Recenzie: Magia fetelor Belles de Dhonielle Clayton





„La beaute est la vie”

 De fiecare dată după ce citesc o carte care mi-a plăcut neașteptat de mult, o carte care inițial nu m-a atras dar s-a dovedit a fi extrem de bună, sunt foarte entuziasmată că acea carte a ajuns în mâinile mele, că am avut ocazia să o citesc și să-i descopăr secretele, să o ador și să o așez la loc de cinste în bibliotecă. Mă simt și mai împlinită și mă bucur enorm de mult pentru ceea ce fac, că am oportunitatea de a vă prezenta niște cărți absolut superbe.

De acesta dată trebuie să le mulțumesc celor de la editura Herg Benet pentru că s-au gândit la mine și mi-au oferit șansa de a lectura acest volum surprinzător de bun.

Magia fetelor Belles este una dintre cele mai recente apariții ale editurii. Este proaspătă, și la propriu și la figurat, căci oferă o poveste destul de originală, fresh și obsedantă, de care cu siguranță vă veți îndrăgosti, așa cum am făcut-o și eu, deși, încă o dată spun, nu mă așteptam să îmi placă atât de mult.

Cartea este recent apărută și în străinătate și mă bucur că cei de la Herg Benet au ales să o aducă și la noi. Este o distopie cu elemente fantasy în care accentul este pus pe frumusețe.

Acțiunea cărții se desfășoară în Orleans, acolo unde oamenii se nasc urâți, șterși, fără nimic atrăgător. Pielea lor este palidă, ochii au culoarea roșie, iar părul lor este aidoma paielor. Doar cei care au suficienți bani sau cei de rang înalt, precum cei din familia regală sau apropiați ai acestora își pot permite o înfrumusețare – înfrumusețare care nu implică doar o machiere sau coafare, în caz că vă întrebați. Nu, cei care au suficienți bani și sunt obsedați de look-ul lor își fac schimbări drastice, cum ar fi reașezarea oaselor, modelarea și sculptarea trupurilor, eliminarea ridurilor, schimbarea lungimii sau a culorii părului, schimbarea culorii ochilor ș.a.m.d, iar pentru toate aceste transformări, la plata în bani se adaugă și suportarea durerii – care trebuie menționat, este de cele mai multe ori, atroce. Cu cât o persoană își dorește o schimbare mai notabilă, cu atât durerea prin care trebuie să treacă în timpul procesului este mai mare. Iar singurele care pot face aceste schimbări sunt niște tinere.

Fetele Belles, așa cum sunt ele numite, mânuiesc frumusețea și sunt ele însele extrem de atrăgătoare. Dar pentru a ajunge cunoscute, pentru a reuși să-și pună în valoare harul - moștenit de la Zeița Frumuseții, după cum spune o străveche poveste -, acestea trebuie să depună multă muncă, studiind ani întregi tainele frumuseții, până în ziua când, la împlinirea vârstei de șaisprezece ani, destinul lor se va schimba total. Una dintre ele va deveni favorita, acea fată Belle cunoscută în tot Orleansul și în tot regatul, cea care va servi la curtea regală, surorile ei ajungând să lucreze în diverse Ceainării, pentru a înfrumuseța oamenii înstăriți.

„Vârfurile degetelor mele lasă lacrimi de ceață pe pereții din sticlă subțire. Caleașca e frumoasă și transparentă și are forma unei sfere. Sunt o păpușă delicată, așezată într-un glob. Caleașca e înconjurată de mulțimea extaziată, nerăbdătoare să vadă cum arăt și ce știu să fac.

O plasă împletită din florile care mă reprezintă, roz, se întinde peste rotunjimile sticlei, ca să le spună tuturor cum mă cheamă – Camellia – și să mă ascundă până când voi fi dezvăluită curții regale.

Sunt o fată Belle. Controlez frumusețea.”

Lăsând la o parte toată opulența și tot luxul de care o fată Belle va dispune din momentul absolvirii ei,  perspectivă de a trăi într-o astfel de lume, în care frumusețea este idolatrizată, în care oamenii suportă cu bună știință îngrozitoarele și dureroasele tehnici de înfrumusețare, în care mamele își duc fetele la ceainării pentru ca înfățișarea micuțelor să sufere schimbări notabile,  este destul de înfricoșătoare.

La competiția în urma căreia se alege favorita Belles participă, în acest an, șase fete: Camellia, Amber, Edel, Valerie, Hana și Padma. Crescute împreună, prietene și surori, toate aspiră la statutul de favorită. Camellia și Amber mai profund decât celelalte. Ele sunt nu doar prietene foarte bune, ci și tovarășe, împărtășindu-și secrete și visuri la ceas de noapte. Însă apriga dorință de  a deveni favorita le înstrăinează pentru un timp, gelozia luând locul amiciției.

Amber este cea mai serioasă fată din grup. Obsedată de reguli, nu iese niciodată din cuvântul lui Du Barry – cea care se îngrijiște de ele și le învață tainele frumuseții. La polul opus, Camellia este cea care își dorește să încalce regulile – și o face de cele mai multe ori, sătulă să asculte mereu orbește, fără a-și putea exprima propriile opinii.

Atunci când vor ajunge la curte, atât Camellia, cât și Amber, vor afla pe propria lor piele ce înseamnă să fi o fată Belle, iar prietenia dintre ele se transformă cu ușurință în rivalitate.



La curte, nimic nu este ceea ce pare. În ciuda luxului și a opulenței, intrigile și jocurile de putere sunt la ordinea zilei. Pe măsură ce suntem introduși în interiorul palatului regal, străbatem camerele și coridoarele incredibil de frumoase și facem cunoștință cu regina, cu cele două fiice ale sale – cea mare mistuită de boală necunoscută, gravă, ce o țintuiește la pat, căzută într-o comă profundă, cealaltă plină de viață și frumoasă, dar și extrem de vanitoasă și obsedată de putere - și suita doamnelor de la curte, pătrundem de asemenea și într-o lume întunecată, rece și frivolă, superficială și însetată după putere. La fel ca și Sophia, fata cea mică a reginei și cea care îi va urma la tron, în cazul în care sora ei mai mare nu se va trezi din somn.

Numită favorită, Camellia va trebui să facă față vieții la curte, o provocare total diferită față de ceea ce credeau fetele Belles că înseamnă. Harul lor de a înfrumuseța și de a bucura oamenii ținutului este mai mult decât ceea ce au fost învățate că ar fi, având un revers oribil și servind în secret unor interese parșive.

Dorința Camelliei este de a servi poporului și de a le aduce oamenilor zâmbetul pe buze. Vrea să fie remarcată și iubită pentru ceea ce este, își dorește recunoaștere, respect și putere. Dezamăgirea este cruntă în momentul în care află care îi este de fapt destinul, al ei și al fetelor Belles de pretutindeni, surorile ei mult iubite. Ai grijă ce-ți dorești, Camellia, căci dorința s-ar putea îndeplini.

„Vreau să fiu eu cea care îi face pe toți atât de frumoși. Vreau să fiu aleasa reginei. Vreau puterea care vine odată cu statutul de favorită a Majestății sale.”

Trădată și mințită, Camellia va trebui să lase deoparte tot ceea ce i s-a spus și să găsească singură drumul spre lumină și dreptate. Aruncată în cea mai adâncă groapă, pe cale de a fi mușcată de cele mai otrăvitoare vipere de la curte, eroina noastră trebuie să discearnă adevărul de minciună și să reinstaureze frumusețea – de această dată frumusețea sufletului, căci inocența acestuia a fost pângărită.

„Trebuie să fii favorita – exact ca mine, mi-a spus Maman înainte să moară. Oamenii din Orleans se urăsc pe ei înșiși. Trebuie să schimbi asta. Amintirea cuvintelor ei mă încălzește din interior, în vreme ce dorul de ea îmi cuprinde pieptul. Favorita arată lumii ce este frumos. Le amintește oamenilor ce este esențial.”

Sophia, fata cea mică a reginei, este personajul pe care îl veți urî cu patimă. Orgolioasă, imatură, obsedată de ideea de frumusețe, lipsită de scrupule, aceasta va face tot ce-i va sta în putință pentru a urca pe tron și pentru a obține frumusețea după care tânjește atât de mult. Este avidă după putere, bogății și recunoaștere. Vă veți îngrozi de urâțenia sufletului ei, în ciuda faptului că la exterior este destul de frumoasă.

În poveste se remarcă și două personaje masculine care au un rol crucial în desfășurarea acțiunii, iar în final veți rămâne surprinși de cât de mult v-ați înșelat în privința lor. Atât Remy, cât și Auguste vă vor intriga și vă vor atrage de partea lor, dar nu uitați, chipurile lor sunt acoperite de măști, și doar la final veți descoperi adevărul. Sau o parte din el.

„- De ce nu poți urma instrucțiuni?

- Oamenii îmi spun mereu ce să fac.

- Te simți în siguranță aici? mă întreabă

- Da.

- Greșit. N-ar trebui.

Ochii lui căprui se îngustează

- În clipa în care te simți confortabil, atunci e sigur că se va întâmpla ceva rău.

- Mulțumesc pentru sfat.

Îmi arunc pantofii într-un colț. Se izbesc de perete mai tare decât aș fi vrut.

El zâmbește, și e un zâmbet frumos. Mă întreb câte fete aleargă după el; doar e un ofițer decorat.

- Nu ești atât de delicată pe cât pari. Așa cum par să fie toate fetele Belles, spune el.

- Nu sunt o floare.

- Dar în floare te îmbracă.”

Cu personaje extrem de bine conturate, cu o lume imaginară dar care ar putea cu ușurință să devină reală, la un moment dat, cu răsturnări de situație și momente incitante, cartea este un must read pentru iubitorii de fantasy și nu numai.

Mi-a plăcut enorm de mult legenda născocită de autoare, conform căreia Zeul Cerului s-a îndrăgostit iremediabil de Zeița Frumuseții, în urma iubirii lor luând naștere poporul Orleans-ului. Este o poveste frumoasă, dar și tristă, din care fiecare om are ceva de învățat. Acolo unde există iubire, mai târziu poate exista resentimente, sau chiar ură. Acolo unde există frumusețe, poate exista și urâțenie, iar cel mai luminos drum poate fi pavat cu lacrimi, suferință, dezamăgire. Și niciodată, dar niciodată, un chip frumos nu înseamnă și frumusețe interioară. Iar lucrurile duse la extrem, obsesiile oamenilor și pervertirea, ascunderea adevăratului tău chip sub o mască strălucitoare, nu sunt cele mai bune alegeri. Ceea ce contează este să fii tu însăți, cu bune și cu rele, cu micile sau marile imperfecțiuni, dar să dai dovadă de umanitate, asumare, corectitudine. Perfecțiunea și puterea obținute prin orice mijloace nu te fac superior altora, niciodată.



Magia fetelor Belles m-a cucerit de la primele pagini și m-a transpus într-o lume în care oamenii, din păcate, consideră frumusețea mai presus decât orice. Emoțiile iubirii și a prieteniei sincere sunt date deoparte, inocența și corectitudinea așijderea. Atunci, ce mai rămâne? O lume în care oamenii se distrug unii pe alții, în numele frumuseții.

Magia fetelor Belles este o adevărată lecție de viață, o călătorie palpitantă care ne învață lucruri esențiale pe care, uneori, le scăpăm din vedere, iar autoarea ne reamintește care sunt cele mai importante lucruri sau mai bine spus, că acestea nu sunt lucruri, ci sentimente, emoții, trăiri și principii sănătoase de viață.



Share this:

CONVERSATION

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu