Recenzie: Refugiul de la Stillhouse Lake de Rachel Caine






 „Pentru mulți, am fost monstrul care scăpase de dreptatea legii. Nu o ființă cu o personalitate proprie. Mi-a luat mult de muncă să ajung să mă simt un om independent care merită prețuit și vreau să mă bucur de acest sentiment obținut cu greu. Îmi place să fiu Gwen Proctor pentru că, reală sau nu, este o persoană completă și puternică și mă pot baza pe ea.”

Cum ar fi dacă într-o bună zi viața ți-ar fi dată complet peste cap? Cum ar fi dacă ai afla că persoana pe care o iubești nu este ceea ce pretinde a fi? Cum te-ai simți să afli că că familia pe care crezi că o ai și casa pe care o numești acasă sunt nimic altceva decât iluzii, visuri demult apuse ce s-au transformat în adevărate coșmaruri.

Viața poate fi de multe ori înșelătoare, iar persoanele pe care le iubim și în care ne încredem cel mai mult se pot dovedi a fi cei mai mari dușmani ai noștri.

Lumea Ginei Royal, așa cum o credea ea - liniștită și împlinită, este mistuită pe loc și frântă în mii de bucățele în momentul în care află, din greșeală și în urma unui accident, că soțul și tatăl copiiilor ei este un ucigaș cu sânge rece. Luată pe nepregătite și pusă în fața unor dovezi colpeșitoare – dovezi însângerate, ciopârțite și etalate ca pe niște trofee în garajul casei, camera secretă a soțului său -, tânăra soție și mămică este târâtă într-o lume nemiloasă, desprinsă parcă din cele mai înfricoșătoare filme horror. Pe lângă șocul inițial, durerea, dezamăgirea și neputința, Gina mai trebuie să se confrunte cu încă un adevăr brutal: ura copleșitoare ce vine în valuri spre ea. Aceasta este acuzată că  în toți acești ani și-a acoperit soțul, sociopatul care ademenea, viola și jupuia tinere femei în garajul propriei sale case. Un criminal extrem de lucid, cu sânge rece, care după ce vâna femei și înfăptuia acele atrocități, se întorcea la soția și cei doi copii ai săi.

Doar de o secundă este nevoie ca viața să-ți fie furată și tot ceea ce credeai a fi real să fie răsturnat de mii și mii de ori. O secundă, sau mai multe, în care se întâmplă ceva neașteptat, iar bomba îți explodează în față, făcându-te să te întrebi la nesfârșit ce este viața de fapt și cum știm că lucrurile din jurul nostru sunt adevărate, că oamenii cu care alegem să relaționăm și pe care îi acceptăm în viața noastră sunt ceea ce pretind ei că ar fi, ceea ce ne place nouă să credem, ceea ce vrem cu toată ființa să credem, deși suntem conștienți de acele mici semnale pe care tot viața ni le relevă, însă noi înșine le ascundem în cel mai îndepărtat cotlon al minții noastre?

Cum putem fi atât de orbi când oferim încredrere anumitor persoane din jurul nostru? De ce nu “scotocim” mai adânc în personalitatea celor de lângă noi și ne lăsăm voit păcăliți, sperând că ne înșelăm și crezând că nimic nu ne va afecta iremediabil viața bucolică pe care ne-o imaginăm?

Povestea acestui prim roman dintr-o serie thriller-psihologic este unul dintre multele exemple de familie năruită sub imperiul minciunilor, secretelor, violenței și a dorinței de a ascunde și a nu băga în seamă comportamentul deranjant, abuziv, misterios ș.a.m.d a partenerului de viață. Poate că sună extrem de…extrem și fantasmagoric, însă în viața reală există astfel de situații precum cea prezentată în carte. Există persoane care își dau seama mult prea târziu de adevărata identitate a partenerului lor, care poate juca foarte bine două sau mai multe roluri, așa cum există și anumite semne în fața cărora aceste persoane închid ochii, neștiind de fapt că ceea ce tolerează ele pot deveni mai târziu coșmarul vieții lor.

Este impresionant, chiar și când vine vorba doar de o carte, să vezi cum o viață de om poate fi distrusă într-o clipită. Și spunem o clipită, deși boala sigur are rădăcini mai vechi, mai adânci. Înotodeauna are, nimic nu apare din senin, nici răul, nici neștiința nu se nasc dintr-o data, ci se pervertesc de-a lungul timpului. Este impresionant să citești despre învinuirea unei femei a cărei singură vină este probabil aceea de a închide ochii la anumite semnale și de a își permite să creadă că viața poate fi liniștită, că viața îți poate oferi acea iubire și acel sprijin și respect de care orice om are nevoie. Te atinge să citești despre cât de profundă poate fi ura celorlalți, oameni pe care nu-i cunoști, dar care  pretind că te cunosc, judecându-te dintr-o singură privire și bazându-se doar pe ceea ce se află la suprafață. Este impresionant să pășești alături de Gina, să fi părtaș la decăderea ei, la invinuirea ei, apoi la lupta pentru supraviețuire care începe din momentul în care i se face dreptate, fiind nevinovată, iar soțul ei, așteptându-și în închisoare sentința la moarte.

Atunci când ne credem mai slabi, găsim puterea de a ne ridica de la pământ și de a găsi mijloacele necesare pentru a lupta din toată ființa noastră. Ce nu te omoară te face mai puternic este zicala în care vrem să credem cu toții, dar pentru a nu fi puși definitiv la pământ, în primul rând trebuie să avem pentru cine continua lupta. Iar Gina are. Cei doi copii ai săi sunt motorul vieții sale, aceea  pe care și-o continuă după incidentul care le-a împărțit viața celor trei în înainte și după. Scrificiile pe care aceștia sunt nevoiți să le facă pentru a supraviețui într-o lume în care sunt blamați pentru că ei reprezintă familia ucigașului notoriu sunt inimaginabile.

„Tristul adevăr e că am mai fugit și înainte. Am tot fugit. I-am obligat pe copii să ducă o existență traumatizantă, bolnavă, le-am tăiat legăturile cu prietenii și cu restul familiei. Am făcut-o ca să-i știu în siguranță, dar cu ce preț? Pentru că, dacă mă uit la ei acum, la un an după ce ne-am găsit acest refugiu..chiar radiază și sunt fericiți.

Dacă îi pun pe fugă din nou, tot ce a mai rămas bun și inocent în ei va fi pentru totdeauna întinat. Nu mai vreau să mă ascund. Poste de vină e casa asta, care, deși nu mi-am dorit, a devenit acasă. Poate e lacul, sau liniștea pe care o simt aici.”



Deși la o vârstă fragedă, la care alți copiii nu au nicio grijă, Lanny și Connor, a căror nume sunt inventate pentru a nu fi găsiți, sunt îndepărtați de tot ceea ce un copil ar trebui să aibă: un cămin stabil, o identitate, prieteni și rude. Sunt nevoiți să își schimbe identitatea odată la câteva luni, să se obișnuiască cu drumurile lungi, orașele în care nu-și pot construi o casă adevărată, persoanele pe care nu ajung să le cunoască niciodată, căci altfel adevărata lor identitate ar ieși la iveală, iar haterii și trolii de pe internet ar veni după ei, aceștia fiind o amenințare constantă în viața lor, dar mai ales a lui Gwen Proctor, cea care a îngropat-o pe Gina Royal sub masca unei adevărate luptătoare. Este dură cu ea însăși dar mai ales cu copii ei, a învățat să mânuiască o armă și este în orice clipă pregătită să fugă sau să se apere. În momentul în care se mută într-o zonă pitorească și liniștită numită Stillhouse Lake, mica familie simte că, oarecum, și-a găsit casa. Se lasă învăluiți de peisajul mirific, lacul, brazii, căsuța primitoare și populația restrânsă aducându-le o parte din  liniștea pierdută. Însă descoperirea unui cadavru în lacul din apropierea casei este doar începutul coșmarului din mrejele căruia cei trei încă nu au scăpat. Temerile lor cele mai adânci prind viață și retăriesc cu ochii deschiși oroarea pe care credeau că au lăsat-o în urmă. Deși tatăl copiilor ei este închis și păzit, cineva omoară cu sânge rece, exact în stilul adoptat de fostul ei soț. Prinși din nou în capcană, cele trei personaje se văd nevoite de a înfrunta demonii trecutului, învâțând să nu mai fugă, ci să lupte până la capăt, cu toate mijloacele posibile. Gwen este mai puternică decât oricând, însă răul pe care trebuie să-l înfrunte capătă valențe inimaginabile.

„Cei periculoși sunt aceia care sunt interesați exclusiv de noi, de familia dispărută a lui Melvin Royal. Și sunt mii..Se luptă între ei, care vine cu o idee mai creativă de a ne pedepsi, pe mine și pe copiii mei. Este un spectacol oribil, lipsit de orice fel de conștiință și asumare. Nimeni nu pare să realizeze că vorbește despre oameni, despre ființe care pot fi rănite. Oameni care sângerează și suferă. Care pot fi uciși. Sau, dacă își dau seama, nu le pasă, efectiv. Câțiva sunt adevărați sociopați. De asta și țin pistolul încărcat lângă mine, când citesc comentariile. Ca să-mi reamintesc că, dacă vor îndrăzni să se apropie de copiii mei, vor plăti prețul. Nu voi mai lăsa pe nimeni să-i rănească vreodată.”

O poveste despre supraviețuire și adaptare, putere și sacrificiu; despre multiplele fețe pe care răul le poate lua, despre cum să înveți să stai drept atunci când oamenii vor doar să te pună la pământ, despre puterea iubirii care poate fi singura care să te motiveze să mergi mai departe, despre pierderea inocenței dar totodată păstrarea acesteia în cele mai cumplite momente, când este foarte ușor să nu mai vezi calea cea dreaptă din fața ta.

Refugiul de la Stillhouse Lake este un montagne russe periculos în care personajele sunt supuse unor călătorii trumatizante, în cadrul cărora trebuie să-și înfrunte cei mai aprigi dușmani și să facă față unei răutăți cumplite, în cea mai pură stare a sa.

Cu toate că am intuit identitatea personajelor din umbră, cele care se aflau în spatele anumitor acțiuni și făceau rău, am apreciat povestea și starea de continuă alertă oferită de roman. Abia aștept ca editura să publice și celelalte volume, seria merită să fie citită.

Un thriller de excepție pe care îl vei devora cu sufletul la gură, oripilat de perspectiva existenței unui asemenea caz și recunoscător că răul nu și-a putut întinde tentaculele în afara cărții.

Mulțumesc editurii Herg Benet pentru șansa de a citi acest roman și felicitări traducătoarei Cristina Nemerovschi pentru că făcut cunoscută această poveste cititorilor români.

Share this:

CONVERSATION

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu