Recenzie: Obiecte ascuțite de Gillian Flynn
„Ești nebună să crezi ce crezi. Ești nebună să nu crezi.”
Gillian Flynn m-a introdus, pentru a doua oară, după
bestsellerul Fata dispărută, în cele mai obscure cotloane ale ființei umane,
oferindu-mi cele mai întunecate ipoteze, o poveste încălcită și extrem de
înspăimântătoare și câteva personaje bolnave în adevăratul sens al cuvântului
pe care nu am să le uit prea curând.
Obiecte ascuțite oferă, la prima vedere, o poveste detectivistică ca
multe altele, în care victimele sunt omorâte cu sânge rece, un jurnalist
investighează straniile cazuri de omor, unul
dintre acestea fiind nerezolvat de un an de zile, poliția bate pasul pe
loc, toată acțiunea având loc într-un orășel mic și slab dezvoltat, în care
toată lumea se cunoaște cu toată lumea bârfește pe toată lumea. Însă, la
o privire mai atentă, pe măsură ce suntem introduși în lumea creată de autoare,
constatăm că povestea are nenumărate ramificații psihologice, Flynn reușind să
creeze un thriller psihologic șocant, morbid, care depășește unele limite în
ceea ce privește moralitatea umană și problemele psihice grave ale unor
personaje.
„Aveam în fața ochilor imaginea lui Natalie Keene, cu ochii
căprui, deschiși, înghețați, trântită într-o cadă, pe când cineva îi trăgea
dinții. Sânge pe bărbia lui Natalie. O mână pe clește. O mână de femeie.”
Întotdeauna m-au fascinat thrillerele psihologice, dar
mai mult decât atât, psihologia omului, modul în care acesta își formează o
psihologie proprie, modul în care reacționează sub impulsul anumitor amintiri
și trăiri din trecut, cum acesta se poate modela în urma unor experiențe mai
mult sau mai puțin traumatizante.
La o atentă analiză, putem remarca cum personajele din
această carte au fost influențate de-a lungul timpului de către persoanele cele
mai apropiate lor, cum, poate involuntar, s-au lăsat manipulate și și-au lăsat
sinele să se dezvolte în funcție de trăirile, dorințele, fricile celor din jur.
Autoarea ne introduce în lumea a trei femei ce fac parte din generații
diferite, care au dezvoltat de-a lungul timpului o relație bolnăvicioasă și
toxică, cu serioase implicații psihologice. De fapt, povestea are rădăcini mult
mai adânci, aș putea spune că totul a început cu cea de-a patra femeie, căci de
acolo a plecat acest șir de evenimente nefericite caracterizat prin secrete de
familie, respingeri, relații toxice, dependență și depresie.
Jurnalista de investigație Camille Preaker este nevoită
să se întoarcă, după mulți ani, în orășelul ei natal, pentru a investiga
moartea suspectă a două fete de nouă, respectiv zece ani, urmând ca pe baza
răspunsurilor primite (sau nu) de la localnici să publice articole într-un
ziar. Moartea celor două fete, deși niște străine pentru ea, ajunge să o
obsedeze pe măsură ce reușește să scoată la iveală secrete de neimaginat ale
locuitorilor din micul orășel. Fragilă psihic, cu proprii demoni din trecut ce
s-au trezit la viață în momentul în care s-a instalat în somptuoasa casă a
mamei sale, care locuiește cu tatăl ei vitreg și cu ciudata soră mai mică, pe
care nu o cunoaște mai deloc, Camille se vede nevoită să se confrunte cu extrem
de multe piedici, aruncate atât de locuitorii orășelului, cât și de propria
familie pe care ar fi vrut să o lăse în urmă definitiv.
Ieșită de la un spital psihiatric, cu cicarici ce vor
dăinui pentru eternitate atât pe corpul ei, cât mai ales în sufletul ei,
Camille încercă să lupte contra unui sistem bolnav, corupt și pasiv, contra
unor persoane la fel de bolnave și instabile care culmea îi sunt familie, în
timp ce încearcă să instaureze o oarecare lumină în întunericul de nepătruns al
micului orășel.
Deși un personaj cu un istoric destul de interesant și
creepy pentru mine, Camille nu a reușit să îmi ajungă de prea multe ori la
inimă, de multe ori percepând-o doar ca o victimă colaterală a sorții. Nu este
nici cel mai puternic personaj (însă cum ar putea fi, ținând cont de tot ceea
ce a fost nevoită să îndure de mic copil?), nici cel mai bolnav (acest titlu
fiind exclusiv rezervat altor personaje feminine), nici vocea care se face
auzită și instaurează un oarecare dram de adevăr, deși în mod clar, fără
prezența ei, omorurile ar fi rămas nepedepsite. Impresia pe care mi-a lăsat-o
acest controversat și continuu lovit personaj este aceea de femeie care deși
luptă pentru o zi de mâine mai bună, are și momente în care se lasă la pământ,
retrăind la nesfârșit durerile care i-au fost provocate și menținând o anumită
relație cu spectrele trecutului, dansând un joc macabru cu demonii interiori.
„Pentru că, vedeți voi, mă tai. Mă zgârii, mă înțep, mă
jupoi, mă despic. Sunt un caz foarte special. Am un scop. Pielea mea țipă. E
acoperită de cuvinte – bucătar, brioșă, pisică, bucle – ca și cum un elev de
clasa întâi ar învăța să scrie în carnea mea. Câteodată, dar numai câteodată,
mă amuză. Când ies din cadă și văd, cu coada ochiului, p o gamă păpușică. Sau
când îmi trag un pulover și văd fulgerător, pe încheietură primejdios. De ce
cuvintele astea?mii de ore de terapie nu i-au făcut pe stimații doctori să aibă
prea multe idei. Sunt adesea cuvinte vulgare ce desemnează chestii feminine,
dar la modul optimist, pufos și rozaliu. Sau sunt negative de-a binelea. Numărul
de sinonime pentru anxios scrjelite pe pielea mea unsprezece. Singurul lucru pe
care îl știu sigur e că, în momentele acelea, mi s-a părut decisiv să văd
literele respective pe mine, și nu doar să le văd, ci să le și simt.”
O altă victimă de necontestat, poate victima supremă, ca
să mă exprim așa, este Amma, sora vitregă și mult mai mică a Camillei.
Deopotrivă extrem de libertină pentru vârsta ei, dar și ținută în frâu de mama
celor două, care își exercită puterea bolnăvicioasă atât asupra fiicelor sale,
cât și asupra locuitorilor din Wind Gap, fiind extrem de influentă și deținând
o mare fermă de porci care este principalul venit al populației orășelului,
Amma oscilează între a îmbrățișa un caracter slab, neajutorat, bolnăvicios –
aceasta fiind fața pe care mama ei o dorește și pe care o cere cu imperiozitate
fiicelor sale, însă neavând atât de mult succes cu Camille, care a fost mereu
considerată rebelă și neascultătoare, și și-a lăsat la vedere adevăratul
caracter, care este cel al unei fetițe precoce ce își manifestă dorința de a-și
maifesta puterea asupra celorlalți oameni, făcând din ei adevărate marionete.
„Întotdeauna mă apucă tristețea când mă gândesc la fetița
care am fost, fiindcă niciodată nu mi-a trecut prin cap că mama ar putea să mă
aline. Niciodată nu mi-a spus că mă iubește și n-am presupus că așa ar sta
lucrurile. Avea grijă de mine. Mă administra”
Ambele femei – atât mama cât și Amma se luptă pentru
supremație, vor să controleze totul și să domine prin caracterul lor, în
același timp fiind și extrem de fragile, nutrind un atașament morbid față de
lucrurile stricate ori persoanele
bolnave – în special mama. Camille se situează undeva între cele două
caractere bolnave, fiind victima lor, a durerii de nesuportat de a fi pierdut o
soră bună în copilărie și a propriilor demoni, ce se afișează sub forma
paharelor de tărie consumate periodic și a unui corp mutilat cu bună știință.
Obiecte ascuțite are un mare impact asupra cititorului, la fel și
serialul cu același nume, Amy Adams interpretând-o extrem de bine pe Camille.
Deși am savurat fiecare capitol din această poveste
înfricoșătoare, am intuit extrem de bine cine se asundea în spatele
criminalului cu sânge rece, însă acest lucru nu m-a deranjat foarte tare,
deoarece finalul tot m-a șocat prin explicațiile date, explicații psihologice
pertinente și tulburătoare, căci este facinant de morbid să observi cum, din
cauza unui caracter neadecvat, a unor reacții și principii de viață
nesănătoase, a unor respingeri sau, din contră, a unor sufocări brutale,
practic,din cauza modului în care noi ne purtăm cu cele mai apropiate persoane
din viața noastră, acestea se pot perverti lăsând loc celei mai urâte și
nesănătoase variante a lor. Pe principiul orice acțiune are și o reacțiune,
personajele imaginate de autoare suferă și îngroapă secrete, se transformă în
vaiante instabile psihic, bolnave și ucigașe, fiind traumatizate și plătind
pentru păcatele altora.
Obiecte ascuțite este un volum tulburător, ce ascunde multe adevăruri
nespuse. Nu este doar o altă carte de ficțiune, căci lecțiile dure oferite prin
prisma personajelor constituie fapte, adevăruri, secrete ce orice om, trăind
anumite lucruri nesănătoase, le poate experimenta în viața reală. Întrebarea
este cât de capabili suntem să renunțăm la oamenii care ne fac rău, cât de bine
suntem înfipți cu picioarele pe pâmânt, astfel încât să nu ne lăsăm pardă
viciilor și pricipiilor nesănătoase de viață. Avem puterea de a ne îndepărat
mental, psihic, de cei care vor să ne acapareze în pânza lor de păianjen,
pervertindu-ne, conștient sau inconștient, în varianta lor mai tânără și (în
mod clar), mai bolnavă?
„Uneori, dacă-i lași pe oameni să ți-o tragă, de fapt
le-o tragi tu lor. Dacă vrea cineva să-ți facă lucruri demente și tu îl lași,
îl faci și mai dement. Și atunci ai controlul. Atâta vreme cât n-o iei razna.”
Cartea este un montagne-russe care ne poartă printr-un
carusel de emoții și trăiri din cele mai înfricoșătoare, lăsând la vedere cea
mai sumbră față a fiecăruia dintre noi. Acum este la alegerea noastră dacă vrem
să hrănim partea întunecată din noi, sau să ne-o asumăm și să încercăm să o
lăsăm în urmă.
Mulțumesc librăriei online Libris.ro pentru
exemplarul oferit spre recenzare. Nu
uitați că pe Libris.ro găsiți o mulțime de titluri la prețuri avantajoase.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu