la noiembrie 13, 2018

Recenzie: De veghe între lumi de Marisha Pessl

noiembrie 13, 2018 2 Comments Edit

„Viața nu vă aparține. E apartamentul pe care îl închiriați. Iubiți fără teamă, pentru că iubirea e un avion care vă duce pe noi tărâmuri. Există un univers tăcut. Un tunel spre pace într-un țipăt. Dormiți bine noaptea. Râdeți cât puteți. Sunteți mai fantastici decât credeți. Luați sfaturi de la vârstnici și de la copii. Nimic nu e atât de crucial pe cât credeți voi, dar asta nu îl face mai puțin vital. Viețile voastre merg mai departe. Și mai departe. Căutați firimiturile de pâine.”

Granița dintre viață și moarte este dureros de fragilă. De cele mai multe ori, nu apreciem timpul așa cum trebuie, nu îl trăim la intensitate maximă, nu descoperim ce sălășluiește cu adevărat în interiorul celor apropiați nouă. Rătăcim în beznă, uniți doar de circumstanțe, pe termen scurt, orbi la propriile nevoi, surzi la strigătele celor din jur, îngropați în rutină și solitudine. Uneori oferim prea mult cui nu trebuie, prea puțin celor care merită.

Viața poate fi asemănată cu un fulg de zăpadă, pe care îl prinzi în mâini pentru o secundă, apoi se topește în interiorul palmei tale. Viața este alcătuită din secunde pe care daca le prindem doar pentru a le lăsa nepăsători să treacă pe lângă noi, riscăm să pierdem esențialul. Și să ne pierdem în propriile noastre vieți.

Viața și moartea sunt începutul și sfârșitul. Numitorul comun al oamenilor. Nimeni nu poate trăi la nesfârșit, nimeni nu are posibilitatea de a retrăi trecutul, de a-l schimba, de a hotărî cine merită să trăiască și cine nu. Dar cum ar fi dacă aceste lucruri ar fi posibile?

De veghe între lumi abordează o premisă îndrăzneață, revoltătoare: în urma unui accident în care sunt implicați cinci prieteni, acestora li se dă șansa de a retrăi aproximativ 11 ore dintr-o anumită zi, urmând ca la finalul stării de veghe, aceștia să voteze în unanimitate singura persoană care va supraviețui, doar în acest fel putând scăpa din acest ciclu care îi bulvesează și le pune la încercare prietenia.

“În întuneric crește-un pom. Un turn adăpostește-un om. Când m-oi opri, când oi vedea? Otrava este doar a mea.”

Prinși între viață și moarte, de veghe între lumi, neputincioși și înfricoșați, neîncrezători și suspicioși pe cei care odată le-au fost prieteni buni, furioși și temători, cei cinci (foști) prieteni sunt nevoiți să înfrunte un trecut înspăimântător, marcat de secrete, sânge și lacrimi, un trecut care le-a lăsat multe amintiri frumoase, dar și mistere încă neelucidate. Iar acum, prinși în această buclă temporală, au șansa de a distinge lumina de întuneric, de a afla adevărul, de a lua o decizie cât mai corectă în ceea ce privește viitorul celui care merită să scape din îmbrățișarea perfidă a morții.

“Aveam să rămân captivă aici pentru totdeauna. Aici, în Veghea dintre Lumi, unde nu voi îmbătrâni niciodată. Nu voi avea niciodată o familie. Nu mă voi îndrăgosti niciodată. Eram un ceas ce merge într-o lume unde nu există timp. Fără timp, nimic nu avea sens. N-am înțeles niciodată până atunci cât de importantă era trecerea timpului pentru a ajunge să ții la ceva. Îi dădea un termen limită, un fitil, un zvâc, o flacără. Fără timp, totul stătea în loc, într-o amorțeală perpetuă.”

Beatrice, Whitely, Martha, Cannon, Kipling și Jim formau un grup solid și invidiat de toți colegii lor din liceu. Erau populari, organizau ieșiri de weekend la o casă situată mai departe de oraș, într-un peisaj mirific, se distrau și se tachinau, își împărtășeau visuri și speranțe, dorințe și secrete. Deși extrem de diferiți unul de celălalt, alcătuiau un grup nebun, frumos, (aparent) închegat. Până în momentul în care o noapte fatidică le-a schimbat (pentru prima oară) destinul. Jim, artistul grupului și iubitul lui Beatrice, a murit. Sinucidere sau crimă? Deși declarată sinucidere, moartea lui a rămas nerezolvată în ochii tinerilor, iar în jurul celor cinci prieteni încă mai planează misterul, neîncrederea.

“Jim era tabloul pe care îl consideram o capodoperă unică. Avea acel lucru. Un câmp de forță energetică. Era fereastra uriașă, fără perdele, care lumina noaptea. Nu puteai să nu te oprești când treceai tăcut pe lângă el și să nu te dai mai aproape.”

La un an după tragedie, grupul se reunește, dându-și întâlnire la casa în care obișnuiau să-și petreacă weekendurile. Ruptă de grup în tot acest timp, Beatrice, cea care s-a izolat cu bună știință, redescoperă niște persoane care, în esență, se comportă la fel ca înainte, ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat, dar în sufletul ei știind că, de fapt, au devenit niște străini unii față de ceilalți. Încercând să recupereze timpul pierdut, hotărasc să se distreze ca pe vremuri, însă destinul le schimbă traseul pentru a doua oară, de această data iremediabil.

Prinși între viață și moarte, cei cinci tineri își dau seama că acum, datorită sau din cauza stării de veghe, au șansa de a călători în trecut, de a descoperi misterul care încă mai planează asupra morții lui Jim, de a face dreptate. Însă pentru asta, ei trebuie să pătrundă în cele mai întunecate cotloane ale minții lor, descoperindu-se pe sine dar și pe cei lângă care și-au petrecut ultimii ani, crezând în mod eronat că le sunt sinceri, adevărați tovarăși.

“Prietenia, atunci când e profundă, te face orb la restul lumii. E țara ta exclusivistă, cu granițe pecetluite, distribuire nedreaptă a vizelor și o cultură bogată, pe care niciun străin n-o poate înțelege. Să fiu ruptă de ei, exilată prin propria mea voință, așa cum fusesem cu un an în urmă, părea ceva fără noimă, o existență temporară a valizelor, a camerelor închiriate și a drumurilor pe care nu le știam. Moartea lui Jim fusese cutremurul care înghițise orașe.”

Cartea este o fascinantă și morbidă călătorie în care cititorul este prins alături de cei cinci protagoniști, descoperindu-le cele mai intime secretele, cele mai înspăimântătoare gânduri, cele mai oribile și greșite fapte, fiind martor la nenumăratele lor decăderi.

Este un montagne-russe întunecat, sinistru, morbid, creepy. Un young-adult cu accente thriller, o povește șocantă, înspăimântător de adictivă. Nu mă puteam opri din citit și mă minunam de imaginația autoarei, de toate provocările morbide pe care le-a desfășurat la picioarele celor cinci tineri amețiți, împovărați, furioși. Dar nu toată cartea a fost atât de mindfuck și, în ciuda subiectului incredibil de bun și de nebun și de dark, cartea nu merită nota zece. De ce spun asta? Deoarece am avut un moment în care era cât pe-aici să renunț la lectură. Un moment extreme de plictisitor pe care mă bucur că l-am trecut cu bine, căci altfel nu aveam șansa să descopăr această poveste palpitantă. Momentul a fost chiar cel de început. Mai precis, primele o sută de pagini m-au amețit și m-au decepționat, nu înțelegeam absolut nimic și totul îmi părea o poveste neînchegată, redată prost, neconvingătoare, simplă și plictisitoare. Însă am rezistat și bine am făcut, căci după o sută și ceva de pagini am pătruns parcă într-o altă lume, scrisă parcă de o altă autoare, alături de alte personaje. Așadar, dacă o să pățiți ca mine, să nu abandonați cartea, căci este extreme de ofertantă, nebunească, amețitoare.

“Murisem de mii de ori, îmi iubisem prietenii și învățasem despre ei așa cum prea puțini au șansa să o facă. Spusesem acasă unui loc unde detaliile precum viața și moartea nu contau, contau însă momentele cutremurătoare are legăturii dintre ele. După care, nu rămânea decât mirarea pentru fiecare secundă a vieții tale neînsemnate.”

Pe lângă această premisă nebunească, în carte sunt tratate diverse subiecte și teme importante din care avem ce învăța. Prietenia este una dintre acestea, cu ajutorul celor șase prieteni cititorul fiind introdus într-o lume în care secretele și minciunile nu contenesc să umple paginile cărții, punând la îndoială judecata și sinceritatea personajelor. Este o carte despre prietenie, viață și moarte, iertare și salvare. Timpul constituie o altă temă importantă a cărții, poate cea mai importantă dintre toate enumerate mai înainte, deoarece aduce cititorul față în față cu anumite întrebări și dileme existențiale.

“Suntem cu toții antologii. Fiecare are câte o mie de pagini, pline cu povești și poezie, mistere și tragedii, povești uitate pe ultimele pagini, pe care nu le va citi nimeni.”

De veghe între lumi este una dintre cele mai ciudate (în sensul bun) cărți citite de mine în ultimul timp, care m-a bulversat pe întreg parcursul lecturii, neștiind prea bine cu ce mă confrunt și care va fi deznodământul acestei stranii povești.

Mulțumesc editurii Nemira pentru această frumoasă și stranie călătorie J

Recenzie: De veghe între lumi de Marisha Pessl

Share this:

CONVERSATION

2 comentarii: