform căreia Nai a încercat să se
sinucidă, ceilalți membrii ai trupei pornesc o investigație pe cont propriu.
Unde a fost colega și prietena lor atât timp? Oare se va mai trezi ea vreodată
din comă?
Este greu să vorbești despre o astfel de carte, care
atinge atât de multe teme. Inițial, citind descrierea, mi-am amintit de un alt
volum cu și despre adolescenți, Unul dintre noi minte. Mă gândeam că
poveștile sunt oarecum asemănătoare și, într-o oarecare măsură,am avut
dreptate. Însă cartea de față explorează teme mult mai profunde și mai
întunecate și propune cititorului o incursiune în lumea complicată, frumoasă
dar și neînțeleasă a adolescenților.
„Felul în care m-atingi mă răvășește,
Felul în care mă dorești
Mă face să urlu și să mă joc cu focul
Nu vreau să mai respir dacă nu ești aici,
Nu vreau să-mi înscenez iar moartea dacă
nu-mi iei locul..”
De la un timp mă tot feresc de romanele cu adolescenți.
Multe dintre ele îmi par banale și superficiale, cu subiecte care se repetă la
nesfârșit, clișeice, cu triunghiuri amoroase plictisitoare ș.a.m.d. Însă Mirror Mirror mi-a oferit o lectură palpitantă, răsturnări de situație și
descoperiri inedite. Personajele mi-au plcăut poate cel mai mult deoarece le-am
simțit foarte reale, de parcă le-aș fi întâlnit în viața de zi cu zi și mi-ar
fi depănat povestea lor incredibilă.
Rose și Red au fost preferații mei, deși am apreciat-o
foarte mult și pe Ashira - sora vitregă
a lui Nai, o tipă extrem de inteligentă, care se ascunde în spatele unei
înfățișări comune.
De fapt, cam toate personajele cărții– adolescente sau nu
– se ascund în spatele a ceva și vă veți da cu ușurință seama de acest lucru.
„Poate că nu sunt persoana cinstită care îmi închipuiam
că sunt. Poate că sunt de fapt un monstru.”
Red este personajul narator, deși mă așteptam ca (,)
capitolele să fie redate din perspectiva celor patru, însă există un motiv
pentru care doar acest personaj narează povestea, un motiv ținut foarte bine
secret de către autoare, care la momentul dezvăluirii m-a lăsat speechless și
m-a făcut să ador și mai mult cartea. Red este un personaj atipic, care reușește să
transmită multe sentimente pe parcursul poveștii. Este poate cel mai inadaptat
dintre cei patru, suferind cel mai mult, dar fiind în același timp extrem de
puternic. La interor este o combinație
îndrăzneață de fragil și puternic, de suflet făcut fărâmițe dar și de suflet
curajos și frumos, iar la exterior un
look la fel de îndrăzneț – tatuaje în cele mai ciudate locuri, păr roșu ca
focul și ras de o parte și de alta, cercei în urechi și pierce-uri, haine
lălâi, sugestive.
„Cândva, eram ciudățenia de serviciu care stătea mereu
într-un colț și pe care ceilalți o ignorau, iar acum oamenii stau la coadă să
intre în trupa mea. Mă simt bine și rău în același timp. Nai ne-a ajutat să
înființăm trupa asta, e cea mai bună compozitoare dintre noi toți, sufletul
trupei. Melodiile ei, versurile ei i-au făcut pe oameni să se oprească și să
asulte. Iar acum, oamenii ăștia stau la coadă ca s-o înlocuiască.
Vreau trupa asta, am nevoie de ea. Cred că de-asta am
atins gradul ăsta de ticăloșie. Candidații pică unul după altul, iar eu îi
urmăresc plecând, din spatele tobelor, până când rămân doar doi competitori.”
Pentru acest look, dar și pentru caracterul său, Red a
fost întotdeauna stigmatizat și dat la o parte. Însă trupa l-a salvat, deoarece
ei au văzut mai adânc de acest look și de această atitudine în aparență bad.
Însă aparențele înșală. Foarte mult. Red oferă cititorilor o adevărată lecție
de viață, este un exemplu de curaj și sensibilitate.
În interior, suferința lui Red nu are margini. Și-a
pierdut cea mai bună amică, pe Nai, care acum zace pe jumătate moartă într-un
pat de spital. Acasă se confruntă cu o familie dezbinată – o mamă alcoolică, un
tată mereu plecat de acasă și care își înșală soția, și o soră mai mică de care
trebuie să aibă grijă, pentru ca problemele familiei să nu îi taie aripile așa
cum i-au fost tăiate lui Red. Trupa și colegii săi sunt refugiul de care are
nevoie pentru a continua să înoate la suprafața apei. Însă dispariția apoi
revenirea lui Nai îi dau viața peste cap, iar dragostea interzisă ce i-o poartă
lui Rose îi face sufletul bucățele.
„Urc scările în fugă, trec de camera lui Gracie, intru la
mine și dau muzica tare, scot amortizoarele
de pe tobe, îmi iau bețele și bat până mă dor brațele, capul, iar
vecinii bubuie în pereți. O țin tot așa, exist numai în muzică, numai în ritmul
tobelor – când sunete înalte, când joase și o serie de sincope – apoi, când
simt că mi se zbate fiecare nerv din corp, când fiecare celulă bate ritmul, mă
opresc.”
Rose este la suprafață o tânără extrem de execntrică,
care iubește să fie în centrul atenției, care știe cum să își pună în valoare
vocea și frumusețea. Ea este deținătoarea titlului de bad girl din trupă, ea
este cea cu vocea cea mai puternică, ea este amuzantă și crazy. Ea este fata
după care suspină mulți băieți, inclusiv Leo și Red. Însă masca pe care o
poartă cu zâmbetul pe buze și zidurile pe care le înalță în jurul celorlalți
sunt exemple ale certitudinii că Rose nu este cine pare a fi. Că și ea își
asumă mai mult de o versiune. Un secret din trecut o mistuie pe dinăuntru, iar
lipsa mamei, care a murit când ea era mică, brăzdează lacrimi pe fața tinerei.
Se ascunde în alcool și distracții cu trupa, însă suferințele nu pot fi date la
o parte cu ușurință.
„O privesc pe Rose cum se concentrează la camera de pe telefon,
vorbind ca și când ar sta la bârfă cu cea mai bună prietenă, doar că,
bineînțeles, nu are așa ceva. O văd râzând, cu ochii strălucind, cu buzele
întredeschise în timp ce-și prezintă tutorialul de machiaj făcut la mișto; e
amuzantă și isteață și pare să aibă un viitor strălucit. Mi-aduc aminte cum a
intrat în școală azi dimineață, ca o regină. Cum părea să cuerească lumea cu
fiecare pas.. și-mi spun că, deși pare că nimic și nimeni pe lumea asta n-ar
putea să o rănească, e de fapt cea mai speriată și mai singură ființă pe care o
cunosc. Și că, știind tot ce știu, dacă aș permite cuiva să o rănească, nu
mi-aș ierta-o.”
„Rose vrea să fie în luminile rampei pentru că îi e frică
de întuneric. Vrea să fie privită pentru că îi e frică să fie singură. Vrea ca
toți ceilalți să o placă pentru că, uneori, se urăște rău de tot. Și de-asta nu
mă pot îndrăgosti nicicând de Rose.”
Leo este cel mai dark dintre toți, având un trecut problematic
alături de fartele său mai mare, un temut infractor, care vrea să-l atragă din
nou în lumea întunecată a drogurilor și nelegiuirlor. Deși extrem de talentat
la muzică, riscă să fie pierdut pe veci dacă se alătură vieții periculoase a
fratelui său.
Fărâmați pe interior, cei patru tineri trebuie să se
descopere pe sine și să își asume propria identitate. Toți au familii
destrămate și întâmpină grave probleme de comunicare cu cei din jurul lor. Sunt
neînțeleși și aspru criticați, sunt blamați pentru ceea ce vor să fie, sunt
îndepărtați de țelul lor, însă nicicând nu se dau bătuți, dovedind că doar
fiind tu însuți poți duce o viață așa cum o vrei.
„Prima oară a fost incredibil. Ca prima tură de montagne
russe sau ca primul sărut; a fost perfect, cu fluturași în stomac, așa cum
visam mereu atunci când băteam la tobe acasă. Eu și Nai nu vorbiserăm
niciodată, iar acum eram acolo, lângă ea, acompaniindu-l pe Leo până când
acordurile noastre au început să sune ca piesa pe care o știam toți, chiar dacă
habar n-aveam c-o știam.
Rose ni s-a alăturat la refren, cu capul plecat și părul
acoperindu-i fața. Ne-am uitat toți la ea, surprinși de vocea ei gravă și
guturală, de om care fumează un pachet pe zi, ceea ce probabil că și făcea.
Nu-mi imaginasem c-ar putea să mă atragă și mai tare, dar putea.
Nu știa versurile, așa că a-necput să improvizeze, râzând
și cântând în același timp. Și-a ridicat capul și a luat microfonul, apoi a
rânjit la Naomi.
Era o fată Anime
Cu părul prins în coadă,
Nu accepta rahaturi de la băieții de pe stradă.
Nai a rânjit, apoi Rose s-a întors spre Leo.
Era un tip înalt și sexy,
Ce avea în cap bine știa,
Ar fi putut să fie rock star, la iarbă dacă renunța.
Doamne, cât îmi doream să facă versuri despre mine, și,
în același timp, era ultimul lucru pe care îl voiam.
Când și-a ridicat ochii spre mine, mi-a trebuit toată
forța să continui să bat la tobe.
Aplauze pentru Red
Un personaj c-o minte bizară,
Merge ca un zobi de câte ori iese pe-afară.
Ok, n-a zis că sunt sexy, dar nici n-a adus vorba de
înălțimea sau de culoarea părului meu așa că, din punctul meu de vedere, era
practic o scrisoare de dragoste.”
Cu siguranță, nu eram pregătită pentru ceea ce am găsit
între paginile acestei cărți. Nici voi nu veți fi, vă asigur. Cartea a fost o
surpriză de proporții, un montagne russe care mi-a făcut inima să bată
puternic, o carte ca o furtună de vară, din care toți cititorii au ceva de
învățat din ea, indiferent dacă sunt adolescenți sau au trecut de acesată
perioadă.
Mirror, Mirror este un roman profund și puternic, frumos și brutal, care
vorbește deschis despre dragoste și moarte, sexualitate și identitate, asumare
și teroare, fragilitate și curaj, prietenie și familie, loialitate și trădare.
Îl recomand tuturor pentru profunzimea și sinceritatea cu care este scris.
Un ultim lucru mai am de menționat – frumusețea copertei.
Deși la început nu mi-a plăcut prea mult și nu înțelegeam legătura dintre
design și poveste, pe măsură ce am înaintat în lectură am înțeles legătura
dintre desen, titlu și acțiune și nu cred să fi existat o altă copertă mai
expresivă și mai minunată decât aceasta. Citiți carte și veți înțelege
J
Pentru acest volum minunat trebuie să mulțumesc librăriei
online Libris.ro. Pe Libris.ro găsiți o varietate de
titluri interesante, la prețuri accesibile tuturor.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu