Recenzie: În cel mai întunecat colț de Elizabeth Haynes
Înainte de a începe recenzia propriu zisă, mi-aș dori să
faceți următorul exercițiu de imaginație: gândiți-vă că sunteți tineri, că aveți toată viața înainte
și debordați de energie și poftă de viață, că trăiți așa cum vă place, aveți
mulți prieteni și un job stabil, mai nou cunoașteți o peroană care (aparent) vă
iubește și se interesează de bunăstarea dvs., vă face să râdeți și vă umple
zilele. Această persoană este extrem de sociabilă, se comportă frumos cu cei din
jurul dvs., este romantică, matură, inteligentă, erotică și emană siguranță.
Însă aceasta este doar o parte a personalității sale, cea pe care o poartă la
suprafață, precum o frumoasă mască de carnaval, care, în momentul în care și-o
dă jos, o altă persoană își face locul, un alt caracter, total diferit. Iar
adevărul doare, iar minciunile și pervertirile sunt nenumărate, vă amețesc și
vă debusolează, nu mai știți care este realitatea, dacă aveți probleme sau
subconștientul vrea să vă transmită ceva.
Cum ar fi dacă viața ta ar fi schimbată radical? Dacă ai
uita cum este să trăiești normal, să respiri normal, să te comporți normal? Cum
ar fi dacă persoana pe care ai iubit-o și în care ai avut încredere se
dovedește a fi un monstru, un manipulator, un psihopat? Cum ar fi să uiți să
mai trăiești, deoarece trecutul este un demon care ți-a pângărit trupul, mintea
și sufletul, iar acum viața ta se rezumă la a te ascunde în spatele ușii pe
care ai ferecat-o de mii de ori, pe care o verifici ore întregi, panicat/ă, cu
răsuflarea aproape tăiată și cu picioarele înmuiate de durerea mentală pe care
încă o mai experimentezi, la mulți ani după traumele trăite?
„Tot timpul, zi și noapte, mintea mea generează imagini
cu lucruri care mi s-au întâmplat sau care mi s-ar putea întâmpla. E ca și cum
m-aș uita la un film de groază încontinuu, fără ca să devin imună terorii. Dacă
pot să fac lucrurile bine, în ordinea corectă, să le verific cum trebuie, să
urmăresc ritmul corect, atunci imaginile pleacă pentru un timp. Dacă ies pe ușă
știind cu siguranță că am securizat apartamentul, pot să petrec câteva ore în
care cea mai rea senzație se reduce la un vag disconfort, ca și cum ceva e în
neregulă și nu reușesc să pun degetul pe problemă. Mult mai des, totuși, fac
verificarea cât pot de bine și presupunând că ies din apartament într-un final,
petrec toată ziua temându-mă că n-amfăcut-o corect. Și apoi, am imaginile astea
cu ce ar putea să mă aștepte acasă. Dacă seara nu aleg o rută diferită spre
casă, cineva îmi va lua urma. Ai prins ideea. Nu e una drăguță.”
Cum ar fi dacă te-ai ascunde în cel mai întunecat colț,
prea speriat/ă pentru a mai da ochii cu cineva, suficient de bolnav/ă psihic
încât să renunți la a te preface că poți duce o viață normală, în speranța că
vei fi în ascunsă, însă confruntându-te la nesfârșit cu imaginea călăului tău,
cel care te-a condamnat la a trăi o viață plină de teroare, frică, angoasă.
Întotdeauna am fost atrasă de acele cărți care, prin
prisma povestirii relatate, explorează substraturile minții umane,
invitându-ne, dacă avem curaj, să pătrundem adânc în interiorul minții umane,
dar, mai precis, în interiorul unor minți defecte, bolanve. În mintea unui
psihopat și în mintea victimei sale, analizând reacțiile acestora și efectele
dezastruoase care se rasfrâng asupra unui om care a fost supus unor traume
repetate.
În cel mai întunecat colț este un thriller psihologic revoltător și inteligent
scris, cu scene explicite, extrem de dure. Este prima carte pe care am pus
ochii dintre toate noutățile editurii Herg Benet și imediat ce
am primit coletul de la ei (mii de mulțumiri), am început să o citesc. Și am
devorat-o. La propriu. M-am scufundat în lectură și mi-a fost extrem de greu să
iau pauze, deoarece absolut tot ce citeam mă intriga și mă acapara într-atât de
mult, încât aș fi vrut să o recitesc imediat după ce am întors și ultima filă a
cărții.
Deși o carte de ficțiune, șocanta poveste redată în
paginile cărții ar putea fi povestea de viață a oricărei fete/femei. Deși poate
nu ar trebui să folosesc termenul șocant, deoarece, din păcate, în ziua de azi
ne confruntăm cu atât de multe cazuri de abuz (fizic sau psihic), viol, traumă,
crimă, etc, încât parcă nu mai șochează pe nimeni când ceva rău se întâmplă. În
timpul acesta, cât eu scriu aceste rânduri sau cât timp cineva citeste această
carte, un tânăr/o tânără poate trece printr-un coșmar care-i va schimba
iremediabil viața, și nu în bine. Așa cum viața personajului nostru, Cathy, a
fost schimbată în mod tragic exact când a decis să primească o nouă persoană în
viața ei, când și-a permis să viseze și să trăiască momentul.
Cathy este o supraviețuitoare, dar o supraviețuitoare cu
nenumărate răni fizice și psihice. Dacă cele fizice au trecut (cât de cât) după
un timp, ei bine, cu cele psihice altfel stau lucrurile. Capitolele cărții
alternează între trecut și prezent, iar povestea este radată din perspectiva
victimei. Suntem martorii celor mai frumoase momente ale ei, în care își
trăiește nepăsătoare viața, distrându-se, dansând, socializând, iubind și
muncind, cât și a momentelor de declin total, deciln ce s-a strecurat încetul
cu încetul, pe măsură ce omul pe care îl iubea și în care credea că poate avea
încredere s-a strecurat în viața ei, ruinând-o. Lăsând-o goală pe dinăuntru, cu
cicatrici pe corp, cu o minte mereu în alertă, obosită, secată, traumatizată.
Cum a ajuns Cathy în această stare? Ce ar putea face un om, de ce anume ar fi
el capabil în nebunia lui,ce răni de nealinat ar putea provoca celuilalt om?
Cum de există asemea persoane și mai ales, de ce, de atât de multe ori,
victimei nu i se face dreptate? Poate că la întrebările astea nu vom găsi
niciodată răspuns.
„Îl văd peste tot, tot timpul. Știu că nu poate fi el, e
la sute de kilometri distanță și cu siguranță la închisoare. Dar în continuare
mă vânează, o apariție regulată, aducându-mi aminte că niciodată nu voi scăpa
de el. Cum pot când e în continuare în capul meu?”
„Prezența lui e
puternică azi. Pot să-l miros, să-l simt în aer. Îmi aduc aminte ce am simțit,
să aștept ca el să se întoarcă, știind că nu pot să fac nimic ca să scap, fără
sns să fig, fără sens să mă lupt. Mai ușor să renunț.”
Cathy, Lee si Stuart sunt cele trei personaje care umplu
acest roman. Ele întruchipează acele persoane pe care le putem întâlni în viața
de zi cu zi. Pot fi vecinii noștri, prietenii noștri, rudele noastre. Sau pot
fi doar niște străini, cu care să nu ne intersectăm niciodată, dar care există
și povestea lor a fost spusă undeva în țara, lumea asta. Cathy este tânăra
exuberantă și petrecăreață, sociabilă și frumoasă care nu își imaginează ce
turnură va lua viața ei, pentru că, nu-i așa, nu ni s poate întâmpla nouă.
Niciodată. Odată plină de viață, acum având TOC și stres post-traumatic. Lee
este bărbatul șarmant, înțelegător, cuceritor, erotic, care o seduce, îi capătă
încrederea, a ei la început iar mai apoi a tuturor celor din jurul lor, căci
este extrem de abil și inteligent, ascunzându-și adevărata față în spatele unor
măști atent șelfuite. Este omul care știe cum să se joace cu mintea tuturor,
astfel să capete încredere, știe toate detaliile și are situația sub control
și, pentru o mare parte din timp, legea de partea sa. Lee este trecutul de
coșmar al Catherinei și prezentul care o urmărește necontenit, distrugându-i
sănătatea mentală și dându-i fiori în tot corpul. Stuart este prezentul, un om
pe care nu l-a căutat,dar totuși l-a găsit, un psiholog pe care nu l-a vrut
(căci sistemul nu a fost deloc de partea ei, nici măcar atunci când era la
pământ), dar care o va ajuta să se recompună și să se redescopere. Trecut,
prezent și viitor. Fugi de trecut, dar el este mereu prezent în mintea ta,
devorându-te. Încerci să supraviețuiești prezentului, dar tot ce reușești să
faci este să te baricadezi în casă și să verifici ușile, geamurile, încuietorile
ore în șir, până leșini de frică. Viitorul este incert, nici măcar nu
îndrăznești să visezi la unul decent.
Este incredibil cum anumite alegeri pe care le facem sau
ușile pe care le deschidem larg unor oameni care se dovedesc a nu fi ceea ce
pretind ne transformă viața, ne pervertesc mintea și ne reduc în a fi o
variantă total diferită de ceea ce am fost. O variantă traumatizată, mereu
speriată, închisă în sine, bolnavă.
Mi-a plăcut extrem de mult povestea, modul în care a fost
narată, modalitatea de scriere a autoarei și psihologia personajelor. Mi-a
plăcut de Cathy, o tânără extrem de fragilă, dar și puternică în același timp.
O adevărată supraviețuitoare, un adevărat exemplu, o femeie care, în ciuda
traumelor la care a fost supusă, în ciuda recuperării ei anevoioase, în ciuda
rănilor căpătate pe viață, reușește, cu toată nesiguranța ei, dar, ce-i drept,
având parte și de un ajutor neprețuit, să se lupte cu omul care aproape a
distrus-o, să-l privească în față și să-l înfrunte, atât pe el cât și proprii
demoni interiori.
„Și acum? Am terminat ușa, dar tot se simțea de parcă am
greșit. Trebuia să încep din nou. Picioarele mi-erau înghețate, pielea de găină
peste tot. A fi trebuit să mă duc să iau un pluover, niște șosete.nu era
corect, totuși. Ușa putea foarte bine să stea larg dschisă, cu el de partea
cealaltă, așteptând. Așteptând ca eu să fac o greșeală.
Am verifcat din nou, concentrându-mă, cu respirația care
a început să se accelereze, cu inima sărindu-mi din piept. Nu puteam să trec
peste imaginea cu el stând în picioare de partea cealaltă a ușii, așteptând să
mă opresc din verificare, așteptând să mă îndepărtez de ea ca să poate să
profite de situație.”
Nu cred că am mai întâlnit vreodată un personaj precum
Cathy, atât de real, atât de perfect de imperfect, care să îmi rămână în minte
atât de pregnant, pentru o lungă perioadă de timp. Mă rog, același lucru îl pot
spune și despre Lee și Stuart. Am citit destule thrillere psihologice, multe
dintre ele chiar acest an, dar parcă niciunul nu m-a impresionat atât de mult.
Nu știu ce ar mai fi de spus despre această poveste. Sunt
sigură că ar fi multe de discutat despre tulburările de comportament, despre
frici și traume, despre abuzuri și abuzatori, despre mințile bolnave ș.a.m.d.,
însă este destul de dificil să găsești cuvintele potrivite pentru a discuta
despre aceste subiecte delicate. Viața este, uneori, extrem de nedreaptă pentru
unii dintre noi. Trăim lucruri care ajung să ne definească într-o foarte mare
măsură, iar consecințele alegerilor ne pot distruge. Cum poți supraviețui cu
toate lucrurile astea nedrepte? Trebuie să existe o mare cantitate de voință și
putere. Și persoane sincere pe care ne putem baza. Însă uneori, chiar și așa,
demonii din trecutul nostru și din mintea noastră tot nu vor putea fi
îndepărtați. Nu complet.
În cel mai întunecat colț este o
primejdioasă călătorie făcută în interiorul pshicului uman, o lecție de
supraviețuire în cele mai inumane condiții. Elizabeth Haynes ne aduce
față în față cu proprii demoni, provocându-ne să dansăm în ritmul lor pentru
a-i putea învinge la sfârșit. Pentru a avea șansa la un nou început. Pentru a
redescoperi normalitatea. Pentru a nu ne mai ascunde în cel mai întunecat colț.
Este o poveste despre traume, supraviețuire, obsesii,
control, anxietate, frică și teroare. Despre vindecare și luptă. Răzbunare și
recăpătarea controului asupra propriei tale vieți.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu