Recenzie: Tinerele elite de Marie Lu
„Unii ne detestă, considerându-ne demni de spânzurătoare.
Alții se tem de noi, crezându-ne demoni numai buni de ars pe rug. Iar alții ne
venerează, spunând că suntem copiii zeilor. Dar cu toții ne cunosc.”
Atunci
când ești diferit, lumea te percepe altfel. Dacă ai anumite particularități,
anumite trăsături care ies în evidență, ceilalți, de cele mai multe ori,
remarcă acest lucru, iar apoi poți simți la propriu cum un zid începe să se înalțe
între tine și ceilalți. Un zid invizibil, care lasă răni în sufletul celui
considerat diferit. De multe ori, din cauza prejudecăților, cuvântul diferit
este perceput ca ceva straniu, respingător, anormal. Pentru că lumea, de cele
mai multe ori, respinge într-un mod brutal ceea ce nu înțelege. Pune etichete,
blamează, respinge.
Cum
ar fi dacă tu te-ai deosebi de ceilalți prin anumite lucruri ? Cum ar fi dacă ai suferi de o
boală care ar aduce schimbări fizice evidente? Cum ar fi dacă fața ți-ar fi
brăzdată de cicatrici, părul și culoarea ochilor și-ar schimba culoarea, ai
avea arsuri pe anumite părți ale corpului și ai fi considerat/ă o
mostruozitate? Cum ar fi dacă boala ți-ar afecta și interiorul, nu numai
exteriorul? Dacă ai căpăta puteri stranii, anormale, considerate din alte lumi,
blesteme, adevărate puteri demonice?
Ceea
ce oamenii nu cunosc și nu înțeleg, ceea ce nu li se întâmplă lor, reprezintă o
anomalie, o ciudățenie, este ceva ce trebuie respins și batjocorit, înlăturat
prin orice mijloace. Ceea ce nu este considerat normal ori înțeles, trebuie
ucis.
„Nimeni
nu vrea să fii tu însăți. Întotdeauna vor doar să fii acea versiune a ta care
le place lor.”
În
cartea autoarei Marie Lu, toate aceste lucruri sunt posibile și, chiar dacă
aceasta creează o lume fantasy, în care practic orice scenariu, oricât de
îndrăzneț, este posibil, ei bine, în spatele poveștii fantastice se ascund și
multe adevăruri valabile în realitatea zilelor noastre. Întotdeauna am spus că
și în cărțile fantasy putem găsi multe elemente comune cu realitatea, iar
temele abordate de autoare – prejudecățile și ura nejustificată, suferința și
durerea persoanelor care sunt nevoite să se confrunte cu lipsa de empatie a
celorlalți, lupta pentru putere și bogăție, urzelile politice, trădarea și
minciuna – ilustrează cel mai bine acest lucru.
Personajele
autoarei sunt înzestrate cu cele mai des întâlnite caracteristici pe care le
poate avea un om: comit greșeli peste greșeli, sunt îngenunchiate de incertitudini,
trădează și sunt trădate, suferă și se închid în ele însele, creând bariere
pentru a nu fi văzute cu adevărat, nedorind să-și lase vulnerabilitățile la
vedere, iubesc și doresc să fie văzute așa cum sunt ele cu adevărat, însă dacă
nu primesc ceea ce speră, își transformă iubirea în ură. Înșală și sunt
înșelate, trădează și trec peste cadavre pentru a obține puterea deplină. Se
sacrifică sau sacrifică pe alții în numele credințelor lor. Sunt umani, dar
inumani. Pot fi calzi, dar la fel de intim cunosc și fața hâdă a urii și a
răzbunării. Te pot proteja sau te pot ucide. Bine ați venit în lumea Tinerelor
Elite, acolo unde cele mai groaznice scenarii pot deveni realitate.
Marie
Lu dă naștere unui tărâm prădat de sânge și teroare, un tărâm ucis de
întuneric, în care trăiesc oameni deznădăjduiți și dezbinați, căci în 1361, la
câțiva ani după marea febră a sângelui, cumplita molimă care a ucis mii de
vieți, copiii care au supraviețuit acestei distrugeri în masă nu mai sunt la
fel cum erau înainte...Acum sunt adolescenți damnați, considerați demoni și
uciși în momentul în care sunt prinși. Inchiziția îi vânează până la ultimul
pentru a curăța Kenettra de așa zișii monștri. În fața judecății crude, ei nu
se pot apăra decât cu propriile lor puteri. Puteri pentru care sunt vânați,
puteri de neimaginat, neobișnuite. Puteri pe care trebuie să învețe să și le
șlefuiască și să le folosească împotriva celor care îi vor arși pe rug, puteri
care pot însemna atât pierirea lor, cât și salvarea lor.
Adelina
este unul dintre acești adolescenți. O tânără înspăimântată și persecutată de
propriul tată, comparată mereu cu sora ei mai mică, frumoasă și blândă,
inocentă și grațioasă, așa cum a fost și ea odată, cu mult timp în urmă,
înainte de a fi lovită de febra sângelui, înainte de a fi desfigurată, lăsată
cu cicatrici permanente, atât pe fața-i odată frumoasă, cât și în sufletu-i
otrăvit de răutatea și respingerea celorlalți. Singura care îi este alături
este sora ei, Violetta, însă diferențele dintre cele două, cât și ura și
trădarea tatălui lor, le despart.
„Puteai
să-ți dai seama foarte ușor cine era infectat – pe pielea respectivului apăreau
modele ciudate, încâlcit, părul și
genele sale își schimbau culoarea și din ochi îi curgeau lacrimi trandafirii,
cu firicele de sânge. Îmi amintesc încă duhoarea specifică bolii din casa
noastră și arsura coniacului de pe buzele mele. Ochiul meu stâng s-a umflat atât
de tare, încât un doctor a trebuit să-l scoată. A făcut asta cu un cuțit încins
și o pereche de clești care ardeau.
Așa
că da..
Se
poate spune că sunt plină de defecte.
Însemnată.
O
malfetto.”
Trădată
de propriul tatăl, considerată un monstru de către societate, o malfetto care
nu valorează nici cât o pară degerată, Adelina se vede nevoită să fugă cât mai
departe, însă când planurile îi sunt date peste cap de propriile-i puteri pe
care nu știa că le posedă, aceasta se trezește prinsă într-o capcană, iar acum
trebuie să se ascundă penru a-și păstra viața, căci Inchizitorul general este
pe urmele ei, a celei mai noi Elite.
Deși
autoarea o prezintă pe Adelina drept principalul personaj al acestui prim
volum, la sfârșitul cărții aflăm că lucrurile au stat puțin altfel atunci când
aceasta a început scrierea acestei serii, dorind inițial ca toate evenimentele
importante să graviteze în jurul unui personaj masculin, mai târziu schimbând
rolurile celor doi. Acest personaj masculin este Enzo, un misterios tânăr
cunoscut drept Distrugătorul, cel care este în realitate conducătorul
Societății Pumnalului, un grup alcătuit din Tinere Elite care recrutează pe cei
asemenea lor, cei cu puteri speciale, considerați malfetto de către cei care se
tem de puterile lor și sunt scârbiți de urmele fizice lăsate de molimă și
Tinere Elite de către cei care empatizează cu ei, îi încurajează și le oferă în
secret sprijin, considerându-i preaiubiți copii ai zeilor.
„Jur
credință Societății Pumnalului. Jur să provoc teamă în inimile celor care
conduc pe nedrept Kenettra, să iau, prin moarte, ceea ce ne aparține, și să fac
apoi puterea Tinerelor Elite cunoscută fiecărui bărbat, fiecărei femei și
fiecărui copil din regat. Dacă îmi voi încălca jurământul, fie ca pumnalul să
îmi ia ceea ce i-am luat și eu pumnalului.”
Malfetto
ori Tinere Elite, damnați ori binecuvântați, acești adolescenți sunt niște arme
letale, care pot exploda în orice moment, care dacă nu ar fi vânați, ar putea
schimba lumea. Însă ei ar putea-o schimba oricum, căci sunt în multe feluri –
demoni, monștri, hidoșenii -, însă niciodată nu-și vor lăsa capul plecat în
fața nedreptăților.
Întâlnirea
dintre Enzo și Adelina este marcată de un eveniment neobișnuit pentru fata care
este nevoită să se confrunte cu „întunecimea” propriilor sale puteri pe care
până deunăzi nu avea habar că le deține. Dintre toate Tinerele Elite, ea, care
este un învățăcel într-alde puterilor demonice, deține cea mai interesantă și
mai neobișnuită putere – aceea de a crea iluzii. Harul (sau blestemul) ei de a
putea produce, după bunu-i plac, halucinații și fantasme, ce se transformă în
dureri agonizante produse celui care halucinează, este unul aparte și extrem de
interesant, conferindu-i tinerei o putere nemaiîntâlnită, mortală, demonică. O putere
incredibil de mare care, folosită în bătălii fizice și/sau psihice, ar putea
reprezenta un mare atuu pentru Adelina. Sau pentru cei care o au pe tânăra
elită de partea lor, aici intervenind multe coploturi și urzeli politice care
au rolul de a o câștiga pe Adelina, sau mai bine spus de a o folosi.
„Înfrumusețează-ți
defectele ! îmi spune încet. Asta le va transforma în atuuri. Și, dacă vei
deveni una dintre noi, te voi învăța să le folosești așa cum folosește un
asasin cuțitul. Mijește ochii, zâmbetul lui subtil devine periculos.
Așadar..spune-mi, lupușorule ! Vrei să îi pedepsești pe aceia care te-au
nedreptățit?”
De
multe ori am fost tentată să critic
acest personaj, pentru că nu mi se părea că ar semăna cu personajul acela
badass prezentat de autoare, acel villain malefic, răzbunător, necruțător așa
cum Marie
Lu a promis că va fi. Însă tot de atâtea ori mi-am amintit că acesta
este doar începutul, volumul de introducere în sumbra lume creată de autoare,
așa că am fost mai îngăduitoare cu tânăra ce părea tot mai pierdută în
păienjenișul trădărilor și uneltirilor. Și bine am făcut, căci răbdarea mi-a
fost răsplătită într-un final (nu am să deconspir secretul, vă las pe voi să
aflați despre ce vorbesc).
Am
înțeles de ce Adelina a fost atât de chinuită pe parcursul volumului, de ce a
suferit de atât de multe ori, i-am perceput ura și dezamăgirea din suflet, nu
de puține ori am simțit milă față de această creatură – nu lipsită de apărare,
căci are niște puteri demne de luat în considerare -, dar singură, izgonită
dintr-un loc în altul, făcându-și speranțe și negăsind acea iubire și
apartenență pe care o caută cu fervoare. Neiubită, nerespectată, neacceptată
așa cum este, e de la sine înțeles în ce s-a transformat într-un final. Și
credeți-mă, abia aștept următorul volum pentru a-i cunoaște adevărata față de
villain. În acest volum, Adelina a fost precum un trandafir:
cu petalele firave și suave la atingere, catifelat la
atingere, dar cu spini gata să intre în carne și să profaneze pielea celor care
vor să-l rupă. Fără să-mi dau seama, asemuind-o cu un trandafir – gingaș, dar
și înțepător - , am făcut legătura cu numele următorului volum și cât de bine i
se potrivește această Societate Adelinei.
„O să
vă distrug pe toți ! Scrâșnesc din dinți, în timp ce furia se învârtejește în
jurul meu, cruntă, necruțătoare, dornică să izbucnească. Prin vârtej, aud
șoaptele brutale, pline de duritate ale tatei Știu cine ești de fapt. Cine te
va dori vreodată, Adelina? Furia mea clocotește. Toată lumea ! Se vor face mici
de groază la picioarele mele, iar eu o să-i fac pe toți să sângereze.”
Pe
de altă parte, v-am spus și de personajul masculin al acestei serii, cel care
ar fi trebuit să fie în centrul atenției. Enzo este conducătorul Societății
Pumnalului și cel care o dorește pe Adelina în grupul său construit pentru a
lupta celor care se opun Tinerelor Elite sau malfetos, celor care vor să-i vadă
morți, celor care l-au izgonit și l-au desconsiderat, care i-au luat totul
chiar înainte de a avea totul. Răzbunarea este cea care îl motivează pe Enzo,
răzbunarea și dorința de a-și recăpăta drepturile și statul pierdute odată cu inocența,
în momentul în care febra sângelui a lăsat asupra lui urme de neșters. În
spatele chipului său veșnic ascuns de o mască se află chipul unui tânăr trădat
și izgonit, hulit și înlăturat de acolo unde i-ar fi fost locul. Enzo poartă un
secret teribil, un secret care va zgudui din temelii Kenettra și împrejurimile. Veți afla care
este acest secret citind cartea, tot atunci înțelegând și motivele răzbunătoare
ale tânărului.
„O
coloană de foc explodează din mâinile sale, tăind o linie de-a cumezișul platformei
și despărțindu-ne de soldați printr-un zid de flăcări, care se înalță foarte
sus, spre cerul întunecat. Băiatul se apropie de mine. Mă uit, speriată, la
chipul lui mascat, acoperit de glugă. Infernul din spatele lui îi scoate în
evidență silueta. Singura parte a chipului său care nu e ascunsă de mască îi
sunt ochii duri, întunecați ca noaptea, care parcă îi ard.”
„O
vreme, nu spune nimic. Apoi, își scoate o mănușă. Icnesc. Sub pielea mănușii,
mâna lui e o masă de carne arsă, majoritatea vindecată în straturi groase de
țesut cicatrizat, pe care, probabil, l-a acumulat peste ani, în timp ce vreo
câteva locuri rămân roșii și, parcă, mânioase. Își pune mănușa la loc,
transformând imaginea cumplită într-una simplă, a unei mănuși din piele neagră,
pătate de sânge. O reprezentare a puterii.”
Alte
personaje demne de menționat sunt Raffaele, mâna stângă a lui Enzo și cel care
recrutează Tinere Elite în Societate, un tânărul curtezan de o deosebită
frumusețe, șarmant și seducător, care stăpânește arta seducției, dar și a
războiului, cele două fiind extrem de valoroase cauzei Elitelor. Raffaele este
unul dintre personajele secundare favorite, care mi-a plăcut extrem de mult și
care mi-aș fi dorit să fie mai bine pus în valoare. Sper ca în următorul volum
să descopăr mai mult din acest tânăr frumos, bun, dar deloc inocent și care
poate avea uneori două fețe.
Un
alt personaj extrem de important este Inchizitorul general, Teren. La fel ca și
Enzo. Teren poartă propriile secrete valoroase și care urmează a fi dezvăluite
cititorului la momentul potrivit. Pot doar să vă spun că și el este un tânăr
măcinat de ură, manipulat la rându-i și folosit în scopuri mai mărețe. Vânează
Tinere Elite și este loial propriilor sale credințe, pedepsindu-se pentru ceea
ce este de fapt.
„-
Puterile noastre sunt blesteme ale lumii de dincolo, iar noi le folosim ca să
distrugem tot ce atingem.
-
Să distrugi e o alegere.”
Nimeni
și nimic nu este ceea ce pare în acest prim volum răvășitor, prima impresie
putând fi extrem de eronată atunci când ne raportăm la adevărata identitate și
adevăratele abilități și secrete ale Tinerelor Elite. Avem un început de serie
palpitant, care, deși lent pe alocuri, ni se dezvăluie exact atunci când este
momentul și nu mai devreme, făcând cititorul să înțeleagă de ce au ajuns
personajele în anumite puncte și de ce au luat anumite hotărâri ce vor avea un
impact ireversibil.
Toți
au suferit, au fost trădați și au trădat la rândul lor. Au cunoscut îndeaproape
întunericul sub forma molimei distrugătoare, ce le-a sădit ura în suflet și
le-a retezat frumusețea, lăsându-i goi pe dinăuntru și dându-le în schimb
puteri nemaivăzute, puteri de care alții se tem, puteri distrugătoare care
alimentează războiul dintre ei și focul în sufletul fiecăruia, puteri pe care
nu le-au cerut.
„Cu
cât va exista mai multă frică și ură în jurul tău, cu atât mai puternică vei
deveni. Frica reușește să dea naștere celor mai puternice fantasme. Întunecimea
se află înăuntrul tuturor, oricât de ascunsă ar fi.”
Marie
Lu nu m-a dezamăgit nici de această dată, oferindu-mi doza necesară de
adrenalină, suspans, răsturnări de situație și mai ales personaje incredibil de
veridice pentru o serie fantasy.
Recomand
cartea tuturor iubitorilor de fantasy, celor care vor să călătorească în
îndepărtata Kenettra, acolo unde febra sângelui va acapara cititorul, îi va
răscoli sufletul și îi va întuneca mintea. Ai grijă ce tabără îți alegi,
Adelina nu va uita !
Mulțumesc
din suflet editurii Corint și Leda Edge pentru minunatul exemplar oferit spre
recenzare.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu