Recenzie: Cerul din adâncuri de Adrienne Young
„Qnd
eldr. Să răsufli foc.”
Acesta este strigătul prin care Adrienne Young invită la
luptă toți cititorii pasionați de istoria și civilizația vikingilor, un îndemn
prin care noi toți trebuie să intrăm în bătălie
înarmați cu putere, curaj și înțelepciune pentru a face față provocărilor
oferite de viață. Viața unor luptători, a unor sălbatici, a unor vikingi, însă,
în aceeași măsură, viața unor oameni simpli, ce se confruntă nu numai cu
intemperiile naturii și vrajba dintre diferitele clanuri, existentă din
moși-strămoși, ci și cu luptele interioare și întrebările existențiale, ce par
a fi mai dure decât orice bătălie dusă pe câmpul de luptă, finalizată cu sute
de leșuri ciopârțite și însângerate.
Atunci când familia ta îți este măcinată în urma crudelor
bătălii duse în numele unui zeu care a existat (sau poate nu) cu o mulțime de
ani în urmă, și când singurele lucruri care ți-au mai rămas sunt ura moștenită
din moși-strămoși, ura față de clanul rival, și un îndemn frumos ambalat (Vegr yfir fjor. Onoarea-i mai presus de
viață) care te poate motiva, dar la
fel de bine te și poate duce la pierire, întunecându-ți dreapta judecată, cum
poți găsi o cale de supraviețuire, atât a trupului tău, dar mai ales a
sufletului și a conștiinței?
Cu aceste dileme trebuie să se confrunte tânăra noastră
eroină, Eelyn, o aprigă luptătoare aska în vârstă de șaptesprezece ani,
învățată că numai fiind extrem de dură va supraviețui suficient de mult timp
pentru a-și răzbuna fratele omorât în urmă cu cinci ani într-o sângeroasă luptă
cu dușmanii lor veșnici, clanul riki.
Crescută să-și ascundă lacrimile și să nu dea vreodată
semne de slăbiciune, să lupte onorabil împotriva oricărui bărbat din clanul
riki, Eelyn se antrenează în fiecare zi împreună cu prietena sa cea mai bună, Myra,
care îi este ca o soră, cele două fiind tovarășe de luptă și protejându-se una
pe cealaltă de fiecare dată. Sunt un duo mortal, deși sunt femei, însă femeile
vikinge sunt de mici călite în bătălii, învățate cu sângele, mânuind scuturi și
spade și securi și alte asemenea arme ce pot spinteca carnea dintr-o singură și
precisă lovitură.
Eelyn este una dintre cele mai complexe eroine, dând
întotdeauna dovadă de curaj, tenacitate, hotărâre, însă nu puține au fost
momentele în care s-a lăsat copleșită de durere, demonstrând astfel că este o
ființă umană, nu un sălbatic nemilos. Moartea mamei sale, ucisă cu sânge rece
de luptătorii herja, cei cunoscuți a fi drept o legendă, pe jumătate umani, pe
jumătate monștri cu ochi albi, goi, iar mai apoi pierderea fretelui său, Iri,
ucis în bătălia dusă împotriva clanului riki, au sfâșiat-o pe micuța Eelyn.
Dacă după moartea mamei, sprijinul fratelui său a fost neprețuit, între cei doi
înfiripându-se o relație extrem de puternică, însă pierderea blândului și
curajosului Iri a fost echivalentul pierderii propriului suflet, lăsând un gol
imens înăuntrul copilei, care mai apoi a crescut venerându-și cei doi idoli
făuriți din piatră, un fel de mici icoane ale celor trecuți în neființă, și
antrenându-se cu Myra și tatăl ei, singurele ajutoare rămase.
„M-am uitat în lungul rândului de luptători aska
aliniați, ghemuiți unul într-altul, pitiți în spatele colinei noroioase. Ceața
plutea pe câmp ca un văl, dar noi puteam să le auzim deja apropierea, să
deslușim zgomotele scoase de tăișurile săbiilor și ale securilor care se
atingeau ușor de platoșele lor. Pașii rapizi în noroiul clisos..Inima îmi bătea
aproape în ritm cu sunetele acestea, trăgeam aer în pieptși așteptam următorul
sunet înainte de a-l slobozi.
Am distins apoi fluieratul aspru al tatei venind din
josul rândului și am căutat printre fețele murdare de noroi până am descoperit
doi ochi albaștri, strălucitori, fixați asupra mea. Barba grizonată îi atârna
împletită pe piept, în spatele securii strânse în pumnul uriaș. Și-a ridicat
bărbia spre mine și am fluierat, căci ăsta era modul nostru de a ne transmite
unul altuia să avem grijă. Să încercăm să nu murim.”
Șocul vine în momentul în care, în timpul unei lupte,
descoperă că fratele său pe care l-a jelit atât amar de vreme trăiește și luptă
de partea clanului dușman. Din acel moment, viața lui Eelyn se frânge din nou,
de această dată descoperirea făcută și secretul fratelui său schimbându-i viața
iremediabil. De ce Iri s-a alăturat clanului riki, făcându-i pe toți din
familia lui să creadă că este mort? Unde îi este onoarea, unde a lăsat
rugăciunile către zeul lor, Sigr, unde-i este dragostea față de tată și soră?
Și cine este Fiske, misteriosul și înfricoșătorul riki ce nu-l scapă din
priviri pe Iri și ce rol joacă acesta în noua viață a fostului luptător aska?
Cu toate aceste întrebări se va confrunta Eelyn, cot la cot cu cititorii care
vor alege să facă parte, pentru câteva ore, din minunata și brutala lume
imaginată de autoare.
„Iri fusese acela care mă îmbrățișa în întuneric când
visam despre acel herja cu ochii albi care-i tăiase gâtul mamei. Iri fusese
acela care mă ajutase să rămân zdravănă când mă făcusem țăndări din cauza
durerii pricinuite de pierderea ei. Alergasem alături de fratele meu în timpul
primei mele bătălii. Îi spălasem sângele primului ucis de pe mâini și
pretinsesem că nu îi văd lucirea lacrimilor din ochi. Fusese mai puternic decât
mine în toate privințele, dar avuseserăm grijă unul de celălalt. Și după ce
dispăruse, îmi găsisem propria tărie în a-l cinsti.”
Po spune cu sinceritate că am avut așteptări enorme de la
această carte și imediat ce a fost publicată, mi-am făcut-o cadou. Pentru mine,
a fost efectiv marea descoperire a anului și abia asteptam ca editura să o
publice. De la titlu, până la superba coperta, totul m-a făcut să tânjesc după
acest volum îndelung așteptat, iar când am început lectura, atenția mea nu a
fost distrasă de nimeni și nimic. Cu toate acestea, deși am devorat capitolele,
am simțit că ceva lipsește acestei povești, lucru care m-a întristat teribil.
Aș fi dorit o doză mai mare de acțiune, aș fi vrut descrieri mai detaliate ale
sălbaticelor locuri în care trăiesc acești luptători, mi-aș fi dorit bătălii
mai aprige și răsturnări de situație mai neumeroase. Povestea este una bine
gândită, însă putea fi redată cu totul altfel. Mi-a plăcut personajul feminin,
mi-a plăcut interacțiunea dintre personaje și dilemele lor interioare care-i
macină necontenit și sunt de părere că avem și o parte psihologică aici, pusă
în evidență de relațiile dintre Eelyn și Iri, Eelyn și Fiske, Fiske și Iri,
Eelyn și tatăl ei ș.a.m.d, relații ce se dezvoltă de-a lungul capitolelor. De
asemenea am găsit și un conflict religios, ambele clanuri fiind, oarecum, puse
în încurcătură de credințele lor străvechi, venerând fiecare câte un zeu, care
la rândul lui a fost dușmanul altui zeu, moștenirea războinicilor fiind, de
fapt, ura, care-i duce necontenit la pierderi de oameni, lupte sângeroase
destul de inutile, resentimente și vrajbă dusă de-a lungul anilor.
Nu de puține ori, mândria dusă la extrem și credința
oarbă în zeu le-a adus clanurilor doar sânge, pierderi, suferință nemeritată.
Însă există anumite personaje care vor face primii pași spre o schimbare și,
poate, după multă sudoare și sânge, un viitor diferit. Mai bun, mai lipsit de
ura nejustificată. Pașii sunt mici și făcuți forțat, însă în momentul în care
toți vor înțelege că pot dobândi un stil de viață diferit și că nu pot lăsa
vrajba străveche să le întunece judecata, doar atunci vor scăpa de răul suprem,
care amenință să radă de pe fața pământului atât clanul riki, cât și clanul
aska.
„Ura noastră pentru riki ne fusese înscrisă în oase.
Fusese deșteptată în noi de Sigr însuși. Ceea ce începuse ca o ceartă între zei
se transformase într-o foame de răzbunare – o dușmănie sângeroasă, din
moși-strămoși. Odată la cinci ani, îi pierdeam pe cei pe care-i iubeam. Și ne
petreceam următorii cinci ani numărând zilele până în clipa în care aveam să-i
putem face pe alde riki să plătească pentru suferința noastră. Era un foc care
ardea de mult în mine. Și care avea să ardă veșnic.”
Personajele mi-au rămas în suflet și la câteva zile după
lecturarea volumului. Pe toți i-am îndrăgit, pe toți i-am certat pentru
deciziile luate și i-am însoțit, emoționată, de-a lungul bătăliilor lor
interioare și exterioare. Mi-a plăcut enorm de mult de Fiske și de Iri,
considerându-i cei mai raționali, inteligenți și curajoși bărbați și le-am
admirat loialitatea și frumoasa camaraderie ce a luat naștere din sânge,
durere, moarte. La fel de mult mi-a plăcut și de puterea Eelynei de a trece
peste necazurile ivite, dar mai ales am admirat capacitatea ei de a se schimba
și de a îmbrățișa acele valori extrem de importante în viață.
Adrienne Young dă naștere unui volum captivant și emoționant în care se
folosește de istoria și civilizația vikingilor pentru a ne vorbi despre
schimbare, sacrificiu, iertare, alegeri, familie, curaj, adevăr, acceptare și
loialitate. Autoarea ne învață ce sunt cu adevărat relațiile de sânge și
relațiile de suflet, cum putem supraviețui demonilor interiori, care este
adevăratul preț al loialității și dragostei și ce aduce războiul și ura
nejustificată.
Un volum captivant și antrenant, dar care mi-ar fi plăcut
să ofere puțin mai mult din tot ceea ce a oferit.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu